Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului [23]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a.

***

Antim Ivireanul însă, după instalarea sa ca mitropolit, nu se mai întoarce la Bucureşti, ci îşi mută tipografia de la Râmnic la Târgovişte, unde va fi avut mai multă linişte. Prima carte pe care o imprimă, în 1709, ca mitropolit, este un  volum cu adevărat masiv, în limba greacă, cu titlul: Carte de peste tot anul cuprinzând fără lipsă, tot serviciul bisericesc…[1], închinat patriarhului ecumenic Atanasie şi tipărit de Antim cu cheltuiala şi cu tiparul său.

În cuprinsul acestui volum se aflau: Psaltirea, Ceaslovul, Octoihul, Exapostilariile, Evangheliile Utreniei, Paraclisul Maicii Domnului, Antologhionul, Slujbele la Sfinţi, Slujba Sfintei Parascheva cea Nouă, Otpusurile la sărbătorile Maicii Domnului, Triodul, Penticostarul, Rânduiala Sfintei Împărtăşanii, Cele trei Sfinte Liturghii, Slujba aghiazmei mici şi alte rugăciuni[2].

Într-un cuvânt, Antim a adunat aproape toate slujbele care se fac peste an într-un singur volum. N. Şerbănescu este de părere că el a vrut să suplinească lipsa cărţilor de slujbă din bisericile noastre şi de pe alte meleaguri ortodoxe, înlesnind în acelaşi timp posibilitatea ca preoţii să le aibă pe toate la un loc şi să le poată cumpăra mai ieftin decât dacă le-ar fi achiziţionat pe fiecare în parte [3].

Această carte la care Antim a muncit timp de un an şi mai bine, este cu adevărat vrednică de un mitropolit – el asigurând şi subvenţionarea acesteia –‚ demonstrând frământarea lui şi grija pentru binele turmei sale şi al păstorilor. Probabil că îşi dorea mai de mult să realizeze această carte şi acum avea libertatea şi oportunitatea să o facă.

Cea de-a doua carte, apărută un an mai târziu, este tot un titlu de referinţă între realizările lui Antim Ivireanul şi tot o lucrare în limba greacă. Cheltuielile de imprimare au fost suportate de mitropolitul Dristei Athanasie, iar cartea se numeşte Panoplia dogmatică a împăratului Alexie Comnen, cuprinzând în scurt scrierile Fericiţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţi, puse în ordine şi în armonie cugetată de monahul Eftimie Zigaben, spre răsturnarea şi sfărâmarea dogmelor greşite şi a învăţăturilor ereziarhilor celor fără de Dumnezeu, a celor rău înfuriaţi contra Sfintei Teologii [4].

Acest volum era închinat fiului voievodului Brâncoveanu, lui Ştefan Brâncoveanu de către Athanasie al Dristei. Este interesant de urmărit cuprinsul, pentru a stabili care erau subiectele de cea mai mare actualitate teologică la acea dată, cuprins care era „împărţit în 27 de titluri. Primul din ele vorbeşte despre consubstanţialitatea Persoanelor Sfintei Treimi, dovedind că este un singur Dumnezeu.

În celelalte se tratează despre: bogomili, aftartodocheţi, apolinarişti, nestorieni, monofiziţi ş. a. S-au trecut aici şi scrisorile Patriarhului Fotie împotriva lui Filioque; precum şi cartea Sfântului Atanasie cel mare contra arienilor. Mai apoi s-au tipărit părţi din Sfinţii Părinţi, prin care se combat monoteliţii, iconoclaştii, pavlicienii ş. a. După acestea s-a pus «Paratitlul Patriarhului Fotie» din scrisoarea către Mihail ţarul Bulgariei, despre cele şapte sinoade ecumenice” [5].

Scrierile Sfântului Fotie cel Mare (sec. IX) sunt cărţi apologetice, în mod explicit împotriva catolicilor, însă cineva s-ar putea întreba ce rost mai avea punerea pe tapet a unor polemici şi erezii vechi, precum cele amintite mai sus.

Răspunsul pe care îl bănuim adevărat este totuşi simplu: confesiunile protestante nou apărute în Occident şi care făceau valuri şi în Transilvania – şi nu numai – reiterau multe dintre aceste erezii care fuseseră considerate stinse.

Volumul tipărit de Antim avertiza implicit asupra lor, având susţinerea incontestabilă a Sfinţilor Părinţi. Şi, ca să nu spunem mai multe cuvinte, adăugăm numai că prestigioasa colecţie patristică Migne, inserând Panoplia dogmatică a lui Eftimie Zigaben în Patrologia Graeca, vol. CXXX, col. 19-1362, dintre toate ediţiile disponibile a ales „Editio Tergobystensis”, 1710, adică pe cea de la Târgovişte, tipărită de Antim Ivireanul[6].

O altă carte imprimată în greceşte în anul 1710 de Antim este Slujba Sfintei Ecaterina şi Proschinitarul Sfântului Munte Sinai…[7], carte care s-a retipărit în 1727 la Veneţia[8] şi în care, în început, Mitrofan Grigoras îi dedică lui Antim zece versuri, în care se afirmă: Îndemn pe toţi să ia cunoştinţă, cu grijă de aceste vorbe. A venit bărbat pe pământul Valahiei, a venit lumină, Antim dumnezeesc, ierarh al Ungrovlahiei, din neamul cucernic al ivirilor înţelepţi. (Se vede că sfinţenia lui Antim Ivireanul era, încă din timpul vieţii sale, un fapt învederat celor ce nu erau din fire pizmaşi – n.n.) Lui i-a dat Dumnezeu averea îmbelşugată a înţelepciunii, să facă fapte cereşti şi prin tipografie să fie de folos peste tot pământul mulţimii celor cucernici. Acesta, dând prin tipar cartea de faţă, a bucurat în cea mai mare măsură cetele părinţilor din Sinai. Lui, dar, să-i dea Domnul sălaşurile cele cereşti[9].

În acelaşi an 1710 se tipăresc şi două cărţi româneşti la Târgovişte, de către Gheorghe Radovici. Antim încerca astfel – şi reuşea – să meargă cu împlinirea mai multor deziderate tipografice deodată. Astfel, apare o nouă ediţie a Psaltirei româneşti, precum şi o altă carte scrisă de Antim însuşi şi dedicată preoţilor, numită Învăţătură besericească la ceale mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor, cu specificaţia: să se dea în dar preoţilor [10].

Nu se spune cu a cui cheltuială s-au imprimat aceste cărţi, dar este posibil ca tot mitropolitul să fi asigurat şi aspectul pecuniar al acestora.

În 1711 au loc tulburări politice în ţară, în care este implicat şi mitropolitul Antim, şi despre care am vorbit pe larg într-un capitol anterior. În acest an zbuciumat nu tipăreşte nimic, pentru ca abia în anul următor pune să fie imprimat primul Octoih în româneşte – pe care îl avea probabil deja tradus –‚ de către Gheorghe Radovici, cu titlul: Octoih, acum întâi tălmăcit pre limba rumânească, spre înţelegerea de obşte şi tipărit (…) cu toată cheltuiala Prea Sfinţitului Mitropolit al Ungrovlahiei Kyr Antim Ivireanul [11].

O altă „carte liturgică fundamentală, care va sta de atunci şi până astăzi la baza tuturor ediţiilor româneşti”[12].

Cel care a executat imprimarea, Gheorghe Radovici, scrie în prefaţă: Sfinţiia sa, ca un bun păstoriu şi neadormit, carele nu încetează a osteni în toate zilele, cu lucrul, cu cuvântul şi cu învăţătura, pentru mântuirea cea de obşte a oilor lui celor cuvântătoare şi se nevoieşte şi în zi şi în noapte pentru ca să facă ciata lui cea preoţească să fie împodobită cu de tot feliul de bunătate şi iscusenie, cunoscând folosul ce sufletesc, care voi, cucernicii preoţi şi ceilalţi creştini, puteţi să luaţi dintr-aciastă carte, întru care să află atâte cunoştinţe ale Bogosloviei şi tainele cele mai înalte ale dreptei credinţei noastre, n-au cruţat cheltuiala cea după obicinuită, lăudata şi vitejeasca lui osârdie şi dragoste părintească au dat-o în typariu, pentru ca să poată şi ciata besericească şi copiii creştinilor cari să nevoiescu la învăţătura Scripturii, să o câştige pre lesne şi să o citească nu numai în şcoale şi în casele sale, ce şi în Sfintele Beserici, spre lauda Prea Slăvitului Dumnezeu, dintru a Căruia dar iau credincioşii lumina cunoştinţei şi a înţelepciunii [13].

Octoihul „a fost răspândit şi peste munţi şi cu siguranţă că şi în Moldova”[14], fapt ce demonstrează că Antim se adresa întregii lumi româneşti şi avea conştiinţa responsabilităţii nu numai pentru cei din Ungrovlahia, dar şi pentru cei din Moldova, ca unii ce erau de acelaşi neam şi de aceeaşi limbă.

Se pare că acest an, 1712, este dedicat românilor, pentru că mai apare doar o singură carte, care este tot spre folosul credincioşilor valahi: Rugăciuni în toate zilele săptămânii, tălmăcite de pe grecie şi tipărite acum într-acestaş chip spre folosul creştinilor, cu toată cheltuiala jupânului Manului Apostoli (…) Să se dea creştinilor în dar [15]. Deşi de mai mici dimensiuni, ea vine să demonstreze că Antim nu îşi uita păstoriţii şi găsea răgazul să tipărească lucrări şi cărţi absolut necesare vieţii spirituale a credincioşilor.

Pentru anul 1713, Del Chiaro vorbeşte despre faptul că Antim a tipărit în româneşte romanul Alexandria: „Alixandrie, o sia Storia di Alessandro il Macedone, stampata in lingua valaca”[16]. Dar din această carte nu s-a conservat niciun exemplar.

În schimb, anul acesta este unul al unei mari împliniri în planul operei de naţionalizare a cultului, urmărit cu asiduitate de Antim Ivireanul. Acum retipăreşte, pe cheltuiala sa, Liturghierul de la 1706, revizuind traducerile şi făcând unele modificări, după cum vom vedea. Acum nu îşi mai ascunde opera, după cum a făcut în 1706 când a tipărit-o, prudent, sub numele de Molitvenic.

Acum cartea poartă titlul: Dumnezeeştile şi Sfintele Liturghii. A celor dintre Sfinţi Părinţilor noştri a lui Ioan Zlatoust, a lui Vasilie cel Mare şi a Prejdesştenii, acum întâi tipărite (…) cu toată cheltuiala Prea Sfinţitului Mitropolit al Ungrovlahiei Kyr Antim Ivireanul [17]. Imprimarea s-a făcut de către Gheorghe Radovici. La acea dată, Antim era bătrân şi bolnav de podagră şi poate nu va mai fi putut face faţă efortului de a tipări el însuşi cărţi.

Este lesne de observat că meritul pentru întregul efort de a tipări în româneşte cărţile de cult ale Bisericii îi aparţine în întregime lui Antim, căci el a făcut traducerea, el a plătit imprimarea şi însuşi tiparul este lucrarea lui. Până la această dată, în biserici se folosea Liturghierul de la 1780, ce conţinea numai notele tipiconale în româneşte, tipărit cu binecuvântarea mitropolitului Teodosie, şi care a mai fost imprimat de două ori la Buzău, de către Mitrofan, în 1701 şi 1702[18].

Antim Ivireanul îi avea ca precursori, în acest demers, pe Coresi şi Dosoftei, şi „la urcarea limbii române către sacralitate, Antim s-a arătat plin de consideraţie faţă de participările înaintaşilor. A fost şi el convins, ca şi Dosoftei, că tălmăcirea textului sacru (cu deosebire a celui liturgic) înseamnă zăbovire îndelungată în preajma fiecărui cuvânt, imersiune în apele adânci ale semanticii lui”[19].

E posibil ca mitropolitul Antim să se fi inspirat de la Coresi, în ce priveşte motivaţiile traducerii cărţilor de slujbă în limba vulgară, pe care le-a aşezat în prefaţa Molitvenicului  de la 1706, iar la Dosoftei s-a raportat nu cu orgoliu de traducător „original”, ci cu respect şi consideraţie faţă de efortul aceluia, neurmărind decât ca limba română să curgă în tipare lingvistice cât mai autentice şi mai pline de savoare harică.

Prin demersul său, „tipărind cărţile în limba naţională, el lipsea propaganda lutero-calvină de o armă principală, pe care aceasta şi-o socotise proprie”[20]. Desigur că Antim a trimis aceste cărţi absolut esenţiale pentru Biserică şi în Transilvania.

---

[1] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 735.

[2] Cf. Idem, p. 735-736. [3] Cf. Idem, p. 736. [4] Cf. Ibidem. [5] Idem, p. 737.

[6] Cf. Mihail-Gabriel Popescu, op. cit., p. 91 şi nota 169.

[7] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 737.

[8] Cf. Ibidem.

[9] Trad. de Al. Elian, în Biblioteca românească veche, IV, p. 223.

[10] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 738-739.

[11] Cf. Idem, p. 740.

[12] Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 289.

[13] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 740.

[14] Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 292.

[15] Cf. Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 741.

[16] Istoria… , op. cit., ed. Veneţia, 1718, p. 44 şi ed. Iorga, Bucureşti, 1914, p. 52, apud Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 741, nota 206. A se vedea şi traducerea românească din 1929: „Alexandriile sau Istoria lui Alexandru Machedon, în valahă. Această Istorie e într-adevăr foarte interesantă, prin multele şi variatele legende ce conţine”, cf. Revoluţiile Valahiei, op. cit., p. 16.

[17] Dumnezeeştile şi Sfintele Liturghii, Târgovişte, 1713, volum aflat la Biblioteca Academiei Române, fondul de Carte românească veche, cota 164. A se vedea şi Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 741-742.

[18] Cf. Dan Horia Mazilu, Introducere…, op. cit., p. 176.

[19] Idem, p. 174-175.

[20] Mihail-Gabriel Popescu, op. cit., p. 35.