Așa se intitulează un imn scris în cinstea Sfântului Antim de Gheorghe Tomozei:

De-aș fi un om oarecare, păstor din munte
blând și nerâvnitor m-aș afla, ferit de
păcate (și sunt păcate de moarte 7)
nu mi-aș ieși din credințe,
drept aceea aș zice că
omenirea mea e zăpada și oaia[1].

Dar sunt păstor de suflete în Ungrovlahia
și biet ucenic tipograficesc. Nu
micșorez mărirea cărților într-alte limbi
tâlcuite trecând-o în graiul
celor între care m-am adunat și eu,
că nu s-a aflat din gura mea vicleșug[2].

Sunt străin de voi, fiilor[3], dar venind
să mă fac vouă aramă răsunătoare[4]
pâinea voastră m-a primit în scaun,
mila voastră mi-a fost reazimul,
la foame, poamele mi s-au dat mie
iară la sete
piatra mi-a deschis pahar dulce[5].

Nu este alta fără numai moartea
mai tare ca dragostea ce mi se lasă
în suflet. Cui v-ar lăsa, fraților
și s-ar prăpădi într-altul hotar, să i se dea
lui sânge de fiară[6], anáthima și
Eghipetul patimilor[7]!
Drept aceea, primit la sânul vostru eu vin
cu ostenelile frunții și puțina agonisită
a bătrânului cap.

Încailea să fiu ca ariciul, el merge la vie,
se satură de struguri și-n urmă scutură vița,
în broboanele căzute se scaldă și ele
i se înfig în ghimpi
și-așa le duce el puilor[8]. Pe ghimpii
câtor bucoavne de plumb n-am tăvălit
carnea mea pentru a mi le prinde de suflet
și-a vi le aduce vouă,
pui ai mei! M-am răstignit
pe cruce cărților, bătut cu piroanele
semnelor [literelor]. E osul meu spart de ele, prin rănile
mele se uită ochiul morții.

Mă scoți doamne din scaunul meu? Mă lași
în pleava pribegiilor? Clevetirile, fățăriile și
mozaviriile[9] m-au dat pierzării? N-am târnosit
cartea din urmă. Îmi poruncisem bun loc
de îngropăciune. Rămâne gol de mine.

Cine a stat în slava acestei lumini, va mai sta
prin fapta lui și după ce piere.
O bunătate albă și înaltă umple căscioarele
cu semne ale teascului – racle cu oase
de morți neștiuți, copii ori paseri – și eu
cu, de mână, îngerul tipografilor merg să zac
departe de ele.

Și iată, cutremur mare se făcu în mare[10]…”[11].

Și, după cum se vede, Gheorghe Tomozei a citit cu atenție Didahiile


[1] A se vedea: Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul, Didahiile, text actualizat și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2016, p. 143-144, cf. http://www.teologiepentruazi.ro/2016/08/25/sfantul-sfintit-mucenic-antim-ivireanul-didahiile-prima-editie-actualizata/.

[2] Idem, p. 144. [3] Idem, p. 9.

[4] Idem, p. 85. Sfântul Apostol folosea aceste cuvinte cu sens peiorativ, însă poetul a convertit aici sensul într-un pozitiv, pentru că, aici, aramă răsunătoare înseamnă: un glas răsunător, care propovăduiește cu putere.

[5] Idem, p. 287. [6] Idem, p. 317. [7] Idem, p. 304. [8] Idem, p. 113.

[9] Idem, p. 147, 158, 320. [10] Idem, p. 233-234.

[11] Cf. Gheorghe Tomozei, Catalogul corăbiilor, Ed. Eminescu, București, 1987, p. 208-210.

Did you like this? Share it: