Istorie 6. 3
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Istoria începe de oriunde o privești
(vol. 6)
***
Partea întâi și a 2-a.
*
2. Necuvintele lui Nichita
Nichita Stănescu a publicat volumul de poezie Necuvintele în anul 1969[1], la editura Tineretului, fără ca anul publicării să apară pe pagina de titlu. Cartea are coperți negre, fiind în format mic, având 216 p. Coperta primă are pe ea acest desen[2].
Ilustrațiile cărții îi aparțin lui Mihai Sânzianu[3]. Nichita și-a împărțit cartea în 4 secțiuni: 1. Luptele, 2. Rîsu’ Plînsu’, 3. Mîncătorii de libelule și 4. Necuvintele[4]. Secțiunea ultimă a dat și numele volumului.
Prima secțiune, Luptele, cuprinde poemele Pean (7-8), un desen (9), Pierderea ochiului (11-12), Lupta lui Iacob cu Îngerul sau Despre ideea de «tu» (13-17), Lupta cu cinci elemente sau Antiterestre (18-22, 25-27), alt desen în p. 23, Lupta ochiului cu privirea (28-30), Lupta inimii cu sîngele (31-34, 37), alt desen în p. 35, un poem fără nume (38), Somnul și trezia (39-40), Ensitteren (41-42), Edict (43-44), alt poem fără titlu (45-46), Cîntec (47), Arta poetică (48-50).
A doua secțiune a cărții, numită Rîsu’ Plînsu’, începe în p. 53, cu poemul Mim (53-54), un desen, Dubla Nemesis (57-58), Poezia (59-60), aceasta fiind singura poezie de până acum dedicată cuiva, și anume lui Matei Călinescu[5], Cîntec de trei (61-62), Rîsu’ Plînsu’ (63-64), Zicere (65-66), Memoria asasină (67-68), Să sărutăm (69-70), Tîrfa sofisticată (71-72), Era o muzică presată (73-74), Că mi-e somn de nu mai pot, îmi zise (75-76), Mă fac nevăzut (77-78), Bruscă vorbire (79-80), un desen, Cîntec în doi (83-84), Treaba ta…(85-86), Cina cea de Taină (87-88), Înserare de toamnă (89-90), Lași mirosul (91-92), poem fără titlu (93), Desigur (94-95), Mînie lentă (96-97), Depărtarea (98-99), Bufonul și moartea (100-101), Cîntec (102-103), În Grădina Ghetsimani (104-106, 109-111), un desen în p. 107, Contemplație (112), Puls (113), Legea (114-115), Odă bucuriei (116-118), Ciocîrlia de la Austerlitz (119-120), Șirul de ochi (121-122), Inscripție nedescifrată (123-124).
A 3-a secțiune, numită Mîncătorii de libelule, este „către Hippy”. Ea conține următoarele poeme: Locul (127-128), un desen, Mirosul de pe dealul înalt (131-132), Jertfa și arderea de tot (133-134), Ce este viața? Cînd începe și încotro se îndreaptă? (135), Laț (136-137), Care este Puterea supremă ce animă universul și creează viața? (138-139), Ce este omul? Care-i este originea? Ce fel de destin are el? (140, 143-144), un desen în p. 141, Mîncătorul de libelule (145-146), Cine sunt eu? Care-i rolul meu în cosmos? (147-148), un desen în p. 149, Melancolie atavică (151-152), Să ne iubim ca florile (153-154), Idolii ierbii (155-156), Cotropirea frunzelor (157), un poem fără titlu (158), Înserare de toamnă (159-160), Fructe înainte de a fi mîncate (161-162), Curenții de aer (163-164), un desen în p. 165, Tragedii în timp de pace (167-168).
Secțiunea ultimă, Necuvintele, începe cu Ars poetica (171-172), dedicată lui Lucian Raicu, Cîntec (173), Autoportret pe o frunză de toamnă (174), un desen în p. 175, Timp (177-178), Întins pe spate stau și zic (179-180), Scenă (181-182), Armonizare (183-184), un desen în p. 185, Trecere (187), Miraj (188-189), Zicere…(190-191), Deci voi sta (192-193), Eu, adică el (194-195), Poem (196-197), Ce? (198-199), Ö (200-201), Joc întrerupt (202-203), Tu (204-205), Tenis (206-207), Ultima și «adios» (208-209), Necuvintele (210-211).
Poemul Necuvintele, din secțiunea a 4-a a cărții, numită Necuvintele, a dat titlul cărții Necuvintele din 1969.
Iar poemul Necuvintele e acesta:
„El a întins spre mine o frunză ca o mînă
cu degete.
Eu am întins spre el o mînă ca o frunză
cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură[.]
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătînd
ca sîngele.
Auzea cum se încetinește sîngele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un poem singur.
El
un om singur”[6].
Redactorul cărții a fost Nicolae Oancea, iar tehnoredactorul ei Valeria Postelnicu. Cartea a fost dată la cules pe 3 aprilie 1969, a primit bun de tipar în ziua de 5 iunie 1969 și a apărut în 1969, sub comanda nr. 9.556, într-un tiraj de 2. 200 de exemplare. Cartea a fost tipărită de Întreprinderea Poligrafică „Tiparul”, din București, sub comanda nr. 248[7].
*
3. A murit în picioare
În cartea Prin ochiul lui Nichita, Marin Tarangul a vorbit și despre moartea lui Nichita: „13 decembrie 1983. La ora două, după miezul nopții, Nichita Stănescu moare. Nu și-a petrecut decît ultimele două ore la spital, unde fusese adus de urgență. A refuzat să se lungească. Ținea cu fermitate să rămînă în picioare. Poziție de om viu, atît timp cît viața mai dăinuia în ființa lui”[8].
[1] Nichita Stănescu, Necuvintele, Ed. Tineretului, [București, 1969], p. 216.
[2] Am preluat imaginea de aici: http://cdn1.shopmania.biz/files/s1/129540559/p/l/1/nichita-stanescu-necuvintele-editie-hardcover~7798991.jpg.
[3] Cf. celei de a doua pagini a cărții, care este anterioară paginii de titlu.
[4] Nichita Stănescu, Necuvintele, op. cit., p. 213-216.
[5] Idem, p. 59. [6] Idem, p. 210-211. [7] Idem, p. 216.
[8] Marin Tarangul, Prin ochiul lui Nichita, trad. din lb. fr. de Gabriela Duda și Micaela Gulea, Ed. Cartea Românească, București, 1996, p. 19.