Cântări, cap. 2, cf. LXX

1. Cântarea lui Moisis [care se află] în [cartea] Devteronomion/ Deuteronomul. Ia aminte, cerule, și voi vorbi și să asculte pământul cuvintele din gura mea!

2. Să fie așteptată ca ploaia apoftegma [τὸ ἀπόφθεγμά]/ spusa mea, și să coboare ca roua cuvintele mele, ca furtuna de ploaie peste pajiște și ca furtuna de zăpadă peste iarbă!

3. Că numele Domnului am chemat. Dați măreție [μεγαλωσύνην] Dumnezeului nostru!

4. Dumnezeu [este] și adevărate sunt lucrurile Lui și toate căile Lui [sunt] judecată. [Căci] Dumnezeu [este] credincios și nu este nedreptate [întru El]. Drept și cuvios [este] Domnul.

5. Păcătuit-au, nu [mai sunt] copiii Lui, [ci] prihăniți [μωμητά], un neam cocoșat [γενεὰ σκολιὰ] și stricat [διεστραμμένη].

6. Pe acestea le răsplătiți Domnului? Așa [faci tu], popor nebun și fără înțelepciune? Nu El, [nu] El, Tatăl tău, te-a dobândit și te-a făcut și te-a zidit?

7. Amintiți-vă de zilele veacului! Înțelegeți anii neamului neamurilor! Întreabă-l pe tatăl tău și îți va vesti ție, pe cei mai bătrâni ai tăi și îți vor spune ție!

8. Când împărțea Cel Preaînalt neamurile, când i-a împrăștiat pe fiii lui Adam, [Domnul] a pus hotarele neamurilor după numărul Îngerilor lui Dumnezeu [ἔστησεν ὅρια ἐθνῶν κατὰ ἀριθμὸν Ἀγγέλων Θεοῦ].

9. Și poporul Lui s-a făcut partea Domnului, Iacov: lotul de pământ [σχοίνισμα] [al Lui și] Israil: moștenirea Lui [κληρονομίας Αὐτοῦ].

10. [Domnul] l-a îndestulat pe el în pustie, în setea căldurii, în [loc] fără de apă. L-a înconjurat pe el și l-a învățat pe el. Și l-a păzit pe el ca pe pupila ochiului [ὡς κόρην ὀφθαλμοῦ],

11. ca vulturul [care] își păzește cuibul lui și spre puii lui a tânjit, [și] întinzându-și aripile lui i-a primit pe ei și i-a luat pe ei pe cele ale spatelui lui.

12. Numai Domnul îi ducea pe ei și nu era cu ei [vreun] dumnezeu străin.

13. [Și Domnul] i-a urcat pe ei pe tăria pământului, i-a hrănit pe ei [cu] roadele câmpurilor, au supt miere din stâncă și ulei din stâncă tare.

14. [I-a hrănit cu] untul vacilor și [cu] laptele oilor, cu grăsime de miei și de berbeci, [cu] fiii taurilor și ai țapilor, cu grăsime [din] lăuntrurile grâului [μετὰ στέατος νεφρῶν πυροῦ] și [cu] sânge de strugure [αἷμα σταφυλῆς], [căci] au băut vin.

15. Și a mâncat Iacov și s-a săturat. Și a lovit cu piciorul cel iubit. S-a uns, s-a îngrășat, s-a lărgit și L-a părăsit pe Dumnezeu, Cel care l-a făcut pe el, și s-a îndepărtat de Dumnezeu, Mântuitorul lui.

16. [Iar Domnul a spus:] „M-au întărâtat cu [dumnezeii] cei străini, cu urâciunile lor M-au amărât”.

17. [Căci] au jertfit demonilor și nu lui Dumnezeu [ἔθυσαν δαιμονίοις καὶ οὐ Θεῷ], dumnezeilor pe care nu-i știau, celor noi și [care] au venit de curând, pe care părinții lor nu îi știau.

18. Pe Dumnezeu, pe Cel care te-a născut pe tine, L-ai părăsit și L-ai uitat pe Dumnezeul Care te hrănește pe tine.

19. Și a văzut Domnul și a râvnit și S-a întărâtat pentru urgie, [împotriva] fiilor și a fiicelor Lui

20. și a zis: „Îmi voi întoarce fața Mea de la ei și le voi arăta ce vor fi ei în cele din urmă. Că[ci] neam stricat sunt, fii [întru] care nu este credință în[tru] ei.

21. Ei M-au întărâtat spre gelozie [αὐτοὶ παρεζήλωσάν Με] împotriva [a ce] nu [este] Dumnezeu. M-au întărâtat spre urgie [παρώργισάν Με] cu idolii lor, și Eu îi voi întărâta spre gelozie pe ei împotriva [cuiva care] nu [este] neam, [căci] împotriva neamului fără înțelegere îi voi stârni spre urgie pe ei.

22. Că foc s-a aprins de la mânia Mea [și el] va arde până la Iad [ὅτι πῦρ ἐκκέκαυται ἐκ τοῦ θυμοῦ Μου καυθήσεται ἕως ᾅδου], dedesubt [κάτω]. [Focul Meu] va mistui pământul și roadele lui, va arde temeliile munților.

23. Voi aduna întru ei rele și săgețile Mele le voi sfârși întru ei.

24. [Vor fi] topiți de foame și [vor fi] mâncare păsărilor și îmbolnăvit [îmbolnăviți] nevindecat. Dinții fiarelor voi trimite împotriva lor, împreună cu mânia celor care se târăsc[1] pe pământ.

25. Din afară, sabia îi va face pe ei fără copii, și din cămările interioare [va veni] frica. [Căci] tânărul, împreună cu fecioara [și] cel care suge împreună cu cel mai bătrân a fost pus [au fost puși].

26. Am spus: Îi voi împrăștia pe ei. Așadar, voi înceta dintre oameni pomenirea lor.

27. Dacă nu [cumva], pentru urgia vrăjmașilor, [voi face acestea, pentru] ca să nu țină mult timp și ca să nu se adune pentru atac cei potrivnici [și] ca să nu spună [ei]: <Brațul nostru, cel înălțat, a făcut acestea toate și nu Domnul>”.

28. Că[ci] neamul este pierzându-și sfatul și nu este în ei cunoaștere.

29. Nu au gândit a înțelege acestea. Să le primească în vremea care vine!

30. Cum va prigoni unul mii [de oameni] și doi vor muta zeci de mii, dacă Dumnezeu [nu] le-a răsplătit lor și [dacă] Domnul [nu] i-a dat lor?

31. Căci nu sunt dumnezeii lor ca Dumnezeul nostru, ci dușmanii noștri [sunt] nebuni [οἱ δὲ ἐχθροὶ ἡμῶν νητοι].

32. Căci din vița Sodomei [este] vița lor și joarda lor din Gomorra. Strugurele lor [este] strugure de fiere, [este] ciorchinele amărăciunii lor.

33. Mânie a balaurilor [este] vinul lor și mânie a aspidelor, nevindecată.

34. „Iată, nu [vezi că] acestea toate au fost adunate de la Mine și au fost pecetluite în vistieriile Mele?!

35. În ziua răzbunării [ἡμέρᾳ ἐκδικήσεως] voi răsplăti, în vremea când are să se împiedice piciorul lor. Că aproape [este] ziua pieirii [ἡμέρα ἀπωλείας] lor și de față [sunt] cele pregătite vouă”.

36. Că[ci] Domnul își va judeca poporul Lui și pe robii Lui îi va mângâia. Căci i-a văzut pe ei slăbiți și lipsiți, în robie și trecuți cu vederea.

37. Și a zis Domnul: „Unde sunt dumnezeii lor, în care s-au încrezut în ei?

38. [Unde sunt cei] a căror grăsime a jertfelor lor o mâncați și beți vinul jertfelor de băutură ale lor? Să se ridice și să vină în ajutorul vostru și să vă fie vouă apărători!

39. [Însă] vedeți, vedeți că Eu sunt și nu este Dumnezeu afară de Mine! Eu voi ucide și voi da a trăi, voi lovi și Eu voi vindeca, și nu este [nimeni] care vă va scoate din mâinile Mele.

40. Că[ci] voi ridica întru cer mâna Mea și Mă voi jura dreptei Mele [καὶ ὀμοῦμαι τῇ δεξιᾷ Μου] și voi zice: Eu trăiesc întru veac [ζῶ Ἐγὼ εἰς τὸν αἰῶνα].

41. Că voi întărâta ca fulgerul sabia Mea și va ține judecata mâna Mea și voi răsplăti pedeapsă vrăjmașilor [Mei] și celor care Mă urăsc pe Mine le voi răsplăti.

42. Îmi voi îmbăta săgețile Mele din sânge[le lor] și sabia Mea va mânca cărnurile [lor]. [Va mânca] din sângele răniților și [a celor din] robie, din capul conducătorilor neamurilor”.

43. Veseliți-vă, ceruri[lor], împreună cu El și să I se închine Lui toți Îngerii lui Dumnezeu! Veseliți-vă, neamuri[lor], împreună cu poporul Lui și să-I întărească Lui pe toți fiii lui Dumnezeu [καὶ ἐνισχυσάτωσαν Αὐτῷ πάντες υἱοὶ Θεοῦ]! Că [El] răzbună sângele fiilor Lui și va răzbuna și va răsplăti pedeapsă vrăjmașilor [Lui] și celor care Îl urăsc [pe El] le va răsplăti. Și Domnul va curăți pământul poporului Său.


[1] A animalelor târâtoare.

Despre dialog…

Am urmărit dialogul Părintelui Dorin cu „contestatarii”…din subsolul articolului de aici. Și am tras unele concluzii triste. Voi vorbi în continuare numai despre câteva dintre ele.

Cei care au partizanate ideologice merg în continuare pe manipulare. În mod grosolan. Se fac că nu știu cu cine vorbesc. Se fac că nu știu că cel care stă în fața lor are 9 cărți de teologie dogmatică, scrise până în prezent. După cum urmează:

Teologia îndumnezeirii (2009, 202 pagini)
Teologia vederii lui Dumnezeu (2009, 252 pagini).
Vederea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog (teza doctorală) (2009, 287 pagini)
Aspecte dogmatice ale imnologiei ortodoxe. Săptămâna Patimilor și Săptămâna Luminată (teză de licență) (2010, 212 pagini)
Teologia mântuirii la Sfântul Marcu Ascetul (disertația de master) (2010, 154 pagini)
Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) (2011, 237 pagini)
Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă (vol. 2) (2014, 305 pagini)
Atenție teologică (2014, 216 pagini)
Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1) (2015, 397 pagini)

Se fac a nu cunoaște că are 11 volume de predici publicate până în prezent:

Praedicationes (vol. 1) (2011, 199 pagini)
Predicile din Săptămâna Mare (2012, 25 pagini)
Praedicationes (vol. 2) (2012, 253 pagini)
Praedicationes (vol. 3) (2012, 337 pagini)
Praedicationes (vol. 4) (2013, 352 pagini)
Praedicationes (vol. 5) (2013, 366 pagini)
Praedicationes (vol. 6) (2013, 308 pagini)
Praedicationes (vol. 7)  (2014, 619 pagini)
Praedicationes (vol. 8) (2014, 510 pagini)
Praedicationes (vol. 9) (2015, 675 pagini)
Praedicationes (vol. 10) (2016, 627 de pagini)

Se fac că nu știu că el a tradus 18 cărți scripturale…că a scris studii sau cuvinte duhovniceștitraduceri patristice și acatistealte cărți care consemnează articolele de opinie de pe platforma noastră…cărți de literatură, scrise în tinerețe…

Toate au fost scrise și publicate online în mod gratuit pentru oameni…nu pentru titluri academice. Și când face trimitere la CV-ul său, Părintele Dorin o face pentru a îndemna la cunoaștere reciprocă, la dialog pe teme și subiecte precise…

Părintele Dorin nu are decât un singur titlu academic: cel de Doctor în Teologie. Pentru care a scris teza sa doctorală: un tratat original despre teologia mistică ortodoxă, mai precis despre vederea lui Dumnezeu la Sfântul Simeon Noul Teolog. Scris într-un moment în care discuția despre mistica ortodoxă murise…după moartea lui Stăniloae.

O teză de teologie dogmatică în care nu a vorbit „la nivel intelectualist”, ci bazându-se și pe experiența duhovnicească și mistică proprie. Ca și pe cea mărturisită de Părintele și învățătorul nostru duhovnicesc, Ilie văzătorul de Dumnezeu, ale cărui sfinte scrieri le-a editat online, de asemenea: Opere complete. Care și el a făcut 12 ani și jumătate de temniță grea comunistă, și-a sfințit viața în pușcării și chinuri grele…și ne-a lăsat foarte multe mărturii despre viața în Hristos și despre vederea lui Dumnezeu și a Împărăției sale…

Pentru toate aceste cărți, scrise de Părintele Dorin pentru propria curățire interioară și înaintare în cunoașterea teologică, dar și pentru a le împărtăși altora, nu a primit funcții sau titluri academice, în afară de cel amintit. Nu a primit recompense și nici măcar un mulțumesc, de la cei care le văd și le citesc.

Însă niciun comentator n-a venit la cărți grele…nici n-a găsit vreo erezie într-una din aceste cărți, multe, cu zeci de mii de pagini, care totuși stau la vedere!

Observ, însă, cu durere, că pentru mulți dintre creștinii noștri, în continuare, a studia și a scrie înseamnă…pierdere de vreme.

Pentru că ei nu înțeleg, din păcate, că citirea asiduă din Sfânta Scriptură și din Sfinții Părinți, din toate cărțile lor, înseamnă curățire de patimi, curățire a minții, sensibilizare a inimii, subtilizare a minții (adică subțiere duhovnicească a ei) pentru a vedea prin fumul gros al patimilor.

Dumnezeu te ajută și atunci când ții post și faci metanii și alte nevoințe trupești…dar, când îți merge mintea, atunci și mintea trebuie să facă exerciții ascetice multe.

Și, în zilele noastre, când toți trecem prin școală și învățăm multe materii…nu mai putem veni cu scuza că suntem proști sau analfabeți și de aceea nu putem să studiem. Însă, dacă nu suntem proști sau analfabeți, în schimb, leneși suntem, cât cuprinde!

Iar pentru minte nu există metanii, nici post, pentru că nu cu mintea mănânci carne sau fasole.

Singurul mod prin care mintea se ascetizează este…cititul mult: Scriptură, slujbe, vieți de Sfinți, teologie multă și grea.

Numai așa se smerește și se lipește de Dumnezeu. Altfel, dacă crede că se păzește numai cu frica de a nu se întina…mai devreme sau mai târziu va cădea sau va vedea că a fost în mare înșelare, lenevind ca nu cumva să se mândrească…

„Adevărata smerenie vine din cunoașterea lui Dumnezeu”, spunea Sfântul Ignatie Briancianinov (Predici la Triod și Penticostar, Ed. Sofia, 2003, p. 89).

Iar cunoașterea de Dumnezeu poate să îți vină ca la Sfântul Siluan Athonitul. Dar, dacă nu ești Sfântul Siluan Athonitul, și mai ai și o minte pe de o parte fricoasă, pe de alta curioasă și iscoditoare, ar fi bine să citești mult, ca să o umilești. Să citești și să scrii, ca să vezi…cât de ușor e!

Și când o să vezi cât de greu îți este să începi să-ți pui propriile gânduri pe hârtie sau…ce gânduri puerile ai toată ziua, când tu te credeai foarte deștept și informat…atunci îți mai trece din părerea că munca intelectuală aduce numai slavă deșartă sau că un studiu greu și aprofundat înseamnă numai…„eforturi intelectualiste”.

Din păcate, în concepția românească e înrădăcinată ideea nefastă că învățătura e numai pentru a câștiga posturi, iar masteratele și doctoratele se iau numai prin metoda compilației extinsă până la plagiat și sunt bune numai ca să urci mai sus, pe treptele sociale.

E adevărat că, în societatea noastră corupția tronează și că, de obicei, după o carte, vine și avansarea

Însă ortodocșii noștri, care pretind că nu citesc pentru asemenea scopuri, ar trebui totuși să arate că se nevoiesc citind și studiind cuvintele lui Dumnezeu și ale Sfinților Lui, pentru Dumnezeu și pentru sufletul lor…

Iar mulți dintre comentatorii la care m-am referit nu dau impresia că ar fi citit Filocaliile sau un volum gros din Sfântul Ioan Gură de Aur…

Cei care au bloguri făcute prin copy-paste, din cărțile Sfinților, nu mi se pare că dau dovadă de multă smerenie, deși așa s-ar părea. Pentru că ei își asumă…ceea ce nu sunt.

Între a iubi pe cineva și a fi ca cel iubit e o diferență enormă, uneori de la cer la pământ. Iar cei care revarsă scrierile Sfinților pe blogurile lor, vin…și ne vorbesc în numele acelora. Ca și cum ei s-ar confunda cu aceia.

Ori asta nu numai că nu mi se pare un lucru smerit, ba chiar poate fi un lucru pervers! Pentru că tu, cel care nu ai nicio personalitate reperabilă, vii și dai altora lecții cu vehemență, în numele unor Sfinți…cu care pare că te confunzi.

Dar eu nu știu deloc dacă te confunzi cu ei sau nu…

Și asta miroase a schimb de identitate și a manipulare ca la Pro TV!

Pentru că Părintele Dorin sau eu, soția lui, ne asumăm numai ce suntem noi pe platforma noastră online, ce suntem și ce devenim noi prin toată munca și asceza noastră, văzută sau nevăzută la nivel online.

Iar alții vin cu „personalități” gonflate fraudulos printr-un „aport patristic” inexistent, de fapt! Și iau ochii publicului, mai ales că doar câțiva utilizatori pot să creeze zeci și sute de astfel de bloguri! Ceea ce s-a și întâmplat și se întâmplă în continuare…

Pe când a te zidi interior și a-ți forma o personalitate e un lucru greu și anevoios, care ia ani de zile, care înseamnă sudoare și osteneală imensă, în schimb, a copia din cărți ce-ți place e ușor.

Iar a te da că ești „sfânt” ca Sfinții și că poți „să reproduci esențialul mesajului lor” din operele lor, când n-ai trecut prin truda de a-i cunoaște temeinic…mi se pare un motiv cu mult mai mare de trufie.

Ar mai fi multe de spus, despre felul cum comentatorii încearcă să-și impună opiniile, dar nu și să dialogheze…dar mă opresc aici.

Psalmul 19, cf. LXX

1. Întru sfârșit, psalmul lui David.

2. Să te audă Domnul în ziua necazului [și] să te apere numele Dumnezeului lui Iacov.

3. Să-ți trimită ție ajutor din [locașul Lui] cel sfânt și din Sion să te sprijinească pe tine.

4. Să pomenească toată jertfa ta și arderea de tot a ta să o îngrașe! [Pauză psalmică].

5. Să-ți dea ție după inima ta și tot sfatul tău să-l împlinească.

6. Bucura-ne-vom în mântuirea ta și în numele Dumnezeului nostru ne vom mări. Să împlinească Domnul toate cererile tale.

7. Acum am cunoscut că a mântuit Domnul pe unsul Său. Îl va asculta pe el din cerul cel sfânt al Lui [și] în puterile [Lui va avea] mântuirea dreptei Sale [ἐν δυναστείαις ἡ σωτηρία τῆς δεξιᾶς αὐτοῦ].

8. Aceștia în care[1] și aceștia pe cai, dar noi în numele Domnului Dumnezeului nostru ne vom mări.

9. Aceștia s-au împiedicat și au căzut, dar noi ne-am ridicat și ne-am îndreptat.

10. Doamne, mântuiește pe împăratul Tău și ne auzi pe noi în care zi avem să Te chemăm pe Tine!


[1] Care de război.

Reîntoarcere la Nichita [44]

Poemele Miraj de iarnă, Către Hypnos și Focul și gheața formează o triadă în volum, care poartă titlul: Trei miraje de iarnă. Și e interesantă perspectiva poetului, pentru că aceste trei poezii, în aparență, nu se leagă, din punct de vedere al mesajului.

Miraj de iarnă imită, oarecum, tiparul ermetic barbian, fără a-și impropria mesajul sau viziunea poetică barbiană. Astfel, avem „patru sori de abur alb” sau „patru sori de aur” pe un cer „negru, fără aștri”, în afară de sorii care „se desfăceau/ în șuvițe sclipitor de albe, spiralate,/ peste negrul nopții, surd”

Spre acest cer cu acești sori e atras el, „către patru mari vârtejuri, într-un cer tăcut”.

Ea stă „pe-un bulgăr mare de zăpadă verde”, având coama neagră atrasă în sus, către cerul negru.

„Aer negru și zăpadă verde”…și cei doi se simt atrași de vârtejele celor „patru sori de aur”, „pe jumătate smulși spre cer”.

Iar această smulgere spre cer e o…senzație veche a lui Nichita, pe care am întâlnit-o în multe poeme.

Cerul e tăcut, negru și fără aștri – situație pe care am mai aflat-o doar la Mihail Moxa și Eminescu[1] –, dar ea stă pe zăpadă verde, iar vârtejele solare, în număr de patru (după numărul brațelor lor), îi atrag „în sus”. Îi smulg.

Combinația dintre verde și aur nu mi se pare întâmplătoare. Specifică Psaltirii (implicit, și lui Dosoftei) și lui Ion Barbu, am întâlnit-o și în Elegia a opta, hiperboreeana: „aură verzuie” („și-o aură verzuie prevestește/ un mult mai aprig ideal”)[2].

De asemenea, confuzia dintre coama ei și cer o făcea și Bolintineanu[3]. Numai că acolo era un cer înstelat, aici e un cer negru și o coamă neagră („coama ta se răsfira bătând în sus/ și pe cerul negru ca o ceață,/ neagră era coama ta în sus”). Totuși, aspirația spre astral/ ceresc rămâne valabilă.

Al doilea poem, Către Hypnos, ne amintește, în schimb, de poemul Binecuvântare al lui Arghezi[4]. Nichita spune:

I

Ei dormeau. Ei se nășteau dormind;
strigăt prin somn dădeau cuvintele
născându-i din ultima silabă.

Creșteau dormind, se îndrăgosteau
dormind
și nunta
și-o celebrau în somn.

Întemeiau așezări de cuvinte, în somn.
Femeile lor nășteau în somn,
iar ei, cu toții, îmbătrâneau
în somn
și mureau astfel
.

Tineri dormind, le luau locul
în vis,
noi și sfâșietoare cuvinte adormite
înlocuiau
vechile, profund adormitele
cuvinte.

II

Dar să se trezească,
aceasta
nu o voia niciunul
.

Ei trăiau în somn pentru că
numai în vis
trăiau cu tot trupul deodată
.

Păsările lor zburau dormind,
peștii lor înotau dormind.
Caii lor galopau în somn
și toamna
în vii, se coceau struguri
de vis.

Nimenea și
niciunul nu voia să se trezească,
pentru că numai astfel
forma lor le aparținea
în întregime și toată
deodată.

III

Ei îi urau pe cei treji.
Spuneau că cei ce sunt treji
nu trăiesc în ei înșiși.

Spuneau că cei treji
nu sunt altceva decât
privire, atunci când privesc,
auz, atunci când aud,
durere, atunci când se-ndurerează.

Ei îi urau pe cei treji.
Spuneau că cei ce sunt treji
nu sunt în stare să-și locuiască
tot trupul deodată
ci,
ca și cum ar fi goi
pe dinlăuntru,
ei, cei treji, aleargă tot timpul
în ei înșiși
fiind rând pe rând
numai o gleznă
sau
numai o tâmplă
sau
numai un braț, –
restul trupului azvârlindu-și-l
rând pe rând în tenebre.

IV

Ei îi urau pe cei treji
numindu-i
„Cei fără de trup”
.

Dar ura lor
din când în când devenea
colosală

pentru că, spuneau ei,
însăși privirea se poate trezi
și-atunci în ea nu mai trăiesc
toate culorile deodată,
… însuși auzul se poate trezi
și-atunci în el
nu mai trăiesc
toate sunetele deodată.

Și însăși culoarea se poate trezi
și-atunci în ea
nu mai trăiesc
toate vibrațiile deodată…

Și însuși sunetul se poate trezi
și-atunci în el
nu mai trăiesc
toate amintirile deodată…

Și însăși durerea se poate trezi
și-atunci în ea
nu mai trăiesc
toate amintirile deodată…

V

Ei dormeau. Ei se nășteau dormind.
Se înmulțeau dormind.
Mureau dormind
.
Dar tot timpul erau identici
Cu trupul lor
.

Ei trăiau în vis
și chiar și arborii
ca să-i adumbrească trebuiau
mai întâi să adoarmă
putând numai astfel sa-și zvârle
peste trupurile lor întregi
și umbra rădăcinilor lor.

Nu e greu de înțeles cine sunt ei, cei care dorm tot timpul, cei care trăiesc în somn și în vis, în visul vieții acesteia (metaforă veche, biblică), care sunt „identici/ cu trupul lor”. Cei care îi urăsc pe cei treji cu o ură care poate deveni colosală, pentru că aceia sunt „fără de trup” și „aleargă tot timpul/ în ei înșiși”.

Pe când ei trăiesc, se înmulțesc și mor dormind și lasă somnul morții și urmașilor lor, somnul morții spirituale. Încât copacii nu le fac umbră decât cu rădăcinile, adică în mormânt, și nici acolo.

Cred că se poate face ușor o paralelă cu poezia lui Arghezi, despre care aminteam mai devreme:

Dormiți, dormiți!
Hipnoza nopții suflă boare
În mușchii voștri veștejiți
Și mâine veți avea izvoare
Din spor, pământul să-l stropiți
Cu bale călătoare.

Dormiți, dormiți,
Căci legea [Scriptura] o citește cariul
Când voi sunteți încremeniți
Și-n țeasta voastră-și zvârlă zarul
Satan, cu ochii buimăciți.
Noroc! Fiți fericiți!

Dormiți, dormiți,
În monarhia minerală,
Cu-obrajii, sterpi și gălbejiți,
Lipiți de carnea triumfală,
Cu care, morți, vă-nsuflețiți
O ziși-o viață goală.

Cei umiliți în trudă și-n răbdare,
Pribegii, robii și sihaștrii,
Bătuți de-a lunii vânătă dogoare,
Așteaptă stolul șoimilor albaștri.
Judecători, stăpâni și-ndreptățiți,
Voi sunteți beți. Dormiți, dormiți!

Și însumi bine-vă-cuvânt.
Căci e nevoie pe pământ
Să vă-nmulțiți,
Să ne-apăsați și să ne-nlănțuiți,
Și veacuri oarbe să clădiți,
Dormiți, dormiți!

În mod evident, în cazul lui Nichita, cenzura comunistă nu s-a prins…Ca întotdeauna, Nichita a știut să-și îmbrace discursul într-un veșmânt poetic ermetic pentru ei și pentru cei care, oricum, n-au de gând să se trezească vreodată.

Și asta în volumul Roșu vertical, în care unii (chiar dintre „prieteni”) au crezut că e vorba numai despre Toma Alimoș sau că sunt aici numai texte de compromis.


[1] A se vedea Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Eminescu: între modernitate și tradiție, op. cit., p. 421-424, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2015/11/16/eminescu-intre-modernitate-si-traditie/.

[2] A se vedea ce am spus mai sus. Sau aici: http://www.teologiepentruazi.ro/2016/03/22/reintoarcere-la-nichita-21/.

[3] A se vedea Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Epilog la lumea veche, vol. I. 1, op. cit., p. 709-710, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2014/01/11/epilog-la-lumea-veche-i-1-editia-a-doua/.

[4] A se vedea Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Epilog la lumea veche, vol. I. 3, op. cit., p. 87-88, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2011/01/08/epilog-la-lumea-veche-i-3/.