Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a.

***

III. 4. Așezământul Mănăstirii Antim 

Antim Ivireanul lasă în scris urmaşilor săi un „testament” cu privire la mănăstirea al cărei ctitor este, pentru a fi sigur că cele hotărâte de el nu vor fi date uitării sau lesne încălcate de succesori. Exegeţii au văzut, în actul ctitoririi acestei mănăstiri, „completarea, în zidire şi imagine… a preamăririi prin cuvânt a lui Dumnezeu”[1], iar acest aşezământ, ca pe un act, o „«regulă» bazată pe virtutea milosteniei”[2].

Titlul complet este: Învăţături pentru aşezământul cinstitei Mănăstiri a Tuturor Sfinţilor, adecă Capete 32 întru carele să coprind toată chiverniseala Mănăstirii şi rânduiala milelor ce s-au hotărât să se facă pre an la săraci şi la lipsiţi, din venitul casei. Acum într-acestaş chip aşăzat în zilele prealuminatului şi înălţatului domn Io Constandin B <râncoveanu> Basarab Voevod, de noi, smeritul Mitropolit al Ungrovlahiei, Anthim Ivireanul ctitorul. La leat 7221, aprilie 24, în care an s-au început zidirea Besericii [3].

Cuprinsul (pinaxul) arată că lucrarea este împărţită în două părţi, a câte treizeci şi două şi, respectiv, opt capitole, fiecare, la care se adugă un cap osebit. Dar înaintea pinax-ului, Antim aşază următoarele versuri, în care este amintit „blazonul” său, melcul ce înalţă cornele către o stea, după cum este săpat şi în zidul Mănăstirii:

Toată suflarea, zice prorocul,
Cânte pe Domnul, peste tot locul.
Şi melcul încă, coarne înalţă,
Ca să-L lăudăm, pre toţi ne-nvaţă.

„Antim ne trimite la gramatica simbolisticii medievale, la gramatica cunoaşterii din vremea lui. Simbol al lumii, melcul sugerează legile şi dificultăţile acesteia. Casa lui, clădită în spirală, arată evoluţia de la punctul iniţial al creaţiei până la manifestrea plenară. Coarnele care ies şi se ascund sunt un simbol al vieţii şi al morţii. Trupul, cu desfăşurarea şi ritmul lui încet, greutatea urcuşurlui, spaimele de atacurile exterioare, prudenţa, cuminţenia, dat totodată tenacitatea, atotbiruitoare, sunt cuprinse în înţelepciunea melcului.

Anton Pann evoca (…) melcul în coaja lui. Iordache Golescu aducea melcului un omagiu comun în lumea sud-est-europeană: Melcul, când îi arde casa, cântă. Tâlc adânc, adresat pentru îmbărbătare, unora obişnuiţi să le ardă casa. Entuziasmul pentru lumea aceasta şi dispreţul pentru confortul ei sunt cuprinse în aceeaşi paremie.

Dar melcul urcă pe calea trasată de o întreită rază (raza harului dumnezeiesc al Sfintei Treimi – n.n.). În simbolismul ei bogat citim ceea ce căuta cărturarul: calea. (…) În cazul nostru avem în faţă o rază blândă, o Lumină lină; ea se supune încetinelii melcului, aşteaptă neclintită în funcţiunea ei, care este aici de orientare şi salvare”[4].

Predoslovia acestui testament spiritual al lui Antim menţionează motivele întocmirii sale, deoarece niciun lucru nu iaste atâta de priimit înaintea lui Dumnezeu ca facerile de bine ce să fac la săraci şi la Sfintele Beserici. Şi pentru aceasta vedem în Sfânta Evanghelie, cum că Domnul nostru Iisus Hristos, pre alţii nu face moşteni cereştii Sale Împărăţii, fără numai pre aceia ce au făcut faceri de bine întru această lume…[5].

Pentru aceasta, mitropolitul nu se mulţumeşte numai cu zidirea acestei prea frumoase Mănăstiri, pe care, cu acea puţină agonisită ce mi-au dăruit mila lui Dumnezeu şi am câştigat şi eu, cu multe osteneli şi cu sudoarea feţei mele am săvârşit-o şi am înfrumoseţat-o precum să vede [6], ci îi lasă şi puţin venit, după putinţa mea [7], spre buna conservare şi chivernisire a ei şi pentru ca să aibă şi săracii oarecare ajutoriu şi mângâiare [8].

Reglementările sale cu privire la gestionarea bunurilor şi a banilor Mănăstirii sunt cuprinse în capitolele pe care le-am menţionat şi o să amintim şi noi unele dintre aceste reglementări, observând cu atenţie, mai ales, cu câtă compasiune s-a aplecat mitropolitul asupra celor defavorizaţi ai societăţii.

Antim numeşte mănăstirea roada ostenelelor mele celor multe [9], pe care a închinat-o numai lui Hristos, ca Celuia ce iaste Stăpân a toate [10], şi doreşte, prin urmare, să fie nestăpânită de niciun fel de obraz, nici de domnul ţării, nici de arhiereul care va fi după vremi, nici de vreunul din boiari [11], aceasta sub ameninţarea blestemului, pentru cei care ar îndrăzni să calce decizia lui.

Egumenul mănăstirii urma să fie secodat de cinci epitropi din ceata neguţătorească [12], pe care Antim îi şi numeşte, pentru acea vreme – dar ale căror nume nu semnifică nimic pentru noi astăzi – şi care să aibă datorie de doao ori într-un an, la S-ti Gheorghe şi la S-ti Dimitrie, să fie ostenitori pentru dragostea lui Dumnezeu şi a Besericii, să meargă să cerceteze pe egumenul şi să-i ia seama pentru tot venitul şi cheltuiala casei şi să însemneze într-un catastih stătător, venitul şi toată cheltuiala pe scurt şi cu înţelegere…[13].

Epitropii aveau dreptul, dacă observau nereguli în conducerea mănăstirii, să ceară domnitorului şi mitropolitului înlăturarea egumenului respectiv, iar acesta să se pedepsească ca o slugă leneşă şi vicleană, care au îngropat talantul domnului său şi ca un fur de sfinte şi răpitor şi năpăstuitor al săracilor, pentru ca să vază şi alţii şi să se îndrepteze; căci noi am hotărât acel venit al casei să fie al săracilor, precum însemnăm mai jos [14].

În curtea mănăstirii, Antim stabileşte să locuiască într-o parte egumenul şi monahii, iar în alta slugile de care era nevoie pentru treburile mănăstirii şi care, fieştecarele să aibă hrana sa din casă şi simbriia după cum s-ar socoti că ar fi mulţemiţi [15].

Iar la slujbă să fie în strana mare, doi ieromonahi greci, care să cânte – evident – în greceşte, şi în strana mică doi preoţi de mir români, să cânte slujba rumâneşte [16], precizându-se chiar că aceşti doi preoţi de mir sunt cei care slujiseră, mai înainte de zidirea mănăstirii, la acea biserică din lemn, Sfântul Nicolae, care fusese în acel loc, şi că n-am vrut să-i lipsim pe acei preoţ din mahala, pentru mângâiarea lor şi pentru odihna mahalagiilor şi li s-au rânduit să ia simbrie fieştecarele de an câte taleri 20 şi câte şase chile de pâine pentru mâncare [17], îngăduindu-li-se şi să ia de sărindar fieştecarele câte un taler [18].

După ce stabileşte această rânduială în mănăstire, primul lucru de care se îngrijeşte Antim este învăţătura copiilor. Cunoscând foarte bine cât de precară era educaţia în acele timpuri şi starea de pauperitate în care trăiau mulţi oameni, care nu puteau avea posibilităţi de a învăţa carte – şi am văzut cât de mult deplângea „prostia”, „neînvăţătura” şi „neslovenirea” –, mitropolitul dorea să dea o şansă celor care vroiau să se instruiască.

Astfel, el decide: La trei copii săraci, ce vor să înveţe carte, să li se dea câte şase bani de zi, de mâncare, şi la Paşi câte o dulamă de aba, de 2 zloţi şi câte un işlic şi câte o păreche de cizme. Şi aceşti 3 copii să nu fie mai mici de zece ani, nici mai mari de 15. Şi această milă să li se facă până în patru ani; că într-atâta vreme poate să înveţe şi sloveneşte şi rumâneşte şi apoi să se pue alţii la loc [19].

Încă mai stabilea şi ca, la vremea căsătoriei să-i dea cinsprăzece taleri, să-i fie la nuntă ajutoriu [20], iar în cazul în care vreunul din ei dorea să devină preot, să i se dea deosebi alte 13 taleri (…) şi să pomenească pre domnul carele va fi şi aceste 5 nume: Ioann, Mariia, Macarie ieromonah, Theodosie arhiereu şi Anthim păcătosul arhiereu[21].

Va solicita pomenirea acestor nume şi în ziua de 3 septembrie, în care este sărbătorit Sfântul Sfinţit Mucenic Antim al Nicomidiei[22]. De aici, din acest pomelnic, s-a putut afla că numele părinţilor săi era Ioan şi Maria, cât și despre Macarie ieromonahul.

Antim are grijă ca acei copii, care învăţau în mănăstire, să fie educaţi de unul dintre cei doi preoţi de mir, care trebuia să-i înveţe carte şi alte rânduieli ale Besericii [23], iar cărţile de învăţătura copiilor să fie din casă [24], adică ale mănăstirii.

Pentru familiile sărace, care nu aveau posibilităţi materiale pentru a-şi îngropa morţii, mitropolitul stipulează ca să se cheltuiască din casă trei sute de bani. Cu doao sute de bani să cumpere lumânări şi pânză şi altele ce ar trebui, iar o sută de bani să-i ia preotul acela la care beserică se va îngropa acel sărac, să-i facă căzuta pogrebanie [parastas] şi 3 liturghii: a treia zi, a nooa zi şi la 40 de zile [25]. Aceasta pentru ca – zice el – oamenii săraci aflaţi în această grea situaţie, să nu mai fie purtaţi pe uliţe ca să cerşească, pentru a-şi putea înmormânta pe cei adormiţi, de care lucru necuvios râd neamurile [necreştinii][26].

Nu sunt trecuţi cu vederea în acest testament nici cei din închisori, alături de cei săraci şi de străni, faţă de care creştinii au primit poruncă să aibă grijă, pentru a intra în Împărăţia Cerului, ca unii ce au miluit pre cei săraci, au săturat pre cei flămânzi, au adăpat pre cei setoş, au îmbrăcat pre cei goi, au mângâiat pre cei străini şi au căutat pre bolnavi şi [pe cei]  închişi [27].

Împlinind porunca Mântuitorului, Antim se preocupă de fiecare din aceste categorii. Deci pentru cei din închisori şi pentru săraci, în 52 de sâmbete şi de duminici, ce sunt într-un an, să se dea la puşcărie sâmbăta câte 20 de bani şi dumineca la săraci câte 13 bani [28].

Pentru îmbrăcămintele celor goi, scrie ctitorul mănăstirii, la Joi mari să dea la trei săraci câte o dulamă de aba de un leu şi la trei fete sărace câte o roche de taleri 1 pol şi câte o păreche de cizme de taler pol, care fac taleri 9 [29]. Tot pentru tinerele fete fără posibilităţi materiale, se hotărăşte ca în toţi anii, a dooa zi de S-tii Dimitrie, să se dea unii fete sărace, care va vrea să se mărite, atunce la nunta ei taleri cincisprăzece (în ziua Sfântului Dimitrie, fata doar anunţa că doreşte să i se facă această milostenie – n.n.) [30].

Nu sunt uitaţi, bineînţeles, nici pribegii din ţări străine: La trei străini dintr-altă ţară, când s-ar întâmpla să vie întâi aici în ţară pentru milă, trei zile să aibă căutare din casă, de mâncare şi de băutură şi a treia zi să li se dea câte 30 de bani [31].


[1] Dan Horia Mazilu, Introducere…, p. 54.

[2] Idem, p. 53.

[3] Opere, p. 325.

[4] Virgil Cândea, Melcul, raza şi steaua, în: Arhimandrit Sofian Boghiu, Sfântul Antim Ivireanul şi Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, volum tipărit cu binecuvântarea PFP Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2005, p. 171.

[5] Opere, p. 326-327.

[6] Idem, p. 327. [7] Ibidem. [8] Ibidem. [9] Ibidem. [10] Idem, p. 328. [11] Ibidem. [12] Ibidem. [13] Idem, p. 328-329. [14] Idem, p. 329. [15] Idem, p. 330. [16] Ibidem. [17] Ibidem. [18] Ibidem. [19] Ibidem. [20] Ibidem. [21] Idem, p. 330-331. [22] Cf. Idem, p. 333. [23] Idem, p. 331. [24] Ibidem. [25] Ibidem. [26] Ibidem. [27] Idem, p. 327. [28] Idem, p. 331. [29] Idem, p. 332. [30] Ibidem. [31] Ibidem. 

Did you like this? Share it: