Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [35]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*** Sfantul Augustin al Hipponei

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a treia]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a.

***

Astfel, Dumnezeu lucrează [, de obicei,] obișnuitele fulgere și tunete. Dar [aici] erau minuni [miracula erant], pentru că s-au făcut într-un mod neobișnuit pe muntele Sinai iar acele glasuri au fost auzite/ ingurgitate [edebantur] fără confuzia altor zgomote puternice, ci le-au apărut lor anumite semne/ mărturii [signa], prin care le-au fost date indicii foarte sigure [ale minunii dumnezeiești] (Ieș. 19, 16).

Cine atrage umiditatea prin rădăcinile vițelor către struguri, și face vinul, dacă nu Dumnezeu, Care dă omului să planteze și să ude spre creștere (cf. I Cor. 3, 7)?

Dar când, după voia Domnului, apa s-a schimbat în vin cu o neobișnuită rapiditate [inusitate celeritate] (In. 2, 9), s-a făcut cunoscută puterea dumnezeiască, spre înțelegerea chiar și a celor proști. Cine îmbracă totdeauna [solemniter] pomii cu frunze și flori, dacă nu Dumnezeu?

Dar când a înflorit toiagul [verga] preotului Aaron, Dumnezeirea l-a schimbat, într-un anume fel, când oamenii s-au îndoit [cum dubitante humanitate] [că poate înflori] (Num. 17, 8).

Iar copacii, [ca] și toate trupurile [aparținând] tuturor ființelor, se nasc și se formează, desigur, din materia pământească [a pământului].

Dar pe acestea cine le face, dacă nu Cel ce a zis ca acest pământ să dea la iveală/ să producă [din el] [produceret] (Fac. 1, 24)? Și Care stăpânește și lucrează în aceleași prin cuvântul Lui, prin care le-a creat.

Dar când a schimbat aceeași materie din toiagul lui Moise în trupul șarpelui, imediat și cu mare repeziciune [proxime ac velociter] (Ieș, 4, 3), [atunci] a fost o minune [miraculum fuit]. [Căci s-a produs asupra] lucrului, [care], într-adevăr, este schimbător [mutabilis], dar printr-o schimbare [mutatio] atât de neobișnuită.

Dar cine însuflețește orice e viu [și] care se naște, dacă nu Cel care a însuflețit și acel șarpe la timp[ul acela] [ad horam], după cum o cerea lucrarea [care trebuia împlinită atunci]?

*

Capitolul VI

Și cine a redat[1] cadavrelor [cadaveribus] sufletele lor, când s-au sculat/ au înviat morții (Iez. 37, 1-10), dacă nu Cel care însuflețește [animat] trupul în pântecele mamelor [in uteris matrum], ca să se nască cei care au să moară?

Dar când acestea [, fenomenele,] se întâmplă ca [și cum ar fi] într-un râu [fluvio], unde lucrurile alunecă și plutesc/ se revarsă la nesfârșit [continuatio] și se schimbă din nevăzute în văzute și din văzute în nevăzute, printr-un parcurs obișnuit pentru niște lucruri schimbătoare, [atunci] sunt considerate naturale.

Când [însă lucrurile] sunt aduse înainte, spre certarea/ luarea aminte a oamenilor, printr-o schimbare neobișnuită, [atunci] sunt numite minuni [magnalia].

*

Capitolul VII

 12. Aici văd că pot să apară cugetări bolnave [infirmae], [care întreabă], desigur, de ce aceste minuni sunt făcute și prin artele vrăjitorilor, pentru că și magii/ magicienii/ vrăjitorii faraonului [magi Pharaonis] au făcut șerpi în mod asemănător și altele asemenea.

Dar aceasta este de admirat și mai mult, [și anume] modul în care acea putere a magilor, care a putut face șerpi, a eșuat cu totul când s-a ajuns la muște minuscule [muscas minutissimas].

Căci muștele scinifes [scyniphes musculae][2] sunt foarte mici, care au lovit poporul mândru al egiptenilor cu a treia plagă. Și acolo, cu adevărat, magii care au dat greș [deficientes magi], au zis: „Degetul lui Dumnezeu este acesta [Digitus Dei est hoc]” (Ieș. 8, 18-19).

De unde ne este dat a înțelege că nici chiar îngerii căzuți [transgressores] și puterile văzduhului, aruncați din locuința curăției sublime și cerești [aethereae], într-un asemenea întuneric prea adânc, ca într-o închisoare pe potriva lor [sui generis carce- rem], [și] prin care artele magice [magicae artes] pot tot ceea pot, [așadar, nici demonii] nu pot nimic, dacă nu le este dat [îngăduit] prin puterea de sus [desuper].

Dar această putere este dată [demonilor] fie pentru a-i înșela pe înșelători, ca atunci când a fost dată în egipteni/ egiptenilor [in Aegiptios] și chiar în magi/ magilor înșiși [in magos], încât să fie văzuți ca extraordinari prin înșelarea [seductione] acelor duhuri [rele], de către care erau făcute [acele vrăjitorii], care vor fi osândite de adevărul lui Dumnezeu; fie pentru a-i certa pe credincioși, ca să nu dorească să facă asemenea lucruri [crezând] ceva mare [despre ele], pentru că [acestea] ne sunt interzise nouă chiar prin autoritatea Scripturilor; fie spre încercare, pentru a proba [credința] și pentru a face cunoscută răbdarea Drepților.

Căci nu puțină putere au avut minunile văzute, [când] Iov a pierdut tot ceea ce avea: și fiii și însăși sănătatea trupului (Iov, cap. I și II).


[1] Sfântul Augustin vorbește la trecut despre un eveniment care se va petrece în viitor – învierea de obște a morților – pentru că este un mod obișnuit al Sfinților de a vorbi despre cele profețite de Dumnezeu ca despre ceva care se va petrece fără nicio îndoială.

[2] A se vedea:

http://www.merriam-webster.com/dictionary/sciniph.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *