1. După aceea și-a deschis Iov gura sa

2. și a blestemat ziua lui, zicând:

3. „Să piară ziua în care m-am născut și noaptea în care au zis: «Iată, bărbat!».

4. Ziua aceea să fie întuneric și, de sus, să nu o caute pe ea Domnul și nici să vină întru ea lumină.

5. Și să o ia pe ea întunericul și umbra morții [și] să vină peste ea întunecime.

6. Să fie blestemată ziua și noaptea aceea. Să o ia pe ea întunericul. Să nu fie întru zilele anului și nici să [nu] se numere întru zilele lunilor.

7. Ci noaptea aceea să fie durere și să nu vină peste ea veselie și nici bucurie.

8. Ci să o blesteme pe ea cel care blestemă ziua aceea, cel care va să supună chitul cel mare [ὁ μέλλων τὸ μέγα κῆτος χειρώσασθαι].

9. Să se întunece stelele nopții aceleia. Să [nu] o îndure și întru lumină să nu vină și să nu vadă luceafărul răsărind.

10. Că nu a închis porțile pântecelui maicii mele. Căci [nu] a izbăvit de durere ochii mei.

11. Căci pentru ce nu am murit în pântece? Și [pentru ce] din pântece am ieșit și nu am pierit de îndată?

12. Și pentru ce s-au întâlnit genunchii mei? Și pentru ce am supt sânii [maicii mele]?

13. Acum, adormind, m-am liniștit și, culcându-mă, m-am odihnit

14. cu împărații, [cu] sfetnicii pământului, care se obrăzniceau în[tru] săbii [οἳ ἠγαυριῶντο ἐπὶ ξίφεσιν].

15. Sau cu stăpânitorii care [au] mult aur, care au umplut casele lor de argint.

16. Sau ca un născut înainte de vreme ieșind din pântecele maicii [ἢ ὥσπερ ἔκτρωμα ἐκπορευόμενον ἐκ μήτρας μητρὸς] [mele] sau precum pruncii care nu au văzut lumina [ἢ ὥσπερ νήπιοι οἳ οὐκ εἶδον φῶς].

17. Acolo, cei neevlavioși, au aprins mânia urgiei[1]. Acolo s-au odihnit cei osteniți [cu] trupul.

18. Și împreună, cei veșnici nu au auzit glas de birar [φορολόγου][2].

19. Mic și mare acolo este [sunt]. Și slujitorul netemându-se de domnul lui.

20. Căci pentru ce li s-a dat lumina celor [care sunt] în[tru] amărăciune și viața sufletelor celor [care sunt] în[tru] dureri?

21. Care doresc moartea și nu o dobândesc, săpându-le ca pe comori

22. și veseli s-au făcut, dacă au să o ajungă.

23. Moartea omului [este] odihnă [θάνατος ἀνδρὶ ἀνάπαυμα]. Căci a închis Dumnezeu împotriva lui [συνέκλεισεν γὰρ ὁ Θεὸς κατ᾽ αὐτοῦ].

24. Căci suspinul îmi vine mie mai înainte de grânele mele și eu plâng, fiind cuprins de frică.

25. Căci mi-a venit mie frica de care m-am păzit și de care m-am temut, [aceea] mi s-a întâmplat mie.

26. [Și] nici nu am avut pace, nici [nu] m-am liniștit [și] nici [nu] m-am odihnit, ci urgie mi-a venit mie”.


[1] Lui Dumnezeu.

[2] De încasator de biruri, de perceptor.

Did you like this? Share it: