Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Despre plagiat (articol redefinit)

(Articolul de față a fost, inițial, dedicat unei cărți. Iar fragmentul de text de aici era dintr-un comentariu de subsol).

Căci nici pentru mine și nici pentru legea din România nu există plagiat academic și plagiat predicatorial, ci plagiatul e în orice carte: științifică, de memorii, de predici sau în jurnal. Pentru că a plagia înseamnă a lua un text/ a-l fura/ a ți-l însuși sau a lua esența unei cărți sau a unei predici, adică ideile fundamentale, și a le pune la tine.

Ba, mai mult, în ultima updatare a legii plagiatului din România, plagiat e și dacă te auto-plagiezi. Adică, dacă folosești un text dintr-o altă carte a ta, fără ca să spui că acel text a mai fost publicat de tine anterior.

Plagiat e și când furi un text și când furi o idee și când furi rezultatul unei cercetări și când furi structura ideatică și modul de a scrie al unui autor.

Did you like this? Share it:

Previous

Predică la soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești [2016]

Next

Pastorul baptist travestit în „Teofil Monahul” pe Facebook

2 Comments

  1. Calin Zsoldos

    Sărut dreapta şi binecuvântaţi, Părinte!  Iertaţi-mi îndrăzneala, însă mi-a plăcut şi mi-a produs o reală bucurie faptul cum aţi definit credinţa, ca fiind „însăși înțelepciunea omului”. Şi nu numai atât, dar aţi specificat şi care e această credinţă, cea care „cuprinde toată teologia dumnezeiască care îl înțelepțește pe om”. Frumos si introspectiv totodată. Căci ce poate fi mai înţelept pentru un om decât mântuirea sufletului său?      Bunul Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă îmbucure inima cu harul Său, Prea Cucernice Părinte!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă întărească întru toate, domnule Călin!

      Și mă bucur că doriți să vorbiți cu mine.

      Da, ați remarcat foarte bine faptul că mântuirea este înțelepciunea noastră. Dar și faptul că credința nu e doar adeziune sentimentală, ci e o totală asumare a mărturiei Bisericii.

      Perspectiva protestantă asupra credinței e una reducționistă, pentru că ei o văd ca raportare intelectuală la Dumnezeu și nu ca izvorul întregii asceze a mântuirii. Și când reduc credința doar la ce înțeleg ei din Scriptură, protestanții maximalizează puterea minții de a înțelege în defavoarea integrării totale, a întregului om, în modul de a-L înțelege și a-L iubi pe Dumnezeu.

      Pe când, pentru noi, credința nu e doar adeziune la anumite ziceri ale Scripturii, ci e relație vie cu Cel care ne vorbește prin Scriptură, dar nu Își reduce prezența și revelația la Scriptură. De aceea, noi nu idolatrizăm cuvintele Scripturii, ci vedem Scriptura ca pe o cale de înțelegere a lui Dumnezeu și nu o rămânere în litere, ca și când literele, înțelesurile intelectuale ale Scripturii ar fi Dumnezeu.

      Așadar, credința, pentru noi, ortodocșii, e asumarea întregii credințe îndumnezeitoare a Bisericii, e virtutea care ne sfințește și nu doar ne schimbă moral într-o anume măsură.

      Vă doresc numai bine, domnule Călin!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén