Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica dinaintea Nașterii Domnului [2016]

Iubiții mei[1],

după cum ne spune și titlul predicii, duminica aceasta vestește marele praznic al duminicii viitoare. Ea vestește Nașterea Domnului.

Căci azi îi pomenim pe toți Sfinții Părinți ai Vechiului Testament, de la Sfântul Adam, Protopărintele nostru, și până la Sfântul Iosif, Logodnicul Maicii Domnului[2], iar Evanghelia zilei a fost primul capitol din Evanghelia după Matteos, în care avem „cartea nașterii lui Iisus Hristos [βίβλος γενέσεως Ἰησοῦ Χριστοῦ]” [Mt. 1, 1, BYZ], adică genealogia Sa umană, dar și evenimentul capital al mântuirii noastre: nașterea Domnului din Preacurata Fecioară Maria.

Și Sfântul Matteos vorbește în mod concis, dar fundamental despre nașterea Domnului, spunându-ne: „Și nu o cunoștea pe ea [καὶ οὐκ ἐγίνωσκεν αὐτὴν], până ce a născut pe Fiul ei Cel întâi-născut [ἕως οὗ ἔτεκεν τὸν Υἱὸν αὐτῆς τὸν πρωτότοκον]; și a chemat numele lui Iisus [καὶ ἐκάλεσεν τὸ ὄνομα αὐτοῦ Ἰησοῦν]” [Mt. 1, 25, BYZ].

– Cine nu o cunoștea pe ea, pe Născătoarea de Dumnezeu?

– Sfântul și Dreptul Iosif, Logodnicul ei.

– Ce înseamnă verbul „a cunoaște” în această situație?

– Are înțelesul din Fac. 4, 1, unde ni se spune: „Și Adam a cunoscut-o pe Eva, femeia sa, și, zămislind, l-a născut pe Cain [Αδαμ δὲ ἔγνω Ευαν τὴν γυναῖκα αὐτοῦ καὶ συλλαβοῦσα ἔτεκεν τὸν Καιν]” [LXX]. Dar, trebuie să subliniez acest lucru, a-ți cunoaște femeia, în Scriptură, nu se reduce doar la actul sexual, din cauza căruia soția ta rămâne gravidă, ci el exprimă întreaga intimitate a celor doi soți. Căci atunci când îți cunoști soția, o cunoști sub toate aspectele vieții ei, și sufletește și trupește, în orice moment al zilei și al nopții, pentru că te intimizezi cu ea în toate aspectele vieții conjugale.

Și când Matteos ne spune: „și [Iosif] nu o cunoștea pe ea”, pe Maria, înseamnă că nu avea intimitate conjugală cu ea. Nu se apropia de ea ca de o soție adevărată, pentru că el fusese logodit cu ea tocmai pentru ca să păzească fecioria ei.

Și nu a cunoscut-o „până ce a născut” înseamnă că ea a născut fiind Fecioară. Pentru că ea nu L-a zămislit pe Domnul cu Sfântul Iosif, ci, așa cum ne spune Mat. 1, 18: „logodindu-se Maica Lui, Maria, [cu] Iosif [μνηστευθείσης τῆς μητρὸς Αὐτοῦ Μαρίας τῷ Ἰωσήφ], mai înainte să vină ei împreună [πρὶν ἢ συνελθεῖν αὐτούς], s-a aflat având în pântece din Duhul Sfânt [εὑρέθη ἐν γαστρὶ ἔχουσα ἐκ Πνεύματος Ἁγίου]”.

Și aici, la Mat. 1, 18, expresia:  „mai înainte să vină ei împreună [πρὶν ἢ συνελθεῖν αὐτούς]” e sinonimă cu expresia: „și nu o cunoștea pe ea [καὶ οὐκ ἐγίνωσκεν αὐτὴν]” din Mat. 1, 25. Pentru că înainte să vină împreună înseamnă fără să fi existat o apropiere sexuală între Iosif și Maria. Pentru că zămislirea Domnului în pântecele ei a fost mai presus de fire, dumnezeiască, nestricând fecioria ei, pentru că Fiul, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Și-a construit trup din Preacurata Fecioară Maria.

– De ce însă Scriptura nu ne vorbește în mod explicit de acțiunea întregii Treimi în zămislirea Domnului?

– Pentru că Scriptura are obiceiul, uneori, să amintească doar o persoană a Treimii și, prin ea, noi suntem invitați să înțelegem întreaga Treime. Căci atunci când Sfântul Matteos ne spune: „s-a aflat având în pântece din Duhul Sfânt [εὑρέθη ἐν γαστρὶ ἔχουσα ἐκ Πνεύματος Ἁγίου]” [Mat. 1, 18], prin expresia „din Duhul Sfânt” nu ne spune că „S-a întrupat Duhul Sfânt” în pântecele Mariei, ci că El, Duhul Sfânt, a conlucrat la zămislirea Fiului din Fecioară.

Însă Duhul Sfânt conlucrează din veci și pentru veci dimpreună cu Fiul și cu Tatăl, pentru că Dumnezeul nostru e tripersonal și nu monopersonal. Și așa cum la începutul Scripturii, în expresia: „în[tru] început a făcut Dumnezeu cerul și pământul [ἐν ἀρχῇ ἐποίησεν ὁ Θεὸς τὸν οὐρανὸν καὶ τὴν γῆν]” [Fac. 1, 1, LXX], noi nu înțelegem doar o persoană a Treimii, ci pe întreaga Treime ca fiind Creatoarea a tot ce există, tot la fel și aici, prin evidențierea numai a Sfântului Duh în actul zămislirii Fiului este înțeleasă întreaga Treime. Și așa trebuie să înțelegem întreaga Scriptură și întregul cult al Bisericii: ca referindu-se la Dumnezeul treimic, chiar dacă, uneori, se vorbește doar de una sau de două dintre persoanele Treimii. Pentru că niciodată o persoană a Treimii nu săvârșește ceva în separație/ în indiferență față de celelalte două, ci numai împreună, prin conlucrarea tuturor celor trei persoane dumnezeiești.

Așadar, Fiul, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Și-a construit trup în uterul Fecioarei Maria și de aceea, El, Iisus Hristos, este Fiul lui Dumnezeu întrupat, adică Dumnezeu și om în același timp, și nu „un simplu om”. Din acest motiv, pentru Biserica lui Dumnezeu, Fecioara Maria nu este „mama unui om”, ci e Născătoarea de Dumnezeu, pentru că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria. Și El S-a întrupat mai presus de fire în uterul ei, nestricând fecioria Maicii Sale prin nașterea Sa, pentru că El S-a născut din ea mai presus de fire. Iar Maica lui Dumnezeu, tocmai pentru că a fost Fecioară mai înainte de naștere, în naștere și după nașterea Domnului din ea, este Pururea Fecioară și Împărăteasa întregii creații, așa după cum au profețit fiii lui Core despre ea: „Stătut-a Împărăteasa din cele de-a dreapta Ta, [fiind] îmbrăcată în îmbrăcăminte împletită cu aur [și] înfrumusețată [παρέστη ἡ Βασίλισσα ἐκ δεξιῶν Σου ἐν ἱματισμῷ διαχρύσῳ περιβεβλημένη πεποικιλμένη]” [Ps. 44, 10, LXX]. Pentru că frumusețea ei este cea lăuntrică, fiind aceea că ea e plină de toată virtutea și de slava lui Dumnezeu ca nicio altă făptură din cer și de pe pământ.

De aceea, praznicul nașterii Domnului nu este doar mărturia explicită a faptului că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat și S-a făcut om ca noi, afară de păcat, ci acest praznic dumnezeiesc mărturisește și faptul că cea care L-a născut pe Domnul e Împărăteasa și Stăpâna întregii creații, pentru că, prin viața ei cea cu totul sfântă și fără de păcat, Fecioara Maria S-a făcut Născătoare de Dumnezeu.

Pentru că sfințenia Născătoarei de Dumnezeu nu este „o minune unilaterală” a lui Dumnezeu, întrucât Fiul „avea nevoie să Se nască din cineva”, ci sfințenia ei este minunea conlucrării ei cu Dumnezeu. Pentru că Fecioara Maria și-a dorit cu toată ființa ei să Îi slujească lui Dumnezeu și Dumnezeu a întărit-o în toată nevoința ei îndumnezeitoare. Mai pe scurt: Dumnezeu a conlucrat cu Maica Domnului la mântuirea ei, cum conlucrează cu fiecare dintre noi. Iar biruința ei împotriva a tot păcatul a fost o biruință interioară, personală, ajutată fiind de Dumnezeu întru toate, pentru că viața ei a fost, în întregime, o împreună-lucrare cu Dumnezeul treimic, cu Dumnezeul mântuirii noastre.

