Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 23 la Faptele Apostolilor [64]
Traduceri patristice
*
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
***
†
Sfântul Ioan Gură de Aur
(n. 347/349-407, † 14 septembrie,
prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)
Comentariul la Faptele Apostolilor
*
Traducere și comentarii de
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a.
***
Chemându-i apoi pe ei, i-a găzduit. Și, în ziua următoare, Petros a plecat împreună cu ei și unii dintre frații din Ioppi l-au însoțit pe el. Și în ziua următoare au intrat întru Chesaria. Iar Cornilios era așteptându-i, chemând împreună rudele lui și pe prietenii apropiați (10, 23-24).
Chemându-i apoi pe ei, i-a găzduit. E bine că mai întâi le oferă oamenilor un tratament prietenos, după oboseala călătoriei lor, și îi face pe ei să locuiască acolo împreună cu el. Iar în ziua următoare pleacă împreună cu ei.
Și unii dintre frați l-au însoțit: și aceasta [a fost după cum] a poruncit-o purtarea de grijă a lui Dumnezeu, pentru ca ei să fie martori, apoi, atunci când Petros va trebui să se îndreptățească pe sine [înaintea celor care ar fi vrut să-l mustre].
Iar Cornilios era așteptându-i, chemând împreună rudele lui și pe prietenii apropiați: aceasta este îndatorirea unui prieten, aceasta [este și] îndatorirea unui om credincios/ evlavios, ca colo unde urmează astfel de binecuvântări, el să se îngrijească de faptul ca prietenii săi apropiați să fie făcuți părtași la toate.
Desigur ([era vorba de] prietenii săi apropiați), de cei în care el avea toată încrederea, temându-se, cu o asemenea miză în joc, de a încredința problema altora.
După părerea mea, atât prietenii, cât și rudele fuseseră aduși la o minte mai bună prin însuși Cornilios.
Dar, când s-a întâmplat a intra Petros, întâmpinându-l pe el Cornilios, căzându-i la picioare, s-a închinat (10, 25).
Aceasta, atât pentru a-i învăța pe ceilalți, cât și ca modalitate de aduce mulțumire lui Dumnezeu, arătându-și smerenia lui, prin aceasta arătând în mod clar că, deși i se poruncise [de către Înger să îl cheme pe Petros], totuși [Cornilios] avea în sine multă evlavie[1].
Deci ce a făcut Petros?
Dar Petros l-a ridicat pe el, grăind: Ridică-te! Și eu însumi sunt om (10, 26).
Vedeți cum, înainte de toate, (Apostolii) îi învață pe ei această lecție, [anume] să nu cugete lucruri mari despre ei[2]?
Și, vorbindu-i lui, a intrat și a găsit pe mulți adunați, și zicea către ei: Voi știți că este neîngăduit bărbatului iudeu a se alătura sau a se apropia de cel străin. Și [însă] mie Dumnezeu mi-a arătat a nu spune despre nimeni [că este] om netrebnic sau necurat (10, 27-28).
Luați aminte că imediat vorbește despre mila lui Dumnezeu și le arată lor că este un mare har acela pe care Dumnezeu li l-a arătat lor. Vedeți și [felul] cum, pe când grăiește [aceste] lucruri mari, în același timp el vorbește cu smerenie. Căci nu zice: Noi, fiind niște oameni care nu binevoim să ne întovărășim cu cineva (de acest fel), am venit la voi. Dar ce spune el? Voi știți – Dumnezeu a poruncit aceasta – că este împotriva legii a ne întovărăși sau a veni spre cineva de alt neam.
Apoi ajunge la spunerea: Și [însă] mie Dumnezeu mi-a arătat – aceasta o spune pentru ca nimeni să nu se gândească la mulțumirile pe care i le-ar fi datorat – a nu spune despre nimeni – pentru ca aceluia să nu i se pară o slugărnicie, de aceea zice: [despre] nicio persoană – [că este] om netrebnic sau necurat.
Și de aceea – pentru ca lucrul să nu li se pară lor o încălcare a legii și pentru ca nici Cornilios să nu considere că el [Petros] a fost de acord [să vină], din cauză că el era într-o funcție de comandă, ci pentru ca ei să pună totul pe seama lui Dumnezeu –, și de aceea am venit fără împotrivire, fiind chemat [de tine] (10, 29). Deși nu numai întovărășirea [aceasta] nu era îngăduită, ci nici măcar să se apropie de (el).
Întreb, deci: pentru care cuvânt ați trimis la mine? (10, 29). Petros aflase deja toată treaba de la ostași, însă dorește ca să mărturisească ei mai întâi și ca să-i facă ascultători credinței.
[1] Sfântul Înger nu i-a poruncit în mod arbitrar lui Cornilios să facă un lucru ce nu i-ar fi fost propriu, ci tocmai pentru că el cunoștea [și Dumnezeu, în primul rând, Care l-a trimis] multa credință a aceluia.
[2] În sensul de a nu se închina lor ca unor dumnezei, după obiceiul păgânilor, care îi zeificau pe oamenii care făceau lucruri mari sau despre care ei credeau lucruri mari. Sfinții Apostoli aveau grijă de a îndepărta primejdia idolatriei de la sufletele celor pe care îi îndreptau la dreapta credință. Ceea ce nu exclude însă nicidecum închinarea la Sfintele Icoane, nu ca la dumnezei, ci ca în fața unor mari prieteni ai lui Dumnezeu. Căci dacă Îl cinstești pe Stăpânul, cum să nu îi cinstești și pe casnicii și prietenii Lui?