Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a.

***

II. 6. 5. Observaţii asupra limbii textelor liturgice

Ne vom ocupa, cu precădere, dintre cărţile sfinte ale cultului ortodox, de Liturghier. Antim Ivireanul ne-a oferit slujba Sfintei Liturghii într-o limbă cu adevărat neîmpovărată de imperfecţiuni lingvistice şi literare, înţeleasă de românii de pretutindeni fără dificultate. Vom începe însă prin a arunca o privire asupra efortului înaintaşilor săi, Coresi şi Dosoftei,  ca să înţelegem mai bine cum s-a ajuns la varianta definitivă şi care este meritul fiecăruia dintre participanţii la acest demers major în istoria şi cultura românească.

Astfel, la o primă reflecţie asupra Liturghierului coresian, ne raliem opiniei lui Al. Mareş, că este tipărirea unei traduceri făcute probabil în grabă[1], cu destule stângăcii lingvistice, inerente însă unui astfel de început. Era prima dată când se traducea şi se tipărea Liturghierul în limba română. Abia Dosoftei va tipări, în 1679, Dumnezăiască Liturghie, prima traducere oficială a Bisericii Ortodoxe Române, cu mult mai reuşită decât cea coresiană.

Lui Coresi îi revine însă meritul pionieratului. Trebuie menţionat că traducerea sa a utilizat – acolo unde a găsit – elemente de slujbă deja existente în limba română, rugăciuni şi psalmi, folosind manuscrise mai vechi sau tipărituri coresiene anterioare. Astfel că Liturghierul apare ca o operă de traducere realizată de către unul sau mai mulţi traducători (din Banat-Hunedoara sau centrul Transilvaniei[2]), la care se adaugă compilarea unor surse scripturistice deja existente şi circulând în limba română, plus revizuirea cărţii de către Coresi, în grai muntenesc. Această traducere a necesitat, deci, un efort însumat.

Pionieratul constă – credem, şi se vede că aceasta i-a interesat şi pe iniţiatorii acestui demers – în traducerea în româneşte a rugăciunilor de taină ale preotului, mai ales. Faţă de Liturghierul lui Dosoftei şi de cel antimian, cel al lui Coresi are însă mici lacune, eludând unele rugăciuni. Traducerea, deşi oarecum stângace, redă acelaşi text folosit până în ziua de astăzi: cu unele corecturi şi aduceri la zi, din punct de vedere lingvistic, ea este perfect valabilă şi autentic ortodoxă.

Chiar dacă Dosoftei nu a folosit traducerea coresiană, ci a tradus singur Liturghierul din greceşte, (în timp ce Coresi a folosit originale slavone), există însă o sesizabilă „filiaţie” între cele două, măcar în ceea ce priveşte „spiritul” traducerii (şi vom exemplifica mai jos). Oricât de uriaşe ar fi diferenţele între ele şi oricât de imperfectă limba tipăriturii coresiene, faţă de cea a lui Dosoftei (sau a lui Dosoftei, faţă de cea a lui Antim Ivireanul), nu putem să trecem cu vederea o curgere spre acelaşi sens al fragmentelor liturgice; ceea ce denotă că primii traducători şi revizorul Coresi au avut marele dar al intuiţiei, unind în aceeaşi matcă harul limbii şi al rugăciunilor. Limba însă, este întotdeauna perfectibilă, şi diortosiri se fac până în ziua de astăzi.

Este adevărat şi faptul că Biserica Ortodoxă nu putea ieşi în întâmpinarea credincioşilor săi cu o traducere nefinisată şi a fost necesară aşteptarea unor personalităţi ca Dosoftei în Moldova şi Antim Ivireanul în Ţara Românească, ca această sublimare a limbii să se producă şi să poată fi prezentat un Liturghier în română, tipărit de Biserică.

Coresi însă, ca un deschizător de drumuri, şi traducătorii de care a beneficiat – deşi se crede că aceştia au fost solicitaţi de episcopul calvin Pavel Tordaşi, şi că traducerea s-a datorat unor presiuni reformate – nu au greşit foarte mult: erorile, deşi pot fi privite cu severitate de către un lingvist, sunt minore sub raport literaro-teologic (şi când spun literar, mă refer la aspectul general al limbii, la impresia, în ansamblu, pe care o degajă textul). Sensul ortodox nu este deloc alterat.

Vom pune în paralel, spre exemplificare, câteva fragmente din Liturghierul lui Coresi, al lui Dosoftei, al lui Antim şi din cel actual, folosit în Biserică, pentru a putea observa cu atenţie ceea ce am spus până acum. În ceea ce-l priveşte pe Antim, vom prezenta ambele variante, de la 1706 şi 1713, pentru a se observa cum a revizuit propriile sale traduceri şi cum a lucrat asupra textelor. Vom urmări să exemplificăm din mai multe părţi ale Sf. Liturghii. (La Coresi există mai multe indicaţii tipiconale, dar lipsesc rugăciunile începătoare, precum şi cele care se fac la Sfintele Icoane. Să fie o imixtiune a Reformei sau nu? Nu ne putem pronunţa cu certitudine.)

Astfel, la îmbrăcarea veşmintelor:

Coresi:

„Bucură-se sufletul mieu în Domnul, că mă îmbrăcă întru cămaşe de spăsenie şi cu veşmânt de veselie îmbrăcă-mă ca unui ginere puse-mi cunună şi ca o nevastă înfrâmseţă-mă cu frâmseaţe”[3].

Dosoftei:

„Bucura-să-va sufletul mieu de Domnul, că mă-mbrăcă cu veşmânt de spăsenie şi cu îmbrăcământ de veselie mă-nvăscu, ca mirelui mi-au pusu-mi mitră şi ca miresei mă-mpodobi podoabă”[4].

Antim (1706):

„Bucura-să-va sufletul mieu întru Domnul: că m-au îmbrăcat în veşmântul mântuirii şi cu haina veseliei m-au îmbrăcat. Ca unui mire mi-au pus mie cunună şi ca pre o mireasă m-au înfrumseţat cu frumseaţe”[5].

Antim (1713):

„Bucura-să-va sufletul mieu întru Domnul: că m-au îmbrăcat în veşmântul mântuirii şi cu haina veseliei m-au îmbrăcat. Ca un mire mi-au pus mie cunună şi ca pre o mireasă m-au împodobit cu podoabă”[6].

Liturghierul actual:

„Bucura-se-va sufletul meu întru Domnul că m-a îmbrăcat în veşmântul mântuirii şi cu haina veseliei m-a împodobit; ca unui mire mi-a pus cunună şi ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă”[7].

Coresi:

„Blagoslovit Dumnezeu ce-au vărsat dulceaţa Sa spre preuţii Săi, ca mirul în cap ce deştinge în barbă, în barba lui Aaron, de deştinge în omet veşmântul lui”[8].

Dosoftei:

„Blagoslovitu-i Dumnezău, Care toarnă harul Său pre preuţîi[9] Săi, ca mirul pre cap, ce pogoară pre barbă, barba lui Aaron, ce pogoară la tivitura veşmântului lui, ca roua Ermonului”[10].

Antim (1706 şi 1713):

 „Blagoslovit e Dumnezeul acela ce varsă darul Său preste preoţii săi, ca mirul pre cap, carele să pogoară pre barbă, pre barba lui Aaron, carele să pogoară pre tiviturile veşmintelor lui”[11].

Liturghierul actual:

„Binecuvântat este Dumnezeu Cel ce varsă harul Său peste preoţii Săi, ca mirul pe cap, ce se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, ce se pogoară pe marginea veşmintelor lui”[12].

La Sf. Proscomidie:

Coresi:

„Ca oaia spre junghiere aduse-Se. (…) Ca mielul înnaintea tunzătoriului lui fără glas, aşa nu-Ş deşchidea rostul Lui. (…) Întru smerenia Lui luo-Se. (…) Născutul Lui cine va spune?”[13].

Dosoftei:

„Ca o oaie la giunghiat S-au tras. (…) Şi ca un miel fără de răutate împotriva celuia ce-l tunde, fără de glas, aşa nu deşchide rostul Său. (…) Întru smerenia Lui, giudeţul Lui s-au rădicat. (…) Rudenia dară a Lui cine o va povesti”[14].

Antim (1706 şi 1713):

„Ca o oae la junghiiare s-au adus. (…) Şi ca un miel nevinovat fără de glas, împotriva celui ce tunde pre dânsul, aşa nu-şi deşchide gura Sa. (…) Întru smereniia Lui judecata Lui s-au rădicat. (…) Şi neamul Lui cine îl va spune?”[15].

Liturghierul actual:

„Ca un miel spre junghiere S-a adus. (…) Şi ca o oaie, fără de glas împotriva celui ce o tunde, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. (…) Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat. (…) Iar neamul Lui cine-l va spune?”[16].

La Sf. Liturghie (propriu-zisă):

Coresi:

„Luceşte întru inema noastră de oameni-iubitoriu, Doamne, a Ta dumnezeiasca înţelepciune, lumină neputredă, şi cugetelor noastre descoperi ochii, întru Evanghelie propovedaniei Tale să înţeleagem, răsădeşte întru noi şi fericata învăţăturiei Tale frică, ca ale trupului pohte toate să le călcăm, sufleteasca viaţă să treacem, către îngânduirea Ta să ne înţelepţim şi să lucrăm. Tu amu eşti sfinţie şi lumină sufletelor noastre, Hristoase, Domnul nostru şi Ţie mărire tremitem, Tatăl şi Fiiul şi Sfântul Duh, acmu şi pururea şi în veacii de veac”[17].

Dosoftei:

„Străluceşte în inimile noastre, Omiubitor Despuitoriul, acea de Dumnezău priceperea Ta neputrezătoarea lumină ş-a cugetului nostru deşchide ochii într-a evangheliceştilor Tale strigări socoteală. Pune întru noi şi a fericitelor Tale porunci frică, ca, trupeştile pohte toate gios călcându-le, sufletească viaţă să petrecem, toate celea ce-s spre bună plăcerea Ta şi chitind şi lucrând. Că Tu eşti luminătura sufletelor şi trupurilor noastre, Hristoase Dumnezău, şi Ţie slavă trimitem, cu-mpreună alui Tău Neînceput Părinte şi Preasvântului şi bunului şi viaţă făcătoriului Tău Duh, acmu şi pururea şi în vecii de veci”[18].

Antim (1706):

„Străluceaşte întru inimile noastre, iubitoriule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricată a cunoştinţii dumnezeirii Tale şi deşchide ochii gândului nostru întru înţeleagerea evangheleştilor Tale propovedanii. Pune întru noi frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele trupului călcându-le, să petreacem viiaţă sufletească, şi toate ceale către plăcerea Ta, înţelepţindu-le şi făcându-le. Că Tu eşti luminarea sufletelor şi trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule şi Ţie mărire înălţăm, dinpreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viiaţă făcătoriul Tău Duh, acum şi pururea şi în veacii veacilor. Amin”[19].

Antim (1713):

„Străluceaşte în inimile noastre, iubitoriule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoştinţii dumnezeirii Tale şi deşchide ochii gândului nostru spre înţeleagerea evangheleştilor Tale propoveduiri. Pune întru noi şi frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele trupului călcându-le, viiaţă duhovnicească să petreacem, toate ceale ce sunt spre bună plăcerea ta şi gândind, şi făcând. Că Tu eşti luminarea sufletelor şi trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule şi Ţie mărire înălţăm, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viiaţă făcătoriul Tău Duh, acum şi pururea şi în veacii veacilor. Amin”[20].

Liturghierul actual:

„Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoaşterii Dumnezeirii Tale şi deschide ochii gândului nostru spre înţelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri. Pune în noi şi frica fericitelor Tale porunci, ca, toate poftele trupului călcând, vieţuire duhovnicească să petrecem, cugetând şi făcând toate cele ce sunt spre bună-plăcerea Ta. Că Tu eşti luminarea sufletelor şi trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin”[21].

Coresi:

„În mormânt cu trupul, e întru iad cu sufletul, ca Dumnezeu, iar întru rai cu tâlhariul şi în scaun erai, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul, toate le împluşi, nescrisule”[22].

Dosoftei:

„În mormânt cu trupul, iar în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, iar în rai cu tâlhariul şi în scaun erai, Hristoase, cu Părintele şi cu Duhul, toate  împlându-le. Acela ce eşti necuprins cu scrisul”[23].

Antim (1706):

„În groapă cu trupul şi în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, şi în Rai cu tâlhariul şi pre scaun ai fost Hristoase dinpreună cu Tatăl şi cu Duhul, toate plinindu-le, Cela ce eşti necuprins cu scrisul”[24].

Antim (1713):

„În groapă cu trupul şi în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlhariul şi pre scaun ai fost Hristoase dinpreună cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le, Cela ce eşti necuprins împrejur”[25].

Liturghierul actual:

„În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins”[26].

Coresi:

„Cu ceste fericate Tării şi noi, Împărate, de-oameni-iubitoriu, strigăm şi grăim: Sfânt eşti şi Preasfânt, Tu şi Unul-Născut al Tău Fiiu şi Duhul Tău Sfânt. Sfânt eşti şi Preasfânt şi mare frâmseaţa măriei Tale, ce lumea Ta aşa o iubişi, că Fiiul Tău Unul-Născut dat-ai, ca tot cela ce va creade întru El nu vor peri, ce va avea viaţa de veaci: ce vine şi toate ce era de noi socotire sfârşi în noapte ce întru ea vândut era, mai vârtos însuşi deade-Se derept a lumiei viaţă, luo pâine întru sfânta a Sa şi nevinovată mână dulce-har-deade, binecuvântată, o sfinţi, o frâmse, deade Sfinţilor Săi Ucenicilor şi Apostolilor, zise”[27].

Dosoftei:

„Cu acestea şi noi fericite Puteri, Despuitoriule Omiubitoriule, strigăm şi grăim: Svânt eşti şi cu totul Svânt, Tu şi Singurul Tău Fiiul şi Duhul Tău cel Svânt. Svânt eşti şi cu totul Svânt şi de mare cuviinţă-i slava Ta. Carele pe lumea Ta aşe o ai îndrăgit, cât pre Fiiul Tău cel Singur-Născut a-L darea, ca tot cine va crede întru dâns să nu pieie, ce să aibă viaţa veşnică. Carele venind şi toată acea pentru noi deregătorie împlând, în noaptea în care Să pridădiia şi mai vârtos Sângur pre Sine pridădiia pentru-a lumii viaţă. Luând pâine în svintele Sale şi preacurate şi fără prihană mâni, deaca mulţămi şi blagoslovi, deaca svinţi şi frânsă, dede Svinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând: (…)”[28].

Antim (1713):

„Cu aceaste fericite Puteri şi noi Stăpâne, Iubitoriule de oameni strigăm şi grăim: Sfânt eşti şi Preasfânt, Tu şi Unul Născut Fiiul Tău şi Duhul Tău cel Sfânt. Sfânt eşti şi Preasfânt şi de mare cuviinţă e mărirea Ta, Carele lumea Ta aşa o ai iubit, cât şi pre Fiiul Tău Unul Născut L-ai dat, ca tot cela ce creade într-Însul să nu piară, ci să aibă viiaţa de veaci. Carele viind şi rânduiala cea pentru noi plinind, în noaptea întru care S-au vândut şi mai vârtos însuşi pre Sine S-au dat pentru viiaţa lumii, luând pâine întru sfintele Sale şi prea curatele şi fără prihană mâini, mulţumind şi blagoslovind, sfinţind, frângând, au dat sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând. (…)”[29].

Liturghierul actual:

„Cu aceste fericite Puteri şi noi, Iubitorule de oameni, Stăpâne, strigăm şi grăim: Sfânt eşti şi Preasfânt, Tu şi Unul-Născut Fiul Tău şi Duhul Tău cel Sfânt. Sfânt eşti şi Preasfânt şi slava Ta este plină de măreţie. Căci Tu ai iubit lumea Ta atât de mult, încât pe Unul-Născut Fiul Tău L-ai dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Şi Acesta, venind şi toată rânduiala pentru noi plinind, în noaptea în care a fost vândut şi mai vârtos pe Sine însuşi S-a dat pentru viaţa lumii, luând pâinea cu sfintele şi preacuratele şi fără de prihană mâinile Sale, mulţumind şi binecuvântând, sfinţind şi frângând, a dat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând: (…)”[30].

Din aceste alăturări, se poate lesne observa că Dosoftei este, indiscutabil, mai aproape de varianta literară modernă (deşi unele cuvinte sau particularităţi moldoveneşti fac uneori textul să sune foarte arhaic), decât Coresi, dar cel care oferă un text care s-a păstrat aproape identic cu cel de astăzi, este Antim.


[1] Cf. Al. Mareş, op. cit., p. 36 şi 40.

[2] Cf. Idem, p. 39.

[3] Liturghierul lui Coresi, op. cit., p. 127.

[4] Dosoftei, Dumnezăiască Liturghie (1679), op. cit., p. 18-19.

[5] ***Evhologhion adecă Molitvenic, Râmnic, 1706, vol. I, op. cit., f. 30.

[6] ***Dumnezeeştile şi Sfintele Liturghii, Târgovişte, 1713, op. cit., f. 28.

[7] ***Liturghier, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 103-104.

[8] Liturghierul lui Coresi, op. cit., p. 128.

[9] Am păstrat, numai pentru acest cuvânt, notaţia cu î din i, ce transpune aici o particularitate fonetică moldovenească, de altfel arhaică, ce ni se pare a nu o putea adapta la normele actuale ale limbii, pentru că forma „preuţâi” ar fi, cred, curioasă şi dificilă.

[10] Dosoftei, Dumnezăiască Liturghie (1679), op. cit., p.  20.

[11] ***Evhologhion adecă Molitvenic, Râmnic, 1706, vol. I, op. cit., f. 30 şi respectiv: ***Dumnezeeştile şi Sfintele Liturghii, Târgovişte, 1713, op. cit., f. 28.

[12] ***Liturghier, ed. 2000, op. cit., p. 104.

[13] Liturghierul lui Coresi, op. cit., p. 128.

[14] Dosoftei, Dumnezăiască Liturghie (1679), op. cit., p. 24.

[15]  ***Evhologhion adecă Molitvenic, Râmnic, 1706, vol. I, op. cit., f. 31 şi respectiv: ***Dumnezeeştile şi Sfintele Liturghii, Târgovişte, 1713, op. cit., f. 29.

[16] ***Liturghier, ed. 2000, op. cit., p. 107.

[17] Liturghierul lui Coresi, op. cit., p. 136.

[18] Dosoftei, Dumnezăiască Liturghie (1679), op. cit., p. 49-50.

[19] ***Evhologhion adecă Molitvenic, Râmnic, 1706, vol. I, op. cit., f. 42.

[20] ***Dumnezeeştile şi Sfintele Liturghii, Târgovişte, 1713, op. cit., f. 40.

[21] ***Liturghier, ed. 2000, op. cit., p. 137.

[22] Liturghierul lui Coresi, op. cit., p. 131.

[23]  Dosoftei, Dumnezăiască Liturghie (1679), op. cit., p. 65.

[24] ***Evhologhion adecă Molitvenic, Râmnic, 1706, vol. I, op. cit., f. 48.

[25] ***Dumnezeeştile şi Sfintele Liturghii, Târgovişte, 1713, op. cit., f. 45.

[26] ***Liturghier, ed. 2000, op. cit., p. 153.

[27] Liturghierul lui Coresi, op. cit., p. 142.

[28] Dosoftei, Dumnezăiască Liturghie (1679), op. cit., p. 77-78.

[29] ***Dumnezeeştile şi Sfintele Liturghii, Târgovişte, 1713, op. cit., f. 49. Nu am mai reprodus şi textul din 1706, deoarece în exemplarul pe care l-am avut la dispoziţie, f. 51, la care trebuia să se afle această rugăciune, nu este cea care trebuie, ci o altă filă a fost lipită în mod greşit în acel loc.

[30] ***Liturghier, ed. 2000, op. cit., p. 161-162.

Did you like this? Share it: