Sfântul Augustin al Hipponei, Despre Sfânta Treime [64]
Traduceri patristice
*
vol. 5
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*** 
Sfântul Augustin,
Episcopul Hipponei
(13 noiembrie 354-28 august 430,
pomenit la 15 iunie în Biserica Ortodoxă)
*
Despre Sfânta Treime
[cartea a patra]
*
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a.
***
Desigur, în firea Lor în care sunt, Cei trei unul sunt [tria unum sunt], Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, fără nicio mișcare în timp, mai presus de toată creatura, Ea Însăși [Sfânta Treime, fiind] fără niciun interval de timp sau de loc și ca unul și același [Dumnezeu] din veșnicie în veșnicie, ca veșnicia însăși, care nu este fără adevăr și iubire.
Însă în graiurile mele sunt despărțiți Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, nici nu se pot pronunța împreună, iar în literele care se văd [in letteris visibilibus] ocupă [fiecare nume] spațiul locurilor lor în mod separat[1].
Și, ca și cum numesc memoria și rațiunea și voința mea, fiecare nume se referă, într-adevăr la lucruri singulare [res singulas], dar totuși fiecare s-au făcut de către toate trei, căci niciunul dintre acestea trei nume nu există [de sine stătător], astfel încât să nu lucreze împreună și memoria și rațiunea și voința mea[2].
La fel și Treimea a lucrat împreună și glasul Tatălui [la Botez și pe Tabor] și trupul Fiului [în pântecele Fecioarei] și porumbița Duhului Sfânt, cu toate că fiecare dintre acestea [glasul, trupul și porumbița] se leagă de câte o persoană în parte [a Sfintei Treimi].
Prin această asemănare se poate cunoaște oricând Treimea de nedespărțit în Ea Însăși [inseparabilem in Se Ipsa Trinitatem] a fi lucrat prin chipul creaturii văzute în mod separat și totodată a fi lucrarea nedespărțită a Treimii în fiecare dintre aceste lucruri pe care le considerăm că sunt legate în mod personal de arătarea fie a Tatălui, fie a Fiului, fie a Duhului Sfânt.
31. Așadar, dacă sunt întrebat în ce mod s-au făcut fie glasurile, fie formele [părut] sensibile și vederile [species] înainte de întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, care au prefigurat-o pe aceasta, care avea să fie: răspund a le fi lucrat Dumnezeu pe acestea prin Îngeri. Ceea ce chiar mărturiile Sfintelor Scripturi au arătat din destul, după cum consider.
Dacă însă sunt întrebat în ce fel s-a făcut însăși întruparea [Domnului]: spun că Însuși Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup, adică S-a făcut om, dar nu în aceea ce S-a făcut S-a transformat sau S-a schimbat[3], [ci] astfel S-a făcut cu adevărat, încât acolo să fie nu numai Cuvântul lui Dumnezeu ci și trupul omului, dar și sufletul omului rațional[4]. Și acesta tot [întregul acesta] se numește și Dumnezeu pentru Dumnezeu și om pentru om[5].
Care [întrupare], dacă este dificil de înțeles, [atunci] să fie curățită mintea prin credință, oprindu-se de la păcate mai mult și mai mult și lucrând bine [cele bune] și rugându-se cu suspinarea [cum gemitu] doririlor sfinte, ca desăvârșindu-se prin ajutorul dumnezeiesc, să și înțeleagă și să și iubească [pe Dumnezeu].
Dacă însă sunt întrebat, în ce mod, după întruparea Domnului, s-a făcut fie glasul Tatălui, fie vederea trupească[6] întru care S-a arătat Duhul Sfânt: nu mă îndoiesc că aceasta s-a făcut într-adevăr prin creatură.
Dar dacă numai [printr-o creatură] trupească și sensibilă/ perceptibilă sau a fost folosit și un duh rațional sau intelectual (căci așa le place unora să numească ceea ce grecii zic noeron [7]), [oricum ar fi,] nu într-adevăr spre unitatea persoanei [Duhului Sfânt s-a făcut acest lucru], ci numai spre slujba împlinirii semnului – după cum Dumnezeu a judecat că era nevoie.
Căci cine a spus aceasta, ca oricare ar fi acea creatură prin care a răsunat glasul Tatălui, astfel [trebuie] să fie Dumnezeu Tatăl sau oricare ar fi acea creatură în care S-a arătat Duhului Sfânt, prin chipul porumbiței sau prin limbile de foc, astfel [trebuie] să fie Duhul Sfânt, precum este Fiul lui Dumnezeu omul acela care S-a făcut din Fecioară[8]?
Sau dacă altceva este de înțeles, este greu de ajuns [cu mintea] și nu este grabă a spune [ceva] pripit[9]. Totuși, în ce mod ar putea fi aceasta, fără o creatură rațională sau intelectuală, nu văd.
Dar acesta nu este locul să explic de ce cuget/ simt [sentiam] astfel, pe cât a dat puterea Domnului. Căci mai întâi trebuie să discutăm și să respingem argumentele ereticilor, pe care le expun nu din dumnezeieștile cărți, ci din raționamentele lor, prin care consideră cu tărie că ne pot convinge mărturiile Scripturilor care sunt despre Tatăl și despre Fiul și despre Duhul Sfânt, încât să fie înțelese astfel precum vor ei.
32. Dar acum, [a nu fi] mai mic Fiul pentru aceasta, pentru că a fost trimis de Tatăl, nici [a nu fi] mai mic Duhul Sfânt pentru aceasta, pentru că Tatăl și Fiul L-au trimis pe El[10], s-a arătat în mod suficient, pe cât pot judeca. Căci aceste [mărturii] se înțeleg [a fi] puse în Scripturi fie pentru creatura văzută, sau mai degrabă pentru încredințarea/ lauda începutului și nu din cauza inegalității sau a diferenței sau a neasemănării firii [dumnezeiești].
Căci chiar dacă Dumnezeu Tatăl ar fi vrut să Se arate [extatic] printr-o creatură văzută slujitoare, totuși ar fi cel mai absurd să spui că [Tatăl] a fost trimis sau de către Fiul pe Care L-a născut [aut a Filio quem genuit], sau de către Duhul Sfânt care de la El purcede [aut a Spiritu Sancto qui de Illo procedit][11].
Așadar, acestea să fie limitele acestei cărți. De aici înainte și mai departe, ajutând Domnul, vom vedea care sunt argumentările pline de meșteșugiri [viclene] ale ereticilor și în ce mod trebuie să fie respinse.
(Sfârșitul cărții a patra)
[1] Pentru neputința omenească, pentru că nu putem să pronunțăm decât separat numele fiecărei persoane a Sfintei Treimi, în parte.
De aici, unii au ajuns însă, în mod eronat, să numere persoanele Sfintei Treimi: Tatăl primul, Fiul al doilea și Sfântul Duh al treilea. Însă în Sfânta Treime nu există numerotare, fapt care conduce inevitabil la erezia subordinațianistă.
Căci, deși noi pronunțăm numele persoanelor Dumnezeieștii Treimi în această ordine: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, totuși aceasta se întâmplă numai pentru neputința noastră, fără ca în sânul Sfintei Treimi să existe ordonare sau numerotare de felul acesta.
[2] Căci memoria, rațiunea și voința fiecărui om nu lucrează separat, ci numai împreună. Nu există memorie fără rațiune și voință, nici rațiune fără memorie și voință și nici voință fără memorie și rațiune.
Sfântul Augustin face o comparație între felul cu există și lucrează Sfânta Treime și facultățile sufletului omenesc. Însă aceasta este o comparație pe măsura înțelegerii omenești, vizând o asemănare palidă și nicidecum o identitate, la fel cum Sfântul Spiridon a făcut comparația cu cărămida, care este alcătuită din pământ, apă și foc.
[3] Adică nu a luat chip de om iluzoriu și nici nu S-a îmbrăcat în om renunțând la Dumnezeirea Sa.
[4] Dumnezeu Cuvântul Și-a asumat în ipostasul Său umanitatea cu tot ce are ea: trup și suflet. Nu a luat numai trupul omenesc, așa cum susțineau unii eretici, ci și suflet omenesc, cu tot ceea ce presupune acesta: rațiune, voință, simțire.
[5] Pentru că este Dumnezeu adevărat și om adevărat.
[6] „Species corporalis”: se referă la forma inteligibilă a porumbiței, văzută în extaz.
[7] Pentru că îi numesc pe Sfinții Îngeri minți.
[8] Tocmai de aceea este necanonică icoana care pretinde că reprezintă Sfânta Treime și în care apare, alături de Hristos, Tatăl ca un bătrân și Duhul Sfânt ca un porumbel. Numai că, din păcate, această icoană sau reprezentare necanonică se găsește în multe din Bisericile ortodoxe.
[9] În ceea ce privește felul în care S-a arătat Duhul Sfânt, sub chipul porumbiței sau al limbilor de foc. Sfântul Augustin afirmă că el crede că Dumnezeu a folosit o creatură, fie că a fost o porumbiță cu adevărat, fie un Înger care s-a manifestat astfel duhovnicește, simbolizând pe Duhul Sfânt. Dar lasă loc și pentru o interpretare mai înaltă sau mai profundă, a lui însuși, dacă alte aprofundări duhovnicești viitoare o vor naște, ori a altcuiva, dacă cineva este în stare să o ofere.
[10] Tatăl și Fiul L-au trimis pe Duhul Sfânt în lume sau, mai bine zis, Tatăl prin Fiul. Ceea ce nu înseamnă că Tatăl și Fiul L-au purces din veșnicie. Pentru că numai Tatăl Îl purcede pe Duhul Sfânt din veșnicie. Iar trimis în lume a fost de către Tatăl prin Fiul, datorită înomenirii, învierii și înălțării Acestuia.
[11] Și iată că nu mai apare Filioque!!! Ce s-a întâmplat? Oare și-a schimbat Sfântul Augustin credința atât de repede, pentru care undeva mai sus părea că este atât de vehement? Sau uneori e chiar foarte combativ în a susține că purcede de la Tatăl și de la Fiul iar alteori spune pur și simplu că Duhul purcede de la Tatăl, fără să se mai obosească a mai adăuga „și de la Fiul”?!