Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a.

***

În secolul al XVI-lea a existat un adevărat curent de traduceri ale cărţilor necesare Bisericii în limba română. Nu credem că se poate justifica amploarea acestui curent decât prin existenţa unor precedente notabile în secolul (poate chiar în „secolele”) anterior. Pentru că simpla influenţă a Reformei, credem noi, nu putea face să apară o limbă română literară „ex nihilo”.

După N. Iorga, manuscrisele rotacizante sunt anterioare tipăriturilor coresiene şi sunt databile în secolul al XV-lea, impulsul acestor traduceri constituindu-l influenţa mişcării husite în Transilvania[1]. Alţi cercetători le datează însă către sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea.

Conform lui Gheţie şi Mareş, Psaltirea Voroneţeană este cea mai veche Psaltire românească şi datează din 1551-1558[2] – originalul traducerii putând fi astfel stabilit în prima jumătate a secolului al XVI-lea, dacă nu mai devreme.

O. Densuşianu şi Al. Rosetti au emis părerea că aceste traduceri sunt contemporane cu tipăriturile lui Coresi şi că nu pot avea alt imbold decât ideile Reformei, care au pătruns în Transilvania după 1519[3].

Această opinie este în general acceptată, astfel încât se consideră că avem şapte versiuni ale Psaltirii în româneşte, din secolul al XVI-lea, între care trei sunt rotacizante (Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voroneţeană şi Psaltirea Hurmuzachi), trei sunt tipărituri coresiene (din 1570, 1577 şi 1588-1589, cea din urmă fiind tipărită de Şerban Coresi), iar ultima se află în ms. rom. B.A.R. nr. 3465 [4].

Toate sunt datate în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, astfel încât originalele lor (cu excepţia Psaltirii Hurmuzachi) pot fi considerate a fi fost elaborate, fie în prima jumătate a secolului al XVI-lea, fie mai devreme, în secolul al XV-lea.

Conform lui Ion Gheţie, „originalul traducerii psalmilor (atât al versiunii conservate în Psaltirea Hurmuzachi, cât şi al celei ce se găseşte în celelalte versiuni) provine din sfertul sud-vestic al Dacoromaniei, adică în Banat-Hunedoara şi teritoriile învecinate. Copierea psaltirilor rotacizante aflate astăzi în posesia noastră s-a făcut, după toate probabilităţile, în Moldova…”[5].

Nu dorim să discutăm acum pe larg despre datarea textelor rotacizante, deoarece este o problemă controversată. În orice caz, fie că sunt databile în secolul al XV-lea, fie în secolul al XVI-lea, aceste copii ale Psaltirii şi Apostolului dovedesc – prin caracterul lor de copii, iar nu traduceri originale – faptul că este foarte probabil ca să fi fost, cu adevărat, cele mai vechi cărţi româneşti.

În ce priveşte Evanghelia în româneşte, cel mai vechi exemplar care ni s-a păstrat este o tipăritură slavo-română a Tetraevangheliarului, „un text precoresian”[6], apărut cel mai probabil la Sibiu şi conservat fragmentar (cunoscut sub denumirea „Evangheliarul din Petersburg”, după numele locului unde s-a păstrat, în biblioteca imperială din Sankt Petersburg) între 1552-1553, al cărei tipograf ar fi fost Philippus Pictor, „una şi aceeaşi persoană cu Filip Moldoveanul, tipograful Tetraevanghelului slavon de la Sibiu din 1546.”[7] Acesta este urmat de Tetraevangheliarul  tipărit de diaconul Coresi în 1561.

Tetraevangheliarul lui Coresi a fost tipărit la Braşov, sub patronajul lui Johannes Benkner (judele Braşovului), iar traducerea s-a făcut după un original slavon, bănuit a fi atât Evanghelia slavonă a lui Macarie din 1512[8], dar şi o altă versiune slavonă[9].

Faţă de Tetraevangheliarul sibian, a cărui traducere din slavonă fusese coroborată cu Biblia lui Luther[10], textul tipărit la Braşov de Coresi şi de diacul Tudor este pur ortodox; ceea ce demonstrează fie reticenţa cu care preoţii români au întâmpinat ediţia sibiană (şi care ar fi putut să-i oblige pe promotorii Reformei să adopte o altă strategie), fie faptul că această traducere şi tipărire s-a făcut în urma unui impuls apărut în mediul ortodox (poate ca o reacţie la iniţiativele Reformei, aşa cum a apărut şi Cazania II, ca o reacţie la Cazania I).

Se pare că acest Tetraevangheliar, tipărit de Coresi la Braşov, a avut o circulaţie răspândită şi a fost copiat (direct sau indirect) de Radu Grămăticul sau Radu de la Măniceşti, lângă Ruşii-de-Vede (Roşiori-de-Vede), în 1574, la porunca lui Petru Cercel, aflat în exil, pe atunci, în insula Rhodos (manuscrisul păstrându-se acum la British Museum din Londra)[11].

Tetraevanghelul lui Coresi reprezintă, după P. P. Panaitescu, „difuzarea unui text tradus anterior în româneşte şi care a circulat mai întâi în manuscris în diferite părţi ale ţării”[12]. Şi tot pentru el, varianta aflată în Moldova pe la 1532 (pe care am amintit-o mai sus, când vorbeam despre existenţa unui Apostol tradus şi a unei Evanghelii în Moldova, menţionate într-o scrisoare a unui învăţat german) şi textul coresian sunt, probabil, identice[13].

Iar „dacă Evanghelia şi Apostolul din 1532 nu se identifică, cu careva dintre traducerile primitive conţinute de Tetraevanghelul de la Sibiu, Tetraevanghelul coresian şi Apostolele mai sus amintite [e vorba de Apostolul Iorga (datat 1551-1583), Apostolul Bratul (1559-1560), Codicele Voroneţean (1563-1583) şi Apostolul lui Coresi (1566) – n.n.], atunci existau, înainte de 1551, două versiuni ale Apostolului şi două versiuni ale Evangheliei[14], circulând paralel în Moldova şi Transilvania, în prima jumătate a secolului al XVI-lea.

Putem aprecia, deci, că, după modelul Apostolului şi al Psaltirii, şi Evanghelia a cunoscut traduceri în româneşte timpurii, chiar dacă nu s-au păstrat, pentru că cel mai logic este să considerăm, că atât cei care au tipărit-o, cât şi cei care intenţionau să o tipărească, chiar dacă aveau convingeri protestante şi urmau să o destineze unor scopuri străine de Ortodoxie, s-au folosit totuşi de traduceri mai vechi şi au păstrat sau nu, puritatea ortodoxă a acestora.

Acestea fiind spuse, avem acum o privire de ansamblu asupra primelor traduceri şi tipărituri ale textelor necesare cultului, altele decât textul slujbei propriu-zis. Ele coincid oarecum cu infiltrarea ideologiei reformate în Transilvania, dar nu credem că sunt, în mod exclusiv, un rezultat al infiltrării acestei doctrine.

Având în vedere atitudinea total negativă a Bisericii Ortodoxe faţă de Reformă, aceste traduceri nu s-ar fi făcut niciodată – cel puţin nu de către români ortodocşi – dacă însăşi Biserica, prin reprezentanţii săi, clerici sau mireni, nu ar fi avut, în parte, iniţiativa lor, dacă nu ar fi resimţit aceasta ca pe o necesitate internă, cauzată de faptul că limba slavă şi cea grecească aveau foarte puţini cunoscători, chiar în rândurile preoţilor.

P. P. Panaitescu semnalează faptul că, înainte de prima tipăritură românească (cea a Catehismului din 1544, cu influenţe luterane clare), în bisericile româneşti din Transilvania se făceau traduceri „la sfârşitul unor părţi din liturghie, în special la citirea Evangheliei şi a Apostolului[15] şi că preoţii care făceau aceste traduceri în faţa credincioşilor „aveau la îndemână cărţi scrise, în româneşte, manuscrise ale Evangheliei, Apostolului şi poate şi ale Liturghierului, foarte probabil ale Psaltirii[16].

Acelaşi cercetător susţine şi existenţa altor „manuscrise româneşti copiate în a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi în secolul al XVII-lea, dar care sunt traduceri din slavă precoresiene (înainte de tipărirea Evangheliei din 1560), fără a putea fi datate exact”[17], între care el enumeră Psaltirea slavo-română de la Mehadia (copie de la sfârşitul secolului al XVI-lea), Apostolul din colecţia M. Gaster şi încă două manuscrise ale unui Apostol şi Octoih mic din biblioteca orăşenească din Braşov[18].

La data la care Coresi tipărea Lucrul apostolesc (1563) şi Psaltirea (1570 şi 1577, ultima fiind o variantă slavo-română), existau deci, traduceri ale acestor cărţi în limba română. N. Cartojan era de părere că aceste tipărituri coresiene „reproduc o copie de pe vechile traduceri maramureşene” şi „poate şi Tetraevangheliarul (1561) este retipărirea unei traduceri anterioare, după cum mărturiseşte Coresi în introducerea Catehismului (1559): «neşte creştini buni socotiră şi scoaseră cartea den limbă sârbească pre limba românească». Celelalte sunt traduceri făcute în vremea lui Coresi”[19].

Cât despre impulsul care a determinat primele traduceri româneşti, cercetătorii nu s-au pus nici în acest caz de acord, unii considerând că acesta l-ar fi constituit învăţătura bogomilică – conform lui Sbierea care, tipărind Codicele Voroneţean, afirma că originalul trebuie plasat în secolul al XIII-lea, la sudul Dunării. N. Iorga şi I. A. Candrea sunt adepţii teoriei husite, care situează traducerea originală a textelor rotacizante în Maramureşul secolului al XV-lea.

O. Densuşianu şi Al. Rosetti sunt de acord cu teoria luterană, prezentată iniţial de Iorga şi care stabileşte datarea textelor rotacizante la începutul secolului al XVI-lea. În sfârşit, alţi exegeţi susţin importanţa influenţei catolice, iar N. Drăganu afirma că traducătorii Apostolului şi ai Psaltirii sunt la origine saşi şi au făcut aceste traduceri în Moldova, din porunca lui Despot-vodă, prieten cu Melanchton şi propagatorul luteranismului în Moldova[20].

P. P. Panaitescu a fost de acord cu Maramureşul ca localizare a primelor traduceri româneşti, nu însă şi cu influenţa factorilor externi, considerând că acest fenomen ecleziastic şi cultural a fost cu desăvârşire intern şi s-a dezvoltat în contextul încercării Bisericii româneşti din Maramureş de a-şi dobândi autonomia faţă de episcopatul ucrainian din Muncaci[21].

De altfel, el susţine că nici activitatea tipografică a lui Coresi nu este tributară influenţelor reformate, deoarece singurele cărţi care au, mai mult sau mai puţin, amprenta acestor influenţe, sunt Catehismul, Cazania I şi Palia de la Orăştie (adică Vechiul Testament, tipărit în 1582), dar nici aici, ele nu sunt copleşitoare[22]. Există şi exegeţi – cum ar fi T. Palade şi P. Olteanu – care afirmă că primele traduceri româneşti au fost făcute ca urmare a apariţiei unui context favorabil, ajutate fiind şi de factori interni, şi de factori externi[23].

Dacă primele noastre traduceri ar fi avut la bază numai un impuls străin, atunci limba română a acestor texte ar fi fost şi ea străină de duhul textelor ortodoxe. Or, în ciuda existenţei, uneori, a unor accente catolice sau reformate, aceste texte denotă o bază lingvistică şi dogmatică esenţial românească şi ortodoxă, ceea ce înseamnă că limba română cunoştea încercări literare anterioare (chiar dacă ele erau numai traduceri) şi că în Biserica Ortodoxă avusese loc acest fenomen de transpunere a unor cărţi importante pentru propovăduirea credinţei, în româneşte.

La data când Coresi începe activitatea tipografică, el avea, în ceea ce  priveşte limba română, un material lingvistic cât de cât „experimentat”, cu care putea să lucreze noi traduceri sau să revizuiască altele mai vechi.


[1] Cf. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 31-32.

[2] Cf. Ion Gheţie, Al. Mareş, op. cit., p. 417.

[3] Cf. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 37-38.

[4] Cf. Ion Gheţie, Cele mai vechi texte româneşti, editată de Universitatea din Bucureşti, Institutul de Lingvistică, Bucureşti, 1982, p. 147.

[5] Idem., p. 149.

[6] Ion Gheţie, Începuturile scrisului…, op. cit., p. 141.

[7] Ion Gheţie, Al. Mareş, op. cit., p. 337.

[8] Cf. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 119.

[9] Cf. I. Gheţie, Al. Mareş, op. cit., p. 345.

[10] Ipoteză înaintată de E. Petrovici, cf. Idem, p. 341.

[11] Cf. Idem, p.352-353.

[12] P. P. Panaitescu, op. cit., p. 118. [13] Cf. Idem, p. 120.

[14] Ion Gheţie, Al. Mareş, op. cit., p. 417.

[15] Op. cit., p. 122. [16] Ibidem.

[17] Op. cit., p. 131. [18] Cf. Ibidem.

[19] N. Cartojan, op. cit, p. 102. [20] Cf. Idem, p. 86-87.

[21] Op. cit., p. 66-97. [22] Cf. Idem, p. 155.

[23] Cf. Ion Gheţie, Începuturile scrisului…,  op. cit., p. 45.

Did you like this? Share it: