Zi: 30 iulie 2014

Prima parte, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a și a 7-a.

*

 În p. 360, autorul rostește o altă minciună: „nu există nicio dovadă că oficiul de „apostol” necesita hirotonire (ordinare)”. Însă, în aceeași pagină, autorul spune: „Pavel și-a primit, asemenea celor doisprezece, apostolatul de la Însuși Domnul”. Și dacă l-a primit, cum de n-a fost hirotonit?!

În p. 361, Dr. Tipei neagă faptul că în F. Ap. 13, 1-3 avem de-a face cu o hirotonie. El spune că aici avem de-a face cu „un act de binecuvântare a misionarilor”, p. 363.

Din p. 364, autorul începe discuția despre hirotonia prezbiterilor și consideră că χειροτονειν, pentru Sfântul Evanghelist Luca, înseamnă „punerea mâinilor”, p. 367. Da, e adevărat!

Numai că în p. 369, el minimalizează lucrarea Sfinților Apostoli, considerându-i simpli „misionari”. Însă Sfinții Apostoli nu doar îi „recunosc” pe prezbiterii și diaconii Bisericilor locale ci îi hirotonesc. Îi umplu de harul preoției dumnezeiești.

În p. 370, Tipei neagă și hirotonia prezbiterilor. Căci, prin punerea mâinilor, prezbiterii „nu au fost hirotoniți” pentru el ci „decât s-a recunoscut maturitatea, statutul și contribuția la activitatea bisericii și au fost încredințați harului lui Dumnezeu”, p. 370. Însă care era statutul prezbiterilor? Și ce altceva înseamnă că „i-a încredințat harului lui Dumnezeu” decât că i-a hirotonit?

Tot în p. 370, „concluzia” năucitoare a autorului e că Sfântul Luca nu s-a referit în Fapte la nicio hirotonie. În cuvintele sale: „Lui Luca nu îi este cunoscut niciun ritual care să fie asemănător hirotonisirii (ordinării)  așa cum este cunoscut actul astăzi. Apoi, Luca nu este preocupat de afirmarea bazei apostolice a slujbelor Bisericii. Nu există nicio dovadă că prezbiteriatul a fost instituit de apostoli”.

De ce toate aceste „concluzii” non-bisericești? Pentru ca el să poată fantaza, după cum îi place, despre realitățile eclesiale și cultice ale Bisericii primului secol.

Numai că, potrivit Scripturii și Tradiției Bisericii, Sfinții Apostoli au hirotonit cele trei trepte ierarhice ale Bisericii, ei au instituit Sfintele Taine și slujbele Bisericii iar Biserica secolului I nu este „o harababură” instituțională ci singura instituție divino-umană care a schimbat în mod radical viața umanității.

Pentru John Tipei, în concluzie, „cele trei ceremonii” nu sunt trei hirotonii ci niște „ceremonii de trimitere în lucrare”, p. 370-371.

Discutând hirotonia Sfântului Apostol Timotei, autorul consideră că „ipotezele prezentate mai sus nu pot fi demonstrate pe baza datelor conținute în texte”, p. 384. Ca și când textele Scripturii ar fi fost scrise și se pot înțelege…în afara istoriei Bisericii.

Însă care „ipoteze” i se par „implauzibile”? Că hirotonia Sfântului Timotei a însemnat: 1. autoritatea peste mai multe Biserici; 2. că era episcop care hirotonea prezbiteri; 3. că avea o poziție eclesială între prezbiter și episcop.

Însă Tradiția Bisericii îl mărturisește pe Sfântul Apostol Timotei drept primul episcop al Efesului. Lucru pe care Tipei îl neagă în p. 384 a tezei sale: „În cazul în care este amintită hirotonisirea (ordinarea) lui Timotei în Efes, nu putem nici atunci să vorbim despre o hirotonisire (ordinare) în sensul deplin al cuvântului”.

Așa că are rost să îl mai întrebăm pe John Tipei din perspectiva căror date istorice se pronunță, atunci când tot neagă realitățile istorice ale Tradiției Bisericii?! Căci pentru el negația e un viciu de care nu îl mai mustră conștiința.

Însă ce urmărește, de fapt, Prof. Tipei, cel iubitor de răstălmăciri istorice, prin negarea celor 3 trepte ierarhice în secolul I? Urmărește să spună că ierarhia tripartită e o realitate de secol II, când apare „mono-episcopatul”. Numai că Sfântul Timotei a fost episcop în secol I, ca și Sfântul Dionisie Areopagitul, ca și Sfântul Clement Romanul, ca și Sfântul Ignatie Teoforul, ca și Sfântul Policarp al Smirnei…Pentru că episcopatul a apărut în secolul I, ca și diaconatul și prezbiteriatul. Ei slujeau cultul Bisericii și nu erau cu toții Apostoli, așa cum vrea să îi scoată Prof. Tipei.

În p. 396, autorul consideră toate hirotoniile din Faptele Apostolilor drept „acte simbolice”: „punerea mâinilor pentru trimiterea în lucrare și pentru punere în slujbă este în Faptele Apostolilor doar un act simbolic. Nu apare deloc ideea vreunui har care să fie dat o dată cu însărcinarea”.

Și după șirul de negații fără scrupule, autorul își începe concluziile finale în p. 407. Consideră că punerea mâinilor nu este o instituție eminamente creștină ci are la bază „uzanța punerii mâinilor în Vechiul Testament”, p. 410. Iar Sfântul Luca nu ne-a vorbit în Fapte despre hirotonii ci despre „simple ceremonii prin care anumiți creștini sunt însărcinați să îndeplinească o slujbă anume, pentru o perioadă determinată de timp”, p. 411.

Însă pentru a trage astfel de concluzii negative nu era nevoie de o teză doctorală ci de un articol de 8 pagini. Bibliografia se încheie la p. 439.

Iar teza doctorală a lui John F. Tipei este o altă banală rescriere fantezistă a istoriei secolului I al Bisericii. Pentru că eterodocșii de tot felul se chinuie să urâțească istoria Bisericii din secolul I în chip și fel, tocmai pentru că nu fac parte, în mod organic, din Biserica lui Hristos.