Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 15 la Faptele Apostolilor [21]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

†

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a.

***

Omilia XV

Iar Ștefan, plin de credință și de putere, făcea minuni și semne mari în popor (6, 8).

Vedeți cum, chiar între cei șapte, unul era mai de cinste și a câștigat locul întâi. Căci, deși hirotonia a fost aceeași pentru toți, însă acesta a atras asupra sa mai mare har.

Și luați aminte că nu a lucrat (semne și minuni) înainte de această vreme, ci numai când s-a făcut cunoscut în mod public, pentru ca să arate că harul singur nu este de ajuns, ci trebuie și hirotonire. Astfel încât a fost o revărsare a Duhului și mai departe.

Căci dacă erau plini de Duhul, erau astfel datorită a ceea ce este[1] din scăldătoarea Botezului.

Și s-au ridicat unii dintre ei, din sinagogă (6, 9).

Folosește din nou expresia s-au ridicat, pentru a arăta enervarea și mânia lor.

Aici avem o mare mulțime. Și remarcați diferența în formularea acuzațiilor. Căci dacă Gamaliel i-a împiedicat pe ei să le găsească vină, în motivația de mai înainte, ei aduc [acum] o altă acuzație.

Și s-au ridicat, zice, unii dintre ei, din sinagoga celor care se numesc libertini și a cirineilor și alexandrienilor și a celor din Cilicia și Asia, certându-se cu Ștefan. Și nu puteau să facă față înțelepciunii și Duhului prin care el vorbea.

Atunci au supus[2] [niște] oameni, care au zis: L-am auzit pe el rostind cuvinte hulitoare împotriva lui Moisis și împotriva lui Dumnezeu (6, 9-11).

Pentru ca ei să găsească vină, formula este: vorbește împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moisis[3].

Și se certau [cu el] și din acest motiv, pentru ca să-l împingă să spună ceva. Dar el grăiește acum cu mai multă libertate, și poate că a vorbit despre încetarea Legii dumnezeiești sau poate că nu, dar a sugerat cel puțin.

Din moment ce a vorbit deschis, nu era nevoie de oameni siliți[4] și nici de mărturii mincinoase.

Sinagogile erau diferite: [anume a libertinilor], a cirineilor, adică cele în părțile dincolo de Alexandria [, a alexandrienilor]. Și acolo se pare că aveau sinagogi în conformitate cu naționalitățile lor diferite. Căci mulți rămâneau acolo, ca să nu fie siliți să călătorească mereu.

Poate că libertinii erau sclavi eliberați de romani. Fiind deci mulți străini care locuiau acolo, își aveau așadar sinagogile lor, unde se citea Legea.

Certându-se cu Ștefan. Vedeți-l neluându-și asupra sa [sarcina] să vorbească, ci fiind silit să facă aceasta. Minunile i-au adus încă o dată la rea-voință[5], dar când i-a copleșit în argumentație, [atunci] au apărut martorii mincinoși[6]!

Căci n-au dorit să-l omoare [fără motive, și au inventat ceea ce era] intolerabil pentru ei.

Și nu puteau să facă față înțelepciunii […] au supus [niște] oameni. Pretutindeni [acționează] fără ezitare, dar printr-o vorbă [mincinoasă], pentru ca să le strice și reputația.

Și lăsându-i pe aceia (pe Apostoli), îi atacă pe aceștia (pe ucenici), gândindu-se ca prin aceasta să-i îngrozească și pe aceia.

Căci ei nu spun că el vorbește, ci că nu încetează a vorbi:

Și au întărâtat poporul și pe bătrâni și pe cărturari și au venit asupra lui și l-au prins și l-au adus la sinedriu și au pus martori mincinoși care au zis:

Acest om nu încetează a vorbi cuvinte hulitoare împotriva acestui loc sfânt și a Legii (6, 12-13).

Nu încetează, zic ei, ca și cum el numai aceasta ar fi spus[7].

Că l-au auzit pe el zicând că acest Iisus din Nazaret va distruge acest loc și va schimba obiceiurile pe care Moisis ni le-a dat nouă (6, 14).

Iisus, zic ei, Nazarineanul, ca un nume de ocară[8], va distruge acest loc și va schimba obiceiurile[9]. Aceasta este ceea ce au spus și despre Hristos: Tu, Cel ce dărâmi templul (Mt. 27, 40). Fiindcă era mare venerația lor pentru templu – căci cu adevărat au ales să-și părăsească țara ca să fie mai aproape de el – și pentru numele lui Moisis.

Acuzația este îndoită. Dacă El va schimba obiceiurile, atunci El îi va aduce și pe alții în locul lor[10]. Vedeți cum acuzația este mai amară și plină de primejdii[11]?

Și toți care au stat în sinedriu, uitându-se țintă la el, au văzut fața lui ca o față de Înger (6, 15).

Pentru că într-atât este cu putință, chiar și pentru cineva mai mic în rang[12], să strălucească. Căci, întreb, cu ce era acest om mai mic decât Apostolii?

Nu-i lipseau minunile și mare era îndrăzneala pe care o arăta.

Au văzut fața lui, s-a zis, și era fața unui Înger (Ieș. 34, 30)[13]. Căci acesta era harul, aceasta era slava lui Moisis[14]. Dumnezeu l-a făcut [pe Ștefan] atât de plin de har (epiharin) la față, acum, când trebuia să grăiască ceva, pentru ca astfel să-i umple pe dată de teamă și de evlavie prin însăși înfățișarea lui.

Pentru că există, într-adevăr, există fețe pline de har duhovnicesc, iubite celor care iubesc, [însă] îngrozitoare pentru cei care urăsc și pentru vrăjmași.

Și, de asemenea, se spune care este motivul pentru care ei au îndurat să-i asculte cuvântarea.

---

[1] Cu sensul: au primit.

[2] Au obligat.

[3] Întotdeauna oamenii răi și invidioși, dar care se pretind cunoscători de Dumnezeu și duhovnicești, luptând împotriva evidențelor celor mai mari, când nu au cu adevărat argumente teologice, trec la atacuri sordide și la acuzații abjecte și aberante.

[4] Să declare minciuni.

[5] Minunile au stârnit reaua-voință a pizmașilor.

[6] Adică se leagă de orice și, când nu mai au ce să spună, inventează și ce nu există.

[7] Ca și când toată propovăduirea Apostolilor și a ucenicilor lor ar fi constat numai în a vorbi despre anularea Legii vechi și în nimic altceva. Însă ei insistă în mod discreționar numai asupra unui singur punct din propovăduire, asupra căruia nici nu știm dacă sau cât de mult au insistat cu adevărat, în acel moment, propovăduitorii Evangheliei.

Însă aceia au găsit ceva de care să se lege și atunci au pus toată greutatea numai asupra acestui subiect.

[8] Adică: cine mai e și Ăsta, din Nazaret? Pentru că duc mai departe ceea ce spuseseră și mai înainte, împotriva lui Hristos, că nu s-a născut niciodată Proroc în Nazaret. De parcă locul nașterii era important…

[9] Pretindeau că acționează preventiv. Pentru că puneau ceea ce spuneau ei că urma să fie înaintea a ceea ce se întâmpla cu adevărat.

Dar așa procedează ucigașii atunci când nu au argumente și caută pretexte. Atunci vorbesc despre: ceea ce va fi. Ca și când ei ar cunoaște viitorul ca-n palmă și trebuie să îl împiedice neapărat, fără să întrebe și pe Dumnezeu ce e bine să facă.

Așa că, aducând martori mincinoși, vor să eradicheze hula/ erezia prin…minciună și nedreptate.

[10] Aici Sfântul Ioan a atins punctul nevralgic, pentru că dezvăluie adevărata preocupare a acuzatorilor: aceea că ei nu vor mai fi atât de importanți în societate, că sunt pe cale să își piardă cinstea pe care o aveau de la oameni, pozițiile sociale și bunăstarea. Grija lor, de fapt, nu era atât pentru templu și obiceiuri, cât pentru faptul că n-ar mai fi fost ei lăudați și văzuți bine.

Pentru că și astăzi sunt mulți care nu renunță la erezia lor pentru că au o poziție confortabilă acolo unde sunt.

Sau, dintre ortodocșii noștri, sunt destui care s-au obișnuit să se ducă la Biserică numai pentru că așteaptă să fie lăudați și mângâiați pe cap pentru că sunt credincioși. Dar dacă cineva le atrage atenția asupra vreunei patimi, se repliază imediat și se duc în altă parte, unde „se simt bine”.

Încât deviza, în zilele noastre, pe lângă „patria ubi bene”, este și: „Ecclesia ubi bene”. Adică: nu unde este Adevărul, ci acolo unde mă simt eu bine, acolo e Biserica (atât în sens larg, cât și în sens parohial).

Pentru că eu sunt postmodern și eu iubesc pe cine mă face să mă simt bine, pe cine îmi caută în coarne și nu pe cine îmi spune adevărul, oricât de dureros ar fi el.

Deși mulți spun că ei sunt oameni ai Bisericii, totuși, tot ceea ce vor să audă toată ziua de la alții e numai cât de credincioși și de duhovnicești sunt ei, cât de frumoși sunt și cât de mult bine fac ei. Chiar și fără să facă nimic…

[11] Pentru Sfântul Ștefan.

[12] Ierarhic.

[13] În LXX: „Și a văzut Aaron și toți bătrânii lui Israil pe Moisis și era slăvită  înfățișarea culorii feței sale și s-au temut să se apropie de el”.

[14] Adică: pentru că spuneau că ei îl iubesc pe Moisis și păzesc Legea lui, de aceea Dumnezeu le-a dat să vadă fața lui Ștefan strălucind de lumină dumnezeiască tot la fel de mult ca a lui Moisis.

Dacă l-ar fi iubit și ar fi crezut în Moisis, ar fi recunoscut slava lui în Ștefan. Dar se dovedesc mincinoși și neascultători față de Dumnezeu ca și cei care, răzvrătindu-se de atâtea ori în pustiu, vruseseră să îl omoare pe Moisis acolo.