Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 16 la Faptele Apostolilor [31]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

†

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a.

***

Am vorbit deci despre aceste lucruri și anume că nu trebuie să facem din orice lucru motiv de veselie. Atunci, cum spune Pavel: Bucurați-vă pururea (Filip. 4, 4)?

Nu spune simplu: Bucurați-vă, ci adaugă: întru Domnul.

Aceasta este bucuria cea mai mare, cea cu care Apostolii s-au bucurat întru toate. Bucuria pentru care temnițele și biciuirile și prigonirile și purtările rele[1] și toate lucrurile dureroase reprezintă izvorul și rădăcina și prilejul [de bucurie]. De la care, se ajunge, de asemenea, la un sfârșit fericit.

Dar cele ale lumii, dimpotrivă, încep cu îndulciri și se termină în amărăciuni.

Deci nu vă interzic să vă bucurați întru Domnul, nu, [ci, dimpotrivă,] vă îndemn stăruitor la aceasta. Apostolii au fost biciuiți și s-au bucurat, au fost înlănțuiți și au adus mulțumire [lui Dumnezeu], au fost bătuți cu pietre și au propovăduit.

Aceasta este bucuria pe care și eu doresc să o am, căci nu se naște din nimic din cele trupești, ci din cele duhovnicești. Fiindcă nu este cu putință, pentru cel care se bucură după chipul lumii, să se bucure și în chip dumnezeiesc. Căci oricine se bucură după chipul lumii își are bucuria sa în bogății, în desfătări/ lux, în cinste, în putere, în aroganță. Dar cel ce se bucură după mintea lui Dumnezeu își are bucuria sa în necinstea pe care o primește] de dragul lui Dumnezeu, în sărăcie, în strâmtorare, în postire, în smerenia minții.

Vedeți cât de diferite sunt temeliile[2]?

A fi aici fără bucurie înseamnă a fi și fără mâhnire, iar a fi fără mâhnire înseamnă și a fi fără desfătare.

Și cu adevărat acestea sunt lucrurile care produc adevărata bucurie, fiindcă celelalte au numai numele bucuriei, dar toate înseamnă numai durere.

Câtă nefericire îndură omul mândru! Cum este el lepădat în [chiar] mijlocul mândriei sale, atrăgând asupra sa nenumărate jigniri, multă ură, mare dușmănie, ciudă/ pică peste măsură, [făcându-i] pe mulți [să-l privească] cu un ochi rău.

Dacă este să fie jignit de către oameni mai puternici, suferă, iar dacă nu poate să se opună tuturor, se simte umilit.

În vreme ce omul smerit trăiește în multă bucurie. Nu așteaptă cinstire de la nimeni: dacă primește cinste, este mulțumit[3], iar dacă nu, nu este îndurerat[4].

Privește cu mulțumire faptul că este cinstit. Dar, mai presus de toate, nimeni nu îl poate necinsti. Căci a fi cinstit deși nu cauți cinstea – mare trebuie să fie bucuria acestui lucru. Dar în celălalt, este tocmai invers: caută cinstea și nu este cinstit[5]. Iar desfătarea pe care o aduce cinstea nu este aceeași pentru cel care o caută, așa cum este pentru cel care nu o caută.

Primul, oricât de multă ar primi, consideră că nu a primit nimic. Celălalt, deși îi dai atât de puțină [cinste], o primește ca și cum ar fi primit deja toată cinstea.

---

[1] La adresa lor.

[2] Celor două moduri de a te bucura.

[3] Nu așteaptă cinstire în sensul că nu face lucrurile pentru cinstea care i s-ar putea acorda, nu că ar respinge cinstirea care i s-ar acorda din multă iubire și înțelegere.

Sfinții au fugit, unii dintr ei, de cinste, atunci când li se dădea pentru minuni sau pentru ceea ce iradia din ei în afară, pentru fapte exterioare, iar nu pentru că era înțeleasă profund sfințenia vieții lor.

Alții nu au fugit de cinste, uitându-se la binele pe care puteau să-l facă celorlalți și trecând peste slava deșartă.

[4] Nu este îndurerat pentru sine însuși. Dar poate fi îndurerat pentru cei care nu-l cinstesc din invidie sau din nerecunoștință.

[5] Pentru că toate pe care le face, le face tocmai cu scopul de a fi lăudat și bine-văzut de către alții. Însă, atunci când faci lucruri numai din slavă deșartă, faci, de fapt, lucruri puține și mediocre, pentru că nu pui suflet în ele și nu îți verși sângele și sudoarea ca să le faci. Și acest lucru este observabil de către ceilalți. Și de aceea spune Sfântul Ioan: caută cinstea și totuși nu e cinstit de oameni.