Și de aceea, pe drept cuvânt, Împăratul a poftit frumusețea [ἐπεθύμησεν ὁ Βασιλεὺς τοῦ κάλλους] [Ps. 44, 12] ei, pentru că „toată slava fiicei Împăratului [era] înăuntru [πᾶσα ἡ δόξα αὐτῆς θυγατρὸς Βασιλέως ἔσωθεν]” [Ps. 44, 14] ei. Și poftirea lui Dumnezeu e mai presus de orice patimă, pentru că El poftește, El iubește nespus curăția și sfințenia, faptul ca omul să fie un locaș duhovnicesc al Lui.

De aceea, Pururea Fecioara Maria și Împărăteasa a toată făptura e locașul rațional cel veșnic al lui Dumnezeu, pentru că în pântecele ei a fost cuprins, în mod trupește, Cel de necuprins după dumnezeirea Lui, și ea este mai încăpătoare și mai desfătată decât toate cerurile. Iar noi, fiecare dintre noi, suntem chemați la același lucru: la purtarea în noi a lui Dumnezeu prin slava Lui, pentru ca să ne facem locașuri duhovnicești ale lui Dumnezeu.

Tocmai de aceea, fiecare dintre noi putem trăi în adâncul nostru Nașterea Domnului, Botezul Lui, predicarea Lui, minunile Lui, Moartea, Învierea și Înălțarea Lui la cer și continua prezență a Treimii, prin slava Ei, în noi, pentru că toate acestea le retrăim duhovnicește în noi înșine.

Pregătirea noastră prin post și rugăciune și milostenie pentru acest praznic dumnezeiesc a avut și are drept scop tocmai pe acela de a ne face inima sensibilă, copilăroasă, bună…pentru ca să ne întâlnim cu Fiul lui Dumnezeu, Care a acceptat să fie Prunc neajutorat, pentru ca să ne învețe și pe noi că creșterea duhovnicească trece prin toate fazele maturizării.

Căci Domnul știa că noi avem nevoie de un exemplu viu, cuceritor, acaparator cu totul, de viețuire creștină. Și pentru aceasta S-a făcut exemplul nostru absolut de viață duhovnicească, pentru ca noi să creștem pe fiecare zi în urmarea Lui interioară. Pentru că noi Îl urmăm pe El schimbându-ne mereu în noi înșine, prin slava Lui, și creșterea noastră duhovnicească e o continuă maturizare sfântă.

Însă, fiecare dintre noi, am început la un moment dat creșterea duhovnicească.

– Când?

– Odată cu Botezul nostru! Pentru că atunci ne-am născut din nou [In. 3, 5], ne-am născut din Dumnezeu [In. 1, 13], adică prin slava Lui, care ne-a umplut pe noi…și de atunci creștem întru El. Și de praznicul acesta, când vorbim de nașterea Lui, noi, în mod inevitabil, ne gândim la nașterea noastră trupească, din mamele noastre. Dar, mai cu seamă, de acest praznic ar trebui să ne gândim la nașterea noastră din cer, de la Dumnezeu, adică la Botezul nostru, care este adevărata noastră naștere. Pentru că, prin nașterea trupească, cea din mamele noastre, noi am intrat în lume, dar prin a doua naștere, cea a Botezului, noi am intrat în Biserica Lui și ne-am făcut mădulare duhovnicești ale Sale, pentru că ne-am umplut de slava Împărăției Sale.

Iar rolul genealogiei de la Matteos 1 este acesta: ca să se arate că Iisus Hristos, după umanitatea Sa, este fiul lui Avraam [Mt. 1, 1], al Patriarhului celui credincios lui Dumnezeu, care s-a încrezut în Dumnezeu și s-a lăsat condus de Dumnezeu în viața lui. Și că familia creștină din care te naști e foarte importantă pentru dezvoltarea ta duhovnicească. Dar, dacă familia ta nu e creștină, acest lucru nu trebuie să îl consideri „un handicap”, pentru că tu, ca membru al Bisericii, faci parte din marea familie a tuturor celor credincioși, care, de la Sfântul Adam și până azi Îi slujesc lui Dumnezeu în toată viața lor.

Și Dumnezeiasca Biserică, înainte de nașterea Domnului, îi trece în revistă, în mod nominal, pe toți Sfinții Vechiului Testament. Pentru ca să ne arate că Dumnezeu, și înainte și după nașterea Lui, a avut și are parteneri de dialog, pentru că credința este un dialog continuu cu Dumnezeu, asumat ca însăși esența vieții noastre personale.

Iar Sinaxarul duminicii de azi, al duminicii pregătitoare a praznicului Nașterii Domnului, ne spune care sunt Sfinții lui Dumnezeu din vechime, de dinainte de întruparea Lui. Sfinți pe care i-am trecut în revistă în predica de anul trecut[3].

Și în predica de anul trecut, pe care vă rog să o recitiți, veți găsi numele lor, ale Sfinților Vechiului Testament, așa după cum sunt ele în LXX sau în Septuaginta, care este adevărata versiune ortodoxă a Vechiului Testament. Și dacă vreți să le pronunțați în mod corect numele acestor Sfinți ai lui Dumnezeu, trebuie să învățați adevărata lor pronunție, pe care am arătat-o acolo și care e conformă LXX.

Așadar, Biserica lui Dumnezeu își asumă pe toți Sfinții Lui din toate secolele istoriei, și cărțile aghiologice ale Bisericii cuprind viețile, nevoințele, minunile și teologia lor. Iar nouă, Dumnezeu, ne cere să îi cunoaștem pe Sfinții Lui, pentru că de la ei trebuie să învățăm teologia pe care El le-a revelat-o lor, să îi cinstim pe ei, să ne rugăm lor și să păstrăm toate locurile unde ei s-au nevoit și s-au arătat oamenilor în mod minunat.

Adică să îmbinăm în viața noastră cunoașterea Sfinților cu cinstirea lor și cu rugăciunea față de ei, și să mergem în locurile unde ei s-au nevoit ca la niște cărți ale înduhovnicirii noastre. Pentru că în cele rămase de la ei noi putem citi chipul lor duhovnicesc, profunzimea vieții lor cu Dumnezeu, care ne îmbogățește și pe noi.

Căci orice detaliu despre Sfinții lui Dumnezeu este o recunoaștere a prezenței Lui în viața lor, și, în același timp, prin orice detaliu al vieții lor noi ne verificăm viața noastră.

– Ce înseamnă să ne verificăm viața față în față cu Viețile Sfinților?

– Să vedem diferențele dintre ei și noi! Să vedem cum se rugau ei, cum posteau ei, cum slujeau ei lui Dumnezeu și oamenilor, cum suportau ei nedreptatea de la oameni, șicanele demonilor și intemperiile de tot felul și cum le suportăm noi. Pentru că astfel ne vedem neputința, ne vedem neștiința, ne vedem slăbiciunile de tot felul, vedem ce nu suntem…pe lângă prea- frumoșii și preasceticii Sfinți ai lui Dumnezeu.

Pentru că unul dintre motivele principale pentru care ne înfumurăm, ne mândrim, ne lăudăm în mod păcătos e acela că ne comparăm…cu unii care ni se par nouă că fac mai puțin decât noi. Și comparându-ne cu ei, ni se pare că „stăm bine”. Dar dacă începem să cunoaștem multe vieți ale Sfinților lui Dumnezeu, dacă le cunoaștem scrierile și viețile, nevoințele lor și vederile lor extatice, atunci înțelegem că nusuntem nimic pe lângă ei. Înțelegem că cerințele lui Dumnezeu de la noi sunt mari, colosale, iar Sfinții Lui le-au împlinit la cote înalte, bulversante, impresionante, care ne umplu de smerenie.

Așadar, nu multa știința teologică te face să fii mândru, nu viața duhovnicească te înfumurează, ci puțina știință teologică și puțina experiență duhovnicească te fac să ai „o bună părere despre tine însuți”. Însă, când crești în teologie și în sfințenie, înțelegi că toate sunt darul lui Dumnezeu și că El e izvorul a toată înțelegerea și sfințirea noastră și că fără El nu putem face nimic, nici cel mai mic lucru. Și că nu avem pentru ce ne mândri și pentru ce ne făli în fața Lui și a oamenilor, pentru că toate sunt de la El, atât cele trupești, cât și cele duhovnicești ale noastre. Ci, dimpotrivă, pe cât te sfințești mai mult, pe atât Dumnezeu e tot mai mult centrul vieții tale, iar tu te ștergi din ce în ce mai mult în fața Lui, văzându-te rob netrebnic și păcătos și orb și înfumurat, pentru că a fi credincios înseamnă a le vedea pe cele tainice și dumnezeiești ale lui Dumnezeu.

Însă noi, care stăm numai în cele lumești și nu avem decât arareori gândul la El, cum să fim văzători ai tainelor Lui? Căci văzătorii de Dumnezeu sunt cei care se umplu pe fiecare zi de luminările lui Dumnezeu și de vedeniile Lui cele preasfinte. Văzătorii de Dumnezeu află de la El adevărata teologie, pentru că află de la El adevărata viața duhovnicească. Și viața cu Dumnezeu e o viață plină de slava Lui, în care El te învață mereu cele ale Sale. Și dacă Dumnezeu te învață să fii teolog și credincios și milostiv și iertător, cine ne poate fi un profesor mai bun decât El?

De aceea, iubiții mei, insist adesea în fața dumneavoastră pe faptul că viața cu Dumnezeu este o continuă intimizare cu El, este o continuă învățare a noastră de către El și o continuă înfrumusețare duhovnicească a noastră de către El. Că aici, la Biserică, noi nu venim ca la teatru, că aici nu avem de-a face cu un spectacol care e menit să ne emoționeze pasager, ci aici, la Biserică, noi venim pentru ca să ne schimbăm interior pe fiecare zi. Pentru că Slujbele Bisericii ne umplu de slava lui Dumnezeu, care schimbă fundamental adâncul ființei noastre.

Noi ne apropiem de Dumnezeu, de Soarele dreptății noastre, ca El să ne umple cu razele slavei Lui celei veșnice. Și dacă ne rugăm Lui și dacă ne spovedim Lui și dacă ne împărtășim cu El și dacă Îi mulțumim Lui pentru toate cele ale vieții noastre și ale întregii lumi, atunci noi ne lăsăm modelați ca ceara de focul slavei Sale.

Căci Hristos, Domnul nostru, e închipuit de orice lumânare aprinsă și de orice candelă aprinsă, vie. Și cum lumânarea arde ca să ne lumineze și să ne încălzească, tot la fel Domnul nostru, pe Care Îl vedem acum ca Prunc veșnic în mijlocul nostru, a venit în lume ca să fie Lumina noastră veșnică și Cel care ne încălzește cu focul dragostei Sale.

Însă lumânarea luminează pe măsură ce arde și încălzește. Ea se consumă luminându-ne, pentru ca să ne facă să putem să mergem în noaptea acestei vieți călăuziți de ea. Pruncul cel dumnezeiesc, în mijlocul nostru, a fost ca o lumânare care S-a consumat până la ultima picătură pentru noi sau ca bobul de grâu care a fost pus în pământ ca să moară…Dar El, Pruncul cel veșnic, Fiul Tatălui, a înviat din morți a treia zi, cu trupul Său transfigurat, făcându-se începutul celor înviați din morți, pentru ca să ne arate nouă că, dacă urmăm exemplul Lui, și ne consumăm ca o lumânare aprinsă, frumoasă toată viață, vom învia cu trup duhovnicesc, plin de slava Lui, aidoma umanității Sale transfigurate.

Adică nu pierdem nimic dacă dăm milostenie, nu pierdem nimic dată trăim sfânt în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, nu pierdem nimic când suntem nedreptățiți, pentru că adevărata noastră viață e aceea de înviați din morți. Și când vom învia din morți și trupește, pentru că acum suntem vii duhovnicește, atunci vom fi plini de slava Lui Dumnezeu, aceea care s-a pogorât în noi datorită oricărui lucru bun făcut de noi în viața noastră.

Căci slava lui Dumnezeu se pogoară în noi și când citim și când ne rugăm și când muncim și când creăm ceva și când dăm milostenie și când iertăm și când suntem îngăduitori cu neputințele oamenilor și când căutăm pacea între oameni și când ne smerim și ne curățim de tot păcatul. Orice lucru bun, orice virtute, orice dar al lui Dumnezeu sporește în noi slava Lui și păstrează în noi slava Lui, pentru că slava Lui stă doar în cel care împlinește voile lui Dumnezeu.

Și voia lui Dumnezeu e și pocăința și milostenia și facerea de bine și iertarea și rugăciunea pentru toți oamenii și slujirea zilnică a lui Dumnezeu și oamenilor. Pentru că în relația noastră cu oamenii se vede iubirea noastră față de El, și iubirea Lui din noi e aceea care îi convinge pe oameni că viața cu Dumnezeu e viața autentică, e adevărata viață a oamenilor.

Așadar, dacă căutăm alimente biologice, nemodificate genetic, pentru că vrem să mâncăm sănătos, dacă ne place muntele, dacă ne place plimbarea, dacă ne place aerul bun și dacă ne place vegetația prosperă, atunci trebuie să ne placă și mâncarea duhovnicească autentică. Adică trebuie să ne placă adevărata teologie a Bisericii și consecințele dumnezeiești și îndumnezeitoare ale Sfintelor ei Slujbe în viața noastră.

Pentru că nu putem amesteca adevărul cu minciuna și nici viața cu moartea. Și dacă ne place viața și vrem viața cea veșnică, atunci cu Dumnezeu, în Biserica Lui, în Biserica Ortodoxă, o trăim încă de acum. Căci Biserica e împreuna-locuire cu Dumnezeu și împreuna-lucrare cu Dumnezeu. Fiindcă aici, în Biserică, noi locuim, noi stăm înaintea Lui și cu El, pentru ca să ne umplem de viața Lui și să lucrăm, dimpreună cu El, toate ale vieții noastre.

De aceea, venitul la Biserică este mai mult decât neapărat, pentru că aici, în Casa Lui, noi stăm înaintea Lui, ca împreună robi ai Lui și împreună frați întru El, și învățăm să conviețuim și să ne rugăm împreună și să nădăjduim la a trăi împreună în Împărăția Lui cea veșnică. Și după cum, într-o casă, dacă membrii familiei nu se întâlnesc în mod zilnic și nu vorbesc și nu lucrează și nu mănâncă împreună, încep să se răcească unii de alții, tot la fel și aici, în Biserică, cine nu vine regulat la Biserică se răcește/ se depărtează/ se autoexclude din comuniunea Bisericii. Pentru că Dumnezeu vrea să vorbească cu noi în mod zilnic și să ne învețe pe ale Sale, și El ne învață pe cele ale Sale prin toată Slujbele și prin întreaga viață a Bisericii Sale.

Așa că noi, aici, nu suntem spectatori la Slujbe, ci împreună-lucrători la schimbarea noastră, a tuturor. Pentru că fiecare împreună cu Dumnezeu și ajutându-ne în mod reciproc, noi ne schimbăm interior și ne schimbăm unii pe alții, pentru că viața lui Dumnezeu coboară în noi și rămâne în noi.

Dar pentru ca să ne schimbăm continuu trebuie să fim rugăciune continuu, să fim iubire, să fim dăruire, să fim prietenie în mod continuu, ca prin exemplul nostru, Dumnezeu să fie căutat și ascultat și iubit și de alți oameni, care acum sunt necredincioși. Pentru că noi suntem luminile care atrag și pe cei din întuneric, noi suntem glasul adevărului în această lume, noi suntem mireasma mântuirii lui Dumnezeu, noi suntem florile Lui cele frumoase, care încălzim inimile oamenilor. Noi, oamenii Bisericii, de la mic și până la mare, suntem lumina acestei lumi și ea trebuie să lumineze cu putere în fața celor necredincioși.

Pentru că numai astfel praznicul acesta este relevant pentru societatea românească și pentru întreaga lume. Dacă creștinii sunt văzuți ca oameni frumoși și buni, integri și primitori, atunci ei sunt relevanți pentru lumea asta, pentru că arată că sunt altfel decât majoritatea. Dar dacă ne pierdem în mijlocul lumii și nu mai luminăm ca oameni ai Bisericii, atunci suntem vetuști pentru lume, căci și lumea e învechită pentru ea însăși.

Căci ce face lumea zi de zi? Mănâncă, se distrează, trăiește ca și când ar fi veșnică. Însă, în mijlocul ei, creștinii nu mănâncă ca lumea, nu se distrează ca lumea și nu se cred veșnici pe acest pământ. Ci creștinii mănâncă postind, se distrează duhovnicește, cuvios, și au conștiința că sunt muritori. Dar, în același timp, că viața de acum e pridvorul Împărăției lui Dumnezeu, pentru că toți vom învia și ne vom schimba cu schimbare duhovnicească. Dar unii spre viață veșnică și alții spre moarte veșnică. Căci, deși învierea va fi universală, nu vom merge toți în Rai, ci numai cei care suntem proprii lui.

Și pentru ca să fim proprii Raiului trebuie să fim acum Sfinții Bisericii. Sfinții de zi cu zi ai Bisericii. Căci așa se trăiește sfânt în fața lui Dumnezeu: în fiecare zi a vieții noastre.

De aceea, iubiții mei, să așteptăm praznicul cel mare al Nașterii Domnului cu casele primitoare, dar, în primul rând, cu sufletele curate și frumoase! Să avem masă de praznic, dar, mai întâi, suflet de praznic! Să avem colinde în sufletul nostru, să avem rugăciune în sufletul nostru, să ne umplem de delicatețe și curăție, pentru că astfel vom putea să vestim tuturor că Domnul nostru S-a făcut Prunc, pentru ca pe noi să ne facă curați la inimă!

Vă doresc multă bucurie, multă pace în această săptămână sfântă, și ca fiecare dintre noi să trăim nașterea Domnului ca pe o bucurie plină de curăție și de veselie sfântă! Amin.


[1] Scrisă în dimineața zilei de 15 decembrie 2016, zi de joi, cu soare, – 5 grade.

[2] Cf. Sinaxarului zilei. A se vedea: Mineiul pe luna decembrie, ed. BOR 1991, p. 259-260.

[3] A se vedea: http://www.teologiepentruazi.ro/2015/12/18/predica-la-duminica-dinaintea-nasterii-domnului-2015/.

Did you like this? Share it:

Previous

Psalmul 37, cf. LXX

Next

Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului [100]

6 Comments

  1. Anastasia L.

    Binecuvântați Părinte! Aveți perfectă dreptate când spuneți că, dacă ne place aerul curat și nepoluat și dacă ne plac alimentele autentice, nemodificate genetic șamd, ar trebui să ne placă tot la fel și teologia autentică și nu cea falsă. Din păcate realitatea e cea care a fost cam întotdeauna pe pământ, adică oamenii sunt mai interesați de stomac și de cele pământești decât de cele duhovnicești și veșnice. Sunt interesați mai degrabă de ce mănâncă sau unde se duc în excursie decât de ce fel de învățătură despre Dumnezeu primesc sau de la cine o primesc. Și așa mulți sunt ușor de păcălit.
    Mulțumim pentru predica aceasta foarte frumoasă și pentru cuvintele pline de ozon ale ei! Să vă dea Domnul mulți ani fericiți, ca să citim și pe mai departe așa predici!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Și eu vă mulțumesc, doamnă Anastasia!

      Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă bucure întotdeauna!

      Iar ceea ce alegem, aceea și avem.

      Însă noi trebuie să alegem întotdeauna teologia Bisericii, pentru că ea este aerul respirabil al acestei lumi.

      Numai bine!

  2. Loredana Stroe

    Mulțumesc și eu că ne explicați probleme teologice mai greu de înțeles pentru noi. Preasfânta Împărăteasă și Stăpână să mijlocească pentru sfinția voastră și pentru noi toți la Fiul ei! Doamne ajuta.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc pentru rugăciune și pentru comentariu, doamnă Loredana Stroe!

      Numai bine! Sărbători fericite!

  3. Flori

    Părinte drag, sa dea Dumnezeu ca frumoasele dumneavoatră cuvinte să deschidă cat mai multe urechi și să încălzească cât mai multe inimi spre credință! O ultimă săptămână de post lină și sărbători cu bucurie!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Numai bine, doamnă Flori, și Dumnezeu să vă bucure întru toate!

      Mă bucur mult când oamenii se comportă firesc, normal cu mine. Și asta pentru că mă bucură faptul că nu și-au pierdut firescul relației lor cu ceilalți.

      La mulți ani!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén