Tinerii, utilitarismul și Biserica

Acest articol a început de la fotografia de deasupra. Publicată de Basilica pe contul ei de Facebook, și fotografia reprezintă…dorințele tinerilor vizavi de Biserică.

Dar nu ale oricărui fel de tineri, ci ale tinerilor participanți la Întâlnirea internațională a tinerilor ortodocși de la București. Adică sunt opiniile unor tineri selecționați, care, se presupune, că ei vin la Biserică.

Însă, când am citit pagina de sus în jos, eu m-am îngrozit. Pentru că e de un utilitarism exacerbat. De ce? Pentru că tinerii vor să vină la Biserică nu pentru Dumnezeu, nu pentru teologia Bisericii, nu pentru ca să se mântuiască, nu pentru ca să ajute Biserica…ci pentru ca să fie duși în tabere, să li se facă campionate sportive, concerte, agape, ateliere, să li se dea meditații gratuite, filme, de mâncare etc. Adică vor ca Biserica să fie…în loc de familia lor sau de Statul român…și să le plătească poftele.

Utilitarism de cea mai joasă speță. Toate dorințele lor au fost pământești și niciuna duhovnicească. Pentru că nu există nevoia de slujbe, nevoia de predici, nevoia de experiență sacramentală și mistică, ci doar de bani, discuții, întâlniri, excursii.

Dacă astfel de tineri, selecționați din cei mai buni (presupun, poate mulți sunt din familii preoțești sau cu rezultate bune la învățătură), sunt cu ochii numai pe a lua de la Biserică, ce ne facem cu tinerii care se droghează, care beau, care fumează, care joacă jocuri pline de cruzimi? Lor, ca să vină la Biserică, ce le luăm: droguri, filme porno, palincă, jocuri electronice, îi ducem la păcănele, mergem cu ei la furat?

Mai pe scurt: pentru mine e decepționantă lista de mai sus, pentru că tinerii aceștia se dovedesc niște materialiști convinși. Nu au pic de…„idealism” al tinereții.

Eu, la vârsta lor, de la 12 ani și până când m-am hirotonit preot, nu am așteptat nimic financiar de la Biserică…ci eu am cântat la strană fără plată, pentru că plata mea era teologia din cărțile Bisericii.

A veni la Biserică pentru altceva decât pentru Dumnezeu și pentru slujbele ei și pentru teologia ei înseamnă…a pierde timpul. Și eu cred că acești tineri pierd timpul necăutându-L pe Dumnezeu, ci căutând tot felul de lucruri colaterale vieții Bisericii.

9 comments

  • Sărut mâna! Nu cred că este corect ce aţi s[p]us „Pentru că nu există nevoia de slujbe, nevoia de predici, nevoia de experiență sacramentală și mistică, ci doar de bani, discuții, întâlniri, excursii.”, lista se referă la ce activităţi ar trebui să facă parohia pentru ca tinerii să fie atraşi, tinerii ştiu că în cadrul bisericii găsesc slujbe, predici,nu mai era nevoie să fie enumerate, lista vrea să arate lucrurile care ar ajuta pe tinerii să stea în ograda bisericii, să fie o Liturghie după Liturghie. Sau credeţi că tinerii ar trebui să stea la biserică doar la slujbe, predici?? Unde ar mai pune în practică ce au trăit şi învăţat la slujbe, predici? Iertare dacă greşesc!Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Alexandru,

      sunteți preot sau mirean?

      Dacă sunteți preot…înseamnă că aveți o parohie mare, cu mulți bani…și vă permiteți să dați mese, să faceți excursii, să dați meditații.

      Dacă sunteți mirean…trebuie să știți că cea mai mare bogăție pe care v-o poate da Biserica e formată din teologia și slujbele ei. Iar teologia Bisericii se află prin predica Bisericii și prin studiul personal. Ceea ce învățați din cărți și din slujirea și predica Bisericii trebuie să practicați în familie și pe oriunde vă duce viața.

      Problema e că predica e o lucrare grea, care necesită știință și sfințenie, și asta cam lipsește în Bisericile noastre. Predica profund teologică lipsește. Tocmai de aceea preoții noștri încearcă „să înlocuiască” predica și povățuirea duhovnicească cu excursii, pelerinaje, proiecții de film, meditații și alte activități…extra-eclesiale.

      Așa că, dacă tinerii ar găsi în Biserică, în preoți, niște mari teologi și erudiți oameni duhovnicești nu le-ar mai trebui plimbări, pentru că ar avea foarte multe lucruri de discutat.

      Introducerea a diverse lucruri de divertisment în Biserică arată criza vocațională și teologică a ierarhiei bisericești românești. Și catolicii și anglicanii și protestanții, înainte de a li se goli bisericile, au făcut aceeași greșeală ca cea pe care noi încercăm să o experimentăm acum: au dat-o pe divertisment, pe relaxarea discursului teologic, pe excursii…și criza religioasă și spirituală s-a adâncit în Occident.

      De ce? Pentru că Biserica Ortodoxă trebuie să fie și să rămână ceea ce este: un focar al harului și al adevărului și al sfințeniei. Iar la Biserică vii ca să te curățești de patimi, să te luminezi și să te îndumnezeiești, indiferent dacă ai 5 sau 95 de ani și nu pentru ca să mănânci pizza, nu pentru ca să primești lecții la Matematică, nu pentru ca să fii dus în excursie.

      E ca și când la facultate te-ai duce pentru ca să sapi la vie…și nu pentru ca să studiezi.

      Eu cred că am înțeles fotografia foarte bine…Rămâne ca să vedem cum va arăta Biserica noastră peste 20 de ani…dacă aceștia sunt tinerii care vor să o populeze.

  • Sărut mâna!Sunt mirean.Cred că este prea mult spus introducerea unor lucruri de divertisment. Criza din Occident să fie din cauza acestor elemente de divertisment?Mergem la biserică ca să ne umplem de har, dar acest lucru trebuie să se vadă în toate activităţile vieţii.Lista tinerilor e pentru petrecerea timpului după Sfânta Liturghie, iar activităţile propuse pot constitui Liturghia după Liturghie.Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Alexandru,

      eu cred că sintagma „să ne umplem de har” lipsește din conștiința majorității ortodocșilor români! Pentru că ei nu merg la Biserică pentru…a se umple de har, ci pentru multe alte lucruri colaterale: să se vindece, să se mărite, să le meargă bine în afaceri, să nu mai aibă probleme cu demonii, din obișnuință, pentru că au nevoie să facă o pomenire etc. Iar eu mi-aș dori să meargă pentru har, pentru sfințenie, dar nu merg.

      Vorbesc despre har și despre umplerea de har oamenii școliți teologic, oamenii care au citit teologie pe cont propriu, oameni care se spovedesc la preoți și ieromonahi aparte. Majoritatea e centrată pe altă sintagmă: pe „să ne fie bine în viață și în familie și să fim sănătoși”.

      Lumea catolică și protestantă s-a secularizat pentru că a dorit acest lucru. A dorit să fie cu lumea, pentru ca să o atragă în biserică. Și au reușit contrariul: să își golească cu totul bisericile.

      Divertismentul și relaxarea morală omoară viața liturgică a Bisericii. Dimpotrivă, unde există teologie și asceză, oamenii vin la Biserică pentru slujbe lungi, pentru predici, pentru frățietatea din Biserică.

      Lista tinerilor…e pentru ce le dai, ca să vină la Biserică. Însă Biserica noastră nu cred că are nevoie de astfel de tineri utilitariști. Sau nu are nevoie de infuzie de tineri cu tot dinadinsul, ci de convertiri reale și impunătoare ale tinerilor. Adică de tineri cu personalitate, care, convertiți la viața Bisericii, vor să lucreze și să lupte pentru teologia și viața Bisericii.

      Pentru că tinerii utilitariști sunt ca maturii fără cunoaștere teologică: un minus de viață bisericească.

  • Sărut mâna!Înţeleg ce vreţi să spuneţi, dar tinerii pe care sfinţia voastră îi numiţi utilitarişti ce să facă? dacă spuneţi că Biserica are nevoie de tineri cu personalitate.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Tinerii utilitariști, domnule Alexandru, trebuie să se pocăiască de egoismul lor și să fie altruiști!
      Să vină la Biserică cu bani, ca să ajute Biserica…și nu să ia bani de la Biserică! Să vină să slujească Biserica și vor învăța foarte multe lucruri bune în viața lor.

      Și, da, Biserica are nevoie de tineri cu personalitate, de tineri care să știe multe limbi străine, care să traducă, care să aibă diverse specializări (să știe să cânte, să picteze, să scrie, să producă softuri, să aibă idei de afaceri folositoare comunității lor etc.)!

      Însă, realitatea e mult mai comodă. Îi primim și pe cei care au luat la BAC 5, 25 și pe cei care nu au luat BACul și pe cei cărora nu prea le place cartea…adică primim pe toată lumea. Dar asta nu înseamnă că Biserica are nevoie de copii și de tineri cu note slabe la învățătură și care să fie puși numai pe distracție.

  • b. Ce activități ar trebui să organizeze, să inițieze sau să găzduiască Biserica, pentru ca tinerii să fie implicați mai mult în viața parohială?în Biserică este necesară dezvoltarea de proiecte cu impact local, care să răspundă nevoilor tinerilor, în funcție de categoria de vârstă și de specificul comunității care le inițiază; proiectele pot cuprinde următoarele activități:cateheze, dialoguri și conferințe duhovnicești;ateliere de pictură/sculptură (cu expoziție), culinare (cu agapă), tradiționale (țesut, cusut, ouă încondeiate), de muzică (colinde, pricesne etc.);seminarii: team-building, de cunoaștere, dezvoltare personală, educație (limbi străine, sănătate);excursii tematice: istorice, culturale;tabere (de film, de fotografie, de muzică etc.);școli de vară;seri de film, urmate de dialog tematic;reviste și buletine parohiale scrise de tineri;acțiuni caritabile: vizitarea și ajutorarea grupurilor vizitate, promovarea voluntariatului, concerte caritabile, meditații gratuite pentru copiii nevoiași, pregătirea tinerilor nevoiași pentru o anumită meserie;slujbe pentru tineri: Sfânta Liturghie, acatiste, paraclise etc.;acțiuni de ecologizare;schimb de experiență între parohii, reuniuni, întâlniri naționale și internaționale;prezența preotului în școli pentru dialog cu tinerii, Taina Sfintei Spovedanii;îngrijirea bisericilor, a monumentelor istorice, a cimitirului parohial;activități și competiții sportive, drumeții etc.http://basilica.ro/intalnirea-tinerilor-ortodocsi-din-toata-lumea-concluzii/

  • Pingback: Predică la Duminica dinaintea înălțării Sfintei Cruci [2016] | Teologie pentru azi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *