Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a.

***

Astfel că, în 1701 tipăreşte la Bucureşti, în tipografia Mitropoliei, Cuvânt panegiric la cel întocmai cu Apostolii Marele Constantin compus de Ştefan Brâncoveanu (…) şi pronunţat de Radu, fratele blândeţei sale…[1] şi  Cuvânt panegiric la Întâiul Mucenic al lui Hristos, Ştefan, compus de Ştefan fiul Prea blândului şi iubitorului De Hristos Domn a toată Ţara Românească…[2], amândouă în greceşte.

Interesant este faptul că discursul panegiric la Sf. Constantin conţine, pe o filă, dedesubtul unei gravuri, două versuri scrise în greceşte şi latineşte – „N-am povestit îndeajuns virtutea ta. Primeşte această mică cuvântare Constantine, milele tale” –‚ ca dovadă că Antim avea şi literă latină în tipografia sa[3].

Aceste două panegirice ale vlăstarelor domneşti sunt retipărite de Antim în 1702, an în care apare şi Slujba Cuvioase Maicii noastre Matroana Hipolita…[4], precum şi Despre preoţie, predică a lui Hrisant Nottaras[5] de la hirotesirea sa întru mitropolit al Cezareei Palestinei.

Cartea cea mai importantă apărută în acest an este însă Ceaslov, adică rugăciuni canonice cu celelalte slujbe pentru tot anul, tipărit pentru întâia oară greceşte şi arăbeşte după cererea şi cu îngrijirea Prea Sfinţitului Părinte Athanasie, fost Patriarh al  Antiohiei…, cu cheltuiala domnitorului şi cu efortul tipografic al lui Antim[6].

În încheiere găsim următorul epilog aparţinând celui care a efectuat tipărirea, în speţă lui Antim: „Venerabili fraţi, care veţi citi această carte binecuvântată, vă rog eu care am tipărit acestea să-mi iertaţi toate greşelile şi nepotrivelile, pe care le voi fi făcut, fiindcă limba arăbească mi-e străină şi fiindcă sunt om păcătos şi supus greşelii, căci desăvârşit este numai Dumnezeu (…). Tipărit în Bucureşti, în Ţara Românească, de ieromonahul Antim, georgian din naştere, în anul de la Hristos 1702, în luna hozivan (iunie)”[7]. Generozitatea voievodului român s-a arătat din nou prin dispoziţia ca această carte „să se dea în dar bisericilor din Arabia”[8].

Iniţial, se pare că intenţia era de a se tipări şi alte cărţi în arabă – după cum menţionează Antim[9] – , dar domnitorul a hotărât să dăruiască arabilor întregul utilaj tipografic cu litera calcografiată de Antim, pe care patriarhul Atanasie „l-a instalat la Alep, unde a fost inaugurată cea dintâi tipografie siriană”[10], de unde apoi a fost mutat la Mănăstirea Balamand, şi, ulterior, la Mănăstirea Sf. Ioan din Saeg, situată în sudul Libanului[11].

Antim Ivireanul se întoarce însă şi spre credincioşii români şi, în 1703, vede lumina tiparului Noul Testament, acum întâi tipărit într-acesta chip pre limba rumânească cu porunca şi cu toată cheltuiala Prea luminatului şi înălţatului (…) Constantin B. Basarab Voevod…[12] şi cu binecuvântarea mitropolitului Teodosie. Era încă o carte destinată a se împărţi în dar. Se pare că Antim a extras textul Noului Testament din ediţia Bibliei de la 1688 [13], realizând „un monument literar şi tipografic”[14].

Dedicaţia către domnitorul Constantin Brâncoveanu, aparţinând aceluiaşi harnic tipograf, este „un fragment de o rară frumuseţe omiletică”[15] şi „nu peste mult timp aceste rare perle de elocvenţă vor putea străluci în catedralele din Râmnic, Bucureşti şi Târgovişte”[16]. Putem socoti, cred, şi acest Nou Testament românesc ca făcând parte din procesul de impunere a limbii române în Biserică şi în conştiinţa credincioşilor, în locul slavonei sau a limbii greceşti.

