Sfântul Ioan Gură de Aur, Omiliile 19-20 la Faptele Apostolilor [51]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

†

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a.

***

Uitați-vă, aveți destule întrebări [legate de Scriptură]! Reflectați asupra lor [și] spuneți-mi răspunsurile! De ce Evanghelii? De ce nu profeții? De ce [scrie despre] îndatoriri de împlinit în Evanghelii?

Dacă cineva nu știe, că caute altul răspunsul și fiecare să-i ajute pe ceilalți cu ceea ce are [întru cunoștința sa].

Dar acum vom tăcea. Pentru că, dacă ceea ce s-a spus nu v-a făcut niciun bine, cu atât mai puțin dacă vom adăuga și altele. Noi doar turnăm apă într-un vas plin cu găuri. Iar pedeapsa, de asemenea, este cu atât mai mare pentru voi.

De aceea vom tăcea. Ceea ce nu trebuie noi să facem vă rămâne vouă [să căutați și să îndepliniți]. Căci dacă vom vedea sârguința voastră, poate că vom vorbi din nou, pentru ca voi să fiți mai ortodocși/ mai credincioși, iar noi să ne bucurăm pentru voi, dând întru toate slavă lui Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.

A Lui fie slava și stăpânirea acum și pururea și în veacul fără de sfârșit. Amin.

*

Omilia XX

Și era un oarecare Ucenic în Damasc, pe nume Ananias, și lui i-a spus Domnul într-o vedenie: Ananias! Și el a zis: Iată, sunt aici, Doamne.

Și Domnul i-a zis lui: Scoală-te și mergi pe ulița/ strada care se cheamă Dreaptă și întreabă, în casa lui Iudas, de cineva care se cheamă Saul din Tars, căci iată, se roagă și a văzut în vedenie pe un bărbat pe nume Ananias venind și punându-și mâna peste el, pentru ca să vadă din nou (9, 10-12).

Care ar putea fi motivul pentru care El nu a adus pe cineva cu putere [duhovnicească] și importanță [mai] mare [între Apostoli], nici nu a făcut ca unul ca acesta să vină în curând pentru a-l învăța pe Pavlos/ Pavel?

A fost pentru că nu s-a întâmplat ca [acesta] să fie îndemnat de oameni, ci numai de Hristos Însuși, căci cu adevărat acest om [, Ananias,] nu l-a învățat nimic, ci doar l-a botezat. Căci, imediat ce a fost botezat/ luminat [prin Botez], avea să atragă asupra sa harul Duhului prin zelul și râvna sa extraordinare.

Iar acel Ananias nu era o persoană de frunte, e clar. Căci Domnul, zice, i-a vorbit lui într-o vedenie, iar Ananias a răspuns și a zis: Doamne, am auzit de la mulți despre acest om, cât de mult rău a făcut Sfinților Tăi la Ierusalim (9, 13).

Căci dacă a grăit contrazicându-L pe El, cu atât mai mult ar fi făcut astfel dacă El ar fi trimis un Înger.

Și de aceea, în situația de mai înainte, nici lui Filip nu i s-a spus care era lucrul [pe care trebuia să îl facă], ci L-a văzut pe Înger și apoi Duhul l-a îndemnat pe el [să ajungă] la car.

Dar luați aminte aici cum Domnul îl eliberează de fricile lui: E orb, zice El [, cu alte cuvinte], și se roagă și ție îți e frică? În același fel și lui Moisis i-a fost frică.

Dar cuvintele au arătat că se temea și se ascundea de însărcinarea sa [și] nu pentru că nu credea. A zis: am auzit de la mulți cele privitoare la acest om. Ce spui tu? Dumnezeu grăiește, iar tu eziți? Ei [, unii dintre Ucenici,] nu cunoșteau încă foarte bine puterea lui Hristos.

Și aici are putere de la arhierei să lege pe toți cei care cheamă numele Tău (9, 14).

Cum de se știa acest lucru? Este posibil ca ei, [Ucenicii,] fiind înfricoșați, să fi făcut cercetări amănunțite.

El nu spune aceasta ca și cum s-ar fi gândit că Hristos nu știe treaba, ci [el spune, cu alte cuvinte:] Aceasta fiind situația, zice el, cum pot să fie lucrurile astfel[1]? Căci, de fapt, și cei (din Evanghelii [, Apostolii]) zic: Și cine poate să se mântuiască? (Mc. 10, 26)?

Aceasta s-a făcut pentru ca Pavel să-l creadă pe cel care avea să vină [să îl boteze]: a văzut în vedenie. I s-a arătat mai înainte.

Se roagă, zice Domnul, [adică]: nu te teme!

Și vedeți că El nu îi vorbește despre izbânda obținută, învățându-ne pe noi să nu vorbim despre împlinirile noastre.

Și, deși El l-a văzut pe acela înspăimântat, cu toate acestea nu i-a spus: Nu vei fi necrezut [de către Pavel], ci că: El [Pavel] a văzut, zice El, în vedenie un om (numit) Ananias. Căci de aceea era în vedenie, adică: pentru că era orb.

Și nici măcar uluitoarea minunăție a lucrului nu ia în stăpânire mintea ucenicului, atât de mult se temea el. Dar remarcați: Pavel, fiind orb, în acest fel El îi redă vederea.

Dar Domnul i-a zis lui: Mergi, căci acesta este Mie vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea popoarelor și a împăraților și a fiilor lui Israel.

Căci Eu îi voi arăta lui câte trebuie el să pătimească pentru numele Meu (9, 15-16).

Nu numai, zice El [cu alte cuvinte], că va fi un credincios, ci chiar un învățător, și mare îndrăzneală va arăta: înaintea nemurilor și a împăraților. Atât de mare va fi răspândirea învățăturii!

Încât, după ce [Hristos] l-a uimit [pe ucenic] cu cea dintâi [veste, a convertirii lui Saul], acum așa (îl înfioară, și mai mult,) cu cea din urmă.

Iar Ananias s-a dus și a intrat în casă și și-a pus mâinile pe el și a zis: Frate Saul – i se adresează îndată ca unui prieten prin această numire – Iisus, Care S-a arătat ție pe calea pe care ai venit – însă Hristos nu i-a spus lui aceasta, dar a aflat-o fiind învățat de Duhul – m-a trimis pe mine către tine, pentru ca să-ți recapeți vederea și să te umpli de Duhul Sfânt (9, 17).

Pe când a grăit acestea, și-a pus mâinile peste el.

Și îndată au căzut de pe ochii lui ca niște solzi (9, 18).

Unii zic că acesta a fost un semn al orbirii sale. De ce El nu i-a orbit ochii cu totul? Acest lucru este mai minunat, că, [fiind] cu ochii deschiși, nu vedea (cf. 9, 8), ceea ce reprezenta chiar situația lui în privința Legii, până când numele lui Iisus a fost deasupra lui.

Și a văzut îndată și, sculându-se, s-a botezat. Și, luând mâncare, s-a întărit (9, 19).

A fost oprit, așadar, din călătoria sa, și i-a fost împuținată frica, cât și foamea, cât și descurajarea minții. Pentru că, dorind să-i mărească descurajarea, El l-a făcut orb până la venirea lui Ananias. Și, pentru ca să nu creadă că orbirea este numai o închipuire, de aceea [au existat] solzii.

N-a avut nevoie de nicio altă învățătură: ceea ce se întâmplase s-a făcut învățătură pentru el.

Și a fost cu Ucenicii care erau la Damasc câteva zile. Și îndată L-a propovăduit pe Iisus în sinagogi, că El este Fiul lui Dumnezeu (9, 20).

Vedeți: îndată a fost învățător în sinagogi. Nu s-a rușinat de schimbare, nu s-a înspăimântat pentru că a năruit chiar pe cele întru care era cunoscut/ slăvit mai înainte.

Chiar de la prima sa apariție în prim-plan era un om gata să înfrunte moartea, pregătit pentru întâmplări sângeroase. Oare înțelegeți ce semn evident (a fost aici)? Și prin aceasta îi înfricoșează pe toți, fiindcă ei au zis că pentru aceasta a venit aici, chiar pentru acest lucru:

Dar toți cei care l-au auzit au fost uluiți și au zis: Nu este acesta cel care îi prigonea pe cei care chemau acest nume în Ierusalim și care a venit aici tocmai cu acest scop, ca să-i ducă pe ei legați la arhierei?

Însă Pavel se întărea tot mai mult în putere și îi tulbura pe evreii care locuiau în Damasc, dovedind că Acesta este Hristos cu adevărat (9, 21-22).

Ca unul învățat în Lege, le-a închis gurile și nu le îngăduia lor să spună [minciuni]. Ei crezuseră că, scăpând de Ștefan, au scăpat de discuții, în aceste probleme [ale cunoașterii Legii și Scripturii], și au dat peste altul, mai vehement decât Ștefan[2].

---

[1] Se vede neînțelegerea omenească în ceea ce privește convertirea unor mari dușmani ai lui Dumnezeu și ai Bisericii sau a unor mari păcătoși.

[2] Ceea ce înseamnă că Sfântul Ștefan era un foarte bun cunoscător al Sfintei Scripturi și că lapidarea lui mai înaintea tuturor celorlalți Martiri creștini nu a fost o întâmplare.

Cei care l-au omorât nu au pus mâna doar pe unul dintre Ucenicii lui Hristos, oricare ar fi fost el, ci l-au prins pe acesta și l-au omorât cu pietre în afara cetății pentru că îi învingea în cuvânt, cunoscând foarte bine Scripturile și profețiile și arătând că Iisus este Hristos Cel profețit și că învățătura Lui nu este deloc împotriva celei a Sfinților Profeți, ci împlinirea și desăvârșirea aceleia.

Însă totdeauna, când dracii sau uneltele lor cred că scapă de unii, care le strică lor ploile, Dumnezeu ridică pe alții, chiar mai puternici și mai plini de har decât cei dintâi.