Iubiții mei[1],

predica de azi e o predică care îmbrățișează două zile liturgice. Pentru că în ea voi vorbi despre cei doi Sfinți Dimitrios pomeniți acum, în octombrie, unul după altul. Dar mai întâi voi răspunde la calupul al 7-lea de întrebări catehetice, pe care l-am pregătit pentru această predică.

Întrebarea întâi: Ce înseamnă a participa la mediul online din perspectivă creștină?

Putem participa din triplă ipostază la mediul online, adică la viața reală de pe internet: 1. de cititor, 2. de colaborator și 3. de creator de conținut de online.

Ca cititor, trebuie să te abonezi la spațiile online pe care vrei să le urmărești, să le citești, să le comentezi articolele și să le faci publicitate pe conturile tale sociale. Cititorul nu își poate spune opinia decât la comentarii și în măsura în care creatorul de online dorește să i le accepte. Tocmai de aceea, el este un perpetuu invitat și niciodată o gazdă.  Căci statutul de gazdă îl poate avea doar colaboratorul creatorului de conținut de online și creatorul de conținut de online.

Ce înseamnă să fii colaborator pentru o platformă teologică ortodoxă? Să scrii articole și să răspunzi la comentarii pentru o platformă teologică, care nu îți aparține. Tocmai de aceea tu colaborezi cu un spațiu online pe care nu îl manageriezi. Poți fi colaborator plătit sau colaborator fără plată. Însă în ambele situații trebuie să creezi conținut de online care să se integreze în mod firesc în formatul platformei, dovedind competențe teologice, culturale, lingvistice și de tehnoredactare reale.

Cine este creatorul de conținut de online prin excelență? Proprietarul platformei teologice. Cel care a inițiat platforma, cel care o manageriază, cel care stabilește traiectoria ei, cel care răspunde de ea, pentru că și-o asumă zilnic.

Tocmai de aceea, o platformă teologică ortodoxă este un spațiu real și personalizat, actualizat și monitorizat zilnic, unde oamenii vin să citească și să interacționeze cu scriitorii platformei.  E un spațiu identitar, un spațiu al mărturisirii, un spațiu scris în termenii prezentului și care presupune o interacțiune reală și imediată cu conținutul ei. Care e format din cărți, din articole, din file video și audio, din fotografii, din comentarii născute în interacțiunea cu cititorii.

Așadar, a participa la mediul online înseamnă a fi un om al prezentului, care își permite să facă acest lucru și care are nevoie de informația din online și de comunicare. Pentru că cititorul de online vine ca să se informeze, să se edifice, să întâlnească personalități teologice și literare, să învețe de la ele, să aibă o relație directă cu autorii de conținut de online.

Pentru că mediul online nu e un mediu „virtual” sau „potențial”, ci real și direct, creat de oameni reali, de oameni care comunică cu cititorii lor, mai întâi de toate, prin conținutul lor zilnic actualizat, iar, în al doilea rând, prin interacțiunea în mod real cu publicul cititor.

Căci internetul e cadrul pentru online, e ștecherul băgat în priză care ne facilitează comunicarea, însă comunicarea și educația la nivel online se fac prin intermediul conținutului de online pe care o platformă ortodoxă îl oferă. Conținut care nu se generează de la sine, ci care e creat de oameni care se dăruiesc unui public cititor.

Astfel, a participa la mediul online ca creator de conținut de online și ca proprietar de platformă teologică online înseamnă a participa la misiunea și la viața Bisericii, la comunicarea eficientă și directă cu credincioșii Bisericii și cu oamenii acestei lumi, la dezvoltarea bibliotecii teologice a Bisericii și a vizibilității publice a ei. Pentru că ești un promotor al echilibrului, al dialogului, al muncii de cercetare, al dăruirii convertitoare.

Întrebarea a 2-a: Ce reprezintă conturile de socializare pentru un creștin ortodox?

Modurile reale și rapide de comunicare ale vremii noastre. A avea cont pe Twitter, pe Facebook, pe You Tube, pe Flickr etc. și a comunica în mod onest și frumos cu alții înseamnă a te comporta firesc. Căci mediul online, ca și mersul pe stradă, are aceleași reguli. Cum, pe stradă, nu poți vorbi și nu poți face orice gest care îți trece prin cap, nici în online nu poți să faci acest lucru, dacă îți asumi cine ești și ce faci. Însă, cum mulți nu își asumă identitatea și arată cât de golani sufletește sunt în viața de zi cu zi, tocmai de aceea mediul online și comunicarea online sunt parazitate masiv. Dar pentru cei care vor să ne paraziteze comunicarea online există și soluții practice: eliminarea lor din cercul nostru de comunicare. Și toate spațiile de socializare sunt dotate cu astfel de arme împotriva persoanelor care nu știu sau nu vor să comunice, ci doar să strice viața altora.

Pentru mine însă, comunicarea reală nu începe pe conturile de socializare, ci acolo ea doar se prelungește. Ci comunicarea reală, pentru mine, începe aici, pe platforma mea, Teologie pentru azi. Eu aici scriu, aici public, aici editez, aici vorbesc cu oamenii, cu diverși oameni, și aici mă prezint tuturor așa cum sunt. Aceasta e cartea mea de vizită și biblioteca mea, munca mea și împlinirea mea teologică, duhovnicească și culturală. Pe rețelele de socializare eu mă publicitez și comunic cu cei care vor și știu să comunice cu mine.

Pentru că eu ajung pe Twitter și pe Facebook ca scriitor și editor de carte teologică, și nu, în primul rând, ca publicitator de texte ale altora. Bineînțeles, atunci când e cazul, promovez persoane și texte ce trebuie cunoscute și de către alții. Însă, în primul rând, pe rețelele de socializare eu ofer materie primă creată de mine și nu pescuită din online.

Dar majoritatea celor care folosesc rețelele de socializare le folosesc nu pentru dialog, din păcate, ci pentru publicitare de sine și pentru publicitare de diverse produse. Facebookul, pentru mulți, e un fel de blog pentru cei care nu se omoară cu scrisul, dar știu să uploadeze fotografii și videouri personale, pentru ca „să se facă cunoscuți”.

Un creștin ortodox însă ar trebuie să socializeze…pe interfețele sociale ale onlineului, adică să vorbească. Să vorbească despre sine, despre credința lui, despre modul cum și-a însușit teologia Bisericii, să comunice onest și rapid, având întotdeauna în minte faptul că el este un reprezentat al Bisericii în comunicare. Excesul de fotografii personale, excesul de publicitări de texte nescrise de tine, excesul de fotografii citaționale nu au de-a face cu comunicarea. Comunicarea nu se face cu emoticoane, nu se face prin intermediul textelor altora, ci prin ceea ce crezi, simți și știi tu.

Din păcate însă, atât raportarea la platformele teologice, cât și cea la mediile de comunicare sunt raportări cel mai adesea neasumate personal, fapt pentru care arătăm că ne e frică să comunicăm, că nu știm să comunicăm, că nu vrem să comunicăm, că nu vedem vreun folos din comunicarea cu alții. Și prin aceasta dovedim și noi, alături de alții, că suntem izolaționiști la nivel online, că ne manifestăm ghetoizant, că nu știm să vorbim cu cei care nu sunt de acord cu noi în multe privințe.

Întrebarea a 3-a: Trebuie să preferăm cartea tipărită sau cartea electronică?

Trebuie să le preferăm pe ambele. Dar să fim convinși de faptul că viitorul e al cărții electronice și nu al cărții în foaie, tipărite. Așa cum magnetofonul și casetofonul au rămas în urmă, pentru că am trecut la CD și DVD, tot la fel și cartea în foaie va rămâne o etapă a istoriei tipografice și oamenii vor merge mai departe, spre noi forme de tipărire ale propriilor lor experiențe. Marile biblioteci ale lumii au înțeles spre ce ne îndreptăm și digitalizează și cărțile vechi și pe cele recente, punându-le la dispoziția cititorilor lor. Adică transformă cartea în foaie în carte electronică, pentru ca să o poți citi pe computer sau pe telefon.

Editurile realiste ale lumii vând cartea în ambele formate: și în foaie și în format electronic. Dacă, în foaie, cartea îmi trebuie trimisă prin curier rapid și mai trec câteva zile, dar eu am nevoie de ea acum, astăzi, pentru că acum trebuie să știu ce scrie în ea, pentru cartea în PDF, Epub sau Kindle nu e nevoie decât de cardul bancar și mi-o downloadez în computer. Asta, bineînțeles, dacă nu cumva găsesc online oameni generoși, care să împartă cu mine, după cum fac și eu cu alții, diverse cărți electronice. Și dacă ai prieteni online care îți pot dărui cărți, acele cărți de care tu ai nevoie, atunci munca ta online va fi și mai prosperă.

Eu pledez pentru cartea electronică, pentru cartea prezentului și a viitorului, adică pentru aceea la care au acces toți utilizatorii de online. A publica o carte în foaie înseamnă a o arunca în niște librării, librării care există doar în anumite orașe și nu la sate, și unde ea poate să zacă ani întregi.

Cumpărătorii ei vor fi puțini, cititorii ei reali vor fi și mai puțini. Însă aici, în online, a publica o carte teologică în mod gratuit înseamnă a o universaliza. Pentru că o poate downloada și cel din România și cel din America și cel din Asia și cel din Australia. În timp ce cartea Părintelui X e în 300 sau 500 de exemplare și ea se află numai în anumite librării și costă 20 sau 40 de lei, cartea mea online a trecut granițele țării din prima zi de publicare. Eu nu trebuie să o car cu mașina sau cu avionul în Rusia sau în Israel, pentru că ea a ajuns acolo din primele clipe ale publicării ei, dacă cineva îmi urmărește creația în mod zilnic.

Tot la fel, Profesorul Y de teologie sau teologul Z de la Oxford sau din Paris, din Hong Kong sau din New York, îmi pot trimite cărți online în câteva minute, fără ca să aibă nicio adresă a locuinței mele din România. De ce? Pentru că mediul online facilitează imediat transferul de carte de la ei la mine și eu devin posesorul lor aproape instant.

Pe scurt: pentru editorii clasici, cartea e un lux, e pentru cei de la oraș și nu un bun de consum pentru toți cetățenii României, așa cum sunt, și pentru cei de la sat, sucurile sau detergenții. Dacă cartea nu apare la sat și satele nu au librării, înseamnă că țăranii „nu trebuie să citească cărți”.

Eu cred însă altceva: că toți cetățenii României, fie că trăiesc la sat, fie că trăiesc la oraș, au drepturi egale în fața cărții și că toți au nevoie de cartea teologică pe care eu o scriu și o public. De aceea eu o dărui pentru toți cei din România și pentru întreaga umanitate, fiindcă știu că toți avem nevoie de adevăr și de muncă cinstită de cercetare și de duhovnicie. Și prin asta eu pot fi citit oriunde, pe când cei care au cărțile doar în orașe, nu vor mai fi citiți, din ce în ce mai mult.

Iar faptul că tot mai mulți cititori Teologie pentru azi sunt de la sat, arată faptul că pachetul telefonie-televiziune-internet a ajuns în mod masiv și în satele românești sau prin intermediul telefonului mobil suntem citiți de pretutindeni din țară.

Și câteodată stau și privesc localitățile de unde sunt cititorii noștri, de unde sunt cei care accesează platforma noastră și îmi dau seama că despre unele nici nu știam că există. Și apoi le caut online și văd că localitatea are câteva sute sau o mie-două de locuitori. Dar de acolo, din acea localitate, eu am un cititor! La care nu mă puteam duce personal, cu desaga de cărți în spate, pentru ca să i le dărui…dar, datorită internetului, care ne facilitează comunicarea, el poate downloada într-o zi toate cele 141 de cărți editate de către mine, în format PDF, și le poate avea în computerul lui. Și toate cărțile publicate de mine nici nu cântăresc…un giga de informație. Așa că 141 de cărți ale mele le pune pe un stick, alături de alte câteva mii, și are ce citi oriunde se duce.

Dar are ce citi de la mine, pentru că eu m-am nevoit să le scriu și să le editez și i le-am dat gratuit. Nu a fugit după cărțile mele prin librării, prin biblioteci, ci le-a descărcat la pachet. Iar cum tinerii dar nici adulții nu mai „au timp” și „chef” de biblioteci, unde credeți că e singurul loc unde mai caută creștinii ortodocși (și nu numai), teologii ortodocși și ierarhia ortodoxă informație teologică? Online! Adică aici. Și le vor găsi pe ale mele în primul rând, dar nu și pe ale teologului sau ale Părintelui sau ale Ierarhului cutare, care nu își au cărțile decât în foaie.

A 4-a întrebare: Cum trebuie să se raporteze un creștin ortodox față de partidele politice și față de legile statului în care trăiește?

Partid înseamnă facțiune și nu un întreg. Iar partidele sunt ideologice, pentru că se fundamentează ideologic. Iar ideologia unui partid, modul lui de a vedea guvernarea unei țări e subiectivă. Tocmai de aceea, într-o campanie electorală lupta se dă între perspectivele subiective, de grup, ale partidelor. Unii trag spre dreapta, alții spre stânga, unii merg spre centru-dreapta, alții spre centru-stânga. Unii sunt nostalgici, alții sunt tradiționaliști, unii vor modernizarea în forță a țării, alții vor alinierea la standarde improprii țării lor.

Spectrul politic al unei țări împarte țara după interesele de partid. Faliile sunt cu atât mai mari între cetățeni cu cât partidele importante sunt 3-4 sau minim două. Pentru că unii vor spre stânga, iar alții vor spre dreapta…căci niciun partid nu e pentru toți cetățenii unui stat. Și așa stând lucrurile, ori că ajunge stânga la putere, ori că ajunge dreapta, nicio guvernare partidică nu va mulțumi pe toți cetățenii. Iar dacă cei de la guvernare încearcă să escamoteze acest adevăr simplu, să-l bage sub preș, adică faptul că nu toți cetățenii sunt de acord cu ea, apar derapajele democratice grave.

În comparație cu partidele, Biserica e a tuturor și pentru toți. Iar cei care simpatizează cu un partid sau cu altul, trebuie să nu își strice relațiile eclesiale cu cei care sunt de altă părere. Adică viața eclesială ar trebui să fie deasupra partizanatelor de tot felul, pentru că scopul nostru e să ne mântuim. De aceea, opțiunile politice ar fi bine să ni le manifestăm doar în cabina de vot și să evităm orice extremism politic.

Eu mi-am exprimat de fiecare dată dreptul la vot, pentru că e un drept democratic și necesar societății noastre care e tânără în democrație, și singurele mele discuții politice le am cu soția mea. Pentru că nu îmi plac agitatorii politici, nici fanaticii politici, după cum nu îmi plac nici cei religioși. Iar cum discut, în mod relaxat, despre fotbal sau despre un film sau despre o mâncare, tot la fel discut relaxat și despre politică. Pentru că eu nu fac politică, dar înțeleg politica și adesea sunt dezamăgit de ceea ce se petrece în mediul politic. Și sunt dezamăgit nu pentru politică în sine, ci pentru cei care suferă de pe urma politicii, adică pentru poporul meu. Căci politicile proaste, deciziile politice proaste, îi afectează pe cetățeni, dintre care, cei mai mulți sunt membrii ai Bisericii.

De aceea, deși nu fac politică, nu pot să accept interior derapajele oamenilor politici, care au ajuns să le facă, tocmai pentru că au fost votați democratic.

Pe de altă parte, politica se face cu politicieni, iar legile statului se fac tot de către ei. Raportarea noastră la instituțiile și legile statului trebuie să fie una de acceptare a lor, chiar dacă putem avea nuanțe critice la adresa unora. Tocmai de aceea, extremismul politic e la fel de dăunător ca și extremismul anti-statal sau cel religios. Și pe mine mă dezgustă toate 3. Pentru că una e să nu fii de acord cu o lege, cu mai multe sau cu anumite persoane, aflate pasager într-o funcție, și alta e să nu fii de acord cu statul român și cu faptul că noi suntem în UE și NATO.

A pleda pentru un stat fără instituții e ca și cum ai pleda pentru o casă fără pereți. Și a nu dori NATO înseamnă a nu dori să ai garanții de securitate pentru națiunea română. Iar a nu dori în UE înseamnă a nu dori să călătorești, să muncești și să înveți în Europa, a nu dori să fii european și să te manifești ca atare, a nu dori ca România să se dezvolte împreună și în relație cu celelalte state europene, ci în mod izolat, refractar momentului. Și dacă nu dorești să fii european înseamnă că ți-e frică cu cine ești, că ți-e rușine că ești român, că te consideri inferior europenilor.

Însă un român nu are de ce să se simtă inferior nici față de Europa, nici față de America și nici față de altcineva. Pentru că el este ceea ce este. Românul trăiește în modul lui unic și irepetabil, pentru că are o credință, o cultură, o istorie, o anume experiență, o anume localizare pe fața pământului. Fiecare vine cu ceea ce este el în dialogul popoarelor lumii. Niciodată românul nu va fi american și nici germanul nu va fi rus, dar toți 4 pot să dialogheze și să își prezinte experiența proprie.

Mai pe scurt: ne raportăm cu moderație și în mod critic față de partidele politice, considerându-le instrumentele prin care se desfășoară exercițiul democratic al guvernării și nimic mai mult, și respectăm instituțiile și legile statului și ne supunem lor, chiar dacă avem reticențele și obiecțiile noastre față de anumite legi sau persoane aflate în fruntea lor.

A 5-a întrebare: Cum fac diferența între sensul literal și cel duhovnicesc în Scriptură și la Sfinții Părinți?

Sensul literal e cel istoric. Ceea ce citești, aceea și înțelegi. Sensul duhovnicesc al Scripturii e dincolo de literă și la el ajungi printr-o înțelegere duhovnicească a textelor sfinte. Pasajele scripturale care nu se pot citi ca relatări istorice intră în categoria celor care se înțeleg duhovnicește. Și aici mă refer la profeții, la nume, numere, exprimări metaforice, parabole. Însă orice relatare istorică a Scripturii poate fi citită și înțeleasă și duhovnicește, fără ca înțelegerea duhovnicească „să desființeze” sensul literal, istoric al textului.

Dacă veți citi cărți patristice, veți vedea că Sfinții Părinți utilizează ambele citiri: și pe cea istorică și pe cea duhovnicească la un text anume. Și ei ne atenționează când e vorba de o înțelegere și când e vorba de cealaltă. Și Scriptura ne atenționează uneori asupra acestui fapt. Ca, spre exemplu, atunci când Domnul ne-a tâlcuit parabolele Sale. Parabolele Sale sunt niște decupaje din realitate, pe care noi, majoritatea, le-am fi citit doar literalist. Dar când El ne-a spus că cuvintele Sale înseamnă…altceva decât ele desemnează în mod firesc, atunci am înțeles cu toții că Scriptura e, dincolo de literele ei, un abis de cunoaștere.

Iar Sfântul Pavlos spune la I Cor. 10, 4 că „stânca era Hristos [ἡ πέτρα ἦν ὁ Χριστός]”, cf. BYZ. Care stâncă? Din care băuseră evreii în pustiu. Însă nicăieri în Vechiul Testament nu ni se spune că stânca aceea era…o prefigurare a lui Mașiah, a lui Hristos. Dar Sfântul Pavlos, citind duhovnicește acea expunere istorică a Scripturii, a spus un lucru…care nu are nimic de-a face cu literalitatea Scripturii, dar are de-a face cu abisul de teologie al Scripturii, care locuiește dincolo de literele ei.

Și există Sfinți Părinți ai Bisericii care au comentat duhovnicește mare parte sau aproape integral Vechiul Testament și au înțeles că acolo, în cărțile cele vechi, se află ascunsă toată cunoașterea duhovnicească a Noului Testament, după cum în Noul Testament stă ascunsă toată viața veșnică a Împărăției lui Dumnezeu. Dar pentru această cunoaștere sfântă, pe care numai slava lui Dumnezeu ne-o învață, e nevoie de curăție și de sfințenie.

Mai pe scurt: literal, putem citi întreaga Scriptură. Și, pentru mulți, la asta se rezumă „cunoașterea” Scripturii: la literalitate. Duhovnicește, o putem citi în măsura în care noi suntem duhovnicești. La fel stă treaba și cu Sfinții Părinți: oricine îi poate citi, dar nu toți îi pot înțelege în profunzimile lor teologice și duhovnicești. Pentru că teologia, cu adevărat, e pentru oameni Sfinți.

A 6-a întrebare: Cum se citește o carte și cum se iau notițe în timpul lecturii?

Pentru acest lucru am creat o categorie specială pe TPA, intitulată: Fișe de lectură[2], care, acum, cuprinde 786 de articole. De aici puteți învăța cum se iau notițe de lectură și cum putem dialoga sau ne putem certa cu cartea pe care o citim. Căci, pe lângă citările punctuale din carte, pe care le putem folosi în studiile și cărțile noastre viitoare, putem să scriem diverse observații, constatări, dezamăgiri vizavi de carte.

Pentru că o carte fără notițe e o carte fără memorie. Noi uităm ceea ce am citit, uităm până și faptul că am citit acea carte, dar dacă avem notițele noastre la carte, ceea ce ne-a plăcut și ce am aflat nou datorită ei, avem ceva esențial din carte.

Așa că, citiți cu stiloul sau cu pixul în mână și notați-vă pe carte și pe foaie diverse lucruri care vă plac din cartea pe care o citiți! Sau, dacă vreți să fiți mai practici (și eu pentru asta pledez), scrieți direct în computer ceea ce citiți și vreți să rețineți! Pentru că tot în computer vă veți scrie și articolul, referatul sau cartea și acolo trebuie să aveți toată informația. Apoi o clonați pe CD sau DVD ori o țineți pe stick sau într-un hard extern ori o țineți în baze de date online.

Iar dacă ați citit și citat corect, dacă ați tradus corect, informația e acolo, pentru a fi utilizată oricând. Dacă nu faceți serios, odată pentru totdeauna, citirea, traducerea și luarea notițelor, nu veți avea ce să citați în lucrările viitoare.

Pentru că, pentru a citi o carte, trebuie să îți faci timp, să ai mintea trează, clară, pătrunzătoare, să citești cu atenție și nu pe sărite, să citezi și să traduci cu atenție pasajul de care ai nevoie și pe el să îl stochezi în biblioteca ta, în baza ta de date.

Cititul de carte teologică trebuie să fie plin de rugăciune, de post, de priveghere, de curăție, de smerenie. Citim cărți teologice nu pentru ca „să ne certăm cu alții” pe tema lor, ci pentru ca să învățăm să ne curățim de patimi. Citim pentru ca să ne mântuim. Citim pentru ca să ne bucurăm duhovnicește. Pentru ca să ne educăm pentru Împărăția lui Dumnezeu. De aceea nu putem să citim fără atenție și indolent.

A 7-a întrebare: Ce are și ce nu are o carte vorbită, înregistrată audio, video sau audio-video?

Cartea vorbită nu are note de subsol, nu are indici, nu are bibliografie, adică nu are zona muncii de cercetare, ci este o poveste pentru cei care ascultă. Pentru că în înregistrarea cărții se caută acapararea celor care o ascultă sau vederea celui care o citește și nu arătarea elementelor de veridicitate ale cărții. În cartea tipărită clasic sau în cea electronică apar toate acele elemente care lipsesc povestirii și care ne arată dacă avem de-a face cu o scriere onestă sau cu un plagiat în formă continuată.

Eu respect conceptul, îl consider util și pledez pentru cartea vorbită, pentru că ea reține vocea sau fața autorului sau a artistului care o citește. Ea e un document de viață, care conține mai mult decât e cartea, pentru că conține și vocea și ritmul interior al celui care o vorbește. Însă cartea vorbită are marginile ei, pentru că ea nu are pagini, nu are note de subsol, ci e numai o povestire captivantă. Ea transformă cartea într-un discurs, dar cartea adevărată, în primul rând, e un document de corectitudine și apoi un discurs. Pentru că cititorul avizat caută mai întâi în ce măsură cartea este o oglindă a vieții și a crezurilor autorului și numai după aceea declamă creația autorului.

A 8-a întrebare: Care e diferența dintre a avea o avere anume și a ți se lipi inima de averea ta?

Diferența e majoră: oricare dintre noi avem o avere, oricât de mică e ea, dar nu toți suntem lipiți cu sufletul de averea noastră. Nu toți considerăm avuția un idol. Și averea noastră primă e formată din sufletul și trupul nostru, din viața și sănătatea noastră, din ceea ce suntem și știm să facem. După aceea urmează hainele, cărțile, banii, casele, pământurile, mașinile, conturile bancare etc.

Și, așa cum nu toți sunt împătimiți de trupul și calitățile lor și nu se laudă cu ele tot timpul, tot astfel și raportarea lor față de avere e una ca față de ceva temporar. Pentru că o consideră o utilitate, dar nu sunt în stare să moară pentru ea. Fapt pentru care mulți își cheltuie averea, nu pun bază pe ea, ci pe ceea ce fac cu ea. Și creștinii, prin milosteniile și faptele lor bune, arată că nu sunt lipiți de averile lor, ci le văd ca lucruri prin care îi bucură și îi folosesc pe alții, dar și pe ei înșiși.

A 9-a întrebare: Ce înseamnă a mânca și a bea ortodox?

Înseamnă a mânca și a bea mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru ce mâncăm și bem. A mânca și a bea rugându-ne Lui și binecuvântând ceea ce avem pe masă.

Și mâncarea și băutura noastră trebuie să fie sănătoase și în cantități ponderate. Și e bine să mâncăm mai multe mese pe zi decât una mare și lungă, și care să ne cadă greu la stomac.

Nu avem voie să mâncăm sânge și carne în sânge, nici carne din animal mort, nici carne crudă. Trebuie să căutăm cât mai mult să mâncăm produse naturale, fructe și legume, iar la fructe și legume să respectăm sezonul lor, căci atunci sunt autentice. Anul bisericesc alternează mâncărurile de dulce cu cele de post și asta ne ajută într-o dezvoltare bună, armonioasă, a persoanei noastre. Așadar, mâncarea și băutura ortodoxe presupun rugăciunea, binecuvântarea, mâncarea când ți-e foame, rezumarea la strictul necesar și postul. Pentru că ele ajută trupul să fie activ și trupul e biserica sufletului și a harului dumnezeiesc.

A 10-a întrebare: Cum știu că, într-o zi, am dat tot ce am putut din mine pentru a sluji lui Dumnezeu și oamenilor?

Prin aceea că, la sfârșitul zilei, cazi lat de oboseală în pat și adormi imediat, dar, în același timp, ești mulțumit de tot lucrul bun pe care l-ai făcut în acea zi.

Și am ajuns, iubiții mei, la cea de a doua parte a predicii, unde trebuie să vorbim despre cei doi Sfinți ai lui Dumnezeu pomeniți pe 26 și 27 octombrie în fiecare an. Care sunt pomeniți în aceste două zile, fără să fie singurii pomeniți în aceste zile.

Pentru că Sfântul Mare Mucenic Dimitrios, Izvorâtorul de mir, pomenit pe 26 octombrie[3], e pomenit azi alături de Sfinții Mucenici Artemidoros [Ἀρτεμίδωρος] și Vasilios [Βασίλειος], de Sfânta Muceniță Leptina [Λέπτινα], de Sfântul Mucenic Glicon [Γλύκων], de Sfântul Cuvios Mucenic Ioasaf cel Nou [Ἰωάσαφ ὁ Νέος], de Sfânta Muceniță Leontini [Λεωντίνη], de Sfinții 2 Cuvioși Leontios din Muntele Athos, de Sfântul Mucenic Gheorghios din Ioannina[4].

Însă dintre toți aceștia, azi pomeniți, noi îl știm doar pe Dimitrios, căruia îi zicem Dumitru, și doar pe el îl cinstim. Și dacă îl cinstim liturgic doar pe Dimitrios, Marele Mucenic, despre ceilalți nu spunem nimic. Și prin aceasta nici nu știm că ei există. Iar dacă nu știi că există un Sfânt, tocmai de aceea nici nu te rogi lui, nu vrei să citești Viața lui, nu te interesează de Sfintele lui Icoane.

Dar toată lumea îl știe pe Dimitrios, cel cu Sfintele Moaște la Tessalonichi [Θεσσαλονίκη][5]. Și poate că tocmai din acest motiv, din cauza Sfintelor sale Moaște cinstite la Salonic, în Grecia, și noi, azi, îl cinstim pe Sfântul Dimitrios și nu și pe ceilalți Sfinți pomeniți azi.

După cum, cu siguranță, pe Sfântul Cuvios Dmitrii Basarbovschii [Дмитрий Басарбовский][6] îl pomenim mâine, pe 27 octombrie, și îl cinstim în mod special în România, pentru că Sfintele sale Moaște sunt la București, în Catedrala patriarhală. Dacă nu ar fi fost acolo Sfintele sale Moaște, și el ar fi fost pus la index. Ar fi fost unul dintre ceilalți Sfinți pomeniți mâine. Pentru că mâine, pe 27 octombrie, sunt pomeniți, alături de Sfântul Dmitrii, Sfântul Mucenic Nestor [Νέστωρ], Sfântul Mucenic Luppos [Λοῦππος], Sfintele Mucenițe Capetolina [Καπετωλίνα] și Erotiida [Ἐρωτηΐδα], Sfântul Chiriacos [Κυριάκος], Patriarhul Constantinopolului, Sfânta Procla [Πρόκλα], soția lui Pilatos, Sfinții Mavrianos [Μαβριανὸς] și Valentinos [Βαλεντίνος], Sfântul Cuvios Nestor [Νέστωρ], Cronicarul din Rusia, și Sfânta Diighisi [Διήγηση] din pământul Ivirilor[7].

Însă eu am citat Sfinții pomeniți în Sinaxarul grecesc în aceste două zile, Sfântul Dmitrii, din Bulgaria, pomenit mâine, neapărând în acest Sinaxar.

Așadar, Sfinții pomeniți în aceste două zile sunt mult mai mulți, dacă vom consulta toate Sinaxarele Bisericilor Ortodoxe surori și edițiile aghiologice romano-catolice (pentru Sfinții comuni nouă și lor, până la 1054). Și, cu toate acestea, noi pomenim doar doi Sfinți, câte unul pe fiecare zi, deși ei sunt mult mai mulți pomeniți în aceste două zile.

– De ce cinstim numai un Sfânt sau doi într-o zi și nu îi cinstim pe toți la un loc, cum ar fi normal?

Din neputință fizică, dar și din comoditate.

Ce înseamnă neputință fizică? Ar trebui ca fiecare Vecernie și Utrenie să conțină Slujbele a toți Sfinții pomeniți într-o zi liturgică. Și dacă acum ele conțin o Slujbă, maxim două de Sfinți și acelea intercalate, întrețesute, băgate una în alta, cum ar arăta 10 Slujbe separate sau una în alta, slujite într-o zi? Și dacă am face Slujbe pentru toți Sfinții pomeniți într-o zi, atunci Vecerniile și Utreniile Bisericii ar trebuie să fie enorme, iar cărțile de cult ar trebui să aibă, în plus, mii de pagini.

De ce din comoditate? Pentru că, la o adică, teologi și oameni duhovnicești ai Bisericii ar putea să creeze o Slujbă pentru fiecare Sfânt în parte, pomeniți într-un an liturgic, și să le includă în noi cărți de cult și cei de la strană să aleagă ce Slujbe vor să cânte anul acesta, ce Slujbe să cânte anul viitor și tot așa. Dar comoditatea noastră e „mai bună”…decât a crea Slujbe pentru Sfinți. După cum tot comoditatea noastră e de vină…că nu avem Sfinte Icoane pentru mulți dintre Sfinții pe care Biserica îi consideră Sfinții ei. Și tot comoditatea noastră, da, tot ea, e de vină că nu avem Vieți de Sfinți actualizate conform surselor și extinse tot mai mult, prin minunile și descrierea posterității Sfinților în Biserică.

Da, din comoditate, îi cinstim pe aceiași Sfinți în fiecare an și îi ignorăm pe toți ceilalți Sfinți ai Bisericii, care sunt în sinaxarele ei, și de care nu se interesează decât prea puțini creștini ortodocși.

Pentru că, pe prea mulți creștini ortodocși îi interesează ce fac Sfinții pentru ei, adică minunile lor, dar nu îi interesează persoana Sfinților, Slujba lor, Viața lor, Icoanele lor, posteritatea lor în Biserică. Adică ne raportăm utilitarist față de Sfinți și primim după inima noastră.

Însă niciun Sfânt nu e „mai puțin important” sau „nevrednic” de a avea Slujba lui și pomenirea lui în Biserică!

Sfântul Dimitrios și Sfântul Dmitrii, azi și mâine pomeniți, merită aceeași cinstire în Biserică ca și toți ceilalți Sfinți ai Bisericii. Dar noi am maximalizat cinstirea lor și am desființat cu totul pomenirea celorlalți din aceste două zile.

Ei sunt pe buzele tuturor, iar ceilalți nici nu știm că există.

Și astfel am făcut cu sute de mii și milioane de Sfinți ai Bisericii: i-am uitat și îi cinstim doar pe câțiva în mod liturgic.

De aceea, când cauți un Sfânt pomenit de toți la nivel online găsești zeci de Icoane ale lui, discuții despre el, evlavie multă, Biserici ridicate în cinstea lui, cărți și simpozioane, dar când cauți Sfinți…care nu apar în calendarele actuale, dar sunt Sfinții Bisericii lui Dumnezeu, nu găsești Icoane, nu găsești informații despre ei, nu găsești Vieți ale lor, nu găsești Biserici cu hramul lor, pentru că ei…sunt înghițiți de uitarea noastră. Și când zic uitarea noastră…nu zic numai despre România, ci despre Biserica Ortodoxă din întreaga lume, pentru că și în altă parte se petrece același lucru: se cinstesc unii Sfinți, iar majoritatea Sfinților este neglijată sistematic.

De aceea, foarte mulți ortodocși nu știu care persoane pomenite în Scriptură sunt Sfinte și care nu și nici nu știu unde ar putea să citească care sunt Sfinții Bisericii pe secole. Pentru că nu avem o ediția critică a Sinaxarului Bisericii din toate secolele. În cărțile de cult și în colecțiile aghiologice avem date despre mulți Sfinți, dar nu avem o ediție sistematică cu Sfinții Bisericii Ortodoxe din orice secol și din orice parte a lumii. Din acest motiv, mulți dintre teologi și dintre membrii clerului Bisericii nu cunosc cine sunt Sfinții Bisericii, despre unii știu că sunt Sfinți, despre alții au dubii, despre alții nu știu nimic. După cum teologii Bisericii nu știu multe cărți patristice, liturgice, istorice și manuscrisele Scripturii, fie că nu sunt scoase din manuscrise, fie că sunt în limbi inaccesibile lor.

Și această stare de fapt e o smerire a tuturor. Pentru că, pe de o parte, nu suntem atât de mult specializați lingvistic și teologic pentru ca să le citim, să le traducem și să le punem în circulație, pe de altă parte, e greu să le procuri și să ai acces la marile arhive teologice ale lumii. Iar punerea lor la un loc, aprofundarea lor, a datelor Tradiției, pentru o nouă înțelegere, mult mai profundă, a istoriei și a vieții Bisericii pe secole, necesită bani mulți, oameni ultrapregătiți și cadru instituțional pentru cercetări teologice interdisciplinare și interconfesionale. Căci nu numai noi, ortodocșii, avem specialiști în teologie și în manuscrisologie, ci toate confesiunile creștine au specialiștii lor.

Iar dacă vrei să scrii în cunoștință de cauză despre alții și despre perspectiva lor în care văd istoria și credința Bisericii, trebuie să apelezi la specialiștii lor în domeniu, chiar dacă nu le împărtășești cu totul viziunea de lucru sau rezultatele muncii lor de cercetare.

Mai pe scurt: avem nevoie de cercetările teologice ale tuturor când vine vorba de cărțile și istoria Bisericii, dar trebuie să avem discernământ duhovnicesc și luminare de la Dumnezeu ca să desprindem adevărul… de tumoarea minciunii, care parazitează adevărul. Adică să nu scriem lucruri care neagă istoria și Tradiția Bisericii, care neagă viața ei și îndumnezeirea omului. Pentru că prin asta arătăm că nu suntem teologi ortodocși care ne asumăm dreapta credință, ci oameni care nici nu o cunoaștem în profunzimea ei.

În Acta Sanctorum (ediție aghiologică romano-catolică), vol. 60, în ziua de 26 octombrie, Sfântul Mare Mucenic Dimitrios nu apare. Însă, pe 27 octombrie, sunt pomeniți numeroși Sfinți ai Bisericii, de până în 1054, comuni și nouă și romano-catolicilor.

Astfel, pe 27 octombrie sunt amintiți în AS 60 Sfinții Sfințiți Mucenici Thrasea și Policarpos, dimpreună cu Sfinții Mucenici Alexandros, Neon, Diodoros, Metrobios și alți 4 Sfinți Mucenici, Sfinții Mucenici Maximos, Venantios, Luchianos și Donatos, Sfinții Mucenici Vincentius, Sabina și Christeta, Sfintele Mucenițe Capetolina și Erotiida (amintite și de Sinaxarul grecesc), Sfântul Mucenic Nestor (pomenit și în calendarul românesc), Sfântul Evharios Episcopul, Sfântul Avraam Ascetul din Egipt, Sfântul Iustos Presbiterul și Mărturisitorul din Gallia, Sfântul Namatius Episcopul, Sfântul Frumentius, Episcopul și Mărturisitorul, Apostolul Etiopiei (pe care noi îl pomenim pe 30 noiembrie), Sfinții Stareți Abbanis și Abbatibus (sec. 5-6 d. Hr.), Sfintele Fecioare Ia și Breaca și Sfinții Uni, Sinino, Elwino, Maruano, Germocho, Crewenna, Helena, Tecla sau Etha, Gwithian și Gwinnear sau Wymero din Britannia (sec. 6), Sfântul Rege Elesbaa al Etiopiei, Mărturisitorul, și 7 Sfinți Monahi din Etiopia: Aragawi sau Mihail, Pantaleon, Garima, Tzehma, Alef, Aftze și Guba (anul 555 d. Hr.), alături de Sfinții Imeata și Liqanos, Sfântul Floris, Episcopul de Polae în Istria, Sfântul Odranus Mărturisitorul (sec. al 6-lea), Sfântul Chiriacos, Patriarhul Constantinopolului (sec. al 7-lea, și confirmă Sinaxarul grecesc), Sfântul Desiderius, Episcopul și Mărturisitorul, din Galia (sec. al 7-lea), Sfântul Colmannus Mărturisitorul din Senboth (sec. al 7-lea), Sfânta Cuvioasă și Mărturisitoare Tecla Haimanot din Etiopia (sec. al 8-lea)[8].

Așa că nu am găsit nici pe unul și nici pe celălalt Dimitrios în ediția aghiologică romano-catolică, dar am găsit alți Sfinți ai lui Dumnezeu pomeniți astăzi.

În PG 115 (altă ediție romano-catolică), Sfântul Simeon Metafrastul, pe luna octombrie, a scris următoarele texte aghiologice: Mucenicia Sfintei Mucenițe Haritini, Mucenicia Sfinților Mucenici Serghios și Vachos, Viața Sfântului Dionisios Areopagitul, Episcopul Atenei, Viața Sfinților Andronicos și Atanasia, Mucenicia Sfinților Mucenici Evlampios și Evlampias, Mucenicia Sfinților Mucenici Provos, Tarahos și Andronicos, Viața Sfântului Andreas al Cretei, Viața Sfântului Lucas Evanghelistul, Mucenicia Sfântului Mucenic Uaros sau Varos, Mucenicia Sfântului Mare Mucenic Artemios, Viața Sfântului Averchios al Ierapoleosului, Mucenicia Sfântului Mare Mucenic Aretas, Viața Sfintei Anastasia Romana, Mucenicia Sfinților Mucenici Zinovios și Zinovias, sora lui, Mucenicia Sfântului Mucenic Epimahos[9]…dar nu se ocupă și de Viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrios.

În Sinaxarul Sfântului Nicodimos Aghioritul, în 3 volume, publicate la Veneția, în Italia, luna octombrie e inclusă în vol. 1. Pentru că Sinaxarul său începe cu luna septembrie, începutul anului bisericesc.

Pe 26 octombrie, Sfântul Nicodimos Aghioritul începe ziua liturgică cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrios[10], Sinaxarul Sfântului Nicodimos intrând în Mineiul pe octombrie[11]. Ceilalți Sfinți pomeniți în această zi sunt doar pomeniți nominal și numai Sfântul Dimitrios e socotit Sfântul zilei, adică cel a cărui Slujbă se slujește în fapt.

Pe 27 octombrie e pomenit Sfântul Mucenic Nestor[12], după cum e pomenit și în Mineiul românesc pe octombrie[13]. În ed. 1929 a Mineiului românesc pe luna octombrie, Slujba Sfântului Nestor e separată de Slujba Sfântului Dimitrie cel Nou, de la Basarabi[14]. Și e separată de slujba Sfântului Nestor pentru că a fost introdusă ulterior în Minei. De ce? Pentru că Sfintele Moaște ale Sfântului sunt la Patriarhie.

Nici Sfântul Nicodim Aghioritul nu amintește de pomenirea Sfântului Dmitrii pe 27 octombrie, deși Sfintele sale Moaște, din 13 iulie 1774, erau la București[15].

Ce aflăm despre Sfântul Mare Mucenic Dimitrios din Sinaxarul Sfântului Nicodim Agioritul? Că el a trăit în timpul împăraților romani Dioclitianus și Maximianus, fiind născut în Tessalonic. A fost întemnițat pentru că a propovăduit dreapta credință, a îndemnat pe Sfântul Nestor să îl omoare pe Lieos [Λυαῖος], și pentru că Nestor l-a omorât, Sfântul Dimitrios a fost martirizat[16]. În Mineiul românesc citat anterior, se spune însă că textul dintre p. 330-332 este „dintru ale lui Metafrast”[17]. Se referă la Sfântul Simeon Metafrastul. Însă, după cum am arătat anterior, Sfântul Simeon nu a scris o Viață a Sfântului Mare Mucenic Dimitrios. Dar, probabil, textul inclus în Mineiul românesc e o frântură din viața altui Sfânt, pe care a scris-o Sfântul Simeon. Căci aici ni se spune cum Sfântul Mucenic Luppos, slujitorul Sfântului Dimitrios, i-a luat orarul îmbibat în sângele său mucenicesc și inelul de la mână, cu care a făcut multe minuni[18].

Dacă Sfântul Dimitrios, Mucenicul, e îngropat cu dragoste de niște creștini[19], Sfântul Cuvios Dmitrii adoarme neștiut de nimeni și trupul său rămâne neîngropat[20].

Apele Lomului i-au acoperit Sfântului Dmitrii trupul cel nestricat pentru mulți ani, până când, el a fost văzut ca o lumină puternică în apă[21] și a fost scos de acolo. Pentru că nu îngroparea sau neîngroparea trupului său produce Sfinte Moaște, ci sfințenia vieții Sfântului. Tocmai pentru că el a trăit sfânt pe pământ, trupul său devine Sfinte Moaște, adică un trup plin de har, în care a locuit și locuiește slava lui Dumnezeu.

Sfântul Dimitrios era tânăr când a fost martirizat: avea 36 de ani. Născut în 270 și martirizat în ziua de 26 octombrie 306[22]. Sfântul Cuvios Dmitrii a murit la bătrânețe[23], trăind în sec. al 13-lea[24].  Însă nu contează în ce secol trăiești, ci doar faptul de a te sfinți ca mădular al Bisericii lui Dumnezeu.

Sfântul Dimitrios vorbea limba greacă, pe când Sfântul Dmitrii vorbea limba bulgară. Însă ambele limbi sunt limbi bisericești și ortodoxe.

Sfântul Dimitrios a fost guvernatorul Tessalonicului[25], pe când Sfântul Dmitrii a fost cioban[26]. Însă rangul social nu este un inconvenient pentru sfințenie, după cum nu e un inconvenient nici sărăcia. Te poți sfinți și dacă ești sărac și dacă ești bogat, pentru că ceea ce contează e relația ta cu Dumnezeu.

Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrios sunt la Tessalonic, iar ale Sfântului Dmitrii sunt la București. Dar și cei de la Tessalonic se pot ruga Sfântului Dmitrii de la București și invers: cei de la București se pot ruga Sfântului Dimitrios de la Tessalonic. Pentru că indiferent unde sunt Sfintele lor Moaște sau dacă se mai păstrează, Sfinții ne aud oriunde ne vom ruga lor.

La ambii Sfinți sunt pelerinaje. Ambii Sfinți fac minuni. Despre ambii Sfinți se scrie și se vorbește.

Însă noi trebuie să învățăm să fim cu adevărat ortodocși, cu adevărat oameni evlavioși. Adică să învățăm să îi cinstim pe toți Sfinții și nu doar pe cei din calendarul nostru românesc, care sunt nespus de puțini în comparație cu toți Sfinții lui Dumnezeu.

Evlavia reală e evlavia care îi îmbrățișează pe toți Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu, pentru că toți sunt membrii ai Bisericii și ai Împărăției lui Dumnezeu.

Și anul acesta, după cum s-a format deja obiceiul, lângă Sfântul Dmitrii, la București, s-au adus și Sfintele Moaște ale Sfântului Arhidiacon Stefanos, primul Mucenic al Bisericii[27]. Au fost aduse din Grecia, de ÎPS Gavriil [Γαβριήλ], Mitropolitul de Neas Ionias și Filadelfias [Μητροπολίτη Νέας Ιωνίας και Φιλαδέλφειας], sâmbătă, 22 octombrie 2016[28].

Și cu Sfântul Stefanos, primul dintre Mucenicii Bisericii la București, putem să pipăim și să sărutăm cu gura o parte din trupul său, despre a cărui mucenicie ne vorbește Sfântul Lucas în cap. al 7-lea din Faptele Apostolilor. Căci, din mila lui Dumnezeu, Sfintele Moaște ale Sfântului Stefanos, cele anterioare scrierii Noului Testament, ne încredințează pe toți despre faptul că toate cele spuse de Scriptură sunt reale. Că viața Bisericii e viața Scripturii și că viața Scripturii e viața Tradiției Bisericii.

Pentru că cei care au scris Scriptura au și murit pentru ea, iar Biserica a păstrat, deopotrivă, și Sfintele lor Cărți și Sfintele lor Moaște. Pentru că Moaștele lor cele preabinecuvântate sunt garanția veridicității Scripturii și Scriptura se vede în toată viața lor. Și prin cărțile, prin Moaștele, prin Icoanele lor, Sfinții ne vorbesc continuu despre viața Bisericii, pentru că viața Bisericii stă în Tradiția Apostolilor și a Părinților, stă în slava Treimii. Și nimeni nu poate să scoată Biserica din adevăr și să o rătăcească, pentru că ea e condusă de Păstorul oilor celor cuvântătoare, de Dumnezeul treimic și El îi poartă de grijă.

De aceea, iubiții mei, a-i cinsti pe Sfinți înseamnă a asculta de Biserică. Și cine ascultă de Biserică, acela ascultă de Dumnezeu. Și cine e cu Dumnezeu și al Lui, acela e umplut de slava Lui și de cuvânt și de putere multă și trupul lui, după moarte, nu devine un stârv, ci o mare binecuvântare pentru toți, adică Sfinte Moaște.

Tocmai de aceea, Biserica ne confirmă sfințenia cuiva și prin cuvintele și prin faptele și prin Sfintele lui Moaște. Pentru că viața lui se vede și în moartea lui și dincolo de moartea lui.

Cum mori le spune tuturor cine ești. Iar dacă oamenii nu sunt lângă tine când tu mori și rămâi singur și neîngropat, Dumnezeu,  fără niciun dubiu, în istorie sau în veșnicie, va arăta sfințenia ta, dacă ea este în tine.

Așa că nu unde și nu cum suntem îngropați contează, atâta timp cât Sfinții Mucenici sunt omorâți pretutindeni și trupurile lor aruncate, ci cum murim și pentru cine murim. Dacă murim ca oameni duhovnicești, spovediți și împărtășiți, împăcați cu toți, atunci murim bine. Pentru că murim pentru Dumnezeu, slujindu-L pe El.

Dacă murim la beție, dacă murim curvind, dacă murim păcătuind, murim rău, pentru că murim ca niște păcătoși nepocăiți. Căci Dumnezeu ne vrea pe toți ai Lui și nu să mergem în Iad.

De aceea, dacă dorim să fim cu Dumnezeu, atunci să fim acum și pentru toți vecii. Amin!


[1] Am început să scriu predica pe 20 octombrie și am terminat-o sâmbătă, 22 octombrie 2016, zi cu cer înnorat și cu 12 grade la ora 9.00.

[2] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/category/fise-de-lectura/.

[3] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2015/10/23/predica-la-sfantul-mare-mucenic-dimitrios-izvoratorul-de-mir-2015/.

[4] Idem: http://www.synaxarion.gr/gr/m/10/d/26/sxsaintlist.aspx.

[5] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Salonic.

[6] Idem: http://www.teologiepentruazi.ro/2015/10/24/predica-la-sfantul-cuvios-dmitrii-basarbovschii-2015/.

[7] Idem: http://www.synaxarion.gr/gr/m/10/d/27/sxsaintlist.aspx

[8] AS 60, p. 214-390.

[9] PG 115, col. 997-1326.

[10] Monahul Nicodimos Aghioritul, ΣΥΝΑΞΑΡΙΣΤΗΣ ΤΩΝ ΔΩΔΕΚΑ ΜΗΝΩΝ ΤΟΥ  ΕΝΙΑΥΤΟΥ, vol. 1, Veneția, 1819, p. 193-194.

[11] Mineiul pe octombrie, ed. BOR 1929, p. 329-330.

[12] Monahul Nicodimos Aghioritul, ΣΥΝΑΞΑΡΙΣΤΗΣ ΤΩΝ ΔΩΔΕΚΑ ΜΗΝΩΝ ΤΟΥ  ΕΝΙΑΥΤΟΥ, vol. 1, ed. cit., p. 196.

[13] Mineiul pe octombrie, ed. BOR 1929, p. 340.

[14] Idem, p. 348.

[15] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2015/10/24/predica-la-sfantul-cuvios-dmitrii-basarbovschii-2015/.

[16] Monahul Nicodimos Aghioritul, ΣΥΝΑΞΑΡΙΣΤΗΣ ΤΩΝ ΔΩΔΕΚΑ ΜΗΝΩΝ ΤΟΥ  ΕΝΙΑΥΤΟΥ, vol. 1, ed. cit., p. 193.

[17] Mineiul pe octombrie, ed. BOR 1929, p. 330. [18] Ibidem. [19] Ibidem.

[20] Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, cu Sfintele Moaște la București. Viața, istoricul Moaștelor, minunile, acatistul și paraclisul, ed. îngrijită de L. S. Desartovici, Ed. Sofia, București, 2009, p. 21. [21] Ibidem.

[22] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2015/10/23/predica-la-sfantul-mare-mucenic-dimitrios-izvoratorul-de-mir-2015/.

[23] Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, cu Sfintele Moaște la București. Viața, istoricul Moaștelor, minunile, acatistul și paraclisul, ed. cit., p. 17. [24] Idem, p. 11.

[25] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2015/10/23/predica-la-sfantul-mare-mucenic-dimitrios-izvoratorul-de-mir-2015/.

[26] Idem: http://www.teologiepentruazi.ro/2015/10/24/predica-la-sfantul-cuvios-dmitrii-basarbovschii-2015/.

[27] Idem: http://basilica.ro/delegatia-bisericii-ortodoxe-din-grecia-a-ajuns-la-bucuresti-cu-moastele-sf-arhid-stefan/. [28] Ibidem.

Did you like this? Share it: