Am văzut această idee în inima multora: cred că tinerii se maturizează doar dacă trec prin greutăți, prin necazuri, prin decepții, prin chinuri. Suferința este, pentru mulți, singura bardă care ne sculptează maturitatea.

Însă noi ne maturizăm de la sine, prin creșterea în vârstă, și nu pentru că trăim decepții sau drame. Și dacă cei din jur ne protejează, putem să ne maturizăm și prin iubire, prin dialog, prin studiu, prin comuniune cu cei de o vârstă cu noi sau mai mari decât noi.

Pentru că nu avem nevoie de drame pentru ca să cunoaștem dramele oamenilor. Nu e nevoie ca să cazi și să îți scoți ochii, nu e nevoie să te culci cu 30 de femei înainte de 20 de ani, nu e nevoie să bei, să înjuri, să furi, să te droghezi…pentru ca să devii matur. Nu, nu e nevoie să păcătuim pentru ca să ne maturizăm!

Dar pentru că mulți au băut paharul păcatelor pentru ca să ajungă să dea cu capul de pragul de sus al ușii, propovăduiesc și altora propria lor asumare nefericită.

Însă acești oameni, care vă învață la rău pentru ca să vă „maturizați”, copiilor și tinerilor, nu vor decât să le „retrăiți” decadența! Ei vor să se „vadă” în voi. Vor să le călcați pe urme. Dar ei au greșit! Ei nu au fost niște învingători, ci niște învinși!

Dacă și-au pierdut fecioria înainte de căsătorie, dacă au mințit, dacă au drăcuit, dacă și-au luat examenele cu bani, dacă au mituit în stânga și în dreapta ca să primească un loc de muncă, dacă s-au drogat, dacă au fumat, dacă au curvit, dacă mergeau numai beți când erau de vârsta voastră…ei sunt niște înviși, nu niște învingători!

Voi, cei care nu sunteți încă maturi, nu aveți nevoie să păcătuiți, pentru ca să vă maturizați! Vă veți maturiza de la sine, cu trecerea anilor. Iar păcatele și dezamăgirile de tot felul nu maturizează, ci înnegresc, amărăsc, seacă de vitalitate și de bucurie pe oameni.

Did you like this? Share it: