Viețile Sfinților 1. 25

Viețile Sfinților

(vol. 1)

Alcătuite de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

  *

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a.

***

Predica a 37-a e publicată în PG 36, col. 281-308. Și ea este un comentariu la Mt. 19, 1-12, de la finalul anului 380[1].

Și în aceasta Sfântul Grigorios ne spune că Domnul S-a făcut tuturor toate, pentru ca pe toți să-i câștige[2]. Căci El S-a făcut om pentru ca să sfințească toate cele ale oamenilor[3].

Iar Sfântul Grigorios compătimește cu Hristos, numindu-L „Hristosul meu”, și ne cere și nouă să compătimim împreună cu El[4].

După aceea, vorbind despre modul cum L-au ispitit pe El oamenii, Sfântul Grigorios ne spune că trebuie să închidem gura, după exemplul Domnului, celor care vor să vorbească cu noi lucruri absurde[5]. Pentru că nu trebuie să le răspundem acelora care întreabă fără rațiune[6].

În XXXVII, 7, Sfântul Grigorios subliniază faptul că Domnul a murit atât pentru bărbați cât și pentru femei[7]. Pentru întreaga umanitate, mântuind pe toți oamenii. De aceea, „bine îi este femeii să-L cinstească pe Hristos prin bărbat, [după cum] bine îi este și bărbatului să nu necinstească Biserica prin femeie”[8].

Pentru că Hristos exclude digamia/ bigamia[9]. Căci El este capul unui singur trup[10], adică al unui singur cuplu căsătorit.

Însă căsătoria e bună, subliniază Sfântul Grigorios, dar nu este mai înaltă decât fecioria[11]. Dar atât cei care trăiesc în feciorie, cât și cei căsătoriți, trebuie să își îndrepte cu totul sufletul lor spre Dumnezeu[12].

În XXXVII, 19, el ne spune că desfrânarea și preadesfrânarea nu sunt numai păcatele trupești, sexuale, ci și orice păcat și faptă rea făcute la adresa celor dumnezeiești[13]. Iar orice erezie, înșelare demonică și răstălmăcire a Tradiției Bisericii este o preadesfrânare. E o ieșire din relația cu Dumnezeu. Pentru că vrei prin acestea ca realitatea Bisericii să fie alta și nu cea care este.

Predica a 38-a e publicată în PG 36, col. 311-334. Și ea a fost rostită în ziua de 25 decembrie 380[14], începutul ei fiind transformat în cântare liturgică: „Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul!”[15]. Pentru că titlul acestei predici este La Teofanie sau la Nașterea Mântuitorului[16].

Și Sfântul Grigorios îndeamnă aici femeile să se facă fecioare, pentru ca să fie și ele mame ale lui Hristos[17]. Să se facă fecioare prin curăția dumnezeiască interioară, pentru ca Hristos Dumnezeu să Se nască și în ele. Însă Hristos, de asemenea, Se naște și în sufletele bărbaților care se curățesc de patimi pentru El și se umplu de slava Lui.

Căci acum, de acest praznic, spune Sfântul Grigorios, Se naște Cel fără de mamă – Cel care S-a născut din Tatăl, mai înainte de veci, fără de mamă –, iar acum, El născându-Se din Fecioara Maria, cea preacurată și preasfântă, Se naște fără de tată [18]. Iar Teofania înseamnă Nașterea Domnului[19], pentru că, „prin naștere, Dumnezeu S-a arătat oamenilor”[20]. Căci o numim Teofanie, pentru că El S-a arătat oamenilor, și o numim Naștere a Lui, pentru că El S-a născut ca om[21]. Iar El S-a făcut om pentru ca să ne reîntoarcă pe noi la Dumnezeu[22].

Și Sfântul Grigorios ne îndeamnă să prăznuim dumnezeiește Nașterea Lui, pentru că acum prăznuim vindecarea noastră și zidirea noastră din nou[23].

Căci noi nu cunoaștem pe cele care sunt în Dumnezeu, ci pe cele care sunt în jurul Lui[24]. Dar când Dumnezeu ne curățește mintea noastră și îi dă să aibă chip dumnezeiesc, El ne face casnicii Lui[25].

În XXXVIII, 8, Sfântul Grigorios Teologul numește monoteismul iudaic monarhie iudaizantă, pentru că exclude Treimea, și caracterizează drept invidie ellinească politeismul păgân[26]. Iar în XXXVIII, 9, el vorbește despre crearea de către Dumnezeu, din bunătate, a Puterilor cerești. Căci Tatăl a gândit Puterile îngerești și cerești, și gândirea Lui a devenit lucrare, pentru că a împlinit-o împreună în Cuvântul și a desăvârșit-o în Duhul[27].

După lumea îngerească, Dumnezeu a creat o a doua lume, pe cea materială și văzută[28]. Iar pe om îl creează Dumnezeu ca pe o ființă care este din amândouă firile, și din cea nevăzută și din cea văzută[29]. Căci trupul omului este material, dar sufletul lui este rațional și este chip al lui Dumnezeu[30]. De unde înțelegem că Sfântul Grigorios reducea chipul lui Dumnezeu doar la sufletul omului.

Și Dumnezeu l-a cinstit pe om cu stăpânire de sine/ cu voință liberă și l-a pus în Paradis[31].

Însă când omul a păcătuit, moartea, care era pedeapsa păcatului, a fost o expresie a iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Pentru ca, prin moarte, răul să nu fie nemuritor[32]. Dar pentru a elimina răutatea din oameni, Însuși Dumnezeu Se întrupează, pentru ca, în persoana Lui, firea dumnezeiască să o îndumnezeiască pe cea omenească[33].

Când S-a botezat, Domnul a curățit apele Iordanisului[34]. Iar prin întreaga Lui iconomie, noi am primit desăvârșirea și zidirea din nou și reîntoarcerea la primul Adam[35], la starea în care a fost creat primul om de către Dumnezeu.

Darurile Magilor sunt explicate în XXXVIII, 17: I-au adus aur ca unui Împărat, I-au adus tămâie ca unui Dumnezeu și I-au adus smirnă, pentru că El va muri pentru noi[36].

A 39-a Predică a Sfântului Grigorios este editată în PG 36, col. 335-360 și se numește Despre sfintele Lumini [37]. Și ea a fost rostită la Constantinopol, în ziua de 6 ianuarie 381[38].

Iar în prima frază a predicii, el folosește sintagma Iisus al meu: „iarăși Iisus al meu și iarăși o Taină[39]. Dar nu avem de-a face cu o taină ellinească, păgână, ci cu una înaltă și dumnezeiască, pentru că e ziua sfintelor Lumini, care își are începutul în Botezul Domnului[40].

Pentru că Tainele Bisericii sunt sfinte, în comparație cu cele elline, păgâne, pe care le descrie în capitolele al 4-lea și al 5-lea al predicii sale[41]. Iar prostia/ nebunia păgână se datorează demonilor[42].

La sfârșitul lui XXXIX, 8, Sfântul Grigorios ne spune că acolo unde există curățire, există și iluminare, iar acolo unde există iluminare, s-a împlinit dorul după cele mai mari lucruri ale lui Dumnezeu[43]. Căci acolo unde există iluminare, adică vederea lui Dumnezeu, dorul nostru de Dumnezeu se împlinește în vederea slavei Lui. Pentru ca în XXXIX, 12, el să mărturisească faptul că există un singur Tată, din Care sunt toate, și un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate, și un singur Duh Sfânt, în Care sunt toate[44] cele create.

Însă, precizează Sfântul Grigorios, prepozițiile din, prin și în nu vorbesc despre o tăiere/ împărțire a ființei dumnezeiești, ci ele caracterizează persoanele dumnezeiești, care au o singură fire și neamestecată[45]. Tatăl este Tată și este fără de început, pentru că El nu este din cineva. Pe când Fiul este Fiu, dar El nu este fără de început după cauza Lui, pentru că El este din Tatăl. Însă, în sens temporal, Fiul este fără de început, pentru că El a făcut timpul și El nu se află sub timp. Iar Duhul Sfânt este cu adevărat Duh și El vine din Tatăl, dar nu prin naștere, ci prin purcedere[46].

Și aici, în cap. al 12-lea al acestei predici, Sfântul Grigorios spune că însușirile personale ale persoanelor dumnezeiești sunt nemișcate[47], adică neschimbabile.

În capitolele al 15-lea și al 16-lea ale predici, Părintele nostru vorbește despre Botezul Domnului[48]. Iar Sfântul Duh a coborât ca o porumbiță peste cinstitul Său trup[49].

A 40-a Predică grigoriosiană e publicată în PG 36, col. 359-428 și a fost rostită în ziua de 7 ianuarie 381, la Constantinopol[50]. Ea poartă titlul: Despre Sfântul Botez[51].

Și aici se referă la predica din ziua anterioară, spunându-ne totodată că lungimea cuvântului, a predicii, este un vrăjmaș al ascultătorilor, după cum mâncarea peste măsură e un vrăjmaș al trupului[52]. Însă, deși afirmă acest lucru, predica de față e și mai mare decât cea anterioară, având 46 de capitole. Iar dacă se referă la cea de ieri, abia rostită cu câteva ore înainte, înseamnă că nu a scris-o anterior. Și dacă n-a scris-o, înseamnă că ea a fost transcrisă de copiști în chiar timpul rostirii ei? Probabil că da. Sau, poate, doar începutul a fost scris de pe o zi pe alta, iar grosul textului era pregătit de mai mult timp.


[1] PG 36, col. 281-282 și PG 36, col. 281, n. a. [2] PG 36, col. 283-284. [3] Ibidem. [4] PG 36, col. 285-286. [5] PG 36, col. 287-290. [6] PG 36, col. 289-290. [7] Ibidem. [8] PG 36, col. 292. [9] Ibidem. [10] Ibidem. [11] PG 36, col. 293. [12] PG 36, col. 295-296. [13] PG 36, col. 303-304. [14] PG 36, col. 311, n. a.

[15] PG 36, col. 312/ Sfântul Grigorie Teologul, Cuvânt la Nașterea cea după trup a Mântuitorului Iisus Hristos, Cuvânt la Sfintele Paști. Panegiric (Cuvânt de laudă) la Sfântul Vasile cel Mare, Ed. IBMO, București, 2009, p. 7. Traducerea românească a acestei Predicii a 38-a, din ed. citată, îi aparține Pr. Drd. Eugen Morar și a făcut-o după EPE 27, p. 36-71, cf. paginii editoriale. O voi cita: ed. Eugen Morar, p.

[16] PG 36, col. 312. [17] PG 36, col. 313/ ed. Eugen Morar, p. 7. [18] Ibidem/ Idem, p. 8. [19] Ibidem/ Ibidem. [20] Ibidem/ Idem, p. 9. [21] Ibidem/ Ibidem. [22] PG 36, col. 316/ Ibidem. [23] Ibidem/ Idem, p. 10. [24] PG 36, col. 317/ Idem, p. 12. [25] Ibidem/ Idem, p. 13. [26] PG 36, col. 320. [27] PG 36, col. 320/ ed. Eugen Morar, p. 15. [28] PG 36, col. 321/ Idem, p. 16. [29] Ibidem/ Idem, p. 17.[30] Ibidem/ Ibidem.

[31] PG 36, col. 323-324/ Idem, p. 18. [32] PG 36, col. 324/ Idem, p. 19. [33] PG 36, col. 325/ Idem, p. 20-21. [34] PG 36, col. 329/ Idem, p. 24. [35] Ibidem/ Idem, p. 25. [36] PG 36, col. 332/ Idem, p. 26. [37] PG 36, col. 336. [38] PG 36, col. 335, n. a. [39] PG 36, col. 336/ ed. Charles Gordon Browne and James Edward Swallow, cf. http://www.newadvent.org/fathers/310239.htm. [40] Ibidem/ Ibidem. [41] PG 36, col. 337-340/ Ibidem.

[42] PG 36, col. 341/ Ibidem. [43] PG 36, col. 344/ Ibidem. [44] PG 36, col. 348/ Ibidem. [45] Ibidem/ Ibidem. [46] Ibidem/ Ibidem. [47] Ibidem/ Ibidem. [48] PG 36, col. 351-354/ Ibidem. [49] PG 36, col. 353/ Ibidem. [50] PG 36, col. 359, n. a. [51] PG 36, col. 360. [52] PG 36, col. / ed. Charles Gordon Browne and James Edward Swallow, cf. http://www.newadvent.org/fathers/310240.htm.

2 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *