Predică la Bunavestire [25 martie 2016]

fresca in mozaic

Iubiții mei[1],

bucuria adevărată vine de sus! Bucuria adevărată vine de la Dumnezeu. Pentru că bucuria aceasta e duhovnicească, e sfântă, ne împlinește pe noi, oamenii, dar înduhovnicește și întreaga creație. Pentru că bucuria pe care noi o prăznuim azi e bucuria întregii umanități, dar și a întregii creații a lui Dumnezeu.

Pentru că azi, Dumnezeu a binevoit să bucure neamul omenesc și întreaga făptură printr-o bunăvestire dumnezeiască.

Căci El a trimis pe Îngerul Gavriil [Γαβριὴλ], pe Arhanghelul Lui, într-un oraș din Galilea [Γαλιλαία], numit Nazaret [Ναζαρέτ] [Lc. 1, 26, BYZ], la Fecioara Maria, care era logodită cu un bărbat numit Iosif [Lc. 1, 27]. Și ei i-a spus astfel Îngerul: „Bucură-te, cea plină de har [Χαῖρε, κεχαριτωμένη]! Domnul [este] cu tine [ὁ κύριος μετὰ σοῦ]. Binecuvântată [ești] tu în[tre] femei [εὐλογημένη σὺ ἐν γυναιξίν]” [Lc. 1, 28, BYZ].

Iar Arhanghelul Gavriil nu a făcut decât să constate și să sublinieze sfințenia cea prea mare a Fecioarei Maria. Căci a fi plin de har e începutul bucuriei celei veșnice. Pentru că Dumnezeu este împreună cu cei Sfinți ai Lui. Și ajungi un om binecuvântat, numai dacă ești cu Dumnezeu, dacă ești plin de slava Lui.

Cu alte cuvinte, nu te poți „binecuvânta” de unul singur, ci numai Dumnezeu te binecuvintează, dacă faci voia Lui, dacă te sfințești pentru El. Pentru că binecuvântarea este răspunsul lui Dumnezeu la sfințenia vieții tale.

Însă Fecioara cea preacurată „a fost tulburată la cuvântul lui [διεταράχθη ἐπὶ τῷ λόγῳ αὐτοῦ]”, al lui Gavriil, „și cugeta [întru sine]: «Ce are să fie întâmpinarea [ὁ ἀσπασμὸς] aceasta?» [Lc. 1, 29].

Fiindcă Arhanghelul a venit „de la Dumnezeu [ὑπὸ τοῦ θεοῦ]” [Lc. 1, 26], pentru ca să o întâmpine pe Fecioara Maria cu veste prea bucuroasă. De aceea, el, cunoscându-i gândurile, îi spune vestea cea bună pentru care venise: „Nu te teme, Maria! Căci ai aflat har la Dumnezeu [Μὴ φοβοῦ, Μαριάμ· εὗρες γὰρ χάριν παρὰ τῷ θεῷ]. Și, iată!, vei lua în pântece [Καὶ ἰδού, συλλήψῃ ἐν γαστρί], și vei naște fiu, și vei chema numele lui Iisus [καὶ τέξῃ υἱόν, καὶ καλέσεις τὸ ὄνομα αὐτοῦ Ἰησοῦν]. Acesta va fi mare, și Fiul Celui Preaînalt va fi chemat [Οὗτος ἔσται μέγας, καὶ υἱὸς ὑψίστου κληθήσεται]. Și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, tatăl lui [καὶ δώσει αὐτῷ κύριος ὁ θεὸς τὸν θρόνον Δαυὶδ τοῦ πατρὸς αὐτοῦ], și [El] va împărăți peste casa lui Iacov întru veci [καὶ βασιλεύσει ἐπὶ τὸν οἶκον Ἰακὼβ εἰς τοὺς αἰῶνας], și împărăția Lui nu va avea sfârșit [τῆς βασιλείας αὐτοῦ οὐκ ἔσται τέλος]” [Lc. 1, 30-33].

Aceasta este, deci, bunavestire: că din Fecioară se va naște Domnul, Fiul Celui Preaînalt, adică al Tatălui!

Și praznicul de azi, din acest motiv, are acest nume: Bunavestire a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și a Purureafecioarei Maria [Ὁ Εὐαγγελισμὸς τῆς Ὑπεραγίας Θεοτόκου καὶ Ἀειπαρθένου Μαρίας][2].

Căci vestea cea mare și prea înfricoșătoare în veselia ei dumnezeiască e aceasta: că Dumnezeu Se face om pentru noi și pentru mântuirea noastră. El intră în pântecele Fecioarei pentru a Se întrupa, va fi Dumnezeu și om și va fi chemat Iisus. Iar Iisus înseamnă Mântuitor[3]. Pentru că El ne-a mântuit din robia diavolului, a păcatului și a morții.

Arhanghelul Gavriil îi spune în mod explicit Fecioarei că Cel ce Se va naște din ea este Fiul Celui Preaînalt și că Împărăția Lui nu va avea sfârșit, e veșnică. Însă, în același timp, Arhanghelul vorbește și despre umanitatea lui Iisus, a Domnului, și spune că El este din David și că David e tatăl Lui după umanitatea Sa.

Fecioara Maria a primit marea veste, singura veste nouă sub soare…însă ea îl întreabă cu prudență pe Arhanghel: „Cum va fi aceasta, când bărbat nu cunosc [Πῶς ἔσται τοῦτο, ἐπεὶ ἄνδρα οὐ γινώσκω]?” [Lc. 1, 34, BYZ]. Pentru că Arhanghelul îi spusese că ea…va lua în pântece și va naște fiu. Și pentru ca să naști fiu, trebuie să îl faci cu un bărbat, având relații sexuale cu el.

Însă Gavriil, la întrebarea ei grijulie, plină de atenție, îi răspunde: „Duhul Sfânt va veni peste tine [Πνεῦμα ἅγιον ἐπελεύσεται ἐπὶ σε] și puterea Celui Preaînalt te va umbri pe tine [καὶ δύναμις ὑψίστου ἐπισκιάσει σοι]; de aceea și Cel Sfânt care Se naște [din tine], va fi chemat Fiul lui Dumnezeu [διὸ καὶ τὸ γεννώμενον ἅγιον κληθήσεται υἱὸς θεου]” [Lc. 1, 35, BYZ]. Adică Cel care Se va naște din Fecioară nu este făcut cu om, nu e născut în mod firesc, ci e născut mai presus de fire.

Cel care Se va naște din Fecioară e Dumnezeu și om, nu om!

Om va fi Ioannis Botezătorul, care se va naște și el în mod minunat. Pentru că Gavriil îi spune: „Și, iată!, Elisavet, rudenia ta, și aceasta a zămislit fiu în bătrânețea ei [Καὶ ἰδού, Ἐλισάβετ ἡ συγγενής σου, καὶ αὐτὴ συνειληφυῖα υἱὸν ἐν γήρει αὐτῆς]; și aceasta este a șasea lună a ei, cea numită stearpă [καὶ οὗτος μὴν ἕκτος ἐστὶν αὐτῇ τῇ καλουμένῃ στείρα]. Că la Dumnezeu nu va fi [cu] neputință tot cuvântul” [Lc. 1, 36-37].

Ioannis se naște din mamă stearpă, la bătrânețe, pentru că la Dumnezeu nimic nu e cu neputință. Și el era zămislit de 6 luni în pântecele maicii lui, fiind născut din împreunare trupească. Fecioara va lua și ea în pântece și va naște Fiu, însă El va fi zămislit mai presus de fire, prin lucrarea Dumnezeului treimic, fără sămânță și împreunare bărbătească.

Și în urma acestui dialog dumnezeiesc cu Arhanghelul Gavriil, Fecioara Maria cea preacurată se încredințează asupra slujirii preasfinte la care e chemată și spune: „Iată, roaba Domnului [Ἰδού, ἡ δούλη κυρίου]! Fie mie după cuvântul tău [γένοιτό μοι κατὰ τὸ ῥῆμά σου]” [Lc. 1, 38]. Și numai după ce a spus aceasta, Gavriil a plecat de la ea [Ibidem].

Însă ce s-a petrecut acum, de fapt, când Preacurata Stăpână a consimțit voii lui Dumnezeu? „După asentimentul Sfintei Fecioare, Duhul cel Sfânt S-a pogorât peste ea potrivit cuvântului Domnului…curățind-o și dându-i în același timp puterea de a primi dumnezeirea Cuvântului și puterea de a naște. Atunci a umbrit-o Înțelepciunea enipostatică și Puterea Preaînaltului Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu, Cel deoființă cu Tatăl, ca o sămânță dumnezeiască și Și-a alcătuit Lui, …din sângiurile ei [cele] sfinte și prea curate, trup însuflețit, cu suflet rațional și cugetător, pârga frământăturii noastre.

[Dar] nu Și-a alcătuit trupul pe cale seminală, ci pe cale creaționistă, prin Duhul Sfânt. Nu Și-a alcătuit forma trupului treptat, prin adăugiri, ci a fost desăvârșit dintr-o dată”[4].

Am citat din cartea a 3-a, cap. al 2-lea, din Expunere acrivică a credinței ortodoxe, cunoscută de noi ca Dogmatica, a Sfântului Ioannis Damaschinos, în ediția românească a Părintelui Dumitru Fecioru.

Textul citat e în PG 94, col. 985 și e acesta:

Sfantul Ioannis Damaschinos

Îl voi retraduce și îl voi explica în cele ce urmează: „Așadar, după încuviințarea Sfintei Fecioare, Duhul Sfânt a venit peste ea, după cuvântul Domnului, pe care l-a spus Îngerul, curățind-o pe ea și dându-i puterea de a primi dumnezeirea Fiului, și, în același timp, și de a-L naște”. Venirea Duhului Sfânt peste Fecioara Maria a avut loc imediat după ce Sfânta Fecioară a spus că e roaba Domnului, că se supune voii Lui. Încuviințarea ei, consimțământul ei, a fost exprimat în Lc. 1, 38.

Iar Duhul Sfânt a curățit-o pe ea, dându-i puterea de a primi dumnezeirea Fiului și de a-L naște pe El. Căci nimeni până atunci nu mai primise o astfel de curățire și de putere de a-L naște pe Fiul Tatălui.

După lucrarea Duhului, Sfântul Ioannis Damaschinos ne vorbește despre lucrarea Fiului la zidirea umanității Sale: „Și atunci a umbrit-o pe ea Înțelepciunea enipostatică și Puterea lui Dumnezeu Celui Preaînalt, [adică] Fiul lui Dumnezeu, Cel deoființă cu Tatăl, ca o sămânță dumnezeiască, și Și-a alcătuit Sieși, din sângiurile ei cele sfinte și preacurate trup însuflețit, [având] suflet rațional și înțelegător, pârga frământăturii noastre”.

Însă lucrarea Fiului nu e separată de a Tatălui și a Duhului, ci e concomitentă cu a Acelora. De aceea, pe măsură ce Duhul a curățit-o pe Fecioară și a făcut-o proprie întrupării Cuvântului din ea, Cuvântul a umbrit-o pe ea și, ca o sămânță dumnezeiască, Și-a alcătuit trup din ea. Pentru că Fiul este Puterea Celui Preaînalt despre care vorbește Lc. 1, 35.

Fiul Și-a alcătuit trup din trupul Preacuratei Fecioare. Însă sufletul rațional și înțelegător e creația Lui și nu l-a luat din trupul Preacuratei Fecioare. Însă Sfântul Ioannis Damaschinos accentuează aici, prin sintagma „trup însuflețit”, că deodată cu zămislirea trupului, Fiului Și-a creat și sufletul, și El S-a zămislit în ea ca un trup însuflețit și nu ca un trup fără de suflet.

Ultima parte din citatul patristic: „Nu în mod spermatic, ci creațional [S-a întrupat Fiul], prin Duhul Sfânt. Nu prin mici adăugiri Și-a desăvârșit chipul, ci dintr-odată a fost desăvârșit”.

Fiul S-a întrupat creațional, prin lucrarea întregii Treimi și nu spermatic, nu prin unirea Fecioarei cu un bărbat. Și Fiul Și-a creat trupul în uterul Fecioarei nu în mod evolutiv, crescând zi de zi, așa cum crește un copil în mod normal, ci El Și-a creat trupul în mod desăvârșit, ca unul care e pregătit ca să fie născut imediat.

Însă Fiul nu S-a născut imediat, ci la 9 luni, pentru ca nimeni să nu-L suspecteze că S-a născut mai înainte de vreme. Pentru ca nimeni să nu spună că El nu este om în mod desăvârșit.

Și astfel am aflat de la Sfântul Ioannis Damaschinos că bunavestire [εὐαγγελισμὸς] nu înseamnă doar făgăduința întrupării Fiului, ci înseamnă, în același timp, și ziua zămislirii Fiului lui Dumnezeu în uterul Preacuratei Stăpâne. Căci Dumnezeu, Cel care a făgăduit, S-a întrupat imediat în pântecele ei, odată ce ea a acceptat că e roaba Domnului.

Și Dumnezeu așteaptă de la noi toți să creștem în conștiința noastră eclesială și în viața noastră duhovnicească, pentru ca să ajungem la ziua în care să spunem că suntem robii Lui și că ne dăm cu totul Lui.

Pentru că El nu vrea jumătăți de măsură. El ne vrea cu totul. Vrea să fim cu totul ai Lui. Și de aceea Dumnezeu așteaptă această clipă mare, clipa mântuirii noastre, când noi acceptăm să facem voia Lui întru toate.

Căci El nu vrea să ne forțeze. Nu vrea ca noi să facem lucruri în care nu credem și pe care nu le vrem. Ci El așteaptă ziua, clipa, hotărârea noastră de a fi numai cu El, lepădându-ne de gândirea și de simțirea noastră păcătoasă. De întregul mod egoist de viață.

Troparul praznicului de azi ne vestește că „astăzi [este] începutul mântuirii noastre [Σήμερον τῆς σωτηρίας ἡμῶν τὸ Κεφάλαιον] și arătarea tainei celei din veac [καὶ τοῦ ἀπ’ αἰῶνος Μυστηρίου ἡ φανέρωσις]”[5]. Pentru că zămislirea Domnului în uterul Fecioarei e începutul lucrării Lui mântuitoare pentru noi și, în același timp, taina veșnică a lui Dumnezeu era aceea că Fiul Se va întrupa. De aceea, taina aceasta s-a arătat/ s-a revelat/ s-a dezvăluit astăzi Fecioarei.

Sfântul Maximos Mărturisitorul, în Diferite [locuri] grele [din] Dumnezeiasca Scriptură, la întrebarea a 60-a, ne spune că în Scriptură, taina lui Hristos este Însuși Hristos[6]. Iar taina Lui constă în „unirea negrăită și neînțeleasă a dumnezeirii și a umanității după ipostas”[7]. În interiorul persoanei veșnice a lui Dumnezeu Cuvântul.

Însă, continuă Sfântul Maximos, „cred [că] pentru Hristos [sau] pentru taina lui Hristos [sunt] toate veacurile și cele care [sunt] în înseși veacurile, [pentru că] în Hristos și-au luat începutul de a fi și sfârșitul. Căci unirea [dintre dumnezeire și umanitate în persoana lui Hristos] a fost cugetată înainte de veacuri”[8]. De cine a fost cugetată? De Preacurata Treime, de Dumnezeul nostru[9]. Căci Tatăl a vrut-0 prin bunăvoirea Sa, Fiul a vrut-o prin însăși lucrarea Sa, iar Duhul a vrut-o prin împreuna-lucrare cu Tatăl și cu Fiul[10].

Însă întruparea Fiului, după cum spuneam la început, are consecințe transfiguratoare și asupra umanității, dar și asupra întregii creații. Pentru că Sfântul Maximos ne spune că se cuvenea, cu adevărat, ca Cel care este Făcătorul lucrurilor să fie și Cel care le îndumnezeiește după har pe cele create de El[11].

Și dacă El îi îndumnezeiește pe oameni și transfigurează întreaga creație, atunci împlinirea omului și a creației se află în Dumnezeu, Care e bucuria întregii existențe.

De aceea, bucuria vine de sus, e veșnică, pentru că vine de la Dumnezeu. El e bucuria și întărirea noastră. El e pacea și nădejdea noastră. Noi întru El îndrăznim spre tot lucrul bun și ne curățim de toată fărădelegea și de tot păcatul.

Căci de la praznicul de astăzi învățăm că viața noastră este un dar al lui Dumnezeu, pentru ca să Îi slujim Lui cu credincioșie. Pentru că viața noastră nu e un dar al Lui pe care noi trebuie să îl mototolim și să îl aruncăm la coș, ci viața noastră e un timp al slujirii, al dăruirii, al sfințirii, al comuniunii cu Dumnezeu și cu oamenii.

Timpul e cel mai prețios aer al nostru. Pentru că timpul înseamnă spațiul în care noi ne sfințim viața. Timpul e cel care ne face să fim lumini vii, personale, dacă înțelegem că el e pentru curățirea noastră de patimi.

Și în acest fel noi Îi reîntoarcem darul lui Dumnezeu ca mulțumire recunoscătoare față de El. Și pe cât suntem de recunoscători lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de la El, pe atât viața noastră are valoare. Pentru că valoarea ei constă în recunoștința față de Dumnezeu și față de semenii noștri.

Însă ce înseamnă a avea recunoștință? A admite, la modul profund, că noi am fost clădiți de Dumnezeu și de oamenii care ne-au punctat existența. Că Dumnezeu a lucrat direct și prin oameni la formarea noastră. Și pentru aceasta noi suntem plini de iubire, de ascultare, de dăruire față de Dumnezeu și îi avem în inima noastră pe cei care ne-au ajutat cu ceva anume în viața noastră.

Așadar, iubiții mei, astăzi e zi de bucurie, e zi de praznic, e zi de mare veselie pentru întreaga umanitate, pentru că Fecioara a fost găsită plăcută și binecuvântată de către Dumnezeu! Ea a fost găsită cea mai plăcută, cea mai frumoasă din toate veacurile, pentru că este cea mai curată persoană umană din toate timpurile. Și prin Preacurata Fecioară Maria, fecioarele și femeile sunt chemate, alături de bărbați, la viață sfântă, pentru că sfințenia este împlinirea reală a omului.

De aceea, praznicul de azi e un praznic al sfințeniei, pentru că Cel ce S-a zămislit în uterul ei este Cel Sfânt, Cel mai înainte de toți vecii, Dumnezeul nostru. Iar dezlegarea la pește din această zi e o expresie a bucuriei, pentru că postul ne cheamă la bucurie și nu la tristețe.

Postul e pentru înseninarea noastră, e pentru însănătoșirea noastră duhovnicească, e pentru curățirea noastră interioară. El ne duce, prin rugăciune, prin milostenie, prin citire și contemplare, către bucurie, către bucuria cea veșnică, care e împreună cu Tatăl și cu Fiul și cu Sfântul Duh, cu Dumnezeul nostru treimic.

Așa stând lucrurile, să ne bucurăm și să ne veselim în acest praznic dumnezeiesc, rugând-o pe Maica lui Dumnezeu să ne învețe să ne închinăm cu adevărat lui Dumnezeu și să Îi slujim Lui pentru totdeauna! Căci avem nevoie de veșnica relație cu Dumnezeu și nu de una pasageră, interesată.

Să postim cu bucurie, să ajutăm cu bucurie, să ne rugăm cu bucurie!

Pentru că bucuria Lui cea veșnică, a Dumnezeului nostru treimic, e cea care nu se va lua de la noi, dacă vom fi găsiți vrednici de iubirea Lui. Amin!


[1] Scrisă în dimineața zilei de 23 martie 2016, zi de miercuri, înnorată, + 5 grade. Sfânta Frescă în mozaic de deasupra am preluat-o de aici:

https://vatopaidi.files.wordpress.com/2010/03/evagelismos.jpg?w=689&h=563.

[2] Cf. http://glt.xyz/texts/Mar/25.uni.htm.

[3] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Jesus.

[4] Sf.[ântul] Ioan Damaschin, Dogmatica, ed. a III-a, trad. de Pr. D.[umitru] Fecioru, Ed. Scripta, București, 1993, p. 97-98.

[5] Mineiul pe martie, ed. BOR 1893, p. 194/ ed. grecească, cf. http://glt.xyz/texts/Mar/25.uni.htm.

[6] Filocalia românească, ed. a II-a, Ed. Harisma, București, 1994, p. 330/ PG 90, col. 620.

[7] Ibidem/ Ibidem.

[8] Idem, p. 332/ PG 90, col. 621.

[9] Idem, p. 333/ PG 90, col. 624.

[10] Ibidem/ Ibidem.

[11] Idem, p. 334/ Ibidem.

3 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *