You’re not primăvara!
Peste iarnă, primăvara a fost plecată. A fost plecată în țările calde. Soarele s-a dus cu ea, cu primăvara, și ne-a lăsat nouă iarna.
Pentru că iarna, când zăpada îți cade în cap ca niște fulgi de zăpadă, e anotimpul în care primăvara nu există.
Dar nu trebuie să credem că atunci când primăvara nu se vede și nici soarele nu e pe cer, nu mai există nici primăvară și nici soare.
Ci ea există și când nu se vede!
Ea există și când nu ne încălzește soarele obrăjorii!
Pe hârtie, când eu pictez, soarele e o pată de culoare. Apoi mai apar niște nori, tot ca niște pete, dar nu galbeni, precum soarele, și ceva virgule de iarbă. Și când copacii, cu multe frunze, apar în peisaj, atunci apare și primăvara.
Cine este primăvara? Și unde se duce primăvara…când noi suntem în vacanța de iarnă?
Învățătoarea noastră a spus că primăvara este…ca o stare de spirit. Adică e ca atunci când ne simțim noi bine după masă sau când primim un cadou și ne bucurăm…și știm că ne simțim bine. Iar primăvara asta e: o stare de bine.
Însă eu n-am putut s-o cred! Pentru că eu pot să nu mă simt bine…și afară să fie soare. Soarele e una, iarba e alta, primăvara se leagă de soare și de iarbă, pentru că urmează iernii, dar nu e o stare de spirit. Pentru că ar fi ceva subiectiv și nu obiectiv. Iar primăvara e o realitate pentru toți și nu doar pentru mine.
La Religie însă, doamna profesoară ne-a spus că Dumnezeu a creat anotimpurile, pe cele 4: primăvara, vara, toamna și iarna, pentru că El iubește diversitatea. Și că, după potop, Dumnezeu i-a spus Sfântului Noe: „[în] toate zilele pământului, semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și primăvara, ziua și noaptea nu vor mai înceta” [Fac. 8, 22, LXX]. În așa fel încât, cele patru anotimpuri, ca un cerc continuu, ne dau să trăim și înverzirea pământului și înflorirea lui și umplerea lui de roade cât și acoperirea pământului cu frig și cu zăpadă.
Și pe cine aș putea să cred mai mult decât pe Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu nu minte niciodată! De aceea, primăvara este o realitate obiectivă, e o realitate dorită de Dumnezeu, pentru ca să nu uităm niciodată bucuria începutului.
Primăvara o luăm mereu de la capăt. Păsările se întorc din țările calde, ghioceii ies din pământ, verdeața ne umple ochii. Iar noi învățăm la școală pentru ca să nu îmbătrânim niciodată în sufletul nostru. Să fim mereu copii, mereu tineri, mereu veseli, așa după cum primăvara uită frigul iernii și ne încălzește pe toți cu razele sale cele blânde.
Așadar, copiilor, să nu credeți nici voi că primăvara e o stare de spirit ci că ea este un început de la Dumnezeu! E un continuu început al vieții, care ne învață să fim mereu proaspeți, mereu frumoși, mereu doritori de a cunoaște și de a trăi lucrurile frumoase ale lui Dumnezeu. Primăvara e zâmbetul lui Dumnezeu pentru noi.