Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Întrebări și răspunsuri teologice
(vol. 1)

*

17. Cum trebuie să înțelegem cuvântul: „Glasul Domnului întărind cerbii” [Ps. 28, 9, LXX]?

E începutul versetului citat. În limba greacă avem: φωνὴ Κυρίου καταρτιζομένου ἐλάφους. Iar cerbii lui Dumnezeu sunt nevoitorii isihaști, care aleg să trăiască, aidoma cerbilor, „în zonele cu păduri întinse, care cuprind porțiuni de poieni sau luminișuri cu izvoare”[1] și să se roage neîncetat Domnului. Și, tot ca cerbii, isihaștii lui Dumnezeu mănâncă din hrana ascetică a pădurii. Căci cerbii mănâncă, printre altele, lujeri de plante și muguri[2]. Și la fel mănâncă și nevoitorii pustiei: fructe și plante ale pădurii. Căci Dumnezeu îi întărește ca să se nevoiască pentru mântuirea lor.

Dar cerb poate fi și orice credincios al Bisericii, care privește mântuirea ca pe o înălțime pe care trebuie să o urce. Care privește mântuirea ca pe o greutate ascetică, aidoma urcării unui munte.

Iar glasul Domnului, adică cuvintele Lui, sunt cele care ne întăresc pe noi în nevoința și pocăința noastră.


[1] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cerb.

[2] Ibidem.

Did you like this? Share it: