La mulți ani!

Am citit predica dureroasă dar și sfânt de adevărată a Părintelui Dorin, la împlinirea a 38 de ani.

Și rețin aici numai un lucru la care m-am gândit (acum și de mai multe ori în ultimul timp). Și anume răspunsul orbului din naștere vindecat de Mântuitorul, care i-a înfruntat pe farisei (In. 9, 24-33).

Fariseii vroiau să-l convingă că Hristos e un păcătos, deși îi făcuse ochi ca să vadă, pe care el mai înainte nu îi avea. În ciuda evidenței celei mai mari, fariseii susțineau contrariul, că: Acela e păcătos.

Orbul le-a răspuns că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, că El nu dă har celor păcătoși (In. 9, 31-32). Și îmi amintesc de acest răspuns pentru că e, cred, singular în Evanghelii. Acestea nu ne arată cazuri în care oamenii să-I fi ținut partea lui Hristos înaintea fariseilor.

Deși ni se spune adesea că mulțimile Îl înghesuiau și că nenumărate mulțimi veneau la El ca să asculte ce spune și să le fie vindecați bolnavii…Mulțimi care s-au evaporat în vremea răstignirii…

De aceea și Hristos l-a căutat și i-a mărturisit lui că El este Fiul lui Dumnezeu (In. 9, 35-37). O răsplată aproape unică…pentru o faptă pe măsură.

Dumnezeu nu dă daruri mari, dumnezeiești, celor păcătoși, a spus fostul orb, cu alte cuvinte.

Și la acest lucru îmi vine în minte când văd tăcerea ofuscată și acuzele subimprimate cu care este tratat Părintele Dorin și prin care se răspunde la darurile sale imense de carte teologică.

Pe care el le dăruiește tuturor, cu adevărată jertfelnicie și nu cu închipuita „smerenie” a celor care fac afaceri cu și din lucrurile duhovnicești.

Cărțile lui, făcute cu mult har, dar și cu multă oboseală și dureri de inimă sunt întâmpinate cu…multă nesimțire și lipsă de recunoștință de cei care spun că iubesc și cunosc Ortodoxia.

Și aceasta pentru că unii sunt instruiți spre demoralizarea lui (asta speră ei), iar alții pentru că se simt vinovați în conștiința lor pentru că nu fac nimic din cele pe care pot și ar trebui să le facă, dar nu-i lasă comoditatea și interesele personale.

Îmi pare rău că o spun, dar și mai rău că o constat…

Eu îi mulțumesc ca celui ce este singurul care a muncit vreodată la clădirea mea interioară, singura mea iubire și frumusețe, care mă umple zilnic de mângâiere și de liniște. Îmi cer iertare pentru toate câte i-am greșit vreodată și îi doresc cu tot sufletul la mulți ani fericiți, plini de har, de pace și de putere ca să scrie și să facă toate câte are de scris și de făcut și să îmbogățească Ortodoxia prin darurile pe care le are de la Dumnezeu! Amin.