Predică despre triadologia Sfântului Chirillos al Alexandriei [2]

Sfantul Chirillos al Alexandriei

Iubiții mei[1],

în predica de ieri am văzut că Fiul Se naște din Tatăl fără să Se despartă de Tatăl, pentru că ființa Lor e comună. Și că deoființimea Treimii exprimă identitatea veșnică de ființă a persoanelor dumnezeiești.

Astăzi însă vom începe să discutăm al doilea dialog teologic al cărții, care poartă titlul: Că [Fiul] este împreunăveșnic cu Dumnezeu și Tatăl, și Fiul S-a născut din El după fire [κατὰ φύσιν][2]. Și în acest dialog, polemica Sfântului Chirillos este îndreptată împotriva ereziei lui Arios. Pentru că Arios, cel condamnat ca eretic la Sinodul I Ecumenic din 325 d. Hr., susținea că Fiul este născut, dar că nu este Fiu după fire [κατὰ φύσιν] al Tatălui[3].

Cu alte cuvinte, Arios spunea că Fiul nu e deoființă cu Tatăl, nu e născut din ființa Tatălui, ci că e o creatură a Tatălui. Dar dacă e o creatură, atunci Fiul nu e Dumnezeu. Și acesta a fost motivul pentru care el a fost condamnat de către Biserică ca eretic: pentru că Arios a negat dumnezeirea Fiului, faptul că Fiul este deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, că El este împreunăveșnic și deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Și după această precizare teologică, Sfântul Chirillos face o afirmație impresionantă, din care aflăm dragostea lui imensă pentru adevărul Bisericii: „Dar pentru noi comoara [credinței este] în vase de lut și iubim adevărul dezbrăcat de înțelepciunea lumească și de înșelarea drăcească”[4].

Pentru că înțelepciunea lumească trebuie să aibă mai întâi adevărul, pentru ca să-l exprime în mod retoric. Iar înșelare drăcească el numește aici orice erezie sau gând sau faptă neevlavioasă, care nu au de-a face cu cugetarea și viața Bisericii.

De aceea, teologii Bisericii nu numai că exprimă în mod acurat adevărul revelat de Dumnezeu și păstrat de Tradiția Bisericii, dar îl exprimă fiind plini de iubire pentru Dumnezeu, iubind adevărul Lui și neamestecându-l cu minciuna sau neobscurizându-l/ neîntunecându-l în mod voit.

Revenind la discuția triadologică, Sfântul Chirillos precizează că Tatăl este veșnic Tată, neschimbându-Se întru Fiul, dar și Fiul este veșnic Fiu, neschimbându-Se întru Tatăl[5]. Adică fiecare persoană a Treimii Își păstrează identitatea Ei veșnică. Și, totodată, el spune că este propriu Tatălui să fie ἀγέννητον [nenăscut] iar Fiului Îi este propriu să fie γεννητόν [născut][6]. De aceea, știind că a fi nenăscut înseamnă altceva decât a fi născut, nu vom putea să Îi confundăm pe Tatăl cu Fiul[7].

Amintind faptul că noi ne botezăm în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Preafericitul Chirillos spune că cele trei persoane dumnezeiești sunt Sfânta Treime [τὴν Ἁγίαν Τριάδα][8] iar Sfânta Treime este „o ființă în ipostasuri proprii”[9], personale, distincte. Însă, în Treime, Tatăl este „rădăcina supremă [ἀνωτάτω ῥίζαν/ suprema radice]”[10] și Tatăl L-a născut pe Fiul, Fiu care este deodată [ἅμα] și împreunăveșnic [συναΐδιον] și egal [ἰσομέτρως] cu Tatăl, în afară de faptul de a naște[11].

Iar Sfântul nostru învățător, Sfântul Chirillos, Patriarhul, ne spune aici lucruri absolut importante despre Fiul.

Și anume că singura diferență dintre Fiul și Tatăl este aceea că El, Fiul, nu poate să nască, dar că Fiul este deodată cu Tatăl, chiar dacă e născut din Tatăl, pentru că nașterea Lui din Tatăl e din veci și nu e temporală. De aceea, El e împreunăveșnic cu Tatăl și cu Duhul Sfânt și egal cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Iar despre Sfântul Duh, el spune că Se revarsă în mod firesc de la Dumnezeu Tatăl prin Fiul și Se arată precum în chipul suflării care iese din gurile oamenilor[12].

Și aici, în mod indubitabil, el vorbește despre harul Sfântului Duh, care se revarsă de la Tatăl prin Fiul în Sfântul Duh și nu despre persoana Sfântului Duh. Lucru pe care l-a subliniat și Părintele Dumitru Stăniloae într-o notă de subsol, spunând că „nu e vorba aici de „purcederea din Tatăl prin Fiul” în existența veșnică a Persoanelor Sfintei Treimi, ci de trimiterea Lui de la Tatăl prin Fiul întrupat oamenilor”[13].

Însă Sfântul Chirillos revine la Tatăl și spune că nenăscut I „s-a rezervat și aparține numai Lui, în sensul de-a nu fi fost născut. Dar nu trebuie să i se atribuie sensul unei definiții[14]. Pentru că „faptul de-a nu fi născut nu e nici ființa Tatălui, nici ipostasul [persoana] Lui. Dar n-ar putea fi nenăscut fără să fie ipostas. Nenașterea este a ipostasului, dar nu ipostasul însuși. [Căci] nenașterea Tatălui și nașterea Fiului Îi presupune pe Ei ca Persoane[15]. Sfântul Chirillos precizează și faptul că Fiul este împreunășezător cu Tatăl, pentru că este întru totul asemănător și egal cu El[16]. Căci este negrăită și mai presus de minte[17] nașterea Fiului din Tatăl.

Sfântul Chirillos respinge cuvintele cauză și cauzat pentru a indica pe Tatăl și pe Fiul și spune că trebuie, în cazul lui Dumnezeu, să vorbim despre Tatăl și despre Fiul născut din El[18]. Afirmație la care Părintele Dumitru subscrie și ne spune că e bine să se facă așa, pentru „ca să nu se ivească ideea unei legi a cauzalității și o preexistență a cauzei [a Tatălui] față de cauzat [față de Fiul]”[19].

Însă nicio persoană dumnezeiască nu preexistă celeilalte, pentru că persoanele Treimii sunt egale și fărădeînceput și împreunăveșnice. Pentru că Tatăl naște pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt din veci, Treimea fiind dintotdeauna aceeași și nu apare printr-o evoluție anume.

Sfântul Patriarh Chirillos folosește și verbul a străluci pentru a vorbi despre nașterea Fiului din Tatăl. Și spune că Fiul a strălucit mai presus de minte din ființa Tatălui, dar fără vreo împărțire sau despărțire de Tatăl, Care L-a născut[20]. Și prin aceasta el subliniază că Fiul S-a născut din veci din ființa Tatălui și nu e „o creatură” după cum spunea Arios. Iar Părintele Stăniloae, marele și Sfântul truditor al teologiei românești și luminătorul românilor, văzând profund erezia ariană, spune despre ea că este una panteistă[21]. Pentru că „nu recunoșteau o naștere adevărată în Dumnezeu, dar vedeau producerea Fiului ca un fel de creatură necesară a lui Dumnezeu, deci impusă naturii Lui, care prin aceasta suferă, având loc în esența divină o anumită împărțire și o pătimire a împuținării ei, așa cum se produce prin emanație”[22].

Sfântul Chirillos subliniază apoi faptul că Dumnezeu este fărădeînceput [ἀνάρχως], pentru ca să spună că El nu are nici sfârșit[23]. Și de aceea, „va naște după firea proprie Cel netrupesc [Tatăl], neavând Cel născut [Fiul] nașterea în timp. Dimpotrivă, Născutul [Fiul] va fi împreună cugetat și împreună subzistent cu Cel ce-L naște”[24]. Adică deoființă și comunional cu Tatăl. Căci unitatea ființială a Treimii înseamnă totodată și comuniunea veșnică a persoanelor dumnezeiești, adică iubirea desăvârșită dintre Ele.

În finalul dialogului de care ne ocupăm, Sfântul Chirillos precizează că Tatăl e Tată pentru că a născut și nu pentru că e Făcătorul lumii, iar Fiul e Fiu pentru că S-a născut din Tatăl[25]. Și prin aceasta el precizează, în subsidiar, că lumea nu este veșnică în comparație cu Dumnezeul Cel veșnic. Ci lumea este creația Dumnezeului treimic, pe care El a adus-o la existență din marea Sa bunătate.

De aceea, iubiții mei, când demonul mândriei și cel al slavei deșarte ne dau târcoale și ne sugerează că suntem „veșnici”, să ne coborâm în părerea smerită despre noi înșine, aducându-ne aminte de păcatele noastre. Pentru că suntem creația lui Dumnezeu și nu suntem veșnici pe acest pământ, ci trecători, iar păcatele noastre, cele multe, mari și grele, ne bagă în Iad de vii.

Când demonul lăcomiei sau al curviei ne asaltează, să coborâm tot în cugetarea smerită despre noi înșine, pentru ca să vedem că mâncarea și poftele sunt trecătoare iar Iadul e veșnic.

Când demonul lenei și al iubirii de bani ne vor afundați în uitare, într-o continuă înveșnicire a clipei, să coborâm din nou în noi înșine și să vedem ce rău mare aduce negrija față de suflet.

Pentru că sănătatea noastră duhovnicească vine din slava Treimii Celei preadumnezeiești, dacă trăim în poruncile lui Dumnezeu. Dacă poruncile Lui sunt viața noastră, atunci Treimea locuiește în noi prin slava Ei și noi suntem fiii duhovnicești ai Tatălui, prin Fiul, întru Duhul Sfânt.

Multă sănătate și pace tuturor! Dumnezeu să ne întărească pe mai departe în postul și în viața noastră bisericească! Amin.


[1] Scrisă în dimineața zilei de 25 noiembrie 2015, zi de miercuri, ploioasă și înnorată.

[2] PG 75, col. 713-714/ PSB 40, p. 47.

[3] PG 75, col. 716/ Idem, p. 48.

[4] PG 75, col. 716.

[5] PG 75, col. 717-718.

[6] Ibidem.

[7] PG 75, col. 717/ PSB 40, p. 49.

[8] PG 75, col. 721.

[9] Ibidem.

[10] PG 75, col. 721-722/ PSB 40, p. 52.

[11] PG 75, col. 721.

[12] PG 75, col. 721-724.

[13] PSB 40, p. 53, n. 59.

[14] Idem, p. 59.

[15] Idem, p. 64, n. 77.

[16] PG 75, col. 752/ PSB 40, p. 71.

[17] PG 75, col. 757/ Idem, p. 75.

[18] PG 75, col. 761/ Idem, p. 77.

[19] PSB 40, p. 77, n. 93.

[20] PG 75, col. 761/ PSB 40, p. 78.

[21] PSB 40, p. 79, n. 99.

[22] Ibidem.

[23] PG 75, col. 768/ PSB 40, p. 81.

[24] PSB 40, p. 81.

[25] PG 75, col. 784/ PSB 40, p. 93.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *