Sfântul Isidor al Sevillei, Istoria regilor goți, vandali și suevi [11]
Traduceri patristice
*
vol. 4
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
***
Sfântul Isidor, Arhiepiscopul Sevillei
(n. c. 560-636, † 4 aprilie,
pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)
*
Istoria regilor
goți, vandali și
suevi
*
Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a.
***
[Istoria goților]
68. Toate popoarele Europei au tremurat [tremuere] din cauza lor. Barierele Alpilor[1] au cedat în fața lor. Nu au fost îngroziți nici chiar de barbarii vandali, și ei renumiți, încât să fugă datorită renumelui acelora.
Prin puterea goților, alanii au fost distruși. De asemenea, suevii, care fuseseră limitați la părțile inaccesibile ale Hispaniei, au simțit însă acum, prin armele goților, pericolul pieirii și au fost privați, în mod josnic, de împărăția, pe care ei au deținut-o cu o indolentă torpoare [desidioso torpore]. Și e foarte curios că ei au deținut-o atât de mult timp, când puteau să o piardă, fără vreo încercare de a se apăra.
69. Dar cine ar putea să explice, în mod deplin, măreția puterii poporului got? [Căci] în timp ce multe neamuri și-au permis cu greu să domnească, prin intermediul a [multe] rugăciuni și daruri, pentru goți, libertatea a fost mai degrabă rezultatul luptei decât al păcii căutate. Și când au fost puși în fața necesității războiului, ei au recurs mai degrabă la forță decât la rugăciuni.
Mai mult decât atât, în artele armelor [in armorum artibus] ei s-au distins în mod deplin, și au luptat pe cal nu numai cu lăncile dar și cu sulițele. Și, în luptă, ei au atacat nu numai pe cal dar și pe jos. Cu toate acestea, ei s-au bazat mai mult pe alergatul iute al cailor lor, de unde poetul a spus: „Getul care trece pe iapă [Getes quo pergit equa]”.
70. Ei practicau în mod zilnic întrecerile sportive [ludorum certamina], pentru că lor le plăcea foarte mult să se instruiască în ceea ce privește armele și să se pregătească pentru lupte. Însă le lipsea o singură abilitate de luptă și anume aceea că nu erau interesați de războaiele cu corăbii pe mare.
Dar când Sisebutus a luat sceptrele puterii regale, ei au ajuns la o asemenea excelență [militară], încât au pornit cu armatele lor nu numai pe uscat ci și pe mare. Iar soldatul roman a slujit acelora, pentru că el a văzut că mulți oameni și însăși Hispania, le slujește.
***
Istoria vandalilor
71. În anul 444 [406] [d. Hr.], cu doi ani înainte de invadarea cetății Roma, neamurile alane, sueve și vandale, fiind provocate de către Stilicones [Flavius Stilicho[2]], trec fluviul Rheno[3], invadează Gallia, îi zdrobesc pe franci, și printr-un atac direct ei ajung în Pirinei.
La bariera acestor munți ei s-au întors înapoi din Spania, datorită lui Didymus și Veranianus, doi frați romani foarte nobili și puternici, și au rătăcit timp de trei ani prin provinciile dimprejurul Galliei.
Dar după acești [trei ani] înșiși frații, care apăraseră porțile Pirineilor cu o garnizoană privată, au fost uciși de către Constantinus, datorită suspiciunii că și-ar dori putere despotică – deși ei erau nevinovați, nefiind vinovați de vreo crimă – oamenii vorbind despre invadarea provinciilor Hispaniei.
72. În anul 446 [408] [d. Hr.], vandalii, alanii și suevii ocupă Hispania, fac multe omoruri și ravagii în raidurile lor sângeroase, dau foc orașelor, vlăguiesc proprietățile pe care ei le jefuiesc, până într-acolo încât trupurile oamenilor [morți] au fost mâncate de oameni datorită silniciei foamei. Mamele și-au mâncat copiii.
De asemenea, animalele s-au obișnuit [să mănânce] trupurile celor uciși de sabie, de foamete și de molimă. Lucruri care au dus și la distrugerea oamenilor. Căci aceste 4 plăgi s-au dezlănțuit în întreaga Hispanie, împlinindu-se prorocia mâniei dumnezeiești, care fusese scrisă de mult timp prin Profeți.
73. În anul 449 [411] [d. Hr.], după îngrozitoarea distrugere provocată de plăgi, prin care Hispania a fost distrusă, în cele din urmă, prin mila lui Dumnezeu, barbarii au fost mișcați[4] să facă pace și provinciile Hispaniei s-au împărțit, prin tragere la sorți, potrivit ocupațiilor lor.
Vandalii și suevii au luat Gallecia[5]. [Pe când] alanii au obținut provinciile Lusitania[6] și Carthaginiens.
(imagine cu provinciile Hispaniei)
Hispania[7]
Și vandalii, sub numele de selingui[8], au primit Gallaecia. După care au devastat insulele provinciei Tarraconensis, s-au întors și au obținut sorțul lor: [provincia] Baetica.
Însă hispanicii, care au rămas prin cetăți și castele [civitates et castella], au fost doborâți de plăgi, dându-se pe ei sub robia hotărâtă de barbari.
Gundericus[9] a fost primul rege al vandalilor care a stăpânit în Hispania și el a domnit în părțile Gallaeciei timp de 18 ani. El a rupt tratatul de pace [rupto foedere pacis] și a împresurat neamul suevilor în munții Erbasis. El a renunțat însă la încercuirea neamului suevilor și a luat cu forța insulele Balearica[10] [Baleare[11]] ale Tarraconensisului.
Astfel, după înfrângerea [cetății] Carthagine Spartaria [Cartagena[12]], el[13] a mers către Baetica, [dimpreună] cu toți vandalii, și a distrus Hispalis [Sevilla[14]], pe care a luat-o cu forța, după care a masacrat-o. De atunci, datorită puterii sale regale, el s-a arătat ireverențios, întinzând mâinile sale împotriva Basilicii orașului, [cu hramul] Sfântul Mucenic Vincentius. Însă, prin hotărârea lui Dumnezeu [Dei judicio], el[15], îndată, a fost stăpânit de un demon la ușile templului [foribus templi][16] și a pierit.
74. În anul 467 [429] [d. Hr.], Gisericus[17], fratele lui Gundericus, i-a succedat la domnie, și el a fost rege în următorii 40 de ani. [Însă], dintr-un catolic, el a devenit un apostat. Și se spune că a fost primul care a mers după minciuna ariană [Arianam perfidiam][18].
El a părăsit Hispania de pe litoralul provinciei Baetica, [dimpreună] cu toți vandalii și familiile lor, [au trecut prin Strâmtoarea Gibraltar[19]], [îndreptându-se] spre Mauritania[20] și Africa.
Valentinianus Junior/ cel Tânăr[21], împăratul Apusului, nu a fost în stare să i se împotrivească. [De aceea], el i-a trimis [veste] de pace și [i-a promis] că-i va da lui, dacă e un om care iubește pacea, partea Africii, pe care vandalii o ocupaseră. El a acceptat [de la Gisericus] jurământul că nu va mai invada un alt teritoriu.
[1] Munții Alpi: http://en.wikipedia.org/wiki/Alps.
[2] A se vedea:
http://en.wikipedia.org/wiki/Stilicho.
[3] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Rin.
[4] Pentru că harul lui Dumnezeu i-a mișcat spre pace. I-a învățat cele bune.
[5] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Galicia.
[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Lusitania.
[7] Imagine preluată de aici:
[8] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Silingi.
[9] Idem: http://en.wikipedia.org/wiki/Gunderic.
[10] Idem:
http://en.wikipedia.org/wiki/Balearic_Islands.
[11] Idem:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Insulele_Baleare.
[12] Idem:
http://es.wikipedia.org/wiki/Cartagena_%28Espa%C3%B1a%29.
[13] Regele Gundericus.
[14] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Seville.
[15] Regele Gundericus.
[16] Se referă la Basilica orașului, despre care tocmai a amintit.
[17] A se vedea:
http://en.wikipedia.org/wiki/Genseric.
[18] După erezia lui Arie.
[19] Fragmentul aflat între paranteze apare doar în ediția engleză a cărții.
[20] A se vedea:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Mauritania.
[21] Idem:
Pingback: Sfântul Isidor al Sevillei, Istoria regilor goți, vandali și suevi [12] | Teologie pentru azi