Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a.

***

Intenţiile editoriale ale lui Antim Ivireanul în legătură cu tipărirea în româneşte a cărţilor de cult apar şi mai limpede în 1706, când episcopul de Râmnic va reîncepe colaborarea cu ucenicul său, Mihai Ştefanovici, pe care, probabil, l-a chemat să îi fie de ajutor, el fiind presat şi de treburile eparhiei sale. Astfel, în 1706 apare Adunarea slujbei a Adormirei Născătoarei de Dumnezeu cu Paraclisul cel de obşte şi cu Canoanele osmoglasnicului ce se cântă sâmbetele…[1], cu binecuvântarea arhierească a lui Antim şi cu cheltuiala arhimandritului Ioan de la Mănăstirea Hurezi, tipărită de Mihai Ştefanovici ipodiaconul şi tipograful (poate chiar Antim l-a făcut ipodiacon).

Dar cea mai importantă apariţie este primul Molitfelnic românesc, tipărit de acelaşi Mihai Ştefanovici, cu titlul: Evhologhion adecă Molitvenic acum întâi într-acesta chip tipărit şi aşezat, după rânduiala celui grecesc (…) Prin osteneala şi toată cheltuiala iubitorului de Dumnezeu Kyr Antim Ivireanul Episcopul Râmnicului [2].

Faptul că acesta apare numai prin osteneala şi cheltuiala lui Antim arată că iniţiativa îi aparţinea, cu atât mai mult cu cât tot el era şi autorul traducerii din greceşte, întrucât consemnează la un moment dat: Însă să ştii şi aceasta: că de vei cerceta prea amăruntul rânduialele şi tălmăcirea acestui Molitvenic şi de vei potrivi cu niscare isvoade sloveneşti, veri de unde ar fi tipărite şi nu se va potrivi, să nu te pripeşti îndată a defăima, căci noi am urmat Molitvenicului grecesc, carele l-au tipărit Nicolae Glychi la anul de la Hristos 1691 [3].

Este limpede că Antim a cercetat şi „isvoade sloveneşti”, dar a ales să facă traducerea după un volum editat recent, un text „modern”, cum am spune noi, fără echivocuri. Ceea ce a realizat a fost etichetat drept „o revoluţie, fără precedent, în liturgica românească, prin tipărirea pentru prima oară a celui dintâi Molitvenic românesc şi difuzarea lui în toată Ţara Românească!”[4]. Dar nu numai atât!

Gabriel Ştrempel opinează că sub acest titlu de Molitvelnic „se află în realitate două opere distincte, în două volume separate: mai întâi un Liturghier şi apoi un Molitvelnic propriu-zis. (…) Că Antim a înţeles să reunească sub acelaşi titlu două cărţi diferite şi că nu avem de-a face cu un colaj tipografic (…) o probează însuşi Pinaxul, tabla de materii a Molitvenicului propriu-zis. Aceasta cuprinde mai întâi desfăşurarea Liturghierului (Învăţătură cum se cade a sluji diaconul cu preotul, Molitva Vecerniei, Rânduiala Utreniei, Rânduiala dumnezeieştii Liturghii a lui Zlatoust etc.) şi apoi, separat printr-un delicat frontispiciu floral, cuprinsul Molitvelnicului rămas până astăzi aproape neschimbat”[5].

Părintele N. Şerbănescu afirmă însă altceva: „Deşi în acest pinax, în partea de la început, se arată că în carte s-ar afla şi Învăţătură cum se cade a sluji diaconul cu preotul la Vecerniia cea mare, la Utreniile şi la Liturghie, totuşi în exemplarul ce mi-a fost la îndemână nu se află inserate şi aceste învăţături. Cuprinsul cărţii începe chiar pe pagina întâia şi înăuntrul său se află numai materiale specifice unui Molitfelnic obişnuit, aşa cum îl avem şi noi azi”[6].

Întrucât aceste afirmaţii sunt de natură să nască unele confuzii, iar faptul că Antim a tipărit un Liturghier la 1706 în româneşte, pe când era doar episcop de Râmnic, de curând numit, este de o importanţă capitală pentru noi, am cercetat să aflăm care este adevărul.

Concluzia a fost că, din păcate, lui N. Şerbănescu nu i s-au oferit – nu ştim din ce motive – ambele volume ale Molitvenicului, ci numai volumul al doilea, care corespunde cu descrierea sa.

Însă afirmaţiile lui G. Ştrempel sunt perfect valabile: Antim a tipărit, în 1706, sub titlul de Evhologhion adecă Molitvenic, două volume distincte, care au în comun doar primele cinci file, adică pagina de titlu, versurile la stemă (nesemnate), dovada scripturistică şi canonică a libertăţii de a sluji într-o limbă vulgară şi prefaţa-dedicaţie a lui Mihai Iştvanovici (Ştefanovici) ipodiaconul şi tipograful către Antim Ivireanul, despre care ne spune că a tradus sfintele slujbe în româneşte.

Conţinutul primului volum, conform cu cele se se afirmă în pinax, este următorul: Învăţătură, cum să cade a sluji Diaconul cu Preotul, la Vecernia cea mare, la Utrenie şi la Liturghie, Molitvele Vecerniei, Rânduiala Utreniei, Rânduiala Dumnezăeştii Liturghii, a lui Zlatoust, Dumnezeiasca Liturghie a celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Ioan cu Rost de Aur, Molitva Colivelor, Dumnezeiasca Liturghie a Marelui Vasilie, Învăţătura Dumnezeeşti Liturghii a Prejdeştenii, cu slujba Vecerniei ce să face în sfântul şi marele post, Dumnezeiasca Liturghie a Prejdesştenii, Opusturile Praznicelor Domneşti, Opusturile peste săptămână şi Văzglăşeniile în zioa Sfintelor Paşti la Canon, după fieştecare Peasnă [7].

Adică este vorba de un Liturghier, de primul Liturghier românesc tipărit în Valahia! Deşi cele două volume sunt tipărite împreună şi reunite sub titlul de Evhologhion adecă Molitvenic, primul volum nu este Molitfelnic, ci Liturghier, spre marea noastră uimire şi admiraţie, întrucât, după cum am spus, Antim nu era la acea dată decât episcop, şi încă unul numit de foarte curând.

Volumul al doilea (pe care l-a avut spre consultare N. Şerbănescu), reproduce şi el acest pinax, deşi nu se află în cuprinsul propriu-zis al cărţii, după care urmează acel frontispiciu floral de care vorbea Ştrempel şi continuarea pinaxului care ne prezintă conţinutul unui Molitfelnic, astfel: Rânduiala în zioa dintâi când naşte muierea pruncul, Rânduiala la însemnarea pruncului a opta zi, etc., adică rânduielile şi slujbele Bisericii pentru Botez, Logodnă, Cununie, Sfântul Maslu, Călugărie, Înmormântare şi la alte momente importante ale vieţii unui creştin, precum şi cuvintele de învăţătură ale Sf. Ioan Gură de Aur în Joia Mare şi în Duminica Învierii.

Antim Ivireanul nu se opreşte aici şi tipăreşte, tot în 1706, Octoihos adecă Osmoglasnic, care are în sine toată slujba ce să cuvine Văscresnelor, împreună şi o săptămână cu toate ale ei rânduiale. Acum întâiu într-acesta chip aşezat şi tipărit…[8] Cheltuiala a fost suportată de Mihai Cantacuzino, iar tipărirea s-a executat de Mihai Ştefanovici. Textul este slavo-român, ca anticipare a celui în întregime românesc ce avea să fie predat tiparului mai târziu. Este important de remarcat că acesta era o nouă ediţie după cel tipărit la Buzău de Mitrofan în 1700, dovedind „criza de carte fundamentală din biserică”[9].

În acelaşi an, Mihai Ştefanovici, sub îndrumarea şi supravegherea lui Antim, imprimă în greceşte şi un Cuvânt la Patima cea mântuitoare a Dumnezeu-Omului, Cuvântul [10], a lui Gheorghe Maiota, ca şi un Cuvânt panegiric la cel întru Ierarhi Făcător de minuni, Marele Nicolae, rostit întru vecinica amintire a lui Preda Brâncoveanu, de Radu, fiul Domnitorului Ţării Româneşti…[11]. Prima dintre aceste tipărituri a fost tradusă în româneşte şi imprimată astfel, probabil, un an mai târziu[12].

După numai trei ani în care a păstorit ca episcop, Antim Ivireanul ajunge, în 1708, mitropolit al Ţării Româneşti. În acelaşi timp, regele Vahtang al IV-lea al Georgiei – ţara natală a noului mitropolit – cere şi el ajutorul domnitorului român în vederea tipăririi unor cărţi esenţiale ortodoxe în limba georgiană – poate va fi îndrăznit aceasta ştiind de generozitatea voievodului manifestată faţă de arabi, cât şi de faptul că mitropolitul ţării şi cel mai talentat tipograf, în acelaşi timp, era un compatriot. Constantin Brâncoveanu şi Antim răspund prompt solicitărilor şi Mihai Ştefanovici, împreună cu alţi ucenici[13], având cu ei şi utilajul necesar, merg la Tiflis, capitala Iviriei, unde instalează o tipografie. Se pare că litere în limba georgiană existau deja, fiind turnate la Amsterdam încă din timpul regelui Arcil (1684-1696)[14], dar era nevoie de un meşter tipograf şi de punerea în stare de funcţiune a tipografiei.

Harnicul ucenic al lui Antim editează în 1709 un Evangheliar în limba georgiană, din care două exemplare au fost dăruite lui Constantin Brâncoveanu – ca cel ce făcuse posibilă apariţia lor –‚ exemplare pe care mitropolitul nostru a scris şi o dedicaţie: Această sfântă carte a dumnezeieştii Evanghelii, care cu închinăciune se aduce înălţimii tale, prea luminate doamne, iaste roada cea noao care pământul iverilor adăpându-să din râul împărăteştilor tale daruri, întru acestu an au odrăslit, luând şi acest pământ norocire să se îmbogăţească cu tiparele limbii sale, precum cu tiparele arăpeşti s-au îmbogăţit Araviia, cu cele elineşti Elada şi cu cele rumâneşti Ungrovlahiia. Mulţemita o aduce la măriia ta, ca şi celelalte trei eparhii, de vreme ce credincioasa şi creştineasca-ţi mare însufleţire au stătut a fi râul cel cu curgerile de aur, dintru carele au curs aceste patru izvoară: ale rumânilor, ale elinilor, ale aravilor, ale iverilor tipare, asemenea râului celui dintâi al grădinii desfătării, dintru care au eşit cele patru râuri: Fison, Gheon, Tigru şi Eufrat. Însă cu acest fel de despărţeală, că cu acele ape ale râurilor acelora au odrăslit pământul, roduri stricăcioase şi trecătoare; iar adăpările tiparelor carele cunosc începătura din vitejeasca-ţi voinţă dau pretutindenea stătătoare şi vecinică rodire. Şi pentru aceasta va rămâne măriei tale şi slava şi pomenirea nemuritoare, de vreme ce iaste izvorul şi pricina acestui bine (…) [15].

Mihail-Gabriel Popescu extrage din acest text concluzia că Brâncoveanu a ajutat la înfiinţarea unei tipografii în Grecia[16], despre care nu avem mărturii întrucât s-ar putea ca acest lucru să se fi făcut în taină, pentru a nu alerta vigilenţa stăpânitorilor otomani. Despre posibila existenţă a unei tipografii greceşti pe teritoriul otoman am mai discutat însă într-un capitol anterior şi am văzut că era foarte probabilă.

După Evangheliar este tipărit un an mai târziu şi un Liturghier în limba georgiană, căruia i-au urmat şi alte cărţi imprimate de Mihai Ştefanovici la Tiflis, precum Psaltirea, Apostolul (1709), Ceaslovul, Molitvenicul (1710), iarăşi Psaltirea şi Învăţături ale ieromonahului Gherman (1711)[17].


[1] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 730.

[2] Cf. Idem, p. 731. [3] Cf. Idem, p. 732.

[4] Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 150. [5] Idem, p. 157.

[6] Pr. Niculae Şerbănescu, Mitropolitul Antim Ivireanul, 1716 – septembrie – 1966, în rev. Mitropolia Olteniei, XVIII (1966), nr. 9-10, p. 783.

[7] Evhologhion  adecă Molitvenic, Râmnic, 1706, op. cit. Pinaxul se află la f. 5v. – 6r. De fapt, în primul volum, în exemplarul pe care l-am avut la dispoziţie, f. 6 lipseşte şi este numerotată astfel cea care ar trebui să fie f. 7, iar sfârşitul pinaxului, începând cu Otpusturile, este prin urmare omis, tocmai pentru că se afla pe această f. 6 lipsă în primul volum, dar se regăseşte în al doilea volum, care, după cum am arătat, reproduce mai întâi pinaxul primului volum, adică al unul Liturghier, şi apoi cuprinsul său propriu-zis, cel al unui Molitfelnic.

[8] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 732.

[9] Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 155.

[10] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 733.

[11] Cf. Idem, p. 734. [12] Cf. Ibidem.

[13] Cf. Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 234.

[14] Cf. Virgil Molin, Contribuţiuni noi la istoricul relaţiilor culturale cu orientul ortodox…, art. cit., p. 324-331.

[15]  Opere, p. 411-412.

[16] A se vedea Mihail-Gabriel Popescu, op. cit., p. 38.

[17] Cf. Dan Dumitrescu, Activitatea tipografică a lui Mihail Ştefan în Gruzia, în rev. Studii, XI (1959), nr. 4, p. 135, 138; Virgil Molin, art. cit. supra.; Damian P. Bogdan, Legăturile Ţărilor Române cu Georgia, în rev. Studii, IV (1951), nr. 4, p. 132-141, apud Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 240, nota 116.

Did you like this? Share it: