Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 22 la Faptele Apostolilor [63]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

†

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a.

***

Aceasta îl veselește pe cel ce primește. Aceasta înseamnă pomană/ milostenie: să dai nu numai copios de mult, ci un fluviu veșnic [de daruri]^[1].

Dacă vrei ca Dumnezeu să plouă mila Sa peste tine, ca din izvoare, [atunci] să ai și tu un izvor [nesecat de milă față de alții]. Căci dacă tu deschizi gurile acestui izvor, la fel se deschid și gurile izvorului lui Dumnezeu ca să treci peste orice prăpastie.

Dumnezeu nu caută decât să găsească o deschidere din partea noastră și revarsă din jitnițele Sale binecuvântările Sale. Când El cheltuiește, când El risipește, atunci este El bogat, atunci este îmbelșugat!

Largă este gura acelui izvor, limpede și cristalină [este] apa lui! Dacă tu nu oprești izvorul tău aici, [în viața aceasta, față de oameni și de tot universul,] atunci nu vei opri nici acel izvor [al lui Dumnezeu]!

Nu lăsați să stea lângă el un copac neroditor^[2], ca să nu-și irosească stropii. Te-ai îmbelșugat [datorită lui]? Nu răsădi acolo plopi! Căci astfel este luxul [, asemenea plopului]: consumă mult și nu arată nimic pentru aceasta în el însuși, ci strică roadele.

Nu răsădi nici pin – [căci] astfel este frivolitatea straielor^[3]: frumoasă numai la vedere și folositoare întru nimic^[4] – nici brad, nici vreun alt copac asemenea, care consumă, într-adevăr, dar nu sunt în niciun fel folositori^[5]. Să fie unul gros/ stufos, cu lăstari tineri^[6]: sădiți tot ce este roditor.

[Sădește] orice vrei în mâinile celor săraci. Nimic nu este mai bogat ca acest pământ. Cu toate că mică este întinderea mâinii, totuși copacul [acesta], pe care îl sădește ea, se înalță spre cer și stă drept.

Aceasta înseamnă a sădi. Căci ceea ce se sădește pe pământ va pieri, dacă nu acum, în orice caz, peste o sută de ani [nu va mai fi]. Ați sădit mulți copaci de la care nu vă veți bucura de roadă, căci înainte de a vă bucura de ea, vine moartea peste voi. [Însă] acest pom [al milosteniei] vă dă vouă roada sa atunci, când ați murit [și când sufletul își primește răsplata].

Dacă sădiți, nu sădiți în grăsimea lăcomiei, pentru ca roada să nu sfârșească când e încă în plan, ci sădiți în pântecele subțiat, pentru ca roada să se înalțe către cer.

Înviorează sufletul strâmtorat al celor săraci, ca nu cumva să strâmtorezi sufletul tău încăpător. Nu vezi că răsadurile care sunt udate prea mult la rădăcină se usucă și, dimpotrivă, cresc atunci când sunt udate cu moderație? Astfel, nu-ți stropi pântecul tău, pentru ca rădăcina pomului să nu se usuce, [ci] udă-l pe cel ce însetează, ca să poarte roade.

Dacă vei uda cu moderație, soarele nu le va veșteji, dar dacă [vei face aceasta] în exces, atunci le veștejește, [pentru că] așa este firea soarelui. În toate lucrurile, excesul este rău. De aceea să-l tăiem, pentru ca să primim lucrurile pe care le cerem.

Izvoarele, se zice, răsar în locurile cele mai înalte. Să fim deci înălțați în suflet[ul nostru], și milosteniile noastre vor curge într-un șuvoi repede. Sufletul înălțat nu poate să fie decât milostiv, iar cel milostiv nu poate să fie decât înălțat. Căci cel ce disprețuiește bogăția este mai sus de rădăcina răutăților.

Izvoarele se află cel mai adesea în locuri singuratice, [deci] să ne retragem sufletul din mulțime și milosteniile vor țâșni din noi.

Izvoarele, cu cât sunt mai curățite, cu atât mai repede curg. La fel [stau lucrurile] și cu noi: cu cât mai mult cheltuim, cu atât mai mult cresc toate [faptele] cele bune.

Cel ce are un izvor, nu are de ce să se teamă. Deci niciunul [dintre noi] să nu ne înfricoșăm. Căci cu adevărat acest izvor ne slujește nouă pentru a bea, pentru a uda [plantele], pentru a construi, pentru toate. Nu este nimic mai bun decât acest pârâu/ această curgere. E cu neputință ca aceasta să îmbete. Mai bine să ai un asemenea izvor decât să ai izvoare care să curgă cu aur.

Mai bun decât tot pământul care are aur este sufletul care poartă acest aur [al milosteniei]. Pentru că ne face pe noi să intrăm nu în aceste palate pământești, ci în cele de sus. Aurul devine o podoabă a Bisericii lui Dumnezeu. Din acest aur este lucrată sabia Duhului (Ef. 6, 17), sabia prin care este decapitat balaurul.

Din acest izvor vin pietrele prețioase care sunt pe capul Împăratului. Așadar, să nu neglijăm o bogăție atât de mare, ci să aducem milosteniile noastre cu larghețe/ mărime [de suflet], ca să fim aflați vrednici de mila lui Dumnezeu, prin harul și dulcea milostivire a unuia-născut Fiului Său, cu Care Tatălui, împreună și Duhului Sfânt fie slava, stăpânirea și cinstea, acum și pururea și în veacul fără de sfârșit. Amin.

---

[1] Și fluviu veșnic de daruri au fost cu adevărat predicile sale și învățăturile sale dumnezeiești, care s-au revărsat cu neîncetare peste oameni, pentru a-i mântui.

[2] Aluzie la Ps. 1, 3. A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2016/01/31/psalmul-1/.

[3] Frivolitatea celor care iubesc să se îmbrace cu haine scumpe.

[4] Astăzi nu numai că hainele scumpe sunt nefolositoare, ca în orice timp al istoriei, dar adesea mai sunt și oribile, pe deasupra.

[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, raportându-se la psalmul 1, se referă aici la plopi, pini și brazi folosindu-i ca simboluri metaforice, ca pe unii care nu sunt fructiferi, care nu fac roade, pentru oamenii care nu aduc roade de fapte bune. Ei consumă mult și nu arată că au făcut aceasta cu vreun folos.

[6] Adică: întotdeauna să înmugurească în tine noi virtuți. Să nu lași niciodată virtuțile să nu renască, pentru că e ca și când te-ai usca și ai muri.