Viețile Sfinților 1. 18
Viețile Sfinților
(vol. 1)
Alcătuite de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și de
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a.
***
A 4-a sa Predică e împotriva împăratului Iulianos, care împărățea atunci. Împotriva lui Iulian Apostatul. Prima invectivă/ insultă la adresa sa. O găsim în PG 35, col. 531-664, fiind împărțită în 124 de capitole[1].
Și Sfântul Grigorie se adresează tuturor neamurilor și tuturor locuitorilor pământului[2], spunând că Iulian a făcut o greșeală cu totul nedemnă de evlavia familiei din care se trage, făcându-se vrăjmaș al lui Hristos[3]. Căci el nu a fost încoronat pentru mântuire, ci pentru rău[4].
Și Sfântul Grigorie apelează masiv la Vechiul Testament pentru a vorbi despre prezența lui Dumnezeu în mijlocul lui Israil[5].
În IV. 19, el folosește sintagma: „mântuitoarea Lui venire și întrupare”[6]. Iar minunile sunt ale puterii lui Dumnezeu[7].
Iulianos[8], spune Sfântul Grigorie, a fost salvat de marele Constantios după moartea tatălui său. A fost salvat dimpreună cu fratele său. Însă Iulian nu s-a arătat mulțumitor nici față de Dumnezeu și nici față de împăratul care i-a salvat viața, ci și-a arătat răutatea și față de Dumnezeu și față de împărat. Pentru că a devenit un apostat și s-a răzvrătit împotriva împăratului care l-a salvat pe el[9].
Iulian a trăit și a fost educat într-unul din castelele imperiale[10]. Însă când i-a cunoscut pe filosofii păgâni, Iulian s-a făcut un avocat al păgânismului[11]. El moștenește puterea imperială de la fratele său dar nu și evlavia aceluia, dovedindu-se un rău și un dezastru pentru întreaga lume[12].
Datorită luptei sale cu Biserica și pentru că a dorit să restaureze păgânismul în imperiu, Sfântul Grigorie îl numește pe împăratul Iulian neștiutor și nechibzuit, inuman și influențat de demoni[13].
În veșnicie, cei răi au parte de chinuri[14]. Iar persecuțiile asupra creștinilor îi fac și mai de cinste și îi întăresc în evlavie[15]. Însă Iulian, pentru ca să nu îi atace direct pe creștini, a acoperit cârligul răutății lui cu momeală[16], cu aparențe bune. Pentru că el invidia cinstea pe care creștinii o arătau Sfinților Mucenici[17]. Dar creștinii consideră lucru dulce a pătimi pentru evlavie[18].
Însă Iulian a încercat la început să-i convingă pe creștini, după care i-a persecutat[19]. El a înlocuit Crucea Domnului cu portrete imperiale și alte diverse picturi[20]. De aceea, în IV, 67, Sfântul Grigorie îl numește pe împărat: cel mai prost om, un neevlavios și un neștiutor al lucrurilor celor mari[21].
Viața urâtă a lui Iulian a fost o luptă cu Hristos[22]. El a fost un persecutor aidoma lui Irodis și un trădător ca Iudas. Iulian a făcut ceea ce a făcut Pilatos cu Hristos și L-a urât pe Hristos aidoma iudeilor[23].
Și Sfântul Grigorie începe să înșire patimile filosofilor păgâni începând cu cap. 70[24]. Pentru ca să arate că păgânii nu sunt mai vrednici de urmat decât creștinii. Iracleos [Herculis în latină] a făcut fapte rele din cauza femeilor[25], Solonos [Solonis în latină] era lacom[26], Socratis era pederast [παιδεραστιας/ puerorum amorem][27], Platonos [Platonis în latină] a fost lacom în Sicilia[28].
Împăratul Iulian a fost posedat de demoni și a slujit lor[29]. Și el îi numea pe creștini, în batjocură, galileeni[30]. Căci, spune Sfântul Grigorie, în loc să tăinuiască în el răutatea demonizării sale, după cum dormitează focul vulcanului Etni[31], el și-a arătat toată răutatea la vedere[32].
Bisericile au fost jefuite și profanate din ordinul lui Iulian, preoții și credincioșii au fost torturați, pentru că arcașii alergau prin orașe și sate pentru a-i executa pe creștini[33]. Monahiile au fost dezbrăcate și li s-au tăiat mădularele în locuri publice. Unii dintre păgânii care asistau la martirizarea Preacuvioaselor Maici au făcut lucrul abominabil de a se apropia de sfintele lor trupuri sfârtecate și a le mânca ficații. Pe când alții, la fel de satanizați și de răi, amestecau Sfintele lor Moaște cu orz și le dădeau la porci[34].
În cap. 88-91 ale predicii sale, Sfântul Grigorie vorbește despre pătimirile Sfântului Sfințit Mucenic Marcos al Aretuselor[35]. Sfântul Marcos, în ciuda bătrâneții sale, a fost târât pe străzi, a fost aruncat în șanțuri, a fost tras de păr, suferind în fiecare parte a trupului lui. El a fost torturat în cadrul ritualurilor închinate lui Mitros[36], care era zeul luminii pentru perși[37]. De aceea a fost aruncat în aer, de către tineri, și împuns cu stiletele lor de scris. Picioarele i-au fost zdrobite, i-au fost tăiate urechile cu o sfoară foarte subțire, apoi a fost pus într-un coș, la înălțime, și a fost uns cu miere și sărătură pe răni, fiind astfel chinuit, în mod cumplit, de albine și viespi. Iar, din cauza soarelui, carnea Sfântului Marcos se topea[38].
Însă chinurile Sfântului Marcu se termină datorită intervenției iparhosului/ a prefectului provinciei, care, deși păgân, i-a spus împăratului Iulian că e o rușine să îl mai chinuie pe acest bătrân, dacă nu îl poate birui[39].
Iulian Apostatul i-a întrecut în cruzime, în lupta lor cu Biserica, pe Dioclitianos[40], Maximianos[41] și Maximinos [42]|[43], spune Sfântul Grigorie. Pentru că a vrut să reconstruiască lumea păgână, cu toate instituțiile ei[44].
A 5-a Predică a Sfântului Grigorie e în PG 35, col. 663-720 și e a doua invectivă la adresa lui Iulian Apostatul[45]. Și Sfântul Grigorie o începe prin a spune că în prima predică împotriva lui Iulian el a arătat răutatea împăratului, ce a făcut acela față de Biserică și ce intenționa să facă[46].
Pe când în predica de față el se ocupă de modul cum Se raportează Dumnezeu la păcatele oamenilor[47]. Căci urgia lui Dumnezeu, subliniază Sfântul Grigorie în V, 2, se manifestă în mod evident și public față de păcatele oamenilor[48].
Iulian Apostatul a crescut în furia sa față de Biserică, a călcat în picioare lucrurile sfinte și a disprețuit harul Sfântului Duh, concentrând în sine apostazia lui Ieroboam, însetarea după a vărsa sânge a lui Ahaab, împietrirea inimii a lui Farao și actele profanatoare ale lui Nabuhodonosor[49]. Și după ce s-a arătat tiran întru toate, Iulian i-a lăsat pe creștini la cheremul iudeilor, vrând să le reconstruiască templul[50].
În V, 4, Sfântul Grigorie vorbește despre minunea Crucii de lumină apărută pe cer, adică a trofeului biruinței lui Dumnezeu împotriva celor neevlavioși[51]. E vorba despre un eveniment minunat petrecut la ceasul al 3-lea din zi, pe 7 mai 346, la Ierusalim, în ziua Cincizecimii, când Sfânta Cruce de lumină de pe cer s-a întins între Golgota și Muntele Măslinilor[52].
Iar dacă Predicile 4-5, împotriva lui Iulian, după cum am aflat anterior, sunt scrise în 363 sau 364, Sfântul Grigorie Teologul vorbește despre apariția minunată pe cer a Sfintei Cruci la Ierusalim la 17-18 ani după marele eveniment.
În V, 5, Sfântul Grigorie vorbește despre steaua care L-a indicat pe Hristos și care i-a adus pe magi la Bitleem[53]. Iar steaua aceasta este coroana biruinței lui Hristos[54]. Pentru că ea a fost semnul prin care magii s-au convins că El este Fiul lui Dumnezeu întrupat.
Crucea minunată, de lumină, de pe cerul Ierusalimului i-a făcut pe mulți să primească Botezul[55]. Însă Iulian a vrut ca întreaga Biserică să slujească demonilor[56].
În V, 23, Sfântul Grigorie vorbește despre cum l-a cunoscut pe Iulian în Atena și despre caracterul lui răutăcios. Își mișca tot timpul gâtul și umerii, ochii lui priveau într-o parte și într-alta tot timpul, având o expresie de om nebun, picioarele i se poticneau adesea, respirația nărilor lui era insolentă și disprețuitoare, gesturile feței lui erau ridicole și exprimau sentimente asemenea, râdea adesea în mod nestăpânit și furtunos, da din cap și nu era de acord cu tine fără niciun motiv, se oprea repede din vorbire și își întrerupea discursul pentru a-și trage răsuflarea, întrebările lui erau fără ordine și neinteligente, răspunsurile lui erau tot la fel ca întrebările, urmând unul după altul, în mod nedefinit, nearătând că e un om instruit[57]. Și Sfântul Grigorie accentuează că l-a văzut pe Iulian la modul profund, așa după cum s-a și manifestat mai apoi[58].
Dumnezeu îi așteaptă îndelung pe cei păcătoși, pentru ca să se pocăiască, iar dacă nu vor, pentru ca să îi pedepsească și mai mult[59].
În V, 41, Sfântul Grigorie amintește de scrierea Μισοπωγωνος [Cel care urăște barba][60] a lui Iulian Apostatul. Ea este o scriere satirică, scrisă în 362, în Antiohia Siriei[61].
A 6-a Predică a Sfântului Grigorie este tipărită în PG 35, col. 721-752[62]. E prima predică despre pace, cu ocazia împăcării cu monahii de sub ascultarea sa, rostită în prezența tatălui său[63], în anul 364[64].
Biserica nu trebuie să fie divizată pentru că ea este arca lui Noe[65]. Și el le mărturisește că respectă zelul lor pentru evlavie[66], adică motivul pentru care ei se separaseră de episcopul lor.
Toate ființele sunt create de Dumnezeu. Însă, mai întâi, El Și-a creat curtea Sa, formată din Puterile cerești, care sunt luminate și strălucite de lumina desăvârșită a Treimii[67]. Iar după cum nu există nicio răzvrătire și desfacere în Dumnezeire, la fel există armonie între Dumnezeu și Puterile cerești[68].
Dar Satana a fost condamnat a fi în întuneric, datorită răzvrătirii lui[69]. Pe când ceilalți Îngeri, care au rămas în pacea și libertatea cu care au fost creați, sunt străluciți veșnic de slăvita și Sfânta Treime[70]. Însă Satana, datorită nestatorniciei lui și a patimilor sale perverse, e un ucigaș și un urâtor al binelui de la început[71]. În VI, 14, Sfântul Grigorie spune că sufletul este făcut după chipul lui Dumnezeu[72]. Și tot aici el spune că întreaga lume este marele și slăvitul semn al lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu este vestit în tăcere[73]. Căci Logosul creator a legat cu legăturile buneivoiri întreaga lume[74].
Lumea creată de Dumnezeu e armonioasă și frumoasă[75]. Dar când Dumnezeu tulbură această armonie prin îngrozirea și pedepsirea păcătoșilor, prin valurile mării și cutremure, prin furtuni și eclipse de soare, prin prelungirea unui anotimp sau prin incendii, atunci pământul se umple de zarvă și de frică[76].
De aceea, ne învață Sfântul Grigorie, a dori cu toții pacea e cel mai bun lucru[77].
[1] În engleză o găsim în: Julian the Emperor, containing Gregory Nazianzen’s two invectives, and Libanius’ monody, with Julian’s extant theosophical works, translated by C. W. King, M. A., Pub. George Bell and Sons, London, 1888, p. 1-85. O voi cita: ed. King.
[2] PG 35, col. 531/ ed. King, p. 1. [3] PG 35, col. 533/ Idem, p. 2. [4] Ibidem/ Ibidem. [5] PG 35, col. 541-548/ Idem, p. 7-11. [6] PG 35, col. 548. [7] PG 35, col. 549.
[8] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Julian_%28emperor%29.
[9] PG 35, col. 549/ ed. King, p. 12-13. [10] Ibidem/ Idem, p. 13. [11] PG 35, col. 556-557/ Idem, p. 17. [12] PG 35, col. 560/ Idem, p. 19. [13] PG 35, col. 561/ Idem, p. 20. [14] PG 35, col. 573/ Idem, p. 28. [15] PG 35, col. 581/ Idem, p. 33. [16] Ibidem/ Ibidem. [17] Ibidem/ Ibidem. [18] PG 35, col. 581-582/ Idem, p. 34. [19] PG 35, col. 585/ Idem, p. 35. [20] PG 35, col. 588/ Idem, p. 37. [21] Ibidem/ Idem, p. 38.
[22] PG 35, col. 589/ Ibidem. [23] Ibidem/ Idem, p. 38-39. [24] PG 35, col. 589-592/ Idem, p. 39. [25] Ibidem/ Ibidem. [26] PG 35, col. 593-594/ Idem, p. 42. [27] PG 35, col. 595-596/ Ibidem. [28] Ibidem/ Ibidem. [29] PG 35, col. 597/ Idem, p. 43. [30] PG 53, col. 599/ Ibidem.
[31] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Etna.
[32] PG 35, col. 613/ ed. King, p. 53. [33] Ibidem/ Idem, p. 53-54. [34] PG 35, col. 616/ Idem, p. 54-55. [35] PG 35, col. 616-624/ Idem, p. 55-59. [36] PG 35, col. 620/ Idem, p. 57.
[37] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mithra.
[38] PG 35, col. 620/ ed. King, p. 57. [39] PG 35, col. 624/ Idem, p. 59.
[40] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Diocletian.
[41] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Maximian.
[42] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Maximinus_II.
[43] PG 35, col. 629/ Idem, p. 63. [44] PG 35, col. 648/ Idem, p. 74-75.
[45] În engleză o avem în: Julian the Emperor, containing Gregory Nazianzen’s two invectives, and Libanius’ monody, with Julian’s extant theosophical works, translated by C. W. King, M. A., Pub. George Bell and Sons, London, 1888, p. 86-121. O voi cita tot sub forma: ed. King.
[46] PG 35, col. 663-665/ ed. King, p. 86. [47] PG 35, col. 665/ Ibidem. [48] Ibidem/ Idem, p. 87. [49] PG 35, col. 668/ Ibidem. [50] Ibidem/ Idem, p. 88. [51] PG 35, col. 669/ Idem, p. 89-90.
[52] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3048/sxsaintinfo.aspx.
[53] PG 35, col. 669/ ed. King, p. 90. [54] Ibidem/ Ibidem. [55] PG 35, col. 672/ Idem, p. 91. [56] PG 35, col. 676/ Idem, p. 93. [57] PG 35, col. 692/ Idem, p. 104-105. [58] PG 35, col. 692-693/ Idem, p. 105. [59] PG 35, col. 697/ Idem, p. 107. [60] PG 35, col. 717/ Idem, p. 120.
[61] În engleză, scrierea lui Iulian e aici: http://www.attalus.org/translate/misopogon.html.
[62] În engleză o avem în: The Fathers of the Church. St. Gregory of Nazianzus. Select Orations, translated by Martha Vinson, Pub. The Catholic University of America Press, USA, 2003, p. 3-20. O voi cita: ed. Vinson.
[63] Ed. Vinson, p. 3. [64] Idem, p. 3, n. 1. [65] PG 35, col. 733/ ed. Vinson, p. 10. [66] PG 35, col. 736/ Idem, p. 11. [67] PG 35, col. 737/ Idem, p. 12. [68] Ibidem/ Idem, p. 12-13. [69] Ibidem/ Idem, p. 13. [70] PG 35, col. 740/ Ibidem. [71] Ibidem/ Ibidem. [72] Ibidem/ Idem, p. 14. [73] Ibidem/ Ibidem. [74] Ibidem/ Ibidem. [75] PG 35, col. 741-744/ Idem, p. 14-15. [76] PG 35, col. 741/ Idem, p. 15. [77] PG 35, col. 748/ Idem, p. 18.