Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 21 la Faptele Apostolilor [54]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

†

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a.

***

Și venind Saul/ Savlos în Ierusalim, încerca să se alăture ucenicilor, dar toți se temeau de el și nu credeau că [și] el era ucenic. Dar Barnabas l-a luat și l-a adus pe el la Apostoli și le-a spus lor cum Îl văzuse pe Domnul pe cale (9, 26-27).

Cineva ar putea fi derutat aici, în a înțelege cum este aceasta, de vreme ce, în Epistola către galatei, Pavlos zice: n-am mers în Ierusalim, ci în Arabia și la Damasc; și: după trei ani am urcat în Ierusalim; și: ca să-l văd pe Petros (Gal. 1, 17-18).

[Însă] aici, scriitorul spune contrariul. (Acolo, Pavlos zice): și nu am văzut pe niciunul dintre Apostoli (Gal. 1, 19). Dar aici se spune: (Barnabas) l-a adus pe el la Apostoli.

Atunci, fie Pavlos a vrut să spună: nu m-am suit cu intenția de a mă lipi sau de a mă alătura lor – căci ce spune el? [Zice:] n-am încercat [să mă alătur lor] , nici nu m-am dus la Ierusalim la cei care erau Apostoli mai înainte de mine (Gal. 1, 16-17) – fie, [înțelegând] altfel, pândirea lui în Damasc a fost după întoarcerea din Arabia. Sau, [înțelegând] altfel, iarăși, venirea lui la Ierusalim a fost după ce s-a întors din Arabia.

Cu siguranță, nu din voia lui s-a dus la Apostoli, ci încerca să se alătura ucenicilor ­– el fiind un învățător, nu un ucenic [al Apostolilor] – nu m-am dus, zice el, cu acest scop, ca să merg la cei care erau Apostoli înainte de mine: căci, într-adevăr, nu am învățat nimic de la ei.

Sau [mai putem înțelege că] nu vorbește despre această vizită [la Apostoli], ci trece peste, încât ordinea [evenimentelor] este: am fost în Arabia, apoi am venit la Damasc, apoi [m-am dus] la Ierusalim, apoi în Siria.

Sau altfel, iarăși, că s-a suit la Ierusalim și după aceea a fost trimis la Damasc, apoi în Arabia, apoi iarăși la Damasc și apoi în Chesaria.

De asemenea, vizita după paisprezece ani (Gal. 2, 1) a fost probabil atunci când a adus, împreună cu Barnabas, (milosteniile către) frați (F. Ap. 11, 30). Sau, dacă nu, [înseamnă că] s-a referit la o altă situație.

Căci cel care povestește, pentru concizie, omite adesea amănunte și condensează timpul.

Luați aminte cât de lipsit de ambiție este scriitorul și cum el nici măcar nu povestește acea vedenie (relatată în cap. 22, 17-21), ci trece peste.

Încerca, zice, să se alăture ucenicilor. Dar ei se temeau de el. Prin aceasta este arătat, din nou caracterul înflăcărat al lui Pavlos: nu numai din gura lui Ananias și a celor care s-au minunat de el acolo, ci și a celor din Ierusalim [este mărturisit zelul lui, fiindcă] nu credeau că [și] el era Ucenic. Căci, cu adevărat, aceasta era dincolo de orice așteptare omenească.

Nu mai era o fiară sălbatică^[1], ci un om blând și liniștit.

Și luați aminte că el nu se duce la Apostoli, atât de mare era răbdarea lui, ci la ucenici[i lor, ai Apostolilor], ca și cum ar fi fost [și el tot] un ucenic [al Apostolilor]. Și cu toate acestea nu era [socotit] vrednic de a fi crezut.

Dar Barnabas – pe care îl numeau fiul mângâierii, lucru care se vede și din faptul că îl primește cu ușurință, căci era un bărbat bun (11, 24), peste măsură, și acest lucru este dovedit atât de situația de față, cât și în problema lui Ioan (Marcu) (15, 39) – l-a luat și l-a adus pe el la Apostoli și le-a spus lor cum Îl văzuse pe Domnul pe cale. Probabil că, de asemenea, aflase totul despre el [despre Sfântul Pavlos], din moment ce el nu se temea, dar ceilalți da, căci [Sfântul Pavlos] era un om a cărui privire [numai] provoca frică.

Zice [mai departe]:

Cum Îl văzuse pe Domnul pe cale și că El îi vorbise lui și cum, în Damasc, el vorbise cu îndrăzneală în numele Domnului.

Și el era cu ei, intrând și ieșind la Ierusalim și vorbind cu îndrăzneală în numele lui Iisus (9, 27-28).

Aceste lucruri erau doveditoare pentru el și prin aceste fapte arăta că sunt adevărate cele ce se spuneau despre el.

Și vorbea și se sfădea cu elinii^[2] (9, 29).

Așadar, ucenicilor le era frică de el, iar Apostolii nu aveau încredere în el. Prin acestea^[3], deci, îi eliberează pe ei de temerea lor.

Cu elinii. Vrea să spună: cei care foloseau limba greacă. Și aceasta a făcut-o într-un mod foarte înțelept. Căci ceilalți, cei care erau profund evrei, nu vroiau nici măcar să-l vadă.

Dar ei, zice, căutau să-l ucidă (9, 29).

Aceasta este o dovadă a energiei lui și o biruință triumfătoare și asupra supărării lor peste măsură, față de ceea ce se întâmplase.

De aceea, temându-se ca nu cumva situația să fie aceeași ca și în cazul lui Ștefan^[4], l-au trimis în Chesaria. Căci zice:

Dar aflând frații, l-au coborât pe el în Chesaria și [de aici] l-au trimis pe el mai departe în Tarsos (9, 30),

atât pentru ca să predice, dar mai mult pentru ca să fie în siguranță, fiind [acolo] chiar în ținutul său.

Dar băgați de seamă, vă rog, cât de departe este [această situație] de cazul în care totul ar fi făcut (în mod minunat) prin har. Cum, dimpotrivă, Dumnezeu îi lasă pe ei, în multe împrejurări, să se descurce singuri, prin propria lor înțelepciune și printr-o metodă omenească, pentru ca să excludă scuza [, prin care unii se scuză,] de [a fi fost aceia] oameni leneși/ inactivi. Căci dacă ar fi fost astfel în cazul lui Pavlos, cu atât mai mult în al lor [, al celorlalți Apostoli]^[5].

---

[1] Un prigonitor fără milă.

[2] În text: „Hellenists”. E vorba de elini trecuți la religia mozaică, deveniți iudei, dar care vorbeau limba greacă.

[3] Prin propovăduirea și faptele sale.

[4] Temându-se Apostolii ca nu cumva să fie omorât și Sfântul Pavlos, ca și Sfântul Ștefan.

[5] Unii dintre creștini sau mulți dintre ei se scuză că nu pot să facă faptele Sfinților Apostoli, pe motiv că aceia au fost ajutați de har. Cu alte cuvinte, îi acuză pe Sfinții Apostoli de lenevie, susținând că Dumnezeu a făcut totul în locul lor, îndreptățindu-se pe ei înșiși astfel, pentru faptul că ei nu sunt în stare să fie râvnitori.