Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [32]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a treia]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a.

*

Capitolul I

4. Acum deci, să cercetăm ceea ce va urma. Căci [această întrebare] este pusă în al doilea rând, în acea împărțire: dacă o creatură a luat ființă [formata sit] numai pentru această lucrare, prin care Dumnezeu era arătat în vederi/ în chipuri [aspectibus] ochilor omenești, așa după cum a judecat [El] a fi oportun atunci.

Sau [dacă] au fost trimiși pentru aceasta Îngeri, care de acum erau [creați], ca să vorbească [ca] din persoana Domnului [ex persona Dei], asumându-și o formă trupească a creaturii trupești [corporalem speciem de creatura corporea], pentru folosul slujirii lor.

Sau [dacă] însuși corpul lor, [al Îngerilor,] care nu sunt supuși [acestuia], ci stăpânesc [peste el, acesta fiind] supus [voinței lor], se schimbă și se transformă în chipurile pe care [ei, Îngerii] le doresc, făcute proprii și în măsură [să slujească] pentru faptele lor, după cum Creatorul le-a dat lor putere.

Odată discutată această parte a problemei, pe cât ne va da Domnul, rămâne de văzut, în fine, aceea pe care am stabilit să o cercetăm: dacă Fiul și Duhul Sfânt au fost trimiși și înainte – și dacă este așa, ce diferență este între acea trimitere [din Vechiul Testament] și aceea despre care citim în Evanghelie – sau dacă niciunul dintre Ei nu a fost trimis, decât fie atunci când Fiul S-a făcut [om] din Fecioara Maria, fie când Duhul Sfânt S-a arătat în chip văzut: ori în porumbiță, ori în limbi de foc.

5. Dar mărturisesc că depășește puterea intențiilor mele [a cerceta] dacă Îngerii, păstrând [în același timp] calitatea duhovnicească a trupurilor lor, prin care lucrează în mod tainic acestea, își asumă [ceva] din elementele cele mai de jos și mai grele, pe care le adaptează lor înșiși, ca și cum ar schimba un veșmânt oarecare, transformându-se în orice chipuri trupești ar dori, acestea [fiind] chiar adevărate, așa cum Domnul a preschimbat apa adevărată în vin adevărat (In. 2, 9).

Sau [dacă] trupurile lor înșiși le transformă în ceea ce vor, acomodate cu ceea ce [ei] lucrează.

Dar oricum ar fi acestea, nu țin de discutarea problemei de față.

Și în ceea ce le privește pe acestea, întrucât sunt om, nu le pot înțelege prin nicio experiență [omenească], precum Îngerii care lucrează acestea. Iar ei cunosc mai mult decât cunosc eu, în ce măsură se poate schimba trupul meu, prin actul voinței mele, fie că am cunoscut [aceasta] în mine, fie de la alții.

Nu este nevoie a spune acum în care dintre acestea totuși cred și nici nu se cere să o dovedesc pe baza autorității Dumnezeieștii Scripturi. Și ar fi predica [și] mai lungă datorită unui lucru, pe care nu îl reclamă problema de față.

6. Acum este de văzut aceasta: dacă, lucrând atunci Îngerii și arătându-se ochilor omenești acele forme trupești și sunând în urechi[le oamenilor] acele glasuri, dacă [, deci,] însăși creatura sensibilă, slujind prin ascultare Ziditorului/ Întemeietorului [Conditori] [ei], s-a schimbat în ceea ce era nevoie pentru vremea [respectivă], precum este scris în cartea Înțelepciunii:

„Căci creatura, slujindu-Ți Ție, Făcătorului, se încordează pedepsitor [extenditur in tormentum] împotriva celor nedrepți și se face mai lină [lenior] [în fața] celor care se încred în Tine, spre a le face bine/ a le sluji. De aceea, acolo și atunci schimbându-se în toate [in omnia se transfigurans], slujea harului Tău a toate hrănitor, după voința acelora care Te doreau [ad voluntatem horum qui Te desiderabant]” (Înțel. lui Sol. 16, 24-25).

Căci puterea voinței lui Dumnezeu ajunge, prin intermediul făpturii spirituale, până la exprimări vizibile și sensibile, specifice creaturii trupești.

Căci unde nu produce, [tot] ceea ce vrea, Înțelepciunea lui Dumnezeu cel atotputernic? [Căci Ea este Cea] care „se întinde cu putere de la [o] margine la [altă] margine [a lumii] și le orânduiește pe toate într-un mod plăcut/ dulce” (Înțel. lui Sol. 8, 1).

 *

Capitolul II

 7. Dar alta este ordinea naturală în [ceea ce privește] transformarea și mutabilitatea corpurilor, care, deși slujește, de asemenea, la porunca lui Dumnezeu, totuși a pierdut admirația [noastră] pentru repetitivitatea mișcării.

Așa sunt cele care se schimbă [mutantur] în cer, pe pământ și pe mare, fie foarte repede, fie la intervale, oricum nu prea mari de timp, sau lucrurile care răsar și apun [sive nascentibus, sive occidentibus rebus] sau altele care apar [mereu] altfel și altfel [, care se modifică perpetuu].

Deși sunt și altele care vin, e drept, din aceeași ordine [naturală], totuși sunt mai neobișnuite, din cauza intervalului de timp mai lung [la care se repetă]. Care totuși îi uluiesc pe mulți, [dar] sunt cunoscute de către cei care cercetează [lucrurile] acestei lumi [hujus saeculi].

Și, odată cu progresul generațiilor, fiindcă se repetă adesea și fiind cunoscute mai multora, acestea sunt mai puțin uimitoare.

Așa sunt eclipsele [defectus luminarium] și anumite feluri de stele, care apar rar, și mișcările de pământ/ cutremurele și nașterile ciudate/ monstruoase [monstruosi] ale vietăților și oricare alte lucruri asemănătoare.

Nimic dintre acestea nu se face fără voia lui Dumnezeu, dar acest lucru nu se descoperă majorității [oamenilor].

Și, așa, s-a îngăduit [licuit] vanității filosofilor, ca să atribuie și aceste întâmplări altor cauze: fie adevărate, dar aproximative^[1] – căci nu pot să vadă în întregime cauza superioară tuturor celorlalte lucruri, care este voința lui Dumnezeu –, fie false.

Și [au ajuns la raționamente false], cu adevărat, nu prin însăși studierea lucrurilor materiale și a fenomenelor [pervestigatione corporalium rerum atque motionum], ci prin presupunerea și gândirea lor eronată.

---

[1] Cauzele naturale pot fi adevărate, dar explicația rămâne aproximativă, pentru că nu ia în calcul și voia lui Dumnezeu, a Celui care face să se întâmple toate.