Nichita Stănescu spunea că adevărata biografie a unui autor este opera lui. Iar el nu susținea aceasta pentru că ar fi avut ceva de ascuns sau pentru că i-ar fi fost rușine de datele sale biografice.

Și cred că avea dreptate, într-un mod profund. Nu pentru că nu ar trebui să ne intereseze deloc biografia autorului, ca să putem face ce vrem noi cu opera lui. Nu, nu pentru acest lucru! Ci pentru un alt motiv.

Biografia este, la urma urmei, tot…o carte, ca și opera în sine. E consemnată undeva, e scrisă de cineva…Și chiar dacă ar scrie-o autorul însuși, ea nu poate cuprinde întreaga viață a unui autor.

Vorba lui Eminescu: „Și când propria ta viață singur n-o știi pe de rost,/ O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost?”

Lucrurile pot fi denaturate, de unii sau de alții, intenționat sau neintenționat. Și chiar dacă nu ar fi denaturate, totuși, o biografie prezintă niște fapte, evenimente, întâmplări, dar nu pătrunde decât prea puțin în adâncul motivațiilor pentru care a fost făcut un gest sau altul, o faptă sau alta. Adică în adâncul sufletului omului.

În schimb, cred eu, opera poate vorbi cu mult mai mult și cu mult mai bine despre personalitatea cuiva. Despre caracterul lui. Despre virtuțile sau, dimpotrivă, despre viciile și păcatele cuiva.

Sigur, în cazul operei se pune problema de interpretare. Dar și în cazul biografiei, cel ce vrea să o scrie se confruntă cu aceeași problemă dificilă.

De aceea, în cărțile mele de exegeză literară nu am avut în vedere și biografiile scriitorilor (deși despre unii am adunat oarecare cunoștințe de-a lungul studiilor, în acest sens), decât arar și fugitiv, pentru că am considerat că opera este purtătorul lor de cuvânt. Că ea poate spune despre conștiința și aspirațiile omului, ale creatorului, chiar mai mult decât evenimentele biografice. Dacă poți să empatizezi cu ea, să o înțelegi…

Did you like this? Share it: