Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [61]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

Sfântul Augustin,

Episcopul Hipponei

(13 noiembrie 354-28 august 430,

pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)

*

Despre Sfânta Treime

 [cartea a patra]

*

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a.

***

Capitolul XX

27. Dacă însă după aceasta se spune că Fiul este trimis de către Tatăl, pentru că Acela este Tatăl, Acesta Fiul, în niciun fel nu ne împiedică [acest lucru] ca să credem pe Fiul a fi [tippy title=”egalul Tatălui”] aequalem Patri[/tippy]  și [tippy title=”deoființă și împreună-veșnic”] consubstantialem et coaeternum[/tippy]  [cu Tatăl], și totuși pe Fiul trimis de către Tatăl.

Nu pentru că Acela este mai mare și Acesta mai mic, ci pentru că Acela [este] Tatăl, Acesta [este] Fiul. Acela: născător [genitor], Acesta: născut [genitus], Acela: de la Care este Cel ce se trimite, Acesta: Cel ce este din Cel care trimite.

Deci Fiul este [născut] din Tatăl, nu Tatăl din Fiul. În conformitate cu aceasta, acum se poate înțelege nu atât că se spune, pentru acest motiv, că Fiul este trimis întrucât Cuvântul S-a făcut trup (In. 1, 3, 18, 14), ci că de aceea [se numește] trimis, ca să se facă trup Cuvântul și prin prezența [Sa] trupească să fie lucrate cele care au fost scrise.

Adică, ca să se înțeleagă Cuvântul nu atât ca om trimis, întru care a fost făcut, ci că și Cuvântul a fost trimis ca să se facă om.

Pentru că a fost trimis nu după putere sau fire inegală sau după altceva după care să nu fie egalul Tatălui, ci după aceea că Fiul este din Tatăl, nu Tatăl din Fiul. Căci Cuvântul Tatălui este Fiul, Care se numește și [tippy title=”Înțelepciunea Lui„] Sapientia Ejus[/tippy].

Așadar, ce minune [este] dacă este trimis, nu pentru că ar fi inegal Tatălui, ci pentru că este „izvorâre anume, curată, a strălucirii atotputernicului Dumnezeu” (Înț. lui Sol. 7, 25)?

Dar acolo, ceea ce [tippy title=”izvorăște”] manat[/tippy] și din ce izvorăște sunt ale uneia și aceleiași firi [dumnezeiești]. Într-adevăr, nu precum apa din izvorul pământului sau din stâncă izvorăște, ci precum [tippy title=”lumina din lumină„] lux de luce[/tippy].

Fiindcă prin ceea ce s-a spus, „[tippy title=”Căci este Strălucire a Luminii veșnice”] Candor est enim Lucis aeternae[/tippy]” (Înț. lui Sol. 7, 26), ce altceva s-a spus decât că este Lumină a Luminii veșnice?

În mod evident, strălucirea luminii ce altceva este decât lumină? Și de aceea [Strălucirea este] împreună-veșnică Luminii din care este Lumina. Dar a dorit să spună mai degrabă Strălucirea Luminii decât Lumina Luminii, ca să nu fie considerată [tippy title=”mai slabă„] obscurior[/tippy] Aceasta care izvorăște decât Aceea din Care izvorăște.

Când deci se aude [de către cineva] că aceasta [lumina] este [chiar] strălucirea ei, îi este mai ușor să creadă că prin aceasta [prin lumină] este strălucită aceea, decât că aceasta [lumina] strălucește mai puțin.

Dar pentru că nu era de evitat, doar dacă nu s-ar fi crezut o Lumină mai mică Aceea care naște decât Aceasta (ceea ce, totuși, niciodată, niciun eretic nu a îndrăznit să zică, nici nu este de crezut că cineva va îndrăzni), Scriptura a respins acea cugetare, prin care [se consideră] că se poate să fie văzută mai slabă această Lumină care izvorăște decât Aceea din Care izvorăște, pe care necredință a întâmpinat-o când a zis: Strălucire este a Aceluia, adică Lumină veșnică. Și astfel a arătat-O egală.

Dacă deci este mai mică, înseamnă că este slăbiciunea Aceleia, nu Strălucirea Ei. Dar dacă este mai mare, [atunci] nu din Ea izvorăște, căci nu poate să întreacă pe Cea din Care S-a născut.

Așadar, pentru că din Aceea izvorăște, nu este mai mare decât Aceea. Iar întrucât, cu adevărat, nu slăbiciunea Ei, ci Strălucirea Ei este, [înseamnă că] nu este [nici] mai mică. Așadar este egală.

Nici nu trebuie să ne tulburăm de aceasta, pentru că s-a zis: „izvorâre anume, curată, a strălucirii atotputernicului Dumnezeu”, ca și cum Aceasta nu ar fi atotputernică, ci o izvorâre a Celui atotputernic. Căci mai departe despre Aceasta spune: „[tippy title=”Și întrucât este una, toate le poate”] Et cum sit una, omnia potest[/tippy]” (Înț. lui Sol. 7, 27). Cine este așadar Atotputernic, decât Cel care toate le poate?

Așadar, de către Acela se trimite, de la Care izvorăște. Căci astfel este dorită de către cel care O iubea și O dorea pe Ea: „[tippy title=”Scoate”] emitte[/tippy]”, zice, „pe Aceea [Înțelepciunea], din sfintele Tale ceruri și [tippy title=”trimite”] mitte[/tippy] pe Aceea de la scaunul măreției Tale, ca să fie cu mine și să lucreze cu mine” (Înț. lui Sol. 9, 10), adică să mă învețe să lucrez, ca să nu mă muncesc [veșnic]. Căci lucrările Ei sunt virtuțile.

Însă una [înseamnă] să fie trimisă [Înțelepciunea lui Dumnezeu] ca să fie cu omul, și alta e că a fost trimisă pentru ca Ea însăși să fie om. Căci „în sufletele sfinte Se comunică și prieteni ai lui Dumnezeu și Profeți întocmește” (Înț. lui Sol. 7, 27), precum de asemenea îi umple pe Sfinții Îngeri și lucrează prin ei toate cele potrivite unor astfel de slujiri.

Deci când a venit plinirea vremii a fost trimisă (cf. Gal. 4, 4), nu ca să îi umple pe Îngeri, nici ca să fie Înger [Vestitor], decât în măsura în care vestea sfatul Tatălui, care și al Ei era, nici ca să fie cu oamenii sau în oameni, căci aceasta și înainte [a fost] în Părinți și Profeți, ci pentru ca Însuși Cuvântul să Se facă trup, adică să Se facă om. În care taină, revelată în viitor, va fi chiar mântuirea celor înțelepți și sfinți, care s-au născut din femei mai înainte ca El Însuși să Se nască din Fecioară, și care mântuire, împlinită și propovăduită, să fie a tuturor celor care cred, nădăjduiesc și iubesc.

Căci aceasta [este] „marea taină a credinței, că S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a apărut Îngerilor, S-a propovăduit în[tre] neamuri, S-a crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (I Tim. 3, 16).