Studiile de teologie liturgică ale ÎPS Laurențiu Streza [10]

† Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Plinitu-s-a, Hristoase, taina rânduielii Tale. Studii de teologie Liturgică, Ed. Andreiana, Sibiu, 2012, 509 p.

*

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a.

*

Între p. 312-322: Despre rânduiala și semnificația Sfintei Taine a Mărturisirii în Biserica Ortodoxă. Articol publicat în rev. Mitropolia Olteniei, XLI (1989), nr. 4, p. 24-32.  În p. 314, autorul ne spune că PFP Nectarie al Constantinopolului, în sec. al 4-lea, a desființat „oficiul penitenței publice”. Întregul articol nu are note de subsol ci numai o bibliografie la final.

Pentru Taina Spovedaniei, accentuează autorul, preotul duhovnic trebuie „să îmbrace toate veșmintele liturgice, ca și la Botez”, p. 315. Împărțind slujba în două, despre „rânduiala  propriu-zisă a Spovedaniei” ÎPS Laurențiu Streza ne spune că e ce a mai „rămas dintr-un ritual dezvoltat al acestei Taine (cuprinzând psalmi, rugăciuni, Apostol și Evanghelie), așa cum ne aduc mărturii vechile molitfelnice românești”, p. 316.

Spovedania se face în Biserică, în fața Icoanei Mântuitorului, p. 316-317, în „pronaosul Bisericii, acolo unde se săvârșește și Botezul, și unde stăteau la Sfânta Liturghie catehumenii și penitenții”, p. 317.  Preotul trebuie să stea pe scaunul judecății lui Dumnezeu iar credinciosul în genunchi, p. 317. Mărturisirea păcatelor trebuie să fi „benevolă, completă, sinceră și obiectivă, făcută cu multă umilință și zdrobire a inimii”, p. 317.

Întrebările de la Sfânta Spovedanie „insistă asupra trei păcate grave: apostazia, uciderea și desfrânarea”, p. 318. La formula de dezlegare a păcatelor, capul celui credincios e însemnat în chipul crucii la rostirea numelor persoanelor Prea Sfintei Treimi, p. 319. Prin primirea iertării păcatelor, „Hristos ridică la o viață nouă pe penitent, îl întărește, îl cheamă la colaborare și îl invită la ospățul Împărăției lui Dumnezeu”, p. 319.

Autorul insistă și asupra faptului că „epitimia sau canonul nu poate lipsi din rânduiala Mărturisirii. Canonul, în practica vieții duhovnicești, nu este o pedeapsă pentru păcatele săvârșite, ci un mijloc de îndreptare. Acesta nu trebuie privit juridic și extern, ci ontologic, lăuntric și vindecător”, p. 319. Iar „scopul mărturisirii nu este scutirea penitentului de mustrări de conștiință, ci întoarcerea lui la Hristos”, p. 320.

Eu zic că scopul Spovedaniei e și una și alta: e și întoarcere și împăcare cu Domnul, Căruia I-am greșit, dar și liniștire a conștiinței noastre și vindecare și întărire interioară, pe care le primim prin iertarea păcatelor noastre, de către Domnul, prin Duhovnic.

Cap. al 5-lea al cărții începe din p. 323: Studii și cercetări de Teologie liturgică – rânduieli liturgice pe file de vechi manuscrise.

Între p. 325-356 găsim studiul: Manuscrise liturgice românești în Biblioteca Arhiepiscopiei Sibiului. Prezentare generală. Inițial publicat în rev. Mitropolia Ardealului, XIX, 1974, nr. 4-6, p. 233-249.

Manuscrise ce ar trebui scanate și puse tuturor la îndemnă, în mod gratuit. Toate manuscrisele Bisericii ar trebui să fie de asemenea scanate și puse la îndemâna teologilor și a credincioșilor în mod gratuit, pentru că așa am putea să le citim, să facem studii pe ele, să le introducem în discursul public bisericesc al momentului.

Biblioteca Vaticanului, Biblioteca Bucureștilor, mii de biblioteci din lume au înțeles, în sfârșit, că manuscrisele și cărțile vechi sunt și trebuie să fie ale tuturor și le oferă tuturor spre citire și spre studiu.

La fel trebuie să facem și noi cu bibliotecile din Mănăstirile noastre și cu Biblioteca Sfântului Sinod. A le păstra închise, adică a nu fi online, înseamnă a nu le studia aproape nimeni. Și Biserica are de pierdut pentru că aceste manuscrise nu sunt măcar văzute la față, dacă nu studiate.

Iar autorul cataloghează în acest studiu al său 60 de manuscrise vechi, primul dintre ele fiind un Liturghier-Molitvelnic din 1672. Textul are 179 de file și a fost scris de Ilie din Țara Crișului, p. 327. Ultima slujbă din manuscris este Sfânta Spovedanie, f. 153-179, cf. p. 327, iar Slujba Spovedaniei este „complet deosebită față de rânduiala de azi, cu multe molitve și psalmi, având și Apostol și Evanghelie”, p. 329.

Dacă știm că a fost mai lungă Taina Spovedaniei, de ce nu revenim la ea, cea inițială?

În manuscrisul luat în discuție, la Spovedanie, se citește Apostolul de la I Tim. 1, 15-17 și Evanghelia de la Mt. 9, 9-13, iar formula de dezlegare e foarte scurtă: „Fiul, ierte-te Hristos, Dumnezeu nevăzut și eu încă te iert”, p. 329.

Iar autorul crede că manuscrisul de la 1672 „a avut ca sursă un manuscris slavon”, p. 329. Pentru ca să știm asta, trebuie să vedem cum arată Molitfelnicul slavon din sec. al 17-lea. Cum arată la bulgari, la sârbi, la ruși, pentru ca să ne dăm seama de unde provine textul.

Al doilea manuscris discutat: Liturghierul scris de Popa Ștefan din Fildu, Cluj, în anul 1732, care are 113 file nenumerotate, p. 329. Aici găsim, printre altele, două Liturghii și Rugăciunea colivei de după Liturghie, p. 330.

Un manuscris de la 1848, al Ierom. Ieraclie, conține cele trei Liturghii, otpusturile speciale, hirotoniile și hirotesiile, p. 330. Al 4-lea e din 1752, scris de Ioan Moldovan, p. 331. Al 5-lea e un Molitvelnic de 359 de file, din 1716-1747, scris de Diac. Vasile Muste din Corniani, Baia Mare, p. 331 și de un alt copist. Are 14 rubrici, fiind cel mai bogat manuscris de până acum. După Botez e Logodna, Spovedania, apoi Canonul la ieșirea sufletului, Înmormântarea, Sfeștania mare și mică, Rugăciunea la zidirea casei, Sfântul Maslu…iar în partea a doua avem o Cazanie la morți, adică o predică la Înmormântare, p. 332.

Două Molitvelnice de la 1720, p. 332-333, încă unul dintre anii 1648-1759, p. 334, ultimul având adaosuri romano-catolice, p. 334.  Un Acatistier din anul 1737, scris de Ierom. Visarion de la Schitul Brezii-Făgăraș, p. 334, în care găsim acatistele Maicii Domnului, al Domnului, al Sfinților Arhangheli, al Patimilor Domnului, al Sfântului Nicolae, al Sfântului Ioan Botezătorul și Canonul-acatist la Adormirea Maicii Domnului de miercurea, p. 334-335.

Un alt Acatistier, din 1818. Care e copiat după cel tipărit la Râmnic în 1746, p. 335. Bucoavna scrisă de Pavel Pătraș din Lancrăm, în 1822, p. 335. Însă ea conține nu abecedarul ci Catavasiile Înălțării, ale Adormirii Maicii Domnului și ale Crucii, Acatistul Maicii Domnului, diverse rugăciuni, Canonul pentru Îngerul păzitor, Canonul de umilință către Domnul, Canonul Puterilor cerești și al tuturor Sfinților și Paraclisul Sfântului Nicolae, p. 336.

În manuscrisul al 12-lea găsim 67 de file din Psaltire, iar f. 90-147 sunt din Catavasier, p. 336. Manuscris de sec. 18, p. 336. Urmează Catavasierul scris de Toma din Arpașul de Jos, Făgăraș, din 1737, p. 336. O Cazanie din 1680, de 371 de file. În ea găsim Povestea Sfintei Vineri, p. 337. O altă Cazanie, tot de sec. 17, e o copie a Cazaniei Sfântului Varlaam al Moldovei, publicată la Iași, în 1643, p. 337.

Al 16-lea manuscris catalogat e tot o Cazanie din sec. al 17-lea, de dinainte de 1744, p. 337. Alte două Cazanii de sec. 17, p. 338. Al 19-lea text: Ceaslovul scris de Diac. Ioan Sârb din Dînc, Orăștie, scris la 1735, p. 339. Iar Ceaslovul conține Sinaxarul pe luni, p. 339. Un alt Ceaslov de sec. 18, de 77 de file, p. 339. Și un altul de sec. 17, p. 340.

Minologhionul din 1701, de 114 file, pătat de apă și ceară, p. 340. Autorul consideră că izvorul său este Mineiul slavo-român de la Buzău, din 1698, p. 340.

Un Minei prescurtat, scris de Popa Matei, din Molosig, Huedin, în 1705, p. 340. Urmează un Antologhion din 1710, scris de Radu, fiul Popei Radu Tempea din Brașov, care are 527 file nenumerotate, p. 341. El conține Slujbele praznicelor și sărbătorilor anului, f. 1-504v., Bogorodicinele voscresnelor, irmoasele Sfinților de obște, f. 505-523 și Slujba la Sărbătorile Aflării capului Sfântului Ioan Botezătorul, f. 523v.-527, p. 341.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *