1. Cine îi știe pe cei înțelepți și cine știe dezlegarea cuvântului? Înțelepciunea omului îi va lumina fața lui [σοφία ἀνθρώπου φωτιεῖ πρόσωπον αὐτοῦ] și cel nerușinat [cu] fața lui[1] va fi urât [καὶ ἀναιδὴς προσώπῳ αὐτοῦ μισηθήσεται].

2. Păzește gura împăratului și să nu te grăbești cu privire la cuvântul jurământului lui Dumnezeu!

3. De la fața lui vei merge, [ca] să nu stai în cuvânt rău. Că tot ce are să voiască, va face,

4. precum împăratul vorbește stăpânind. Și cine va zice lui: „Ce vei face?”.

5. Cel care păzește porunca nu va cunoaște cuvânt rău și vremea judecății o cunoaște inima celui înțelept [καὶ καιρὸν κρίσεως γινώσκει καρδία σοφοῦ].

6. Că[ci pentru] tot lucrul este vreme și judecată, că[ci] cunoașterea omului [este] multă în el.

7. Că [omul] nu este cunoscând ce va fi. Că[ci], precum va fi, cine îi va spune lui?

8. Nu este om stăpânind în[tru] duhul [lui, ca] să oprească împreună cu duhul [οὐκ ἔστιν ἄνθρωπος ἐξουσιάζων ἐν πνεύματι τοῦ κωλῦσαι σὺν τὸ πνεῦμα]. Și nu este putere/ stăpânire în ziua morții [καὶ οὐκ ἔστιν ἐξουσία ἐν ἡμέρᾳ τοῦ θανάτου] și nu este trimitere în [ziua] războiului și nu va mântui neevlavia pe cel de la ea.

9. Și împreună cu toată aceasta am văzut și am dat inima mea întru tot lucrul care s-a făcut sub soare, [la] câte a stăpânit omul în[tru] om [ca] să-i facă rău lui[2].

10. Și atunci i-am văzut pe cei neevlavioși întru morminte ducându-i și din locul cel sfânt au mers și s-au lăudat în[tru] cetate că așa au făcut. Încă și aceasta [este] deșertăciune.

11. Că nu este făcându-se ceartă de la cei care fac rău în grabă. Pentru aceea s-a umplut inima fiilor omului în[tru] ei [ca] să facă rău.

12. Care a păcătuit [ὃς ἥμαρτεν], [acela] a făcut rău de atunci [ἐποίησεν τὸ πονηρὸν ἀπὸ τότε] și din îndelungarea lui [καὶ ἀπὸ μακρότητος αὐτῷ]. Că[ci], într-adevăr, eu și cunosc că va fi bine celor care se tem de Dumnezeu, pentru ca să se teamă de fața Lui.

13. Nu îi va fi bine celui neevlavios și nu își va prelungi zilele în umbră, care nu este temându-se de fața lui Dumnezeu.

14. Este [și] o [altă] deșertăciune care s-a făcut pe pământ: că[ci] sunt cei Drepți, că[ci] vine către ei ca lucru al neevlavioșilor și sunt cei neevlavioși, că[ci] vine către ei ca lucru al Drepților[3]. [Și] am zis că încă și aceasta [este] deșertăciune.

15. Și eu am lăudat împreună cu veselia, că nu este [alt] bine omului sub soare, decât numai să mănânce, să bea și să se veselească. Și aceasta va merge împreună cu el în[tru] osteneala lui, [în] zilele vieții lui, câte i-a dat lui Dumnezeu sub soare.

16. În[tru] care[4] am dat inima mea [ca] să cunoască înțelepciunea și să vadă buimăcirea care a fost făcută pe pământ. Că[ci] încă și în zi și în noapte somn în ochii lui nu este văzând [ὅτι καί γε ἐν ἡμέρᾳ καὶ ἐν νυκτὶ ὕπνον ἐν ὀφθαλμοῖς αὐτοῦ οὐκ ἔστιν βλέπων].

17. Și am văzut împreună cu toate lucrurile lui Dumnezeu [καὶ εἶδον σὺν πάντα τὰ ποιήματα τοῦ Θεοῦ], că nu va putea omul să afle împreună cu lucrul care a fost făcut sub soare. [Ori]câte [zile] are să se ostenească omul să caute și [tot] nu va afla. Încă și câte are să zică cel înțelept [ca] să cunoască, [tot] nu va putea să cunoască.


[1] Cel care arată și prin fața lui că e nerușinat.

[2] Omului.

[3] Există momente în viața oamenilor, când cei Drepți par să fie neevlavioși și cei neevlavioși par a fi Drepți, pentru că Drepții trăiesc necazuri, iar cei neevlavioși nu au parte de ele.

[4] În zilele vieții mele.

Did you like this? Share it: