Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 22 la Faptele Apostolilor [60]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

†

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a.

***

Evlavios, ni se spune, și care se temea de Dumnezeu cu toată casa lui. Să auzim aceasta toți cei care îi neglijăm pe cei din propria noastră casă, de vreme ce acest om purta și grija soldaților lui.

Și [care], zice, făcuse milostenii multe poporului. Atât învățăturile, cât și viața lui erau drepte.

A văzut în vedenie, în mod lămurit, cam pe la ceasul al nouălea din zi, un Înger al Domnului intrând la el și grăind lui: Cornilie!

De ce vede el Îngerul? Și aceasta era spre deplina încredințare a lui Petros sau, mai degrabă, nu a lui, ci a celorlalți, a celor mai slabi^[1].

La ceasul al nouălea, pe când se elibera de grijile sale și era în liniște, pe când era ocupat cu rugăciunea și cu pocăința.

Dar privindu-l uimit și înfricoșându-se: luați aminte că ceea ce spune Îngerul, el nu grăiește imediat [ce îi apare înainte], ci mai întâi îi trezește și îi înalță mintea^[2].

La vederea lui, i-a fost frică, dar o teamă cumpătată, atât pe cât să slujească pentru a-i fixa atenția^[3]. Apoi, și cuvintele [Îngerului] l-au eliberat pe el de frică.

Frica l-a trezit. Lauda [Îngerului] a potolit neplăcerea fricii. Rugăciunile tale, zice el, și milosteniile tale s-au înălțat întru pomenire înaintea lui Dumnezeu.

Și acum trimite bărbați în Ioppi și cheamă-l pe Simon, cel numit Petros (10, 5).

Pentru ca nu cumva să vină altcineva, îl indică pe acest bărbat nu numai prin supranumele său, ci și prin locul [unde se afla]:

Acesta este găzduit de un anume Simon, tăbăcar, a cărui casă este lângă mare (10, 6).

Vedeți cum Apostolii, din dragoste de singurătate și liniște, doreau zonele retrase ale orașelor?

De un anume Simon, tăbăcar: și dacă se întâmpla să fie altul? Iată, există și un alt semn: locuirea lui lângă mare. Toate cele trei semne nu ar putea să coincidă (în altă parte).

[Îngerul] nu-i spune pentru ce scop [trebuie să îl cheme pe Sfântul Petros], pentru ca să nu-i potolească dorul lui aprins, ci îl lasă cu o dorință și cu o așteptare plină de tânjire pentru ceea ce urma să audă.

Dar cum a plecat Îngerul, cel care a grăit lui Cornilios, [îndată] a chemat pe doi dintre slujitorii săi și un soldat credincios, dintre cei care stăruiau lângă el, și, fiindu-le spuse toate lor, i-a trimis pe ei întru Ioppi (10, 7-8).

Observați că nu fără scop spune scriitorul aceasta? [Ci] (el arată) că, de asemenea, cei care stăruiau lângă el erau la fel ca el.

Și, fiindu-le spuse toate lor: vedeți caracterul smerit al omului, căci n-a zis: chemați-l pe Petros la mine, ci, pentru a-l îndemna pe el să vină, a arătat întreaga situație, [pentru a face evident faptul că] așa a poruncit purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Fiindcă nu a ales să se folosească de autoritatea rangului său pentru a-l aduce pe Petros la el, de aceea le-a spus lor toate. Astfel era smerenia omului. Și totuși, nu avea cum să-și facă o părere extraordinară despre cineva acre locuia cu un tăbăcar.

Iar a doua zi, pe când ei mergeau și se apropiau de oraș – luați aminte [la felul] cum Duhul potrivește momentele, [căci] nici mai devreme de aceasta, nici mai târziu, El face să se întâmple aceasta – s-a urcat Petros pe casă ca să se roage, pe la ceasul al șaselea (10, 9).

Adică singur și în liniște, ca într-o cameră de sus.

Și i s-a făcut foame și dorea să guste [ceva]. Și, pe când ei pregăteau [mâncarea], a căzut peste el extaz (10, 10).

Ce înseamnă acest cuvânt, ἔκστασις, extaz? Însă [aceasta înseamnă], [că] i s-a arătat lui o vedere duhovnicească (θεωρία): sufletul, adică, a fost făcut să fie în afară de trup (ἐξέστη).

Și vede cerul deschis și coborând peste el un lucru anume, ca o pânză de in, mare, legată în patru colțuri, și lăsată peste pământ. În care erau toate cele cu patru picioare ale pământului și fiarele sălbatice și reptilele și păsările cerului.

Și s-a făcut glas către el: Ridică-te, Petre, taie și mănâncă! Iar Petros a grăit: Nicidecum, Doamne! Căci n-am mâncat niciodată ceva prost sau necurat.

Și din nou glas, a doua oară, către el: Cele pe care Dumnezeu le-a curățit, tu nu le fă proaste! Și aceasta s-a făcut de trei ori. Și iarăși a fost luat lucrul [acela] întru cer (10, 11-16).

Ce este aceasta? Este un simbol al întregii lumi.

Omul [Cornilios] nu era tăiat-împrejur. Și – pentru că nu avea nimic de-a face cu evreii – toți l-ar fi acuzat [pe Petros] ca pe un călcător de lege: Ai intrat la oameni având netăiere-împrejur și ai mâncat cu ei (11, 3). [Căci] acesta era un lucru cu totul ofensator pentru ei.

Deci, vedeți ce a lucrat purtarea de grijă a lui Dumnezeu!

El însuși zice: n-am mâncat niciodată, nu pentru că s-ar fi temut – departe de noi să fie acest gând – ci lucrurile sunt în așa fel potrivite de către Duhul, pentru ca el să poată să zică aceasta ca răspuns celor care îl acuză, anume că s-a împotrivit. Fiindcă era întru totul necesar ca ei să respecte legea.

[Sfântul Petros] se afla în momentul în care era trimis către neamuri. De aceea, pentru ca nici aceștia [păgânii] să nu-l acuze pe el, luați aminte cât de multe lucruri sunt aranjate (de purtarea de grijă a lui Dumnezeu). Căci, ca să nu pară doar o fantezie, aceasta s-a făcut de trei ori (11, 10). Și am zis: Nicidecum, Doamne! Căci niciodată ceva prost sau necurat n-a intrat în gura mea (11, 8).

Căci, într-adevăr, [acele cuvinte] par să îi fie grăite lui, dar înțelesul era intenționat pentru evrei. Căci dacă învățătorul a fost dojenit, cu atât mai mult aceștia.

---

[1] Pentru a fi încredințați că Dumnezeu vrea să fie botezați și păgânii, nu numai evreii.

[2] Îl lasă câteva momente în uimire, în care îi dă posibilitatea să se înalțe cu mintea și mai sus.

[3] Caracteristica minții este de a se risipi foarte ușor. Îngerul a așteptat ca el, depășind impactul, să fie absorbit cu totul de vederea dumnezeiască, de minunea care i se întâmpla, să participe pe deplin la revelația care i se dăruia.