Marin Beșteliu, Tudor Arghezi – poet religios, ediția a II-a, ediție îngrijită și prefațată de Sorina Sorescu, Ed. Aius Printed, Craiova, 2014.

*

Însă, chiar și atunci când citatele din opera lui Arghezi sunt copleșitoare prin semnificație, Beșteliu trage concluzii superficiale sau fragmentare, insuficiente.

Din felul cum gândește și cum scrie se poate înțelege însă foarte ușor că M. Beșteliu nu cunoaște teologia ortodoxă și nici nu e familiar cu exigențele ascetice sau cu fomulările duhovnicești specifice ei. Autorul lucrează cu rudimente conceptuale teologice, cel mai adesea împrumutate dintr-o arie teologică străină Ortodoxiei, pe care le înțelege cum poate. Așa încât răsar la tot pasul pasaje în măsură să indigneze pe oricine își dă seama că autorul mimează cunoașterea teologică și profesionalismul critic în această direcție, a poeziei religioase.

Din versurile lui Arghezi ajunge la concluzia unei „alternanțe structurale”, considerând că „poetul harului este copleșit până la urmă de poetul cuvintelor potrivite” (p. 96).

Ceea ce este însă supărător pentru mine este faptul că exegeza versurilor e, de fapt, pauperă și că ea se face mai mult în măsura în care autorul crede că a găsit corespondențe explicative în jurnalele sau în articolele teoretice ale poetului ori în proza lui. Comentariul îmi pare, prin urmare, un amestec care nu relevă îndestulător esențele nici ale poeziei, nici ale prozei și nici ale gândirii teoretice a lui Arghezi.

Singurul lucru ce rămâne valabil este acela că Arghezi e un poet religios autentic.

Beșteliu ne oferă următoarele citate din Arghezi: „Biblia rămâne încă, lectura principală a omului care vrea să gândească (s. n.), ceea ce-i totuna, cea mai veche rugăciune fiind cugetarea. Îndată ce simți experiența să te exprimi, lectura Bibliei este cea mai indicată. Condensate în lectura biblică se găsesc  toate formele literare care se nasc în două sute de ani și forma fundamentală a simplicității aparente. […] În toate cântecele și versurile Biblia e plină de poezie de la El până la Apocalips” (cf. p. 93).

Însă la aceste concluzii despre poezia/ literatura din Biblie nu cred că l-au condus pe Arghezi exclusiv lecturile și cugetările personale asupra Sfintei Scripturi, ci cred că poetul se baza și pe comentariile patristice.

Foarte semnificativ mi se pare faptul că și Nichita Stănescu va gândi aproximativ la fel și nu neapărat sub influența lui Arghezi.

Bineînțeles, Beșteliu, ca orice sceptic modern, crede că poetul „se amăgește” echivalând cugetarea cu rugăciunea. Însă Arghezi nu se referea la orice fel de cugetare, ci o înțelegea în sens ortodox…și e mult de explicat ce înseamnă acest lucru pentru cine n-are lecturile necesare…

„Înainte ca Nichita Stănescu să caute necuvintele, Arghezi afirma statutul lor ontologic prim de materie necontrafăcută” (p. 99).

Poetului i s-a deschis „perspectiva mântuirii prin împlinirea vocației de poet” (p. 102). „În artă, Arghezi a venit cu mentalitatea și aspirațiile vieții monahale abandonate: creația e o altă cale a ascezei” (p. 104).

„Curios este că cel mai îndrăzneț creator de expresivitate nouă își argumentează demersul [literar] pornind de la o mentalitate tradiționalistă cu o coloratură biblică. În Biblie, Arghezi a descoperit chintesența creației, inclusiv a celei literare” (p. 108).

„Întrebat într-un interviu ce a citit, ce citește și ce va citi, Arghezi a răspuns ostentativ, dar și extrem de semnificativ: Biblia” (p. 118).

Beșteliu consideră că, „față de ceilalți poeți religioși, care se inspiră din Biblie preluând teme, motive ori simboluri, Arghezi se deosebește structural. Pentru Vasile Voiculescu, în Poeme cu îngeri, sau Ion Pillat, în Pe Argeș în sus, poetul nu are considerație expresă, pentru că au rămas, în viziunea sa, simpli versificatori pe motive biblice” (p. 119).

„Legăturile profunde ale operei argheziene cu Biblia au fost evidențiate de Pompiliu Constantinescu” (p. 120).

Did you like this? Share it: