Istorie 5. 4

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Istoria începe de oriunde o privești

(vol. 5)

*

Prima parte, a doua și a treia.

***

13. Dicționarul lui Lazăr Șăineanu

Șăineanu a publicat Dicționar universal al limbei române în 1896[1]. Și în prefața dicționarului el spunea că „partea fundamentală a oricărui dicționar național e tezaurul de vorbe populare, e suma elementelor neaoșe ale graiului”[2].

A doua ediție a dicționarului a fost tipărită în 1906[3]. Și în această a doua ediție, autorul a redus neologismele „la strictul necesar” dar a sporit „în mod simțitor” vorbele populare[4].

Tot în prefața ediției a doua, Șăineanu spune că Academia Română, în 1904, „a părăsit cu totul principiul etimologic și a primit scrierea întemeiată pe principiul fonetic”[5].

Iar la finalul prefeței autorul îi mulțumește fratelui său, lui Constantin Șăineanu, care a îngrijit tipărirea celei de a doua ediții. Fratele său era profesor la liceul din Craiova[6].

A treia ediție a cărții e aceea din 1914[7]. Și această a treia ediție a fost îngrijită de fratele său de la Craiova[8].

A 4-a ediție e din 1922[9]. Îngrijită de M. Stăureanu, profesor la liceul din Craiova[10].

A cincea ediție a apărut în 1925. Și a fost ajutat de fratele său, care nu mai era profesor la Craiova ci la Liceul Șincai din București[11].

În 1929 a apărut a 6-a ediție a dicționarului. Și a corespuns cu împlinirea vârstei de 70 de ani a autorului[12]. A fost ajutat de Stăureanu[13], care îl ajutase și la ediția a 4-a.

Șăineanu folosea (*) înaintea unui cuvânt pentru a indica „o formă ipotetică”[14].

În Introducerea ediției a 8-a, autorul spune că „dintre toate idiomele [idiomurile] balcanice, limba română e constituită de [din] elementele cele mai variate și mai complexe. Nici o altă țară din Orientul Europei n’a fost cutreierată de neamuri mai felurite ca țările coprinse [cuprinse] între Dunăre și Carpați”[15].

Cuvintele „hram, popă, schit, stareț, vlădică”[16], spune autorul, sunt de proveniență bulgară în limba română[17].

De proveniență greacă sunt cuvintele românești: „cort, crin, cutezare, folos, frică, horă, ieftin, mânie, mirosire, părăsire, prisos, proaspăt, trufie, urgie”[18], pe când de proveniență ungară sunt cuvintele românești: leuștean, mohor, ciupercă, șoim, uliu, bănuire, bizuire, chibzuire, făgăduire, gândire, îngăduire, socotire, chip, fel, pildă, seamă, bir, belșug, gazdă, giulgiu, guler, ham, holdă, hotar, talpă, tobă, țintirim, viclean, gingaș, alean[19].

De la turci am luat cuvintele: tărâm, babalâc, berechet, fudul, habar, halal, zeflemea[20].

Alte cuvinte românești de proveniență grecească: chitră, boboc, conopidă, garoafă, lămâie, portocală, rodie, zmeură, trandafir, vlăstar, chit, cucuvaie, scatiu, scrumbie, țâr, lipsă, folos, prisos, cutezare, frică, agonisire, evlavie, mângâiere, patimă, pizmă, părăsire, pedepsire, sosire, cositor, drum, horă, noimă, temei, anost, chir, cocon, chiverniseală, ifos, ipochimen, mutră, nostim, procopseală, sindrofie[21].

De la sașii din Transilvania avem cuvintele: șanț, turn, laț, țiglă, joagăr, oblu, șorț[22]. Iar de la austrieci avem cuvintele: lăută, lăutar, clavir, flașnetă, bere, chelner, halbă, șvarț[23].

Din graiul evreo-german a intrat în limba română cuvintele: balabustă, belfer, gheșeft, șmecher, habotnic, șoltâc[24], pe când de la țigani: baros, benga, gâde, rudar, a ciordi, a pili[25].

 *

14. Cuza și muzica bisericească

La data de 15 februarie 1863, Alexandru Ioan Cuza a dat o lege prin care s-a interzis „a se mai cânta altă limbă, în biserica românească, decât numai în limba națională”[26]. Adică a interzis limba greacă în Bisericile ortodoxe din Țările Române.

 *

15. Plugușorul cules și completat de învățătorul C. D. Popa

C. D. Popa a fost învățător în localitatea Brustori din județul Bihor[27]. Și lui i s-a publicat în revista Cultura poporului, într-un număr din 1927, o variantă a Plugușorului, pe care el a cules-o și a completat-o[28].

Varianta sa e aceasta:

„Sculaţi bo[i]eri, ia sculaţi,
Că nu vă sculaţi înaintea mea,
Ci înaintea sfântului Vasile,
Care a plecat,
Cu plugurile la arat,
La mărul rotat.
Şi a arat cât a arat
Dar la o vreme bună
Şi le-au făcut pe toate fărâmă!
La ureche clopoţei
Ia mai îndemnaţi flăcăi
Hăi! Hăi!

Şi a cătat lumea ’ntreagă
Şi n’a aflat meşter ca să le dreagă.
Dar mai pe urm’ o aflat
Pe feciorul Catarenei
Din fundul mărei.
Cu ochi sticliţi
Cu paftura ’n dinţi
Cu ciocanu ’n mână
Şi cu chila ’n gură.
El cu chila le chilea
Cu ciocanul le bătea
Şi pe brazdă le-aşeza
Doamne bine mai mergea
La ureche clopoţei
Ia mai îndemnaţi flăcăi
Hăi! Hăi!

Şi-au arat pân’ a ’nserat,
Şi apoi grâu au semănat,
Şi grapele-au grăpat
Sămânţa de au astupat.
Spre casă-apoi au plecat
Şi s’au pus de s’au culcat
Dar când se zărea de ziuă
Sân Vasile se sculă
Şi p’un cal încalecă
Şi înspre ogor plecă.
Când acolo ce-a văzut
Grâul era răsărit,
Şi gata îngălbenit,
Se gătea de secerat.
Sân Vasile s’a ’nturnat
Şi oamenii s’au sculat
Şi la secere-au plecat.
La ureche clopoţei
Ia mai îndemnaţi flăcăi.
Hăi! Hăi!

Şi s’au pus oamenii lui
Din capătul câmpului,
Şi s’au dat la secerat.
Iară alţii la legat.
Unii snopii adunau,
Şi şuri mândre ridicau,
Apoi aria ciopleau,
Şi bătrânii năsădeau,
Şi aduceau vre-o câţiva cai,
Şi câteva [i]epe sure,
Şi nu[i]ele din pădure,
Şi mânau,
Şi tre[i]erau,
Şi la par îl adunau,
Iară alţii cu lopata
Vânturau grâul şi gata,
ÎI puneau dea dreptu ’n saci
Şi plecau cu el la moară
Chiar la noi la Burdusaci
La ureche clopoţei
Mânaţi boii măi flăcăi.
Hăi! Hăi!

Iar blăstămata de moară
Când văzu atâtea cară[29]
Îşi ieşi din minţi afară
Şi-şi luă coada pe spate.
Dar morarul o zăreşte
După ea ’ngrabă porneşte
C’o cofiţă de tărâță
Şi-o striga şi o desmearda[30],
Până când o ajungea.
Şi cu barosul cel mare,
Îi trase una ’n spinare
Şi-i mai dete una ’n şele[31],
Şi o puse pe măsele
Şi pe când se tot certau,
Iacă carele-ajungeau,
La uşa morii trăgea,
Sân-Vasile aşa striga:
La ureche clopoţei
Opriţi boii măi flăcăi.
Hăi! Hăi!

Sacii ’n moară cărau,
Şi în coş îi descurcau,
Moara greu gemea
Dar îi măcina
Până îi gătea,
Sân-Vasile dădea,
Vama la morar
Şi apoi iar la car,
Boii înjuga,
Spre casă pleca
Carele scârţiau
Galbenii curgeau,
Sân-Vasile îi culegea,
Şi pe feciori îndemna[:]
La ureche clopoţei
Mânaţi boii măi flăcăi
Hăi! Hăi!

Iară când ajung acasă
Stăpâna lor jupâneasă,
Îşi alesese-o sâtă[32] deasă
Şi cernu făina ’ndată
Şi apoi o mu[i]e ’n covată,
Şi făcu mulţi colăcei,
La plugarii mititei.
Dar făcu unu frumos,
Şi-’l puse ’n casa din jos,
Să ni-l de[i]e nouă
C’am urat frumos!
La ureche clopoţei
Mai strigaţi şi voi flăcăi
Strigaţi tare
Că-i colacu mare
Hăi! Hăi!

Şi mai făcu şi-o turtă de secară,
Ca s’o de[i]e la fete ’n astă seară
Că n’au mâncat dealaltă sară
Şi se bat de se omoară —
La ureche clopoţei
Despărţiţi[-]le flăcăi.
Hăi! Hăi!

Şade-un motan pe cuptor.
Cu cămaşa de fuior,
Cu ismene de bumbac,
Să fie la fete drag,
Şi se tot plimbă,
De pe vatră pe cuptor
Şi ar vrea să intre de perceptor,
Iar pentru o lingură de lapte dulce,
Sudu[i]e mâţa de cruce;
Şi pentru una de chişleag[33],
O suduie de toiag.
La ureche clopoţei
Ia mai îndemnaţi flăcăi!
Hăi! Hăi!

V’am mai ura[,] v’am mai ura
Dar nu suntem de ici de colea,
Suntem unii din Bihor
Unde câinii umblă cu colacii în coadă,
Cine nu mă crede să vie[34] să vadă,
Că i-oiu[35] da colaci să roadă,
Şi-anu nou ce vine
Să ne-aducă bine
De-a D[umne]zeu [cel] Sfânt
Roadă pe pământ
De[i]e pace ’n ţară
De[i]e grâu la vară
Hopuri hopurate
Şi mulţi ani cu sănătate!”[36].

---

[1] Lazăr Şăineanu, Dicționar universal al limbei române, a opta edițiune, revăzut și adăogit la Ediția a VI-a, Ed. „Scrisul românesc” S. A., Craiova, [1929], p. III. Cartea are 872 de pagini.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. VIII.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. X.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. XI.

[8] Ibidem.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. XII.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. XIII.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. XIV.

[15] Idem, p. XV.

[16] Idem, p. XXVII.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. XXVIII.

[21] Idem, p. XXIX.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. XXX.

[25] Ibidem.

[26] Prof. Mihail Gr. Poslușnicu, Istoria musicei la români. De la Renaştere până’n epoca de consolidare a culturii artistice. Cu 193 chipuri în text, cu pref. de Niculae Iorga, Ed. „Cartea românească”, București, 1928, p. 17.

[27] Acum cred că se numește Brusturi. A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Brusturi,_Bihor.

[28] Rev. Cultura poporului, anul VI, nr. 177, 178, 179, Cluj, 1927, p. 5. Acest număr al revistei are 8 pagini.

[29] Care. Care pline cu saci.

[30] Dezmierda.

[31] Șale. În spate.

[32] Sită. Un ciurel.

[33] Lapte prins.

[34] Să vină.

[35] I-oi.

[36] Rev. Cultura poporului, nr. cit., p. 5.