Traduceri patristice

vol. 6

*

Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Sfantul Ambrosius al Mediolanului

Sfântul Ambrosius, Episcop de Mediolanum
(340-397, pomenit pe 7 decembrie în Biserica Ortodoxă)

Fragmente din Comentariul la Cântarea Cântărilor[1]

„Să mă sărute pe mine cu sărutarea gurii Lui [Osculetur me osculo oris Sui” (1, 1). Aici nu [este vorba despre] un lucru al nebuniei/ al rușinii, ci este cinstită taina fecioriei; când se lucrează duhovnicește și prin oarecare vedere sufletească cu privire la nunta și unirea lui Hristos și a Bisericii, a Duhului necreat și a celui creat, a trupului și a duhului. […] Ca în aceste taine cerești să strălucească cinstea feciorelnică și neprihănită prin tâlcuire duhovnicească [spiritali interpretatione][2]. […]

Așadar, primele sunt cele morale, următoarele [sunt] cele mistice: în acelea [este] viața [creștinească], în acestea cunoașterea, astfel încât – orice ar spune alții –, dacă cauți desăvârșirea, să nu fie nici viață [creștinească] fără cunoaștere, nici cunoaștere fără viață.

Care învățătură urmând, Salomon a scris cartea despre Proverbe/ Paremii [librum de Proverbiis] în care și-a exprimat din plin atitudinea morală [locum morale uberius expressit], pe cea naturală în Ecclesiast [și] pe cea mistică în Cântarea Cântărilor. Deși, dacă privești atent, vei descoperi pe cele mistice și în mare parte din Proverbe, [dar] și în Cântare dulceața celor morale.

Spre exemplu, în mod neîndoielnic, este mistică [aceasta]: „Înțelepciunea Și-a zidit Sieși casă, și a întărit-o pe șapte stâlpi [și] a junghiat jertfele Sale” (Prov. 9, 1-2).

Desigur, aici, în Cântare, strălucește mai mult ceea ce e mistic decât ceea ce e moral [lucet mysticum quod morale], în care este exprimată dulceața blândeților [blanditiarum suavitas] și sentimentul iubirii[3].

„Să mă sărute pe mine din sărutarea gurii Lui [Osculetur me ab osculo oris Sui]; căci cei mai buni [optima] [sunt] sânii Tăi mai presus de vin [super vinum], și mireasma mirurilor Tale [este] mai presus de toate aromatele” (1, 2).

Așadar, așază/ rânduiește pe Fecioara logodită [lui Dumnezeu] de mult timp și râvnitoare prin iubire dreaptă, care va cunoaște lucrările multe și preafrumoase ale Celui iubit […].

Căci astfel și Sfânta Biserică, care la începuturile lumii [era] logodită în Rai [in primordiis mundi desponsata in Paradiso], preînchipuită în potop, vestită prin lege, numită prin Profeți, …mântuirea oamenilor, podoaba Evangheliei, așteptase venirea Celui iubit[4]. […]

„Să mă sărute”, zice, „pe mine”: să ne sărute pe noi Cuvântul lui Dumnezeu, când Duhul cunoașterii [Spiritus cognitionis] luminează simțirea noastră. […] De aceea, [sufletul] ca un rănit al iubirii, întrucât nu poate să poarte împotrivirile lui [ale trupului], întors la Tatăl, roagă ca să-i trimită pe Dumnezeu Cuvântul. […]   Prin această sărutare se lipește sufletul de Cuvântul lui Dumnezeu[5]. […]

Sufletul tău sau condiția umană sau Biserica s-a văzut pe sine curățită de păcate, vrednică, care poate să meargă la altarul lui Dumnezeu. Dar ce este altarul, decât chipul trupului lui Hristos [forma corporis Christi]? Vede Tainele cele minunate [mirabilia Sacramenta] și zice: „Să mă sărute pe mine din sărutările gurii Sale [Osculetur me ab osculis oris sui]”. Adică: Hristos să îmi dea mie sărutare. De ce? Pentru că: „mai buni [sunt] sânii tăi, mai presus de vin”, ceea ce înseamnă: mai bune [sunt] simțirile/ înțelegerile [meliores sensus], mai bune [sunt] Tainele Tale[,] mai presus de vin [meliora Tua sacramenta super vinum] […] căci în acela [e] bucuria lumii [laetitia saecularis], însă în Tine este dulceață duhovnicească[6].

Așadar, de aceea Salomon sugera nunta/ nunțile [nuptias] fie a lui Hristos și a Bisericii, fie a duhului și a trupului și a sufletului. […] Pentru că cele mai bune [optima] [sunt] învățăturile testamentelor/ legămintelor Tale, mai presus de toate dorințele trupului și de plăcerea lumii [saeculi voluptatem]. […]

Și astfel, arătând  că [trebuie] a iubi nu numai vederea Cuvântului [speciem Verbi] și o oarecare față/ chip/ înfățișare [vultum quemdam] [a Domnului], ci [și] toate cele lăuntrice [interiora] ale Lui, a adăugat la harul sărutărilor: „Pentru că buni [bona]”, zice, „[sunt] sânii Tăi mai presus de vin și mireasma mirurilor Tale mai presus de toate aromatele”.

Acea sărutare a cerut-o [Sfântul Profet], Dumnezeu Cuvântul S-a revărsat pe Sine cu totul lui și i-a dezgolit lui sânii Săi, adică dogmele Sale [dogmata Sua] și cunoașterea înțelepciunii lăuntrice și [el] s-a înmiresmat de dulcele miros al mirurilor Sale. Despre care sâni ținuți spune a fi plăcerea dumnezeieștii cunoașteri, [care este mai mare] decât bucuria oricărei voluptăți trupești.

„Mir vărsat [unguentum exinanitum] sau ulei turnat [oleum effusum] [este] numele Tău”: adică această lume puțea prin toate necurățiile spurcate ale diverselor păcate, [iar ] acum respiră pretutindeni dulceața curăției, mirul credinței, floarea fecioriei. Căci respiră în Cuvânt mireasma harului și iertarea păcatelor care, împrăștiată în toată lumea, a umplut toate precum un mir vărsat, pentru că peste tot a șters necurăția grea a păcatelor.

Acest Mir […] S-a vărsat în Iudea și a mirosit în tot pământul. Cu acest Mir a fost unsă Maria și Fecioara a zămislit, Fecioara a născut Mireasma cea bună, pe Fiul lui Dumnezeu. Acest Mir S-a turnat peste ape și a sfințit apele. Cu acest Mir au fost unși cei trei tineri și prin curgerea Lui le-a rourat lor focul. Cu acest Mir a fost uns Daniel și a înmuiat gurile leilor […].

Primește vasul tău, Fecioară, și mergi ca să poți să-l umpli cu acest Mir! Primește Mirul Care a fost prețuit cu 300 de dinari, dar S-a dat gratuit, nu S-a vândut, pentru ca toți să-L aibă în mod gratuit. […]

(Vers. 2) „Pentru aceea fecioarele te-au iubit pe Tine”. Cine sunt aceste fecioare, dacă nu înseși sufletele, care au lepădat bătrânețea acestui trup, [fiind] înnoite prin Duhul Sfânt? [7] […]

(Vers. 3) „Trage-ne pe noi după Tine, vom alerga în mireasma mirurilor Tale”. Căci sufletul sfânt sărutat nu [mai] are margine, nici nu se satură de Cuvântul lui Dumnezeu, zicând: „Dulce ești, Doamne, și în bunăvoința Ta învață-mă pe mine îndreptările Tale” (Ps. 118, 12).

[Sufletul] sărutat tânjește după Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de orice [altă] frumusețe, [Îl] iubește mai presus de orice [altă] bucurie, este desfătat [de El] mai presus de orice [alte] miresme, dorește adesea a[-L] vedea, adesea a se întinde [spre El], dorește să fie atras ca să poată să Îl urmeze: „Mir vărsat”, zice, „[este] numele Tău, pentru aceasta Te iubim [noi] fecioarele”. Pentru aceea ne luptăm, dar nu putem cunoaște: atrage-ne pe noi, ca să putem să fugim [spre Tine], pentru ca mireasma mirurilor Tale să o primim, urmând virtutea.

Și se grăbește a vedea tainele lăuntrice [interna mysteria], [adică] însăși odihna Cuvântului [requiem Verbi], însăși locuirea celei mai înalte Bunătăți și lumina Lui și strălucirea în sânul acela și întoarcerea părintească. Se grăbește să audă cuvintele Lui și, când le-a auzit, le primește mai presus de orice dulceață.

Te învață pe tine Profetul care a gustat și a zis: „Cât de dulci gâturilor/ gâtlejurilor mele [sunt] cuvintele Tale, mai presus de miere și fagure [sunt ele] gurii mele” (Ps. 118, 103). […]

Moisis, așezat în munte 40 de zile, primind legea, nu căuta hrana trupului. Iliu spre aceeași odihnă grăbindu-se, se ruga să-i fie primit la Sine sufletul său. Petros privind și [el] însuși în munte [văzând] slava Învierii Domnului, nu vroia să mai coboare, zicând: „Doamne, bine este nouă a fi aici” (Mt. 17, 4)[8]. […]

Așadar, sufletul nostru care dorește să se apropie de Dumnezeu, se înalță din trup, ca să atârne întotdeauna de acel Bine [care este] cel mai înalt, de acel Bine care este dumnezeiesc, Care este veșnic și Care era de la început și Care era la Dumnezeu (In. 1, 1), Care este Cuvântul lui Dumnezeu[9] […].


[1] Traducere din limba latină de Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, cf. Sancti Ambrosii, Mediolanensis Episcopi, Commentarius in Cantica Canticorum, în PL 15, cf. https://archive.org/details/patrologiaecurs14unkngoog.

[2] PL 15, col 1947. [3] Idem, col. 1948-1949. [4] Idem, col. 1949.

[5] Idem, col. 1949-1950. [6] Idem, col. 1950. [7] Idem, col. 1950-1951.

[8] Idem, col. 1952. [9] Idem, col. 1953.

Did you like this? Share it: