1. Eu am zis în[tru] inima mea: „Așadar, vino [și] te voi încerca în[tru] veselie! Și vezi în[tru] bine!”. Și, iată, chiar [și] aceasta [este] deșertăciune!

2. Râsului i-am zis: „rotire [περιφορὰν]” și veseliei: „De ce faci aceasta?”.

3. [Apoi] am iscodit în inima mea să trag întru vin trupul meu – dar inima mea m-a povățuit în[tru] înțelepciune – și să apuc în[tru] nebunie, până am să văd care [este] binele fiilor omului, care vor face sub soare numărul zilelor vieții lor.

4. Am mărit lucrul meu, mi-am zidit mie case, mi-am sădit mie vii,

5. mi-am făcut mie grădini [κήπους] și paradisuri [παραδείσους] și am sădit în ele pomi de toată roada.

6. Mi-am făcut mie scăldători/ piscine de ape [κολυμβήθρας ὑδάτων], ca să adăp din ele dumbrăvile odrăslind pomi.

7. Am dobândit slujitori și slujitoare și casnici mi s-au făcut mie, cât și câștigare multă de cireadă și de turmă mi s-a făcut mie, mai mult [decât] toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalim.

8. Mi-am adunat mie încă și argint și aur și averile împăraților și ale țărilor. Mi-am făcut mie cântăreți și cântărețe și desfătările fiilor omului, paharnici și paharnice.

9. Și m-am mărit și am adăugat mai mult decât toți cei care au fost mai înaintea mea în Ierusalim, încă și înțelepciunea mea mi-a stat mie.

10. Și tot ce au cerut ochii mei nu a fost îndepărtat de la ei. [Și] nu am oprit inima mea de la toată veselia, că inima mea s-a veselit în toată osteneala mea [ὅτι καρδία μου εὐφράνθη ἐν παντὶ μόχθῳ μου] și aceasta s-a făcut partea mea din toată osteneala mea.

11. Și am privit eu în toate lucrurile mele, pe care le-au făcut mâinile mele și în osteneala pe care m-am ostenit a o face și, iată, toate [sunt] deșertăciune și alegere de vânt și nu este prisosire sub soare!

12. Și am privit eu [ca] să văd înțelepciunea și rotirea [περιφορὰν] și nebunia. Că[ci] cine [este] omul care va veni dinapoia sfatului, [cu toate] câte a făcut el?

13. Și am văzut eu că este prisosire a înțelepciunii mai mult [decât] nebunie, precum [este] prisosire a luminii mai mult [decât] întuneric.

14. Ochii lui, ai celui înțelept, [sunt] în capul lui, iar cel nebun merge în[tru] întuneric. Și am cunoscut încă și eu că o întâmplare se va întâmpla tuturor acestora [συνάντημα ἓν συναντήσεται τοῖς πᾶσιν αὐτοῖς].

15. Și eu am zis în inima mea: „Cum [este] întâmplarea celui nebun, încă și mie mi se va întâmpla. Și [atunci], pentru ce m-am înțelepțit?”. Atunci eu de prisos am vorbit în inima mea – fiindcă cel nebun din prisosire vorbește – că încă și aceasta [este] deșertăciune.

16. Că nu este întru veac pomenirea celui înțelept cu a celui nebun, întrucât zilele cele care vin deja s-au uitat [cu] toatele. Și [astfel], cum va muri cel înțelept împreună cu cel nebun?

17. Și am urât [odată] cu [acestea și] viața [καὶ ἐμίσησα σὺν τὴν ζωήν], că rău [este] în mine lucrul pe care l-am făcut sub soare. Că[ci] toate [sunt] deșertăciune și alegere de vânt.

18. Și am urât eu [toate acestea], împreună cu toată osteneala mea, pe care eu mă ostenesc sub soare. Că[ci] o predau pe ea omului celui care se face după mine.

19. Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun și [dacă] stăpânește în toată osteneala mea, [cu] care [eu] m-am ostenit și [cu] care m-am înțelepțit sub soare? Și încă [și] aceasta [am înțeles că este] deșertăciune.

20. Și eu m-am întors [ca] să predau inimii mele în toată osteneala [cu] care m-am ostenit sub soare.

21. Că acesta [este] omul: care osteneala lui [o are] în[tru] înțelepciune și în[tru] cunoaștere și în[tru] bărbăție [ὅτι ἔστιν ἄνθρωπος οὗ μόχθος αὐτοῦ ἐν σοφίᾳ καὶ ἐν γνώσει καὶ ἐν ἀνδρείᾳ]. Și la omul care nu s-a ostenit în[tru] sine, îi va da lui partea sa. Dar încă [și] aceasta [este] deșertăciune și răutate mare [καὶ πονηρία μεγάλη].

22. Că[ci] ce se face omului în toată osteneala lui și în[tru] alegerea inimii lui, [întru] care el se ostenește sub soare?

23. Că[ci] toate zilele lui [sunt zile] ale durerilor și mânia [este] buimăcirea lui și încă [nici] în noapte nu doarme inima lui [καί γε ἐν νυκτὶ οὐ κοιμᾶται ἡ καρδία αὐτοῦ]. Și încă [și] aceasta este deșertăciune.

24. [Căci] nu este bine în omul care va mânca și care va bea și care va arăta sufletul lui bun în osteneala sa. Și încă [și] aceasta eu am văzut: că din mâna lui Dumnezeu este.

25. Că[ci] cine va mânca și cine va milui în afară de El?

26. Că[ci] omului celui bun, înaintea feței Lui, [Dumnezeu] i-a dat înțelepciune și cunoaștere și veselie. Și celui care a păcătuit [Dumnezeu] i-a dat buimăcire, [ca] să adauge și să adune [și] să dea celui bun înaintea feței lui Dumnezeu. Că încă și aceasta [este] deșertăciune și alegere de vânt.

Did you like this? Share it: