Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului [21 noiembrie 2016]

intrarea Nascatoarei de Dumnezeu

Iubiții mei[1],

Maica lui Dumnezeu intră în Templul din Ierusalim, căruia noi îi spunem Biserică în titlul acestui praznic, la vârsta de 3 ani. La vârsta de 3 ani, potrivit făgăduinței lor față de Dumnezeu, Sfinții ei Părinți, Sfinții Ioachim [Ἰωακείμ] și Anna [Ἄννα], o aduc pe Prunca Maria la Templu. Unde va trăi 12 ani [δώδεκα χρόνια], adică până la vârsta de 15 ani, vreme în care a fost hrănită, în Templu, de către Sfântul Arhanghel Gavriil, cu mâncare cerească [τροφὴ οὐράνια][2].

Grecii ortodocși numesc praznicul acesta: „Intrarea Născătoarei de Dumnezeu [Τὰ Εἰσόδια τῆς Θεοτόκου]”[3], titlu care apare și pe Sfintele Icoane grecești, după cum vedem în Sfânta Icoană de deasupra[4]. Însă înțeleg același lucru ca și noi: intrarea ei în templul din Ierusalim, pentru a sluji Domnului.

Ce a făcut Maica lui Dumnezeu în templu până la 15 ani? S-a rugat în Sfânta Sfintelor[5], a trăit în nespusă curăție, a învățat teologia cea dumnezeiască, dar a și muncit. Pentru că s-a ocupat cu „toarcerea lânii și a inului”[6] și cu „cusături de mătase”[7]. Fapt pentru care, mai apoi, i-a țesut[8] Fiului ei „hitonul cel necusut, adică, cămașa pentru care s-a tras [la] sorț[i], [atunci] când Domnul era răstignit pe Cruce”[9].

Pentru că omul are nevoie să îmbine cunoașterea teologică cu munca, ca să se dezvolte armonios. Iar Maica lui Dumnezeu își începea ziua cu rugăciunea, apoi lucra cu mâinile sale și citea cărțile sfinte, apoi iarăși se ruga spre seară, până când venea Arhanghelul Domnului și o hrănea dumnezeiește[10]. Lucruri pe care le facem și noi în viața noastră.

Pentru că ne trezim rugându-ne, muncim toată ziua, citim, facem voia lui Dumnezeu, iar spre seară ne culcăm în rugăciune. Și pentru că îmbinăm munca cu rugăciunea și cu cititul și cu slujirea, tocmai de aceea ne și simțim împliniți în tot ceea ce facem.

Și cum să nu ne simțim împliniți atunci când muncim sau ne rugăm sau citim, când toate acestea le facem spre sporirea noastră duhovnicească și trupească? Ne simțim împliniți și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, pentru că Îi suntem recunoscători Lui pentru toate binefacerile vieții noastre, dar și pentru toate îndreptările Lui cele părintești.

…Sfântul Arhanghel Gavriil venea la Maica lui Dumnezeu și vorbea împreună cu ea[11]. Iar toate vorbirile lor de taină au fost păstrate de Născătoarea de Dumnezeu în inima ei. Căci orice venire a Arhanghelului la ea era o vedere extatică pe care ea o vedea, o vedere în slava lui Dumnezeu, și teologia pe care el a învățat-o pe Născătoarea de Dumnezeu era dumnezeiască.

De aceea, ea a fost pregătită pas cu pas, în mod extatic, pentru marea descoperire a întrupării Domnului. Pentru că venirea Sfântului Arhanghel Gavriil la Maica Domnului, din Lucas 1, 26-38, nu e singura întrevedere a lui cu Fecioara Preacurată, cum pot înțelege unii, care nu cunosc Tradiția Bisericii. Ci ea a fost hrănită și învățată îndelung de Sfântul Arhanghel Gavriil și prezența lui îi era familiară.

Dar ce înțelegem cu toții din viața tainică, din templu, a Maicii Domnului? Că curăția, sfințenia, teologia și munca merg mână în mână. Că avem nevoie să trăim în curăție și în sfințenie, în citiri și experiențe sfinte, muncind pentru a ne hrăni și pentru a ne educa.

Că munca ne fortifică și ne ține în acțiune, dacă teologia ne luminează și ne umple de slava lui Dumnezeu.

Și tocmai de aceea, lenea nu ne omoară numai pe plan material, ci și spiritual. Pentru că lenea de a citi și de a ne ruga ne face să fim fără rod duhovnicesc și intelectual.

Căci noi avem nevoie de rugăciune, dar și de informare, avem nevoie de educație, dar și de creație, avem nevoie să fim folositori Bisericii, dar și utili societății în care trăim. Iar pentru a fi astfel, trebuie să fim activi și nu somnolenți toată ziua. Trebuie să fim activi la locul de muncă, pe plan profesional, dar, în același timp, trebuie să fim activi pe plan interior, în lupta noastră duhovnicească și în munca noastră de continuă luminare și educare.

Pentru că, adesea, am fost întrebat cum trebuie să îmbinăm viața interioară, duhovnicească, cu munca noastră profesională.

Și prima dată am fost mirat de o astfel de întrebare. Apoi mi-am dat seama că există oameni care trăiesc și schizoid, mai mult în ei, decât în afară sau invers: trăiesc mai mult în afara lor, decât în ei înșiși.

Însă eu nu am văzut niciodată profesia ca fiind separată de viața interioară. Pentru că atât profesia, cât și viața noastră intimă, sunt trăite tot de către noi, ca un tot unitar. Iar noi putem să fim, în același timp, și creștini și profesioniști, pentru că orice profesie onorabilă și făcută cu conștiință nu ne oprește din viața noastră religioasă, ci, dimpotrivă: ne ajută să o înțelegem și mai bine.

Cum l-ar incomoda pe un profesor credința pe care o are? Sau ce l-ar face pe un avocat sau pe un polițist să nu fie un creștin ortodox? Sau de ce nu ar fi un creștin ortodox autentic un liber profesionist?

Pentru că orice profesie onorabilă, legală, e compatibilă cu viața ortodoxă. Nu sunt compatibile însă cu viața ortodoxă prostituția, contrabanda, comerțul cu produse ilegale, jocurile de noroc, specula.

Dar munca, munca de orice fel, este onorabilă și sănătoasă. Dacă muncim, în mod preponderent, cu capul sau cu brațele, și Îl avem pe Dumnezeu în centrul vieții noastre, atunci muncim ortodox. Dacă scriem, dacă traducem, dacă compunem, dacă inventăm, dacă comercializăm în mod onest produsele pe care le realizăm, și le facem pe toate spre slava lui Dumnezeu, atunci muncim ortodox.

Pentru că Dumnezeu nu e privit ca „un auxiliar” al vieții noastre, ci ca centrul vieții noastre. Așa după cum, pentru Născătoarea de Dumnezeu, Dumnezeu era centrul vieții ei și Cel pentru care ea își sfințea viața.

Iar dacă ne sfințim viața pentru Dumnezeu, atunci munca, cititul, creația, slujirea nu mai sunt privite ca lucruri în sine, ci ca lucruri în relație cu Dumnezeu. Pentru că tot ceea ce facem ne personalizează. Tot ceea ce facem în relație cu Dumnezeu e spre folosul, spre binele nostru veșnic.

Vinerea trecută, după cum mulți dintre dumneavoastră știu, a fost o zi a marilor reduceri în magazine. Și am fost surprins să văd pe emag că tot stocul de autoturisme a fost epuizat până dimineața[12]. Nu știu cât de mare a fost acest stoc de mașini, dar pentru diferențele de câteva mii de euro în minus, românii au cumpărat tot stocul.

Ce înseamnă faptul că românii cumpără mașini și mai puțin telefoane sau computere? Că mulți au nevoie să se deplaseze foarte repede. Asta înseamnă că au de lucru, muncesc sau vor să își găsească de lucru la depărtare de casă și au nevoie să se ducă și să se întoarcă repede de la muncă. Și asta în ciuda faptului că străzile noastre lasă de dorit, circulația e deja aglomerată și accidentele sunt la ordinea zilei.

Dar pentru a trăi în parametrii zilei de azi ai nevoie să te miști, să te miști repede. Și ca să te miști repede, dacă ai mașină, trebuie să fii un bun șofer. Deopotrivă, trebuie să fii eficient la locul de muncă. Șofatul și programul de lucru te obosesc pe fiecare zi, însă mașina e un fel de apartament mai mic pentru tine, pentru că e utilată cu multe lucruri. În ea te duci și vii de la muncă și e un loc al intimității tale.

Și dacă o personalizezi ortodox, mașina poate fi o mică biserică a ta, un loc de refugiu. În ea te poți ruga, poți participa la Slujbe și predici, cu ea poți ajuta și pe alții, care nu au mașină. Pentru că mașina ta poate fi o îmbrățișare pentru toți, un ajutor real, exprimând conștiința ta creștină.

Și am amintit de reduceri și de mașini pentru a vorbi despre un alt mod de a ne manifesta credința creștină. Pentru că a ne pune la dispoziția Bisericii și a comunității cu mașinile și utilajele noastre înseamnă a ne comporta omenos în lumea de azi.

Cât pierdem noi, dacă, într-o zi, arăm cu tractorul nostru și pământul Bisericii, de 2-3 hectare, în mod gratuit? Sau câți bani ar pierde un om cu utilaje, dacă, într-o săptămână, ar face și două-trei hectare gratis, pentru câte o văduvă sau un om amărât, care are și el un hectar de pământ? Dimpotrivă, ar avea de câștigat! Ar avea de câștigat mulțumiri și rugăciuni de la cei pe care îi ajută.

La fel, dacă avem lucruri pe care vrem să le vindem. Dacă avem un telefon, un computer, o tabletă, o bicicletă de vânzare. A le vinde la un preț mai mic, pentru ca să le poată cumpăra și cel mai sărac, sau a le dărui înseamnă a ne comporta creștinește.

Și vinerea „neagră” a prețurilor acest lucru ar trebuie să ne învețe și pe noi: că a scădea prețul nu înseamnă a pierde, ci a câștiga. Pentru că ne vindem lucrul excedentar, care nu ne mai folosește, dar, în același timp, îl ajutăm și pe cel care îl cumpără. Căci, în loc să îl ținem degeaba sau să îl aruncăm, el, telefonul, el, computerul nostru vechi poate să mai funcționeze și în casa altuia și să îl ajute în viața lui.

Dar știm să facem din mașina noastră un folos și pentru altul sau știm să lăsăm la preț dacă avem conștiință creștină. Și a avea conștiință creștină înseamnă a ne raporta la bunurile pe care le avem ca la niște bunuri care îi leagă pe oameni pe unii de alții și nu îi dezbină.

…Da, iubiții mei, lecția vieții Maicii Domnului e fundamentală pentru viața oricăruia dintre noi! Pentru că ea a ales să Îl iubească pe Dumnezeu cu toată ființa ei și tocmai de aceea și Dumnezeu a binevoit întru ea și S-a întrupat din sângiurile ei.

Dar pentru a-I sluji Lui, ea s-a pregătit cu toată ființa ei. S-a sfințit pentru El și s-a dăruit cu totul Lui. Lucru din care înțelegem și noi faptul că, pentru a-I sluji lui Dumnezeu trebuie să ne pregătim continuu. Pentru că atât trupește cât și duhovnicește trebuie să ne dăruim lui Dumnezeu. Fiindcă atât bunuri materiale, cât și duhovnicești trebuie să dăruim oamenilor.

Iar dacă bunurile materiale pe care le dăruim sunt bani, cărți, lucruri, bunurile spirituale pe care le dăruim sunt sfaturile duhovnicești, sunt iubirea și atenția noastră față de oameni, sunt rugăciunile noastre pentru mântuirea tuturor. Și unele fără altele sunt neîmplinite.

De aceea, în acest post al bucuriei și al frumuseții duhovnicești, când Îl așteptăm pe Cel ce vine la noi ca să Se facă Prunc, deși El este mai înainte de veci, dacă vrem să facem milostenie, să facem milostenie totală. Adică să dăm și bani, dar și iubire, să dăm și cadouri, dar și înțelegere și prietenie oamenilor! Pentru că milostenia fără iubire strivește, minimalizează, pe când milostenia cu iubire încurajează, dă nădejde, umple de smerenie pe om.

Iar noi avem nevoie să încurajăm oamenii, să îi ridicăm pe linia de plutire, să îi facem să fie curajoși și încrezători în Dumnezeu. De aceea eforturile noastre trebuie să fie mâini care îi scot din valuri, care îi ridică de jos cu dragoste, care îi îmbrățișează.

Așadar, iubiții mei, praznicul de azi, al Maicii Domnului, să intre ca o mare bucurie în noi și ca o mare nădejde de bine pentru oameni! Căci Dumnezeu Însuși, cu toate că a știut slăbiciunea oamenilor ca nimeni altul, a crezut și crede în oameni. Tocmai de aceea a venit și S-a făcut om, pentru ca pe om să îl îndumnezeiască, adică să îl facă să fie în relație cu El și cu semenii săi.

Pentru că praznicul Nașterii Domnului e un praznic al comuniunii, al unității, al bucuriei. Pruncul Iisus ne strânge pe toți în jurul Lui, pentru că El, Dumnezeul nostru, dă dreptul la viață și cheamă la viață și la bucurie veșnică pe tot omul.

Căci pentru asta se face Prunc: pentru ca omul, de orice vârstă ar fi el, să se simtă chemat la bucuria cea veșnică. Pentru că și pruncii și maturii și bătrânii sunt chemați la comuniunea veșnică cu Dumnezeu, încă de aici, fiindcă El este al tuturor.

Și dacă simțim asta, dacă o trăim în adâncul nostru, dacă vedem în chipul oricărui om chipul lui Hristos, atunci să ne bucurăm cu orice om de Dumnezeu și cu conștiința că fiecare trebuie să se mântuiască.

Vă doresc numai bine, multă pace tuturor și bucuria de a dărui tot ce-i mai bun din noi! Amin.


[1] Scrisă în dimineața zilei de 18 noiembrie 2016, zi de vineri, cu soare, 6 grade la ora 9.00.

[2] A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1232/sxsaintinfo.aspx. [3] Ibidem.

[4] Am preluat Sfânta Icoană a praznicului de aici: http://bizweb.synaxarion.gr/data/specials/synaxarion/1121_Eisodia_tis_Theotokoy.jpg.

[5] Viețile Sfinților pe luna noiembrie, ed. BOR 1993, p. 405. [6] Ibidem. [7] Ibidem. [8] Idem, p. 406. [9] Ibidem. [10] Ibidem. [11] Idem, p. 408.

[12] A se vedea: http://www.emag.ro/cmp/black-friday-2016/produse-surpriza.php?ref=section_CMP-217_1218#autoturisme.

18 comments

  • De ce credeți că, deși „Dumnezeu a crezut și crede în oameni”, totși oamenii cred atât de puțin în Dumnezeu? și atât de puțini? Mulțumim pentru predică.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Dumnezeu a crezut, crede și va crede în oameni, doamnă Ana Maria, pentru că vrea binele oamenilor. Pe când oamenii cred atât de puțin în Dumnezeu pentru că nu sunt serioși cu ei înșiși și, de aceea, nu sunt serioși nici cu Dumnezeu.

      Pentru că viața credinței e cea mai serioasă viață. E o viață de conștiință. Iar celor cărora nu le place să trăiască potrivit conștiinței lor, nu le place nici viața cu Dumnezeu.

      Însă cei care vor viața cu Dumnezeu, aceia au înțeles seriozitatea lui Dumnezeu cu oamenii. Adică cât de serioase sunt făgăduințele Lui față de oameni și cât de bune sunt ele pentru om. Pentru că ei, încă de acum, trăiesc slava lui Dumnezeu și se bucură împreună cu El.

      Așa că fiecare vom lua după sinceritatea noastră. După cât de sincer L-am crezut pe Dumnezeul nostru Cel prea sincer.

      Praznic frumos în continuare! Numai bine!

  • Cât de sincer L-am crezut pe Dumnezeu – bine zis.
    Articolul e scris excelent, din punct de vedere ortodox. Vă prevăd un viitor glorios, aveți stofă bună, mai ales în condei.
    Aș fi vrut să vă scriu în particular, n-am nici un interes să fac vâlvă, ci să vă vorbesc de bine, spunând adevărul, așa cum îl văd.
    Tradiția aparține oamenilor, nu e sfântă, e potrivită după interes.
    Se presupune, dar se presupune greșit, exagerat, nici vorbă de ceea ce nu e biblic, n-are cum să fie adevărat, și o știți chiar mai bine decât mine.
    NU câștigă nimeni, dimpotrivă, să punem o istorie-istorisire acolo unde nu e. Că Maria a venit la 3 ani la templu și a rămas acolo, că a fot hrănită de sf. Arhanghel Gavriil. Cine are nevoie de asemenea blasfemie? Cui îi folosește? E o atitudine josnică să popularizăm minciunile scrise se alții, pe motiv că zice sfânta tradiție!
    Ce, e puțin lucru să nu trecem peste ce este scris, în Biblie? Nici Domnul Iisus nu a trecut peste ceea ce este scris.
    Apoi biserica ortodoxă continuă cu Maica Domnului,peste ceea ce este scrisă, că a făcut, că a dres, că este… că mijlocește.. NU, singurul Mijlocitor e Iisus, El s-a jertfit, El ne-a înlocuit, El e Marele Preot!
    Și ea însăși (Maria, maica Domnului) a avut nevoie de iertare, de pocăință, de har din partea Lui Dumnezeu, și a lui Iisus Dumnezeu – căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu, absolut toți, înafară de Iisus, născut din sămânța Tatălui. Sămânța e totul, pământul e pământ, Duhul care dă viață, da.
    Aveți curajul să nu treceți peste ce este scris, peste adevăr. Toți vom da socoteală de orice cuvânt, de orice învățătură, de orice blasfemie.
    În rest, ați scris extraordinar, nu ajută pe nimeni neadevărurile strecurate pe furiș de Satana și de slujitorii săi.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule George,

      eu trăiesc, gândesc și vorbesc în Tradiția Bisericii! Și v-o spun aceasta dintru început, pentru că, din grafia comentariului, păreți ortodox, dar din conținutul lui sunteți protestant.

      Pentru mine, ca pentru orice ortodox, Dumnezeiasca Tradiție a Bisericii înseamnă lumina duhovnicească care mă luminează să înțeleg Scriptura, dogmele, canoanele, Slujbele, Viețile Sfinților Bisericii. Eu nu gândesc de unul singur Scriptura și cultul și viața Bisericii, ci în și prin Tradiția Bisericii. Căci, pentru mine, ceea ce spun Sfinții Bisericii reprezintă adevărul lui Dumnezeu și pe acela eu îl urmez, pentru ca să mă mântuiesc prin el.

      Dumneavoastră ați venit la o predică mariologică și ați negat viața Născătoarei de Dumnezeu. Asta e o blasfemie! O blasfemie însă condiționată „teologic”, pentru că protestantismul și neoprotestantismul neagă în mod unilateral istoria, viața și cultul Bisericii una, a lui Hristos.

      Și dumneavoastră negați viața celei mai sfinte persoane a pământului, a celei dintru care Dumnezeu a binevoit să Se întrupeze, pe motiv că ea nu este cuprinsă, în mod integral, în Scriptură. De ce? Pentru că asta vă este ideologia teologică în care credeți. Și care ideologie neagă în mod unilateral sau falsifică istoria Bisericii.

      Însă, în același timp, cu siguranță, credeți în multe date ale istoriei…deși ele nu sunt mărturisite de Biserică cum sunt acestea despre Maica Domnului, despre Sfinții Lui, despre istoria Bisericii până azi.

      Și asta, pentru mine, e o dovadă de obtuzitate în raportarea la istorie. Pentru că, dacă nu crezi istoria Bisericii, de orice confesiune ai fi tu, cu atât mai mult nu ar trebui să crezi istoria de dinainte și de după Hristos, cea care este tratată științific.

      Însă, pentru mine, Tradiția și istoria Bisericii sunt literă de lege. Ce au spus Sfinții este adevărul, deși știu că și unii Sfinți Părinți au greșit în unele afirmații ale lor sau au privit lucrurile unidimensional. Însă Biserica a stabilit, de-a lungul timpului, un consens teologic asupra marilor învățături de credință ale Bisericii. Iar eu cred și mărturisesc așa cum învață Sfinții Bisericii.

      Tocmai de aceea, dacă veți urmări scrierile mele teologice științifice, veți observa că eu nu dau credit unui cercetător recent, oricât de savant ar fi, în detrimentul Tradiției Bisericii. Ci, dimpotrivă, dacă teologi recenți se luptă cu Tradiția Bisericii, o neagă, o răstălmăcesc, o rescriu…eu nu sunt de partea lor, ci a Bisericii și a Tradiției ei.

      Pentru că Biserica îi cinstește ca Sfinți doar pe teologii care sunt și asceți, doar pe teologii care au fost una cu Biserica până la capăt, și nu pe cei care s-au războit cu Biserica sau i-au răstălmăcit mărturisirea.

      Așa stând lucrurile, eu nu pot să cred doar Scriptura, fără să îi cred și pe Sfinții care ne-au tălmăcit Scriptura. Pentru că eu citesc și înțeleg Scriptura prin Tradiție, prin comentariile Sfinților Părinți. Și ceea ce ei spun, eu pot completa cu ceea ce mă luminează și pe mine Dumnezeu, pentru că și ei și eu stăm în aceeași Tradiție a Bisericii.

      Eu vă înțeleg dezamăgirea, că nu sunt unul din confesiunea dumneavoastră, însă, în același timp, vă mulțumesc pentru onestitatea de a-mi fi mărturisit ceea ce mi-ați mărturisit.

      Și după cum eu nu doresc să vă schimb credința, nici dumneavoastră nu trebuie să încercați să o faceți. Ci trebuie să îmi explicați cum de propria dumneavoastră opinie despre Scriptură, Biserică și Tradiție, e mai importantă decât opiniile Sfinților Bisericii despre aceste lucruri? Adică de ce v-aș credita pe dumneavoastră că spuneți adevărul, când nu faceți parte dintre Sfinții Bisericii și sunteți reducționist în materie de teologie și istorie a Bisericii?

      Numai bine, domnule George, și sper să rămânem în dialog viu, de conștiință!

  • Dragă domnule Pr.dr. Dorin,
    Copleșit de răspunsul primit, vă mulțumesc pentru răspunsul postat, deși nu meritam în fapt bunăvoința Dvs., formulată într-un mod complex și deschis. Din punct de vedere al înregimentării și onestității, asumate, vă înțeleg perfect. Cert este că Adevărul îl primim de la Dumnezeu, cum spuneți, e o chestiune vie, de conștiință. Întotdeauna adevărul eliberează omul tot mai mult de orice prejudecăți, căci, practic, cred eu, de un procentaj de prejudecăți și de superstiții nu scapăm în totalitate, tinzând totuși spre eliberare deplină. Noi suntem lutul, Olarul e Dumnezeu, suntem în mâna Lui, la mâna Lui… ce putem dori … decât să ne prelucreze și să ne transforme tot mai mult după voia Sa (spre chipul și asemănarea …).
    Mă gândesc totuși la Iov și la cei trei prieteni ai săi. Când ne va judeca vorbirea, gândirea și faptele noastre, Dumnezeu nu ne va pune în cântar unitățile de cântărit stabilite de noi, oamenii, de hotărârrile tradiționale, ci o va face după rânduiala cerută de El. Conștiința și bunul simț ne învață ce și cum trebuie să trăim, de aceea vă și mulțumesc că le aveți la loc de cinste.
    Și în vremea apostolilor Domnului Iisus, apostolilor Ioan și Petru li s-a cerut să nu mai vorbească în numele Lui Iisus (de către sinedriul iudeilor):
    „Iar Petru si Ioan, raspunzand, au zis catre ei: Judecati daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam de voi mai mult decat de Dumnezeu.”(Fapte, 4:19)
    Suntem îndemnați de Sfântul Cuvânt să binecuvântăm, de aceea nu doresc altceva decât să vă aduc o binecuvântare, o licărire de lumină și de bucurie, să putem spori pe calea desăvârșirii către Dumnezeu.
    Îngăduiți-mi să închid cu frumoasele Dvs. cuvinte, apreciindu-le mult; numai bine, domnule Pr.dr. Dorin și sper să rămânem în dialog viu, de conștiință!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule George,

      hotărârile tradiționale ale Bisericii una a lui Hristos, adică hotărârile Sfinților Părinți, sunt cele care v-au dat și dumneavoastră, protestanților, Scriptura. Canonul Bisericii a fost stabilit de Biserică în mod sinodal.

      Protestantismul, prin ruperea sa de romano-catolicism, adică de ramura căzută de la Biserică, a luat ce a vrut din Tradiția Bisericii. Și a luat Scriptura Bisericii și o anume parte din istoria Bisericii, cea de la început, din primele secole, și un anume mod de a înțelege Scriptura, după care și-a făcut propria lui tradiție.

      Însă eu cred, că dacă Martin Luther ar fi vrut să fie „cu adevărat serios” în demersul său, nu ar fi trebuit să accepte nimic din viața, istoria și tradiția romano-catolică de care s-a desprins. Căci dacă el și-a făcut un cult al bisericii lui după cum l-a tăiat capul, tot la fel putea foarte bine să spună că el nu e de acord cu canonul scriptural al Bisericii și că el trebuia să arate altfel.

      Adică Luther nu și-a dus demersul anti-eclesial până la capăt, ci a păstrat de la Biserică o parte din Tradiția ei, Scriptura fiind o parte din Tradiția Bisericii una.

      Însă Luther a preluat în mod ilegitim Scriptura Bisericii, care fusese interpretată patristic timp de 16 secole, și a interpretat-o în mod unilateral, ca să rimeze cu propriile lui intenții. Adică a redus Scriptura la propria lui înțelegere. De aceea protestantismul nu poate elabora o adevărată teologie, pentru că el s-a născut ideologic. Adică prin reducerea ariei teologice la ce a vrut Luther să însemne teologie.

      Și după el, toți ceilalți, au procedat la fel: deși Scriptura e una, fiecare a înțeles-o în mod exclusivist. Și de aici mii de pseudo-biserici.

      Așa că, domnule George, Biserica Cincizecimii are teologie, pe baza Scripturii și a Tradiției, pe când romano-catolicismul, protestantismul, neprotestantismul sunt ideologice, pentru că vor, fiecare în parte, să „ne demonstreze” ceva anume.

      Romano-catolicul vrea să „ne demonstreze” „primatul” papal și „infailibilitatea” papală, pe când protestantismul și cele care au reieșit din el vor să „ne demonstreze” „primatul” și „singularitatea” Scripturii. Dar eu, ca ortodox, nu vreau să demonstrez nimic nimănui, ci eu doar păstrez Tradiția și Scriptura și cultul și viața Bisericii de la început și până azi.

      Eu nu am o ideologie de apărat, ci o credință de mărturisit! Și tocmai de aceea nu adopt poziții extremiste, unilaterale, excentrice, pentru că nu am de ce să fiu gică contra.

      Cu cine să mă lupt, dacă nu am de apărat nicio ideologie, nicio teologie „altfel”?

      De aceea, eu, aici, mărturisesc credința cea una a Bisericii și nu polemizez cu Biserica. Eu cred ce spune Biserica, nu mă îndoiesc de ceea ce spune. De aceea eu caut să traduc cât mai fidel și să comentez la modul propriu teologia Bisericii.

      Pentru că eu traduc Scriptura pentru ca să văd cum arată Scriptura și îi traduc pe Sfinți ca să văd ce spun Sfinții și nu pentru ca să mă lupt cu Scriptura sau cu Sfinții lui Dumnezeu.

      Așa că eu sunt credincios, nu ideologic! Ideologia e partinică, spune doar o parte din adevăr, pe când eu mărturisesc tot adevărul Bisericii și mă interesează tot adevărul Bisericii și pe el îl apăr.

      De aceea, eu comunic mereu viu cu oamenii, pentru că trăiesc în și prin viața Bisericii, și comunic printr-un dialog de conștiință, pentru că eu mărturisesc ce spune Biserica și nu ifose personale.

      Numai bine! Mă găsiți mereu aici…

  • Dragă domnule Pr.dr. Dorin,

    Nu voi căuta să discut punctual sau să analizez peste ceea ce se cuvine, căci ați făcut-o Dvs. foarte bine. Încerc să merg pe pașii Domnului Iisus, în raționamentele mele, teoretice, nu insinuez nimic mai mult. Când citim că atunci când a fost ispitit de Diavol, nici Domnul nostru nu a trecut peste ceea ce este scris, răspunzând scriptural, ESTE SCRIS, a înserat răspunsul simplu și corect venit din Cuvântul Tatălui. Și El însuși, a venit pe Pământ printre oameni cu mandatul primit de la Tatăl, nu a trecut peste, deși era Dumnezeu adevărat.

    Sfântul apostol Pavel face o introducere (nu numai) magnifică la una dintre epistolele sale:
    1. Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci,
    2. In zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe Care L-a pus mostenitor a toate si prin Care a facut si veacurile (Epistoal către Evrei, 1:1-2)

    ci ne și transmite modul prin care ne-a vorbit (vorbește) Dumnezeu.

    Aș putea pune o întrebare retorică, Planul lui Dumnezeu de mântuire, Cuvântul lui Dumnezeu pentru om, fixat în cele 66 de cărți canonice (stabilit de cine ați spus Dvs.), este sau nu este suficient în Economia lui Dumnezeu? Apoi înțelegerea și modul de utilizare, trăirea și viața, cum încropim METODOLOGIA de aplicare (dar viața e complexă, nu fixistă, una mobilă), e o chestiune privată pentru fiecare cum prețuiește Scrisoarea TESTAMENT al Tatălui Ceresc, căci de fapt Dumnezeu ne-a creat cu o conștiință liberă de orice îngrădire (simplist spus).
    Fără detalii, pentru a nu face valuri, odată cu Jertfirea Mielului fără cusur, la Cruce, „catapeteasma templului s-a rupt in doua, de sus pana jos”, producând acel mare cutremur: avem un Mare Preot la care putem merge direct, fără un mijlocitor/intermediar, ceea ce înseamnă și că a fost suprimată rânduiala de până atunci, în primul rând aceea că bărbații pot fi și trebuie să fie capul familiei, după cum și Cristos este Capul bisericii Sale, tinzând ca omul (la timpul maturizării sale, prin credință și cunoașterea de Dumnezeu și tot ce implică) să iasă de sub „epitropi si iconomi”, doar în sensul că el însuși va fi răspunzător pe ce drum apucă, prin ceea ce-i va spune conștiința sa.

    Însă să fim conștienți că în sintagma aceasta – „Multe cai i se par bune omului, dar la capatul lor incep caile mortii.” (Pildele lui Solomon, 16:25) – suntem cuprinși fiecare dintre noi, unul fiecare.
    Cu stima care vi se cuvine,
    îi dau slavă lui Dumnezeu!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule George,

      Domnul i-a răspuns Satanei în mod scriptural…pentru că Satana a dorit să o facă pe „teologul” pe baza Scripturii. Cam la fel cum dumneavoastră, ca neoprotestant, vă reduceți discuția la Scriptură, înțelegând prin aceasta literalitatea Scripturii și nu adâncul de înțelegere duhovnicească al ei.

      Asta nu înseamnă că Dumnezeu trebuie sau poate să vorbească numai prin auto-citare a spuselor Sale din Scriptură. El putea să îi răspundă Satanei fără nicio referire la cuvintele Scripturii, așa după cum Domnul a revelat lucruri noi despre Sine și despre Dumnezeul treimic și despre Împărăția Sa fără ca să citeze Scriptura vechitestamentară.

      Însă dumneavoastră, fiind prizonierul ideologiei că „Dumnezeu a vorbit și vorbește numai prin Scriptură”, vă închideți urechile la ceea ce Dumnezeu vă poate vorbi direct, numai dumneavoastră.

      Însă, dacă citiți comentariile Sfinților Părinți la Scriptură, veți vedea înțelegerea duhovnicească a Scripturii, revelată de Dumnezeu lor față în față cu textul Scripturii, iar cărțile Sfinților Părinți fac parte din Tradiția Bisericii.

      După cum cărțile Scripturii au fost canonizate/ stabilite/ dogmatizate sinodal de către Sfinții Părinți ai Bisericii, ele fiind stabilite și apărând în Tradiția Bisericii. Pentru că, pe cele ale Vechiului Testament, Biserica și le-a asumat din traducerea Septuagintei, din LXX, adică din greacă, iar Noul Testament a fost scris în Biserică, tot în greacă și Sfinții Părinți ai Bisericii au stabilit care cărți sunt păstrate canonic în canonul Scripturii.

      Așa că Scriptura, pe care dumneavoastră o aveți acum în mână, probabil în traducerea lui Dumitru Cornilescu, ereticul nostru (pentru că el a fost ortodox și a apostaziat de la dreapta credință), nu s-a compus de la sine…ci ea a fost canonizată prin canonul 85 apostolic, prin canonul al 60-lea de la Sinodul din Laodiceea, prin canonul al 24-lea de la Sinodul din Cartagina și prin canonul al 2-lea al Sfântului Atanasios cel Mare al Alexandriei Egiptului.

      Canoanele apostolice sau ale Sfinților Apostoli sunt din sec. 1. Sinodul din Laodiceea s-a petrecut în anul 343, pe când Sinodul din Cartagina în 419, iar Sfântul Atanasios cel Mare, Patriarhul Alexandriei Egiptului, a adormit în anul 373.

      Pe cale de consecință, în 419, la Cartagina, în Africa, Biserica ecumenică, Biserica de pe întregul pământ, a dogmatizat/ stabilit canonul Scripturii.

      Și acolo, în canonul al 24-lea de la Cartagina, se spune că Scriptura Vechiului Testament e formată din Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerele, a doua Lege/ Deuteronomul, Iisus al lui Navi, Judecători, Rut, 4 cărți ale Împăraților, două cărți Paralipomena, Iov, Psaltirea, cinci cărți ale lui Salomon, 12 Profeți, Isaias, Ieremias, Iezechiil, Daniil, Tobie, Iudit, Estir, două cărți ale lui Ezdra. Iar Noul Testament e format din 4 Evanghelii, Faptele Apostolilor, 14 ale lui Pavlos, două ale lui Petros, trei ale lui Ioannis, una a lui Iacov, una a lui Iudas și Apocalipsisul.

      Însă, după cum se observă, deși acest canon e ultimul care se ocupă cu Scriptura, din el lipsesc mai multe cărți ale Vechiului și Noului Testament, pe care Biserica le are până acum în canonul ei.

      Cu alte cuvinte, ceea ce dumneavoastră numiți „Scriptură”, iar eu canonul Scripturii, s-a format în mai multe secole la rând, chiar dacă toate cărțile noutestamentare au fost scrise în secolul 1 al Bisericii. Fixarea lor în Scriptură s-a produs în mai multe secole, după cum v-am explicat mai sus…și s-au fixat datorită receptării lor tradiționale. Adică, prin Tradiție, aceste cărți ale Scripturii au fost socotite cărți scripturale.

      • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

        Iar Domnul împlinește planul din veci al Treimii în iconomia Sa mântuitoare pentru noi și ne vorbește despre Sine din Scripturi dar și mai presus de ele, pentru ca, pe de o parte, să vedem că despre El vorbesc Scripturile, iar, pe de altă parte, să vedem că El e atotștiutorul Dumnezeu și El ne vestește și ceea ce nu ne-a vestit până acum în Scriptura vechitestamentară.

        Nu, Scriptura nu este, nu a fost și nu va fi vreodată „tot ceea ce trebuie să știm ca să ne mântuim”! Pentru că Scriptura, Tradiția, cultul, dogmele, canoanele, viața Bisericii sunt la un loc și prin toate acestea ne mântuim noi, creștinii ortodocși.

        Luther, după cum vă spuneam anterior, a luat ce i-a plăcut din Tradiția Bisericii păstrată în romano-catolicism. El a luat o roată din mașină și a spus că aceasta e „toată mașina”. Dar mașina (dacă e să comparăm Biserica cu o mașină) nu poate să funcționeze decât cu toate piesele ei.

        Nu poți lua Scriptura din Biserică și apoi să spui că aceasta e „toată credința” Bisericii. Luther și urmașii lui laudă o bucată din Biserică, o halca de carne din carnea Bisericii, adică Scriptura, dar nu doresc toată Biserica.

        Însă Biserica Lui există până azi, e Biserica Ortodoxă! Ea nu trebuie reinventată ci doar acceptată, în mod smerit…și intrând în Biserică prin Botez devii…creștin. Până atunci îți închipui că ești „creștin” și că „gândești” și „trăiești creștinește”.

        Iar Domnul Hristos, Fiul Tatălui, nu este numai Mijlocitorul mântuirii noastre, ci și Pantocratorul întregii creații, cât și Judecătorul întregii lumi. Căci El ne ține pe toți în palma Sa și El ne va judeca pe toți. Iar mântuirea adusă de El nouă înseamnă înfierea noastră de către Tatăl, prin Botez, prin care noi ne umplem de slava Dumnezeului nostru treimic.

        Însă Maica lui Dumnezeu, toți Sfinții și Îngerii Lui nu sunt mântuitorii și nici mijlocitorii noștri către Tatăl, pentru că numai Fiul, Unul din Treime, putea să ne ducă pe noi la Tatăl și la Duhul Sfânt, în umanitatea Sa transfigurată. Ci Maica lui Dumnezeu, toți Sfinții și Îngerii Lui sunt ajutătorii noștri pe calea mântuirii, luminătorii noștri și cei care se roagă lui Dumnezeu continuu pentru mântuirea noastră, a tuturor.

        Așa că poziția dumneavoastră e una reducționistă, e una ideologică, o cunosc în mod aprofundat, dar ea nu are de-a face cu teologia Bisericii. Pentru că Sfinții Părinți ai Bisericii au lămurit aceste lucruri de secole. Trebuie numai să îi citești…și să nu te crezi „primul exeget” al Scripturii.

        În finalul comunicării de azi, domnule George, vă întreb dacă dumneavoastră sunteți persoana de aici. Dacă nu sunteți acesta, vă rog să îmi spuneți câteva date esențiale despre dumneavoastră, ca să nu mai vorbim „în orb”. Numai bine!

  • Dragă domnule Pr.dr. Dorin,
    Vârsta e arătata de adresa personala, și numele, o pregătire „superioară”, la București (I.P. B.), o gândire liberă, nu țin la părerea mea, las loc și deschidere. Astăzi citind din Evanghelia lui Matei, înțeleg că din discuția lui Iisus cu cărturarii și fariseii, care Îl resping într-un fel sau altul, nu le-a răpuns și lor (prin Duhul de viață) deoarece aveau tradiția lor cu privire la Botezu lui Ioan (nesinceri):

    25. Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau intru sine, zicand: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-ati crezut lui?
    26. Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindca toti il socotesc pe Ioan de prooroc. (Matei 21)

    Tot așa e văzut și azi, confuz, botezul, și se aplică o necinstire (cine minte îl are de tată pe Diavolul), nu se dă un răspuns cinstit, Ioan boteza oamenii maturi, schimbați, doritori de Dumnezeu. Cu cât mai mult botezul în Numele lui Dumnezeu (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) este mai pretențios, făcut cu bună rânduială, mai presus de aceea a lui Ioan Botezătorul. Dar tradiția spune altceva, sfinții părinți. Tot pe acolo, pe undeva zice Domnul Dumnezeu (Iisus) să nu numiți tată decât pe Dumnezeu, ori se vorbește mult de sfinții părinți. Poate că aici e o portiță înțepenită pentru o direcție..

    Dragă domnule Pr.dr. Dorin, facem o conversație deschisă, pentru care vă mulțumesc. Nu e nici o supărare de nici o parte, când se vorbește cu bună măsură. Vă respect opiniile, sinceritatea, deschiderea, nimeni nu poate primi decât ceea ce vine de sus (pentru el).

    E foarte bine să cinstim și să apreciem la justa valoare înaintașii noștri, cei vrednici, să-i vorbim de bine și nu de rău.

    De altfel, mă consider un om cinstit și neduplicitar (care rămâne în perimetrul intuit de interlocutor), care vă respectă și vă dorește tot binele venit de la Dumnezeu, cât și de la oamenii vrednici de cinste.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule George Danciu,

      sunteți sau nu sunteți cel pe care vi l-am indicat, adică creator de online pe WordPress, credincios baptist și trăitor în America? Iar 51 este vârsta dumneavoastră sau anul nașterii dumneavoastră? Ce înseamnă IPB? Probabil facultatea pe care ați absolvit-o. Și eu nu înțeleg de ce vă temeți atât de mult să vorbiți în mod explicit despre dumneavoastră, dacă, în același timp, doriți un dialog în care vreți ca eu și cei care ne citesc aici, să vă cred și să vă credem pe cuvânt.

      Iar în comentariul de față doriți să insinuați faptul că Domnul…„a respins” Sfânta Tradiție iudaică, după care insinuați faptul că Botezul e „numai pentru adulți”, după care nu vă place sintagma Sfinții Părinți, pentru că prin ea, considerați dumneavoastră, „am încălca” porunca Domnului.

      Însă Domnul nu a respins Sfânta Tradiție iudaică, ci obiceiurile păcătoase, „tradițiile” minore ale unora sau ale altora, care doreau să se revendice de la legea Sfântului Moisis. Pentru că Biserica, tot ceea ce știe despre perioada vechitestamentară din punct de vedere istoric, știe numai din cauza Sfintei Tradiții evreiești. Și ea a consemnat această știință tradițională în cronografe. Adică în istorii de la facerea lumii până în epoca creștină.

      Adică, din Tradiția Sfântă iudaică, noi știm care sunt autorii cărților Scripturii și viețile lor, avem textul Scripturii, avem diverse date istorice care ne lămuresc pasaje din Scriptură, despre cum se aduceau jertfele, despre cum era construit templul, care erau locurile de îngropare ale Sfinților Vechiului Testament și alte multe detalii, despre care nu am fi știut deloc.

      Și când Domnul vorbește de „predania/ tradiția voastră” în comparație cu Tradiția Templului vorbește de superstițiile poporului evreu de la acea dată și nu neagă toată istoria sfântă a lui Israil, adică relația Lui cu poporul Său.

      Domnul și Sfinții Lui Apostoli au vorbit adesea despre cum trebuie să se boteze cei adulți, că le trebuie credință și o schimbare radicală a vieții, prin fapte bune și asceză, dar nu au exclus Botezul pruncilor. Iar istoria Bisericii demonstrează faptul că Sfinții Apostoli botezau nu numai adulții, ci întreaga casă a celor care se converteau la dreapta credință.

      Însă ceea ce noi primim la Botez, adică curățirea noastră de păcate, prin coborârea slavei lui Dumnezeu în noi, depășește orice înțelegere rațională. Căci nici la 1 an, nici la 14, nici la 300, nici la 1000 de ani dacă am trăi…nu am putea înțelege modul dumnezeiesc în care noi, din păgâni, devenim creștini. Așa că supoziția că e nevoie de o anume vârstă pentru ca să ne botezăm nu stă în picioare, pentru că noi nu botezăm doar mintea omului, ci întreaga lui persoană. Iar pruncul se botează prin întreita lui afundare în apă, în numele Dumnezeului nostru treimic, murind și înviind duhovnicește, pentru ca el să fie de la început sfânt și bineplăcut Domnului. A-ți lăsa copiii nebotezați, pe premisa că nu pot raționa, e totuna cu a-ți lăsa curtea plină de iarbă, pe motivul că iarba e prea multă și tot crește. Dar dacă îi botezăm de prunci, noi stricăm în ei boala păcatului și le dăm posibilitatea să trăiască dumnezeiește încă din pruncia lor.

      Sintagma Sfinții Părinți nu neagă în niciun fel marele și preasfântul adevăr că singurul și adevăratul nostru Tată e Dumnezeu.Noi spunem părinților noștri mamă și tată, noi știm că ei ne-au născut și ne-au crescut trupește și duhovnicește, dar prin asta nu negăm niciodată faptul că Dumnezeu e Tatăl nostru. Și când ne rugăm cu rugăciunea domnească, cu rugăciunea „Tatăl nostru” nu cred că există cineva care, în timp ce se roagă cu ea, să se gândească că se roagă tatălui său biologic, ci când spune Tatăl nostru…El e Cel din ceruri.

      Îmi doresc să fiți cinstit și neduplicitar, domnule George, însă deja suntem la al nu știu câtelea comentariu…și tot nu știu cu cine vorbesc. Și, mai mult decât atât, toate afirmațiile dumneavoastră sunt punct cu punct învățate de la predicatorii pe care îi ascultați, care, adesea, sunt șablonarzi și nu gânditori profunzi.

      Adică eu comunic cu dumneavoastră, dar numai eu gândesc ceea ce spun. Dumneavoastră repetați ceea ce ați auzit. Și repetiția aceasta e stresantă pentru mine, plictisitoare, pentru că eu am citit, am ascultat, știu ideologia baptistă, penticostală, iehovistă etc. care se practică în România.

      Mi-ar fi plăcut ca dumneavoastră să îmi vorbiți despre crezurile dumneavoastră, despre cum trăiți, despre cum aplicați cuvintele Domnului în mod concret și să nu vă învârtiți în jurul cozii, spunându-mi „obiecțiile” clasice ale neoprotestantismului românesc la adresa Bisericii lui Hristos, a Bisericii Ortodoxe.

      De aceea, când eu v-am vorbit de dialog de conștiință, v-am chemat la ce gândiți dumneavoastră, v-am chemat să vorbiți cu gura inimii dumneavoastră și nu cu fraze prestabilite. Pentru că altfel încheiem discuția, atâta timp cât ea e una falsă. Eu nu am nevoie să înmulțesc aici, la nesfârșit, fraze preconcepute, ci pe mine mă interesează pulsul real al vieții dumneavoastră.

      Vreți să vorbiți despre cine sunteți, domnule George, sau o ținem langa cu ipocriziile? Dacă da, m-aș bucura! Vă invit la a vorbi, nu la a repeta din memorie! Numai bine!

  • STRICT PERSONAL – Numai pentru DOMNUL Pr.dr. Dorin – deci, a nu se publica pe blog!

    [Am șters lungul comentariu al domnului George Danciu, după cum și-a exprimat dorința. Și în care, ca și în cele anterioare, mi-a vorbit lucruri diverse, fără logică interioară, dar nu mi-a spus nici până acum cine este.]

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule George Danciu,

      ceva e sigur: teama de a vă asuma identitatea la nivel public nu ați învățat-o din Scriptură. Nici diletantismul.

      Și eu mă mir de ce vă e „atât de greu” să spuneți: mă numesc X, am 70 de ani, am făcut facultatea asta, sunt pastor baptist și locuiesc în America. Dacă începeați așa discuția, pentru mine, erați credibil. După care urmau părerile dumneavoastră despre una și alta, despre credința dumneavoastră, despre alții.

      Dar, așa, să veniți la nivel online, fără să spuneți cine sunteți…dar să vreți ca alții să se comporte cu dumneavoastră onest mi se pare cu totul lipsit de cuviință și de bun simț!

      De ce să te comporți ca un spion, când discuți despre propria ta credință? De ce să îți fie greu să spui câteva lucruri despre tine, dacă tot vrei să discuți serios despre tine?

      Pentru mine acest comportament fricos la nivel public mi se pare cu totul inexplicabil pentru un om matur și social.

  • Multa rabdare mai aveti, Parinte! De unde gasiti atata calm sa raspundeti unora ca acestia care ne batjocoresc SFANTA credinta? Eu mi-as iesi din pepeni imediat. Vine sa-si bata joc de Maica Domnului si de Sfintii Parinti si apoi e conciliant. Si pe mine m-au invitat la ei la adunare de mai multe ori. Si mi-au transmis tot asa, batandu-ma la cap, ca se roaga neincetat pentru mine, ca sa ma mantuiesc. Pai daca ei se roaga pentru mine, Maica Domnului si toti Sfintii de ce sa nu se roage si sa nu mijloceasca pentru mine si pentru toti crestinii?!?!
    Problema e ca ei se cred mai buni decat Preasfanta Stapana noastra si decat Sfintii Profeti si Apostoli si decat toti Sfintii, pentru ca spun ca Preacurata si toti Sfintii nu pot sa se roage pentu noi, dar ei da. Sunt plini de mandrie luciferica, asta e!
    Sarut mana Parinte, Doamne ajuta.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Domnule Vasile,

      un Preot trebuie să fie foarte calm, să îndure multe…de la prostie la nesimțire, de la întrebări banale la miștouri, de la oameni arțăgoși la chițibușari, pentru că în Biserică și în viața de zi cu zi sunt și întâlnește oameni de tot felul.

      Cei care ne batjocoresc sfânta credință…sunt peste tot, nu doar în online. Iar lor trebuie să le mărturisim adevărul, în mod înțelept, pentru că, cine știe când își vor aduce aminte și le va fi spre folos. Mulți care și-au bătut joc de Preoții lui Dumnezeu au sfârșit prin a…deveni prietenii lor. Așa că și ei merită același adevăr ca toți ceilalți.

      Da, neoprotestanții mai ales, sunt cu ochii doar după „convertiri”. Și nesimțita intrare cu forța în viața omului e, adesea, considerat de mulți dintre ei, „un mijloc de evanghelizare”.

      Dumneavoastră rămâneți ortodox, fiți amabil cu toți, vorbiți cu calm și înțelepciune cu oricine vă întreabă despre credința dumneavoastră…și veți rămâne în pace! Căci dacă ne stricăm pacea inimii, ce am făcut?

      Vă doresc numai bine și vă mulțumesc pentru comentariu!

      • Binecuvântaţi Părinte!

        Citindu-vă mi-am adus aminte cum am fost şi eu luminat, dacă pot să zic aşa, de bunul Dumnezeu, în legătură cu cei căzuţi de la dreapta credinţă. Căci Dumnezeu ne vorbeşte în orice clipă, numai să avem noi timp să îL mai şi ascultăm. Ca şi fratele Vasile, când îi vedeam pe cei din afara Bisericii, cum cu neruşinare făceau lucrarea celui necurat, de a-i ispiti pe ortodocşi să apostazieze, asemenea unui taur turbat, vedeam doar roşu în faţa ochilor căzând în păcatul ispitei judecării aproapelui.

        Însă, întâmplarea prin care am înţeles că nu aceştia îmi sunt de fapt vrăjmaşii (ci chiar eu însumi prin alegerile pe care le fac), a fost un accident de circulaţie, în care am fost, oarecum, implicat indirect. Accidentul respectiv, destul de grav, cu răsturnarea unei maşini într-un şanţ plin de apă s-a întâmplat chiar în dreptul unei case de rugăciuni a cultului penticostal.

        Şi nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că în ajutorul nostru au sărit o grămadă de bărbaţi, ca să aflu ulterior că aceştia ieşiseră să ne ajute din timpul slujbei lor, retrăgându-se mai apoi cu toţii, fără a mai apuca să le mulţumesc. Ce să mai zic: cerul căzuse peste mine. Aşa că, atunci cînd îmi aduc aminte (din păcate destul de rar)de mărinimia lor îi pomenesc şi în rugăciunile mele. Preasfânta Curata şi Născătoare de Dumnezeu să se miluiască şi de sufletele lor!

        Probabil că şi domnul George, în adâncul fiinţei lui, aude chemarea de taină a lui Dumnezeu şi nu întâmplător s-a oprit aici, pe platforma ortodoxă a Părintelui nostru. Domnule George, vă rog să nu vă supăraţi pe mine, însă dacă aveţi timp, vă rog să intraţi duminica şi într-o Biserică Ortodoxă. Odată intrat cu siguranţă veţi fi distras de rumoarea dinăuntru. Veţi vedea o mulţime de oameni, unii în genunchi, alţii în picioare, iar alţii umblând de colo-colo fără o ţintă anume. Însă toţi într-o comuniune deplină, închinându-se şi cinstind cu slavă, Treimii celei nezidite.

        Atunci, nădăjduiesc că veţi înţelege că aţi ajuns acasă, iar harul Duhului Sfânt vă va da pacea şi bucuria mult căutată. Numai aici Îl veţi simţi şi gusta pe Hristos-Dumnezeu aievea. Veţi şti că sunteţi în Biserica cea una a Lui şi că numai aici ni se iartă păcatele cele grele şi ni se tămăduiesc sufletele.

        Şi veţi înţelege într-un mod tainic, viu, duhovnicesc şi cuvintele Sfintei Scripturi. Veţi înţelege că Sfintele Scripturi sunt doar şi numai doar ale Bisericii celei una, care e Biserica Ortodoxă, şi că fac parte din Tradiţia ei, “din unul și același fluviu al vieții Duhului Sfânt în istorie.”[1] Dacă v-am supărat, iertaţi-mă.

        Părinte rugaţi-vă pentru noi. Hristos Dumnezeu să ne miluiască!

        ________________
        [1] https://ro.orthodoxwiki.org/Sfânta_Tradiție.

        • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

          Domnule Călin,

          vă mulțumesc pentru atentul și delicatul dumneavoastră comentariu, pentru confesiunea dumneavoastră plină de înțelepciune! Și cred, cu adevărat, că Dumnezeu v-a luminat în ceea ce privește relațiile față de eterodocși. Pentru că ați înțeles că toți trebuie să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină.

          Aversiunea față de ei nu este normală, ci păcătoasă. Însă, în același timp, nu putem să nu observăm faptul că acțiunile lor sunt, cel mai adesea, prozelitiste și nu firești, normale, fără să caute un substrat religios imediat.

          Asta mă deranjează și pe mine: faptul că se ascund să vorbească despre ei, dar, în același timp, vor să ne vorbească cu forța despre ce cred ei.

          Din acest motiv, ultimul comentariu al domnului George Danciu l-am șters, pentru că a refuzat cu obstinație să îmi spună cine este. În comentariul pe care l-am șters mi-a spus că are 66 de ani…

          Însă, dacă la o asemenea vârstă nu știi că o discuție principială începe cu declinarea identității, nu cred că mai e nicio șansă.

          Adică pe mine mă enervează nu polemica principială, făcută pe surse, argumentată (asta îmi place și o savurez), ci reciclarea continuă, într-un mod stereotip, a unor idei, fără să vorbești despre ceea ce crezi, faci, trăiești tu zilnic.

          Dumneavoastră ați venit și ați spus un fapt de viață: un accident și ajutorul primit de la niște credincioși penticostali v-au schimbat perspectiva despre eterodocși. Însă ați venit și ați vorbit ceva din interiorul dumneavoastră, ceva care poate ajuta și pe alții.

          Dacă domnul George ar fi dorit o discuție reală cu mine cu asta ar fi început: eu sunt acesta, v-am găsit online, v-am citit unele lucruri, mi s-au părut interesante, fapt pentru care m-am decis să discut cu dumneavoastră. Doriți o discuție principială și personală cu un credincios baptist?

          Și eu aș fi spus: Da, foarte mult! Dar să vorbiți despre ce faceți și credeți dumneavoastră, despre concluziile la care dumneavoastră ați ajuns ca credincios baptist și nu să veniți cu texte ideologizate la mine. Pentru că eu știu în ceea ce credeți, ce spuneți, cine e baptismul și nu are rost să ne pierdem timpul cu reluarea ideilor.

          Din păcate, nici el, nici alți eterodocși de-a lungul timpului, nu au dorit discuții deschise, omenești, principiale, fără ascunzișuri, continue…ci doar certuri, mârlănii, polemici de doi lei.

          Însă eu sunt capabil de un dialog continuu cu oamenii, de orice credință sau necredință ar fi ei, însă să îmi vorbească omenește, despre înțelegerile și împlinirile lor, despre neștiințele lor, despre durerile lor și să nu îmi pozeze în ceea ce nu sunt.

          Toată binecuvântarea, domnule Călin, și mă onorează prietenia dumneavoastră! Numai bine! Mult spor în toate!

          • Eu vă mulţumesc, Părinte … pentru răbdarea, înţelegerea, milostenia şi dragostea cu care ne primiţi pe platforma dumneavoastră, zi de zi, chiar dacă unii dintre noi intrăm cu bocancii în viaţa dumneavoastră.

            Bunul Dumnezeu să vă ocrotească!

Dă-i un răspuns lui George Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *