Cântări, cap. 12, cf. LXX
1. Rugăciunea lui Manassis [Μανασσῆς]. Doamne, Atotțiitorul[e], Dumnezeul[e] al părinților noștri, al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov și al seminției lor celei drepte,
2. Cel care ai făcut cerul și pământul, împreună cu toată podoaba lor,
3. Cel care ai legat marea [cu] cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat abisul și l-ai pecetluit [cu] numele Tău cel înfricoșător și slăvit,
4. de Care toate se înfioară și se cutremură de la fața puterii Tale,
5. că de neîndurat [este] marea-cuviință a slavei Tale [ὅτι ἄστεκτος ἡ μεγαλοπρέπεια τῆς δόξης Σου] și de nesuportat [este] urgia amenințării Tale asupra păcătoșilor [καὶ ἀνυπόστατος ἡ ὀργὴ τῆς ἐπὶ ἁμαρτωλοὺς ἀπειλῆς Σου]!
6. Nemăsurată și de nepătruns [este] mila făgăduinței Tale.
7. Că Tu ești Domnul Cel Preaînalt, milos, îndelung-răbdător și mult-milostiv și [Care ești] pocăindu-Te/ părându-Ți rău de relele oamenilor [καὶ μετανοῶν ἐπὶ κακίαις ἀνθρώπων].
8. Așadar Tu, Doamne, Dumnezeul[e] al celor Drepți, nu ai pus pocăință [μετάνοιαν] [pentru] cei Drepți, lui Avraam și lui Isaac și lui Iacov, cei [care] nu au păcătuit Ție, ci ai pus pocăință mie, păcătosului [ἀλλ᾽ ἔθου μετάνοιαν ἐμοὶ τῷ ἁμαρτωλῷ],
9. pentru că am păcătuit mai mult decât numărul nisipului mării [διότι ἥμαρτον ὑπὲρ ἀριθμὸν ψάμμου θαλάσσης]. Înmulțitu-s-au fărădelegile mele, Doamne, înmulțitu-s-au, și nu sunt vrednic [καὶ οὐκ εἰμὶ ἄξιος] să privesc și să văd înălțimea cerului din cauza mulțimii nedreptăților mele [ἀτενίσαι καὶ ἰδεῖν τὸ ὕψος τοῦ οὐρανοῦ ἀπὸ πλήθους τῶν ἀδικιῶν μου].
10. Îndoindu-mă multa legătură a fierului [κατακαμπτόμενος πολλῷ δεσμῷ σιδήρου], ca să mă tăgăduiesc pentru păcatele mele [εἰς τὸ ἀνανεῦσαί με ὑπὲρ ἁμαρτιῶν μου], [mă văd pe mine] și nu-mi este mie odihnă [καὶ οὐκ ἔστιν μοι ἄνεσις], pentru că urgisitu-m-a mânia Ta [διότι παρώργισα τὸν θυμόν Sου] și păcat înaintea Ta am făcut, punând urâciuni și înmulțind jignirile.
11. Și acum îmi îndoi genunchii inimii [κλίνω γόνυ καρδίας] [mele], rugând bunătatea de la Tine [δεόμενος τῆς παρὰ Σοῦ χρηστότητος].
12. Păcătuit-am, Doamne, păcătuit-am și fărădelegile mele eu le cunosc.
13. Îți cer, rugându-mă Ție: dezleagă-mi mie, Doamne, dezleagă-mi mie [ἄνες μοι Κύριε ἄνες μοι]! [Ca] să nu mă pierzi [cu] fărădelegile mele, nici întru veac mâniindu-Te să îmi ții relele mie, nici să [nu] mă osândești în cele mai adânci ale pământului, că Tu ești, Doamne, Dumnezeul celor care se pocăiesc [ὁ Θεὸς τῶν μετανοούντων],
14. și în mine să arăți bunătatea Ta! Că, nevrednic fiind, mă vei mântui după mare mila Ta.
15. Și Te voi lăuda totdeauna în [toate] zilele vieții mele. Că pe Tine Te laudă toată puterea cerurilor [ἡ δύναμις τῶν οὐρανῶν][1] și a Ta este slava întru veci[i vecilor]. Amin.
[1] Se referă la Puterile cerești.