Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Ecclisiastis, cap. 7, cf. LXX

1. [Mai] bun [este] numele decât uleiul cel bun și ziua morții decât ziua nașterii lui.

2. [Mai] bine [este] să mergi întru casa jalei [εἰς οἶκον πένθους][1] decât ca să mergi întru casa beției [εἰς οἶκον πότου]. Pentru că acesta [este] sfârșitul la tot omul[2] și cel care este viu va da [astfel] întru inima lui [καὶ ὁ ζῶν δώσει εἰς καρδίαν αὐτοῦ][3].

3. [Mai] bună [este] mânia decât râsul, că[ci] în[tru] răutatea feței se va îmbuna inima [ὅτι ἐν κακίᾳ προσώπου ἀγαθυνθήσεται καρδία].

4. Inima celor înțelepți [este] în[tru] casa jalei, iar inima celor nebuni [este] în[tru] casa veseliei.

5. [Mai] bine [este] să asculți certarea celui înțelept decât omul ascultând cântarea celor nebuni.

6. Că precum [este] glasul spinilor sub căldare, așa [este și] râsul celor nebuni. Și încă [și] aceasta [este] deșertăciune.

7. Că[ci] învinuirea cea neadevărată îl duce de colo până colo pe cel înțelept [ὅτι ἡ συκοφαντία περιφέρει σοφὸν] și îi strică vigoarea inimii lui [καὶ ἀπόλλυσι τὴν καρδίαν εὐτονίας αὐτοῦ].

8. [Mai] bun [este] sfârșitul cuvintelor decât începutul lui [lor și mai] bun [este] cel mult răbdător decât cel înalt [cu] duhul [ὑψηλὸν πνεύματι][4].

9. Să nu te grăbești în duhul tău [spre] a te mânia, că mânia în sânul celor nebuni se va odihni [ὅτι θυμὸς ἐν κόλπῳ ἀφρόνων ἀναπαύσεται].

10. Să nu zici: „Ce s-a făcut, că [în] zilele cele de dinainte [lucrurile] erau mai bune decât acestea [de acum]?!”. Că nu în[tru] înțelepciune ai întrebat despre aceasta.

11. Bună [este] înțelepciunea [dată] cu moștenire, [după cum] și prisosirea celor care văd soarele.

12. Că[ci], în umbra ei[5], înțelepciunea [este] ca umbra argintului, și prisosirea cunoașterii, a înțelepciunii, va face viu pe cel de la ea[6].

13. Vezi lucrurile lui Dumnezeu! Că[ci] cine va putea să-l împodobească, [pe cel] pe care Dumnezeu are să-l strice pe el?

14. În ziua bunătății, trăiește în bine! Și vezi, în ziua răutății! Încă [vezi] și împreună cu aceasta [și] armonia acestuia[7], pe care l-a făcut Dumnezeu pentru vorbire, ca nimic să nu afle omul după el[8].

15. Împreună cu toate [celelalte și pe acestea] le-am văzut în zilele deșertăciunii mele: este cel Drept pierind în[tru] dreptatea lui [ἔστιν Δίκαιος ἀπολλύμενος ἐν δικαίῳ αὐτοῦ] și este cel neevlavios rămânând în[tru] răutatea lui [καὶ ἔστιν ἀσεβὴς μένων ἐν κακίᾳ αὐτοῦ].

16. Nu fi drept [prea] mult [μὴ γίνου δίκαιος πολὺ] și nu fi înțelept [în] cele prisositoare [καὶ μὴ σοφίζου περισσά], ca nu cumva să fii copleșit [μήποτε ἐκπλαγῇς]!

17. Să nu fii neevlavios [prea] mult și nu fi aspru, ca să nu mori în nevremea ta [ἵνα μὴ ἀποθάνῃς ἐν οὐ καιρῷ σου]!

18. Bine [este] a te ține în aceasta[9] și încă de aceasta, [ca] să nu dezlegi mâna ta, că[ci] temătorilor de Dumnezeu le vor ieși toate.

19. Înțelepciunea îi va ajuta celui înțelept mai mult decât 10 stăpânitori care sunt în cetate.

20. Că nu este om Drept pe pământ [ὅτι ἄνθρωπος οὐκ ἔστιν Δίκαιος ἐν τῇ γῇ], care va face bine și nu va păcătui [ὃς ποιήσει ἀγαθὸν καὶ οὐχ ἁμαρτήσεται][10].

21. Și încă [și] întru toate cuvintele [καί γε εἰς πάντας τοὺς λόγους], pe care le vor grăi [οὓς λαλήσουσιν] [potrivnicii], să nu pui inima ta [μὴ θῇς καρδίαν σου], ca să nu auzi pe robul tău blestemându-te.

22. Că de cele mai multe ori [aceasta] te va înrăutăți pe tine [πονηρεύσεταί σε] și coborârile cele multe va [vor] face rău inimii tale [καὶ καθόδους πολλὰς κακώσει καρδίαν σου], că[ci], într-adevăr, și tu ai blestemat pe alții.

23. [Iar] toate acestea le-am încercat în[tru] înțelepciune [și] am zis: „Mă voi înțelepți”.

24. Și aceasta[11] s-a îndepărtat de mine [mai] departe decât [era], care era și [așa] adâncime adâncă [ὃ ἦν καὶ βαθὺ βάθος]. [Și] cine o va afla pe ea?

25. Eu am încercuit și inima mea [pentru ca] să cunosc și să iscodesc și să caut înțelepciune și sorțul [ψῆφον] și să cunosc neevlavia nebuniei [ἀσεβοῦς ἀφροσύνην] și asprimea și învăluirea.

26. Și eu am aflat-o mai amară decât moartea[12], [dimpreună] cu femeia, care este o pradă [θηρεύματα] și năvoade [sunt] inima ei [καὶ σαγῆναι καρδία αὐτῆς] [și] legăturile/ lanțurile [sunt în] mâinile ei [δεσμοὶ χεῖρες αὐτῆς]. Cel bun, înaintea feței lui Dumnezeu, se va smulge de la ea[13], dar, păcătuind, va fi prins în[tru] ea.

27. Vezi aceasta! [Căci] am aflat, a zis Ecclisiastisul, una [câte] una, [ca] să aflu gândul[14].

28. Pe care, încă [îl caut, și] l-a căutat sufletul meu și nu l-am aflat. [Că] am aflat un om[15] din mii [de oameni] și nu am aflat femeie în[tre] toate acestea[16].

29. Dar, iată, aceasta am aflat: ce a făcut Dumnezeu împreună cu omul cel Drept! Dar ei au căutat gânduri multe.


[1] În casa unde a murit cineva.

[2] Moartea e sfârșitul la tot omul.

[3] Cel care e viu și participă la înmormântarea cuiva își va smeri inima. Se va gândi și la moartea lui, cât și la păcatele sale.

[4] Îngâmfat, mândru, cu o mare părere despre sine.

[5] A prisosirii interioare, duhovnicești.

[6] Pe cel care e înțelept.

[7] A omului.

[8] Căci Dumnezeu nu a mai creat nimic superior omului, după ce l-a creat pe om. Căci doar pe el l-a dăruit cu rațiune și cu puterea de a vorbi pe pământ.

[9] În viață.

[10] Verset care a fost introdus în rugăciunea de la ectenia celor adormiți.

[11] Înțelepciunea.

[12] Neevlavia e mai amară decât moartea.

[13] Din aprinderea desfrânată pentru femeie.

[14] Înțelegerea.

[15] Un bărbat.

[16] Am găsit un bărbat evlavios, dar nu am găsit o femeie aidoma lui între mii de femei.

Did you like this? Share it:

Previous

Reîntoarcere la Nichita [57]

Next

Psalmul 100, cf. LXX

4 Comments

  1. credinciosortodox

    Acum înțeleg de ce la Mănăstire se citesc aceste cărți de înțelepciune. Sunt îndemnuri la cumpătare, la priveghere, la privirea în sine, la cugetarea la moarte.
    Și pentru că tot s-a vorbit zilele acestea despre Părintele Sofronie, puteți să ne explicați de ce vorbea despre pocăința adâncă ca tristețe abisală, care aproape atingea deznădejdea?
    Cum poate un ortodox să se pocăiască din toată inima și în același timp să nu dejnădăjduiască de păcatele sale? Vă mulțumesc!
    Adică eu am încercat să mă gândesc la păcatele mele și mă întristez foarte rău și nu pot să mai suport. Mulțumesc încă odată pentru răspuns.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Pocăința care devine tristețe abisală și chiar deznădejde e o pocăință serioasă. O pocăință care îl schimbă în mod real pe om. Și, la începutul întoarcerii noastre la Dumnezeu, pocăința trebuie să cuprindă, să înglobeze și lacrimile amare, și mustrările puternice de conștiință, și tristețea cea grea, abisală și chiar deznădejdea pentru mântuirea noastră.

      Pentru că începutul pocăinței e un început al apropierii de Dumnezeu. Dar când începem să cunoaștem mila lui Dumnezeu în noi înșine, prin harul pe care ni-l dă în pocăința noastră, pocăința noastră se îndulcește și, din amară, devine dulce. De ce devine dulce? Pentru că harul lui Dumnezeu e cel care ne mângâie sufletul și ne învață mila Lui față de orice om.

      Iar când pocăința noastră se maturizează, adică când ea se umple de harul lui Dumnezeu, de ajutorul lui, putem să ne pocăim fără să mai deznădăjduim. Pentru că începem să avem tot mai multă încredere în mila lui Dumnezeu și tot mai puțină încredere în noi înșine. Adică nu mai cerem de la noi mântuirea noastră, ci o cerem de la Dumnezeu, de la mila Lui față de noi.

      Dacă vă întristează păcatele dumneavoastră e un lucru bun…și trebuie să îl suportați cu răbdare. Pentru că o să vină și timpul, cu harul lui Dumnezeu, când veți privi la păcatele dumneavoastră ca la ceva din trecut, ca la ceva care nu mai are de-a face cu dumneavoastră, pentru că veți simți că ele v-au fost iertate de Dumnezeu.

      Vă doresc numai bine…și încercați să nu mai vorbiți cu mine sub titulaturi diverse, ci folosindu-vă numele dumneavoastră real! Nu o să vă dea nimeni în judecată că vorbiți cu mine! Vă asigur de acest lucru.

  2. Maria

    Ce înseamnă „Nu fi drept [prea] mult și nu fi înțelept [în] cele prisositoare, ca nu cumva să fii copleșit”? Mulțumesc, binecuvântați!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Doamnă Maria,

      a nu fi drept prea mult înseamnă a nu te arăta numai drept cu oamenii, ci și milostiv. Adică să îmbinăm dreptatea cu mila pentru ca să nu indispunem și să enervăm pe toată lumea.

      Iar înțelept în cele prisositoare înseamnă înțelept/meticulos/foarte cunoscător în cele care nu țin de credință și de evlavie. Adică în diverse științe, tehnologii, cunoscător a multe informații.

      Căci dacă ești prea drept cu oamenii, te vor copleși răutatea, invidia și răzbunarea oamenilor. Iar dacă ești înțelept în multe științe, dacă cunoști multe informații din diverse științe, oboseala și efortul te pot copleși, te pot extenua.

      Iar dacă în prima situație te copleșește răutatea oamenilor, în a doua situație te copleșește munca susținută, prea multul efort, care te poate îmbolnăvi, dacă nu îmbini, în mod judicios, munca cu odihna și cu hrana.

      Mulțumesc pentru comentariu! Numai bine și mult spor în tot ceea ce faceți!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén