Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 18 la Faptele Apostolilor [42]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

†

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a.

***

Nici măcar moartea lui Ștefan nu a putut potoli furia lor, ba chiar mai mult a sporit-o. I-a împrăștiat departe pe învățători, încât ucenicia a devenit cu atât mai mare.

Și era mare bucurie (8, 4). Și totuși fusese plângere mare (8, 2). Adevărat, dar observați din nou binele, căci a fost o eliberare [după ce,] de mult timp (8, 11) [Simon îi ținea înrobiți prin vrăji demonice].

Și cum a venit el să-l boteze [Filip] și pe Simon? După cum și Hristos l-a ales pe Iuda.

Și văzând semnele (8, 13) pe care acela le făcea, atâta timp cât nici ceilalți[1] nu au primit puterea de a lucra semne, nu a îndrăznit să ceară acest lucru.

Cum se face atunci că [Apostolii] nu l-au lovit cu moarte, așa cum au făcut cu Ananias și Sapfira? Căci și în vremurile de demult, cel ce aduna lemne (în ziua sâmbetei) a fost omorât ca o avertizare pentru ceilalți (Num. 15, 32) și în nicio altă împrejurare altul nu a mai suferit aceeași soartă.

Deci la fel este și aici[2]:

Petru a zis către el: Piară banii tăi, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu poate fi cumpărat cu bani (8, 20).

De ce aceștia nu au primit pe Duhul Sfânt, când au fost botezați? Fie pentru că Filip a orânduit această cinste pentru Apostoli, fie pentru că nu avea acest dar [al facerii de minuni] de împărțit. Sau poate că era unul dintre cei șapte [diaconi], ceea ce se poate spune mai degrabă. De aici înțeleg că Filip era unul dintre Apostoli[3].

Dar luați aminte că aceia [Apostolii] nu au plecat [în Samaria]. A fost o poruncă dumnezeiască ca aceștia să se ducă [Filip și alții], iar aceia să lipsească, pentru Duhul Sfânt. Căci au primit puterea de a lucra minuni, dar nu și de a-L împărtăși pe Duhul și altora: aceasta era prerogativa Apostolilor.

Și vedeți (cum i-au trimis) pe verhovnici, nu pe alții, ci pe Petru și pe Ioan. Și văzând Simon, zice, că prin punerea mâinilor Apostolilor se dăruia Duhul Sfânt, a vrut ca pe oricine mi-aș pune mâinile, să primească Duhul Sfânt (8, 18-19).

[Și Apostolii făceau aceasta] după cum a făcut [mai târziu] și Pavel, când vorbeau în limbi (19, 6).

Luați aminte la purtarea odioasă a lui Simon. Le-a adus bani cu ce scop? Și totuși nu l-a văzut pe Petru făcând aceasta pentru bani. Și nu din prostie a procedat el astfel, ci pentru că a vrut să-i ispitească, pentru că a vrut să găsească motiv de acuzare împotriva lor[4].

Și de aceea și Petru zice:

Tu nu ai nici parte, nici sorț în aceasta[5], căci inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu etc. (8, 21).

Încă o dată scoate la lumină ceea ce era în cugete, pentru că Simon credea că va scăpa descoperirii.

Pocăiește-te, deci, de această răutate a ta și roagă-te lui Dumnezeu pentru ca, poate, gândul inimii tale să-ți fie iertat. Căci eu simt [că este] legătura nedreptății [în tine].

Atunci a răspuns Simon și a zis:

Rugați-vă voi Domnului pentru mine, ca nimic din acestea pe care le-ai grăit să nu vină asupra mea (8, 22-24).

Chiar și aceasta a făcut-o numai de formă, [ca o pocăință falsă] numai din cuvinte, desigur, când ar fi trebuit să lăcrimeze și să se jelească precum unul care se căiește.

Dacă s-ar putea să-ți fie ție iertat: [spune acestea] nu ca și cum el ar fi plâns și totuși nu ar fi fost iertat [de Dumnezeu, dacă s-ar fi pocăit cu adevărat], dar acesta este, de asemenea, și felul Profetului de a denunța în mod categoric și nu de a spune: Orice ar fi, dacă faci aceasta, păcatul tău ți se va ierta, ci că, în orice înțelept, pedeapsa va avea urmare.

De aceea, cei care s-au risipit în afară, au mers pretutindeni, propovăduind cuvântul. Dar aș vrea ca voi să lăudați felul în care, chiar și în vreme de nenorocire, ei nu au neglijat propovăduirea.

Ascultând și văzând minunile pe care el le făcea (8, 6). (Recapitulare (8, 4-6).

Ca și în cazul lui Moisis, spre deosebire de magi/ vrăjitori, minunile erau în mod evident minuni, asemenea și aici.

[Mai înainte] era magie, astfel încât aceste semne au fost arătate. Căci duhurile necurate, strigând cu glas mare, ieșeau din mulți care erau posedați (8, 7). Aceasta era o minune evidentă, nu după cum făceau vrăjitorii, căci celălalt (Simon) îi lega, desigur, pe oameni cu vrăji.

Și mulți care erau paralitici și schilozi se vindecau: nu exista înșelăciune aici, căci nu era nevoie decât ca ei să meargă și să vorbească [ca să se vădească adevărul minunii].

La care luau aminte toți, de la cel mai mic până la cel mai mare, zicând: Acest om este puterea lui Dumnezeu cea mare (8, 10). Și astfel s-au împlinit cele grăite de Hristos: Vor veni hristoși falși și profeți falși întru numele Meu (Mt. 24, 24).

Și luau aminte la el pentru că, de mult timp, îi fermeca pe ei cu vrăji (8, 11). Și totuși ar fi trebuit să nu fie niciun demonizat acolo, având în vedere faptul că de multă vreme el îi fermeca pe ei cu vrăjile sale. Dar dacă [, dimpotrivă,] erau mulți demonizați, mulți paralitici, [înseamnă că] aceste pretexte[6] nu erau adevărate.

Dar Filip, prin cuvântul său, i-a câștigat pe ei, vorbindu-le despre Împărăția lui Hristos (8, 12).

---

[1] Cei nou-botezați.

[2] Adică Dumnezeu a pedepsit o singură dată cu asprime, pentru că o singură pildă de acest fel este de ajuns pentru cei înțelepți ca să se înțelepțească. Dumnezeu nu repetă aceste pedepse drastice pentru că ar însemna ca oamenii să creadă și să-L asculte numai din frică și numai tremurând, dacă ne-ar pedepsi în fiecare clipă după dreptate.

[3] Nu unul dintre cei doisprezece, ci altul.

[4] E sfatul păcătoșilor dintotdeauna, chiar și în fața celor mai mari evidențe ale sfințeniei. Ei își zic în sinea lor: dar poate că nu este atât de drept pe cât zice și face, să-i punem la încercare sfințenia și dreptatea, să vedem cât poate să ne rabde răutatea etc. Și dacă nu va putea să rabde întru totul, avem motive ca să-l acuzăm că nu e sfânt așa cum zice.

[5] În propovăduirea apostolică.

[6] Pretextele lui Simon Magul, care susținea că i-ar fi ajutat pe oameni prin vrăjile lui. Însă cum i-a ajutat, când ținutul era plin de demonizați și de bolnavi de tot felul?