Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

*

Sfantul Ilarie de Poitiers

Sfântul Ilarie, Episcop de Poitiers
(cca. 315 – 367, pomenit la 13 ianuarie
în Biserica Ortodoxă)

***

XXXII Iarăși asemănare

Mare [lucru] este în acestea care s-au întâmplat sub Patriarhi, încât să fie cuprinsă urmarea lucrurilor, ca nimic să nu fie în discordanță cu ei în acestea, care mai apoi se împlinesc în Domnul, nici prin loc, nici prin timp, nici prin motiv.

Căci în El, chipul care a fost mai înainte [preînchipuirea] atinge forma adevărului absolut și se arată ca imagine a aceleiași forme, a cărei preînchipuire este.

Căci faptele, desigur, au propria lor realitate – care era produsă, într-adevăr, în conformitate cu lucrările trupești – dar însuși adevărul [realitatea] acesta al oamenilor era preînchipuirea faptelor și a lucrării dumnezeiești.

Și aceasta se făcea astfel spre adevărata învățătură a nădejdii noastre și a credinței, ca să nu se afle nimic în lucrurile lui Dumnezeu, care să nu fie văzut ca și cum ar fi fost mai înainte pregătit în [prin] înseși vârstele [epocile istorice] și moravurile/ obiceiurile și acțiunile oamenilor.

Căci, deși s-a arătat tuturor, în cuvântul de mai sus, că, până la ieșirea poporului din Egipt, faptele lui Moisis se potriveau/ se armonizau cu faptele [împlinite] sau în Domnul sau prin Domnul, totuși încă, acum, preînchipuirea duhovnicească este legată de realitatea trupească [concretă].

XXXIII. Preînchipuirea lemnului [a Sfintei Cruci]

Adică, în pustiu, poporul a însetat, apa este amară, este murmur în [împotriva] conducătorului, este arătat lemnul și prin scufundarea lui se face apa dulce și în aceasta se arată și îndreptarea și judecata și încercarea.

Și apoi se vine la 12 izvoare de ape și 70 de arbori de palmier și se stă lângă ape[1].

Deși îndrăznirile [rele ale] împotrivitorilor le tulbură mințile și rătăcirea necredincioșilor le oprește puterea înțelegerii lor prin împiedicarea neascultării, totuși nu vor putea să ignore puterea unei lucrări [dumnezeiești] atât de mari.

Căci ce importanță avea lemnul în sine [sau] ce putere deținea materia neînsuflețită în sine ca să șteargă amărăciunea [amaritudinem] [și] ca să producă dulceață [dulcedinem], ca să adauge și să ia firea/ ceea ce este natural [naturam], precum acesta, încât să fie simțit dulce ceea ce înfiora/ scârbea [pe oameni], în mod trist [prin amărăciunea sa]?

Și pentru că în aceasta, care se întâmpla în prezent/ acum, capacitatea de a transforma firea din ceva în altceva este a puterii lui Dumnezeu, atunci este de crezut să nu fi fost nevoie de ajutorul lemnului pentru schimbarea apei, decât dacă se depășea [în mod simbolico-profetic] utilitatea lui[2].

XXXIV. Dar pentru că Dumnezeu putea toate, proiectează acum lucrarea Sa tainică rezervată [pentru a se împlini] în vremuri[le viitoare].

Căci, de fapt, pentru poporul care rămânea în pustiu, apa era nefolositoare și chiar am găsit că popoarele adesea au fost numite cu numele de ape, când zice: „Te-au văzut pe Tine apele, Dumnezeule, și s-au temut” (Ps. 76, 17); și din nou: „Toate apele, bateți din mâini [aplaudați]! [Omnes aquae, plaudite manibus]” (Ps. 46, 2 și Ps. 97, 8)[3].

Deci, amarul se face dulce prin sfințenia lemnului [care prefigura Sfânta Cruce]: sau apele înseși prin firea lor amare, sau întregul popor stând în pustiu și neprimind încă țara făgăduită, prin murmurare[4], pe care a produs-o din încăpățânare/ insolență/ neascultare.

Căci nu a oprit numai [calitatea de] a fi amar, ci l-a schimbat în a fi dulce. Așadar, lemnul și în apa prezentă [în Vechiul Testament] lucrează, și în popoarele numite cu numele apelor este folositor prin sfințenia puterii sale[5].


[1] Care îi preînchipuiau pe Sfinții Apostoli.

[2] Lemnul nu avea nimic de-a face cu îndulcirea apei. Dumnezeu putea face minunea și fără să fie folosit lemnul. Însă a fost folosit acest lemn pentru a se atrage atenția asupra caracterului său simbolic, profetic, pentru a fi avertizați cei din viitor că lemnul reprezintă ceva foarte important.

[3] Editorii francezi indică Ps. 46, 2 și Ps. 97, 8. Însă, în cazul celui dintâi, atât în LXX, cât și în VUL, se spune „toate popoarele” și nu „toate apele”. Iar la Ps. 97, 8 e vorba de „râuri”: „flumina plaudent manu” (VUL) sau „ποταμοὶ κροτήσουσιν χειρὶ” (LXX). Se pare că Sfântul Ilarie a avut traduceri diferite.

[4] Din cauza cârtirii.

[5] A Sfintei Cruci.

Did you like this? Share it: