Sfântul Ieronim Mărturisitorul, Comentarii la Isaia Prorocul (fragmente) [19]

Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfantul Ieronim MarturisitorulSfântul Ieronim Mărturisitorul
(340/342/345-420, † 30 septembrie,
pomenit la 15 iunie în Biserica
Ortodoxă)

 *

„Și, deși din ceea ce spusese mai sus, Emmanuil, adică: cu noi [este] Dumnezeu, a arătat a fi El Dumnezeu, totuși acum zice că s-a făcut domnie peste umărul Lui, fie pentru că El Își va purta Crucea Sa, fie înțelegând prin umăr puterea brațului, același Isaias zicând: «A arătat/ a descoperit [revelavit] Domnul Dumnezeu brațul Său sfânt [brachium sanctum Suum] tuturor neamurilor» (Is. 52, 10).

Și mai departe: «Doamne, cine a crezut auzului nostru și brațul Domnului cui s-a descoperit?» (Is. 53, 1).

Așadar, după cele două numiri, a vorbit despre alte șase numiri: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu, Tare, Părintele veacului viitor, Domnul păcii.

Căci numirile nu sunt înjugându-se câte două, așa după cum cred mulți, încât să citim: Sfetnic minunat, și mai departe: Dumnezeu tare. Ci Minunat trebuie citit separat, care în ebraică se zice Fele (פֶּ֠לֶא), iar Sfetnic aparte, care în limba lor se cheamă Ioeț (יוֹעֵץ֙), iar Dumnezeu în mod separat, care se zice evreiește El (אֵ֣ל).

Adică, în cele care urmează, unde citim «Căci Tu ești Dumnezeu și noi nu știam»; și iarăși: «Eu sunt Dumnezeu și nu este altul afară de Mine» (Is. 45, 5), și multe asemenea cu acestea, pentru ceea ce în latină se zice Deus [Dumnezeu], în ebraică s-a scris: El. […]

Însă nu se va îndoi [cineva] de [faptul că se citesc împreună:] Părintele veacului viitor și al învierii – care [profeție] în chemarea noastră [la credință] se împlinește – și Domnul păcii, Care a grăit către Apostoli: «Pacea Mea dau vouă, pacea Mea las vouă» (In. 14, 27), care, la Pavlos Apostolul, [s-]a citit pacea noastră [a fi Însuși] Mântuitorul.

Ale Cărui nume/ numiri de slavă înfricoșătoare consider a nu fi îndrăznit LXX să le zică despre Copil, Care ar fi trebuit să fie numit în mod descoperit Dumnezeu și celelalte. Ci pentru cele șase numiri [din ebraică] a pus [ceva] ce în ebraică nu se află: Înger de mare sfat [magni consilii Angelum], și voi aduce pacea peste domni și sănătatea Lui.

Care, aceasta, mie mi se pare a avea sensul: este Îngerul marelui sfat, Care a vestit nouă părăsind atunci Israilul și mântuind neamurile. Și a dat pacea domnilor Săi, [adică] Apostolilor și bărbaților apostolici [apostolicis viris], și sănătatea învățăturilor lor [sanitatem dogmatum suorum] a lăsat-o celor credincioși.

Iar ceea ce urmează: Se va înmulți Împărăția Sa și pacea nu va avea sfârșit – pentru care LXX [cei 70] au tradus: mare [va fi] domnia Acestuia – trebuie să știm că termenul ebraic mesrah (מִּשְׂרָ֜ה), și aici și mai sus, LXX l-au tâlcuit prin ἀρχὴ, adică domnie [principatum]. Pentru care noi, mai sus, domnie [am zis], [iar] aici am schimbat [zicând] împărăție [imperium]. […]

Nu va putea să se îndoiască de înmulțirea Împărăției Mântuitorului și de pacea Lui, care nu va avea sfârșit, cel ce a citit în psalmi: «Cere de la Mine și-Ți voi da Ție neamurile moștenirea Ta și stăpânirea Ta [până la] marginile pământului» (Ps. 2, 8); și mai departe: «Și mulțimea păcii, până când este luată luna» (Ps. 71, 7), adică până la sfârșitul veacului.

Iar domnia Lui și Împărăția va fi peste tronul și împărăția lui David – care fusese risipită după domnia babiloniană –, ca să o întemeieze și să o întărească și să o învețe a fi neîntreruptă [perpetuum] (ca să nu se considere deșartă făgăduința lui Dumnezeu), de la vremea Întrupării până în veșnicie [in sempiternum].

Așadar, de aceea râvna, adică gelozia Domnului oștirilor [zelus, id est aemulatio Domini exercituum] a făcut aceasta, pentru că ei [evreii] L-au provocat la gelozie în aceia care nu erau zei, și El îi va provoca pe ei la gelozie în neamuri, care nu era seminții [ale lui Israil, ale poporului căruia i se făcuseră făgăduințele] (cf. Deut., cap. 32)”[1].

*

Capitolul 11

„Vers. 1-2: «Și va ieși un toiag [virga[2]] din rădăcina [radice] lui Iesse și Floare [flos] din rădăcina lui se va înălța. Și se va odihni peste El Duhul Domnului, Duhul înțelepciunii și al înțelegerii, Duhul sfatului și al puterii, Duhul științei și al credinței/ evlaviei [pietatis]. Și se va umple cu Duhul temerii Domnului». […]

Iudeii înțeleg Toiagul și Floarea din rădăcina lui Iesse [a fi] Însuși Domnul. Căci, desigur, în toiag împărățind puterea, în floare [in flore] este arătată frumusețea.

Însă noi, prin toiagul din rădăcina lui Iesse înțelegem pe Fecioara Maria, care n-a avut sieși nicio ramură altoită [fruticem cohaerentem], despre care și mai sus citim: «Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu» (Is. 7, 14).

Iar Floare [înțelegem a fi] Domnul Mântuitorul, care zice în Cântarea Cântărilor: «Eu, Floarea câmpului și Crinul văii» (Cânt. Cânt. 2, 1)”[3].


[1] PL 24, col. 130.

[2] În Ps. 22, 3, VUL, avem: „virga Tua et baculus Tuus ipsa me consolata sunt/ varga Ta și toiagul Tău, acestea m-au mângâiat”.

In LXX este Ps. 22, 4: „ἡ ῥάβδος σου καὶ ἡ βακτηρία σου αὐταί με παρεκάλεσαν”. Iar la Is. 11, 1 avem același cuvânt: „καὶ ἐξελεύσεται ῥάβδος ἐκ τῆς ῥίζης Ιεσσαι”.

Biblia 1688 traduce, în ambele cazuri, cu toiag: „Toiagul Tău și varga Ta…” (Ps. 22, 5); și respectiv: „Și va ieși Toiag din rădăcina lui Iesei” (Is. 11, 1).

[3] PL. 24, col. 147.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *