Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 12 la Faptele Apostolilor [7]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

†

       Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a.

***

Iar Iosis, care mai era numit Barnabas de către Apostoli (ceea ce se tălmăcește: „fiul mângâierii”), un levit, de neam din Cipru, având pământ, l-a vândut și a adus banii și i-a pus la picioarele Apostolilor (4, 36-37).

Scriitorul urmează acum să povestească treaba cu Ananias și Sapfira și, ca să arate că păcatul omului a fost [vrednic] de cea mai rea descriere, mai întâi îl amintește pe cel care a lucrat fapta virtuoasă. Căci, fiind acolo atâta mulțime care făcea la fel, atât de mare har, atât de mari minuni, el [Ananias], negândindu-se la nimic din toate acestea, ci orbit [fiind] de lăcomie, a adus nimicirea peste capul lui însuși.

[Iosis] având pământ – însemnând că aceasta era tot ce avea – l-a vândut și a adus banii și i-a pus la picioarele Apostolilor.

Dar un om oarecare, numit Ananias, cu Sapfira, soția sa, a vândut o țarină și a ascuns o parte din preț, soția lui fiind părtașă la aceasta, și a adus [numai] o parte [din bani] și i-a pus la picioarele Apostolilor (4, 37; 5, 1-2).

Circumstanța agravantă era aceea că păcatul era aranjat [de cei doi] și nimeni altcineva nu văzuse ce s-a făcut.

Cum s-a născut în mintea acestui ticălos nenorocit [gândul] să făptuiască această crimă?

 Însă Petru a zis: „Ananias, de ce a umplut Satana inima ta ca să minți pe Duhul Sfânt și să ascunzi o parte din prețul pământului?” (5, 3).

Ia aminte că și în aceasta a făptuit o mare minune, cu mult mai mare decât cea dinainte.

„Căci dacă [îți] rămânea [pământul], zice el, nu era el al tău? Iar după ce s-a vândut, nu a fost în puterea ta?” (5, 4).

Ceea ce înseamnă: ai fost cumva constrâns sau silit? Vă obligăm noi [Apostolii, să faceți ceva] împotriva voinței voastre?

„De ce ai ascuns acest lucru în inima ta? Nu ai mințit oamenilor, ci lui Dumnezeu”. Iar Ananias, auzind aceste cuvinte, a căzut jos și și-a dat duhul (5, 4-5).

Această minune este mai mare decât cea cu ologul, din cauza morții cu care a fost pedepsit [acela] și [datorită] cunoașterii a ceea ce era în gândul inimii și chiar a ceea ce se făcuse în taină.

Și frică mare a venit peste toți cei care au auzit aceste lucruri. Iar cei tineri s-au ridicat și l-au înfășurat și l-au dus afară și l-au îngropat.

Și a fost în jur de răstimpul a trei ore mai târziu, când soția sa, neștiind ce se întâmplase, a intrat. Și Petru a întrebat-o: „Spune-mi dacă ai vândut pământul pentru atâta?” (5, 5-8).

Ar fi salvat-o pe femeie cu dragă inimă, pentru că bărbatul fusese autorul păcatului. De aceea îi dă timp ca să se lămurească și prilej pentru pocăință, zicând:

„Spune-mi dacă ați vândut pământul pentru atâta?” Iar ea a zis: „Da, pentru atâta”.

Atunci Petru i-a zis ei: „Cum se face că v-ați înțeles împreună să mințiți pe Duhul Sfânt? Iată, picioarele celor care l-au îngropat pe soțul tău sunt la ușă și te vor duce pe tine afară”.

Apoi, ea a căzut îndată la picioarele lui și și-a dat duhul. Și tinerii au venit și au aflat-o moartă și au dus-o afară, îngropând-o lângă soțul ei.

Și frică mare a venit peste toată Biserica și peste toți cei ce au auzit aceste lucruri (5, 8-11).

După ce această frică a venit peste ei, el a lucrat și mai multe minuni. Atât Petru cât și ceilalți [Apostoli].

Iar prin mâinile Apostolilor erau lucrate în popor multe semne și minuni. Iar ei erau toți într-un suflet în pridvorul lui Solomon.

Și dintre ceilalți n-a cutezat nimeni să se alăture lor, adică Apostolilor, ci poporul îi mărea, adică poporul evreu (5, 12-13).

Dacă n-a cutezat nimeni să se alăture lor, Apostolilor, cu toate acestea, [însă],

Din ce în ce mai mulți se adăugau credincioșii Domnului, mulțime atât de bărbați cât și de femei, încât îi scoteau pe străzi pe poporenii lor neputincioși^[1] și îi lăsau pe scaune și pe paturi, pentru ca măcar umbra lui Petru, trecând pe alături, să-i umbrească pe unii dintre ei (5, 14-15).

Căci Petru era cel minunat și cel căruia îi dădeau mai multă atenție, atât din cauza cuvântării lui publice, celei dintâi și celei de-a doua și celei de-a treia, cât și din cauza minunii.

Căci el era cel care lucrase minunea: pe cea dintâi și pe cea de-a doua și pe cea de-a treia.

Și această minune de acum era îndoită: în primul rând, condamnarea gândurilor inimii, iar apoi pricinuirea morții la cuvântul poruncii sale.

Pentru ca măcar umbra lui Petru, trecând pe alături etc.

Aceasta nu s-a petrecut în istoria lui Hristos, dar vezi aici ceea ce El le-a spus lor că se va întâmpla cu adevărat, că: cei care cred în Mine, lucrările pe care Eu le fac le vor face și ei și mai mari lucrări decât acestea vor face (In. 14, 12).

---

[1] Their impotent folk.