Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 14 la Faptele Apostolilor [16]
Traduceri patristice
*
vol. 5
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș
***
Sfântul Ioan Gură de Aur
(n. 347/349-407, † 14 septembrie,
prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)
Comentariul la Faptele Apostolilor
*
Traducere și comentarii de
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a.
***
Omilia 14
Și, sculându-se oarecare, acolo în sinedriu, un fariseu numit Gamaliil, învățător de lege, cinstit de tot poporul, a poruncit să-i scoată pe oameni afară puțin (5, 34).
Acest Gamaliil era învățătorul lui Pavel. Și cineva s-ar putea minuna cum, fiind atât de drept-cugetător în judecata sa, și întru totul învățat în lege, cu toate acestea nu crezuse încă. Dar nu se putea ca el să stăruie în necredință până la sfârșit. Căci cu adevărat [acest lucru] se vede clar din cuvintele pe care le rostește aici. A poruncit, zice, să-i scoată pe oameni afară puțin. Și a zis către ei.
Luați aminte cu câtă chibzuință își pregătește cuvântarea și cum îndată, de la bun început, îi face să se teamă. Și ca să nu fie suspectat că le ia apărarea[1], le vorbește lor[2] ca și cum ar fi avut aceeași părere ca și ei și nu face uz de multă vehemență, ci ca și cum ar vorbi unor oameni amețiți de patimă, se exprimă astfel:
Bărbați israiliteni, luați aminte la voi, ce vreți să faceți cu acești oameni (5, 35).
Nu căutați, vrea să spună el, să lucrați pripit și în grabă.
Căci mai înainte de zilele acestea s-a ridicat Tevdas, zicând că el este cineva mare, căruia un număr de bărbați, în jur de patru sute, i s-au alăturat, care s-a omorât, și toți câți au ascultat de el au fost risipiți și aduși întru nimic (5, 36).
Îi învață prevederea prin pilde. Și, ca formă de încurajare, pomenește la sfârșit pe omul care a ademenit cel mai mare nu- măr[3].
Deci înainte de a da pildele, zice: luați aminte la voi; dar când i-a invocat pe ei, atunci își spune părerea și zice: Feriți-vă de oamenii aceștia (5, 38). Căci, zice el:
După aceea s-a ridicat Iuda Galileanul, în zilele numărătorii, și a despărțit mult popor după el; și acela a pierit și toți câți au ascultat de el au fost împrăștiați.
Și acum vă zic vouă: Feriți-vă de oamenii aceștia și lăsați-i în pace, căci dacă această adunare sau această lucra– re este de la oameni, se va nimici. Dar dacă este de la Dumnezeu, nu puteți să-i înfrângeți (5, 37-39).
Deci, ce e acolo, vrea să spună el, care vă împiedică pe voi ca să îi înfrângeți? Căci zice el:
Ca nu cumva să vă aflați și luptători împotriva lui Dumnezeu (5, 39).
Îi descurajează atât prin părerea că lucrul este imposibil, cât și pentru că nu este spre binele lor. Și nu spune de către Cine acei oameni au fost nimiciți[4], ci că au fost risipiți, iar întovărășirea lor a căzut întru pieire. Căci, dacă, zice, ar fi de la oameni, la ce ar mai fi nevoie de agitație din partea voastră? Dar dacă este de la Dumnezeu, toată agitația voastră nu va fi în stare să-i învingă.
Argumentul este peremptoriu[5]. Și ei au fost convinși de el (5, 40).
În ce fel au fost convinși? Încât să nu-i omoare, ci doar să-i biciuiască. Căci zice:
Și, chemându-i pe Apostoli și bătându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Iisus și i-au lăsat să plece (5, 40).
Vedeți după ce mare lucrare sunt biciuiți! Și iarăși învățătura lor s-a întins și mai mult, fiindcă au învățat în casă și în templu:
Și au plecat din fața sinedriului bucurându-se că au fost găsiți vrednici să sufere rușine pentru numele Lui. Și toată ziua în templu și în casă, nu încetau să învețe și să binevestească pe Iisus Hristos (5, 41-42).
Și, în acele zile, înmulțindu-se numărul ucenicilor, s-a înălțat murmurarea elinilor[6] împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zi (6, 1).
Nu neapărat în zilele imediat următoare. Căci este obiceiul Scripturii să vorbească despre lucrurile care au urmat ca și cum s-ar fi petrecut într-o imediată succesiune.
Dar prin elini cred că îi înțelege pe cei care vorbeau grecește: pentru că ei[7] nu vorbeau limba greacă.
Iată o altă încercare! Vedeți cum, dinăuntru și dinafară se nasc griji, chiar de la bun început!
Apoi, zice, chemând cei doisprezece mulțimea ucenicilor la ei, au zis: Nu este potrivit ca noi să părăsim cuvântul lui Dumnezeu și să servim mesele (6, 2). Bine zis: căci ceea ce este necesar trebuie să dea întâietate la ce este cel mai necesar.
Dar vedeți cum îndată ei toți s-au gândit (la cele mai de jos) și cu toate acestea nu au neglijat învățătura.
Pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea: căci aceia[8] erau tratați ca persoane de mai mare însemnătate[9].
Drept aceea, fraților, căutați între voi șapte bărbați cu purtare cinstită, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care să îi rânduim la această slujbă. Iar noi ne ne vom da pe noi în mod stăruitor rugăciunii și slujirii cuvântului.
Și a plăcut cuvântul acesta înaintea a toată mulțimea și l-au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt [etc.] (6, 3-5).
Așa erau și ceilalți plini de credință, pentru ca să nu se mai întâmple aceleași lucruri ca în cazul lui Iuda sau al lui Ananias și Sapfira.
Și pe Filip și pe Prohor și pe Nicanor și pe Timon și pe Parmenas și pe Nicolae, un străin/ prozelit antiohian, pe care i-au pus înaintea Apostolilor. Și ei, rugându-se, și-au pus mâinile peste ei. Și cuvântul lui Dumnezeu creștea, iar numărul ucenicilor se înmulțea foarte mult în Ierusalim și un mare grup dintre preoți erau ascultători credinței[10] (6, 5-7).
[1] Apostolilor.
[2] Fariseilor.
[3] De adepți.
[4] Pentru că Cel care i-a nimicit a fost Dumnezeu, fiindcă erau înșelați și amăgitori.
[5] Dacă acest argument ar fi folosit întotdeauna, nu ar mai fi existat prigoniri ale Sfinților lui Dumnezeu în istorie. Pentru că împotriva acelora care învață greșit sau doar ți se pare ție că învață greșit, cea mai bună și mai negreșită acțiune este rugăciunea. Dacă într-adevăr nu sunt de la Dumnezeu, vor pieri așa cum au pierit multe erezii sau așa cum au pierit Arie, Iulian Apostatul și alții, care au fost omorâți de Dumnezeu.
Însă, atunci când vrei să Îi iei locul și să elimini fizic pe cineva sau să-l minimalizezi și să-l batjocorești, așa cum fac extremiștii pretutindeni, atunci nu numai că nu lucrezi cu Dumnezeu, dar s-ar putea să fii chiar luptător împotriva lui Dumnezeu.
Și dacă există astăzi mulți eretici și amăgitori pe lume, este pentru că nu ne interesează să ne rugăm mult lui Dumnezeu pentru luminarea altora și pentru nimicirea, de către El, a greșelilor de învățătură. Pentru că nu ne dăm silința ca să ne învățăm pe noi și pe alții teologie multă și adâncă, ci ni se par incitante numai problemele colaterale, care să țină oamenii panicați și manipulabili.
[6] În text: „Hellenists”. Însă nu cred că e bine să traducem prin eleniști (așa cum traduce și Biblia 1988 și 2001), ci prin elini. Prin eleniști se înțelege mai degrabă adepți ai elenismului, adică ai păgânismului. Or aici e vorba de vorbitori de limbă greacă (elini sau elinofoni) creștinați.
[7] Evreii.
[8] Tot despre evrei e vorba.
[9] Decât elinii. Evreii îi discriminau, socotindu-i mai prejos pe cei care nu erau de un neam cu ei, chiar dacă și ei trecuseră la aceeași credință.
[10] Adică s-au convertit la credința creștină și mulți dintre preoții Legii vechi.
Pingback: Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 19 la Faptele Apostolilor [49] | Teologie pentru azi