Următoarea tipăritură este dedicată tot întăririi credinţei, vizând expunerea corectă a dogmelor ortodoxe şi combaterea celor catolice – o nouă carte de „contraofensivă”, deci – fiind o Învăţătură dogmatică a Prea Sfintei Biserici Răsăritene şi universale (…), compusă de prea învăţatul profesor Domnul Sevastos Trapezuntiul Kimenitul…[17] şi închinată lui Dosithei, patriarhul Ierusalimului. Fiind în greceşte, se adresa în genere lumii ortodoxe, după cum precizează şi foaia de titlu: tipărită cu cheltuiala Prea nobilului şi Prea învăţatului arhon Domnul Gheorghe Castriotul Postelnicul, spre a se da în dar Ortodocşilor[18].

Tot în limba greacă sunt şi Explicarea şi slujba la sfinţirea Bisericii [19], tipărite de Antim la cererea şi cu cheltuiala lui Auxentie, fostul mitropolit al Sofiei, şi un alt Cuvânt panegiric la Prea Slăvita Adormire a Pururea Fecioarei Maica lui Dumnezeu [20], aparţinând lui Ştefan, fiul domnitorului, şi închinat mamei sale, Doamnei Maria, discurs pe care l-a rostit un alt fiu al domnitorului, Radu.

În acest timp, Antim pregăteşte terenul pentru viitoarele trimiteri la tipar ale principalelor cărţi de cult în româneşte, imprimând, tot în 1703 – anul apariţiei Noului Testament, după cum am precizat – un Ceaslov slavo-român [21] şi un Acatist şi cu alte rugăciuni de folos…[22], extras din Ceaslov dar având traduse rugăciunile în româneşte.

Anul 1704 se caracterizează printr-o activitate tipografică redusă, parcă prevestind mutarea lui Antim la Râmnic. Apar, de sub teascurile sale, numai două cărţi, nu mari ca dimensiuni, în greceşte: Cuvântare la Patima cea de lume mântuitoare a Dumnezeu-Omului Cuvântul…[23], scris de Gheorghe Maiota, dar rostit de Radu Brâncoveanu şi închinat patriarhului Dosithei, precum şi Traducere foarte exactă în limba obişnuită a Paralelelor greceşti şi romane ale lui Plutarh[24], făcută de Constantin Brâncoveanu, fiul voievodului.

Am enunţat deja faptul că Antim Ivireanul este hirotonit în 1705 episcop de Râmnic. Înainte de a se muta însă în noua sa reşedinţă mai tipăreşte încă o carte la Bucureşti şi anume: Slujba celui întru Sfinţi Părintelui nostru Visarion Arhiepiscopul Larisei Făcătorul de minuni [25], în care apare pentru prima dată: tipărită de către iubitorul de Dumnezeu Episcop al Râmnicului Domnul Antim.

„Plecând spre Râmnic, Antim a luat cu sine ceea ce-i aparţinea de fapt: utilajul tipografic pe care-l perfecţionase la Snagov”[26].

Ne amintim de împrejurările în care a fost numit Antim episcop şi de înlăturarea din această demnitate a lui Ilarion, acuzat de „prea multă” simpatie faţă de catolici. În acest context, apare ca firesc faptul că prima carte a sa, tipărită la Râmnic – alcătuită de Dosithei patriarhul şi imprimată cu cheltuiala sa, cel ce fusese şi „artizanul”, se pare, al îndepărtării lui Ilarion – este „o carte de doctrină ortodoxă şi de combatere a învăţăturilor romano-catolice”[27].

Titlul, tradus din greacă în română, sună astfel: Tomul bucuriei, în care se cuprind epistolele lui Fotie Prea Sfinţitul Patriarh al Constantinopolului; – Sfântul şi Ecumenicul Sinod al VIII -lea; unele însemnări la acest Sinod; – cele împotrivitoare la primatul Papei Romei ale lui Nicolae Doctorului Filosof; – Cuvântul lui Meletie al Alexandriei asupra primatului Papei; – Dialogul ieromnimonului monah asupra altui oarecare monah, contra Latinilor…[28]. Era, deci, o carte de anvergură împotriva catolicilor, pe care se poate ca Dosithei să o fi avut în pregătire sau în intenţie de mai multă vreme, întrucât în prefaţă „se plânge de samavolniciile pe care romano-catolicii le fac ortodocşilor în toate părţile (pomeneşte şi Ardealul)”[29].

Ştrempel precizează că Dosithei „avea gata pregătită pentru tipar o vastă culegere de texte împotriva latinilor”[30].

Foaia de titlu, redactată probabil de Mitrofan Grigoras[31], vorbeşte despre Prea învăţatul episcop al Râmnicului Domnul Antim Ivireanul, confirmând recunoaşterea lui ca un mare teolog şi învăţat în mediile eclesiastice şi cărturăreşti. Acest volum masiv se adresa lumii ortodoxe în ansamblu, şi el „putea concura cu deplin succes, sub raport tehnic, tipăriturilor greceşti ale oficinelor străine”[32], având o circulaţie foarte mare.

Dar alături de această operă dedicată apărării credinţei ortodoxe, Antim „debutează”, în acest prim an de episcopat, şi printr-o carte de mari dimensiuni, în româneşte, dedicată folosirii în cult: Antologhion adecă Floarea cuvintelor care cuprinde în sine toată slujba ce i se cuvine lui a Sfintei Biserici preste tot anul, acum întâiu şi într-acest chip tipărit şi aşezat după cel grecesc (…) cu osârdia şi cu toată cheltuiala Prea cinstitului de bun şi de mare neam a lui Mihai Cantacuzino Vel Spătar, spre cea de obşte a Besearicilor lui Hristos trebuinţă şi al pravoslavnicilor folos. Cu blagoslovenia Prea Sfinţitului Mitropolit Kyr Teodosie. (…) Prin osteneala iubitoriului de Dumnezeu Kyr Antim Ivireanul Episcopul  Râmnicului [33].

O a treia carte tipărită de Antim în primul an petrecut ca episcop, îl are pe el însuşi ca autor şi se adresează preoţilor duhovnici, spre instruirea lor, după ce el însuşi fusese egumen la Snagov şi duhovnicul Mănăstirii[34], simţind nevoia de a împărtăşi preoţilor experienţa şi învăţătura lui într-un mic volum intitulat Învăţătură pre scurt pentru taina pocăinţii, a cărui cheltuială a fost suportată de Şerban Cantacuzino, semn că Antim nu acumulase nimic pentru sine în tot acest timp, ca tipograf sau ca stareţ, sau se pregătea pentru un ţel şi mai nobil, după cum vom vedea.

Această carte participă „s-ar putea spune, la acel «efort de explicare şi consolidare» pe care discursul teologic românesc îl începuse în anii 40-50 ai secolului al XVII-lea prin Şeapte taine a Besearicii, carte tradusă de mitropolitul Varlaam şi de Eustratie Logofătul, şi prin tipăritura munteană Mystirio sau Sacrament [35].

Ştrempel afirmă că a avut o largă răspândire, după cum majoritatea cărţilor tipărite în româneşte de Antim Ivireanul au fost difuzate nu numai în Muntenia, ci şi în Ardeal şi, după necesităţi, în Moldova[36].

Episcopul Ghenadie Enăceanu, precum şi I. Bădulescu, admit existenţa unei Evanghelii tipărite de Antim la Râmnic în 1705[37].

Însă N. Şerbănescu crede că e vorba de o confuzie la mijloc, cu Antologhionul tipărit anterior şi că s-ar putea să nu fi existat această tipăritură[38].


[1] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 718.

[2] Cf. Idem, p. 719.

[3] Cf. Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 123.

[4] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 720.

[5] Cf. Bibliografia românească veche, I, p. 441-447.

[6] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 721.

[7] Cf. Ibidem. [8] Cf. Ibidem.

[9] Cf. Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 127. [10] Idem, p. 128. [11] Cf. Ibidem.

[12] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 721-722.

[13] Cf. Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 129. [14] Idem, p. 128.

[15] Idem, p. 131. [16] Ibidem.

[17] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 723.

[18] Cf. Ibidem. [19] Cf. Ibidem. [20] Cf. Idem, p. 724. [21] Cf. Ibidem.

[22] Cf. Idem, p. 725. [23] Cf. Ibidem. [24] Cf. Idem, p. 726. [25] Cf. Ibidem.

[26] Cf. Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 140.

[27] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 727.

[28] Cf. Ibidem. [29] Idem, p. 728.

[30] Op. cit., p. 142. [31] Cf. Idem, p. 143. [32] Ibidem.

[33] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 728.

[34] Cf. Gheorghe Radovici, în prefaţa la Învăţături creştineşti, Snagov, 1700, apud. idem, p. 729, nota 179.

[35] Dan Horia Mazilu, Introducere… op. cit., p. 23.

[36] Cf. Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 148.

[37] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 730.

[38] Cf. Ibidem. Ştrempel este şi el de acord cu argumentele părintelui Şerbănescu – vezi op. cit., p. 148.

Did you like this? Share it: